790 matches
-
Dar necazul cela de babă, ce păzea! Baba ieșise și ea în ușa din dos cu un cap holbat. Bine zicea Lina că nu mai era în firea ei. Lina pofti pe Mini în odaia de culcare. Când intrară în vestibul ieși din biroul lui însuși doctorul Rim. Așadar, toată lumea era acasă! - Am o scrisoare pentru dumneata! îi spuse Mini scurt. Acea afacere i-1 făcea nesuferit. Avea unele scrupule. Fie că Rim nu era consanguinul Siei, erau însă în judecata
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pentru că dovedise crimele din casa lor blestemată . Baba înfățișa acum tot basmul rău întrevăzut de Mini. Stând în mijlocul odăici, baba se uita mereu țintă la ea. Apoi se apropie de masă și luă călimara, pe care o duse Linei în vestibul. O aduse însă la loc și se opri în fața scaunului lui Mini, uitîndu-se acum la ea de-aproape. Nu spunea nimica, aștepta! Mini se trezi că-i spune ea, din senin, babei: - Dumneata ai slujit pe cucoana Lina și acum
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lături, cu surâsul acela hidos acum tras înapoi, trecu mut pe lângă ea, ieși și o lăsă acolo caraghioasă. Abia după ce auzi zgomotul ușei mari din față, Lina se urni din loc, trecu și ea prin uși rămase toate deschise până în vestibul; Rim plecase! . . . Era adevărat că plecase! ... La treburi, la plimbare . . . plecase! Buna Lina, printr-o grozavă surpare de valori, deveni rea. Răutatea celor buni, proaspătă, neobosită, nesocotită, mereu susceptibilă, mereu agresivă. Ca cineva închis într-o casă necunoscută, încercînd pe la
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
când ea, strigată de el, o să bage capul, când o să vrea să vadă unde e, jmâcul să alunece, săpunirea funiei să faciliteze culisarea, iar ea, frumoasa, lunecând, să se termine, cât mai curând, din viață.S-a dezbrăcat. A intratîn vestibul. A legat bine aparatul de spânzurare, după care, voind să facă o mică probă,își introduse capul, până la gât,în circumferința, pregătită pentru femeia nebună de iubire, pentru el, iar el, nebun de gelozie. Lunecând, a căzut în genunchi. A
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
aurite cum scrie la carte. Sună la intrare plin de importanță și, cînd Celso Îi deschise ușa, spuse că Îl caută pe Julius, ca și cum ar fi fost un prieten care venea În vizită. Și se așeză pe un scaun din vestibul fără să ceară voie nimănui. Celso Îl urî din prima clipă Palomino care, la rîndul lui, Îl disprețui pe Celso. Fercheșul metis era student la medicină și mai cîștiga un ban făcînd injecții. Se credea Don Juanul orașului și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încă o dată mustața În oglindă, să verifice dacă În costumul ăsta reușea să-și ascundă burta, știa că Juan Lucas era un sportiv grozav. Daniel deschise ușa și Lastarria fu cît pe aci să se Împiedice și să cadă În vestibulul palatului. Își recăpătă echilibrul și o lăsă să treacă Întîi pe soția lui, sluta. Acum venea spre ei Susan, cu șuvița blondă la locul ei și o săruta cum se cuvine pe vara ei, iar el se umfla În pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu Ernesto Pedro de Altamira, care se simțea destul de rău cu neurastenia lui, era palid, foarte fin, semăna puțin cu legendarul Dracula și citea mult În germană, fără să distoneze Însă, acum cînd se uitau mai bine la el, cu vestibulul atît de modern al casei, care avea o bibliotecă tot de cristal. Pe Finita, soția lui, mulți o salutau spunîndu-i contesă, se pare că era cu adevărat și, de altfel, fapt sigur e că mulți bărbați se aplecau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
primul grup de invitați se apropiau să-și ia rămas-bun: „Vă Însoțesc, domnilor, vă Însoțesc“, le spunea de Altamira și atingea cu degetele sale ariene coatele albastre ale invitaților, Împingîndu-i ușurel prin acel patio fermecat, prin living-ul incredibil, prin vestibulul Încîntător etc. Se mai apropiară și alții pentru a-și lua rămas-bun În timp ce avansa și el le spuse: vă conduc, domnilor, zîmbitor și spunîndu-și: „Au Început să plece mai mulți, dacă lucrurile merg mai departe tot așa, voi reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trîntească vreo două vorbe șoferului lui Sánchez Concha și dacă face pe nebunul Îi ard o păruială să mă țină minte, prea e mototol și Julius ăsta. Patio-ul acela Îngrozitor pe care trebuia să-l străbată se numea aici „vestibul“. Julius rămăsese Împietrit, examinînd lemnul mîncat al porții uriașe, mai mult ca sigur că n-o Închidea nimeni, fiindcă balamalele erau complet ruginite și poate era deschisă tot timpul. Aici parcă era un Întrerupător; cu siguranță copiii ăia care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pișa și a nimerit peste o priză desfăcută și electricitatea a urcat pe jetul de pipi și maică-sa a rămas orfană, nu Nilda, orfan rămînea copilul dacă se electrocuta maică-sa. Era mai bine să străbată cît mai repede „vestibulul“ fără lumină, avînd grijă să nu-și scrîntească o gleznă În crăpăturile dintre dale, cîteva chiar lipseau cu totul și să străbată „vestibulul“ uitîndu-se la lumina care se vedea dincolo de ferestrele murdare, sub lumina becurilor atîrnate foarte sus, toți sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nilda, orfan rămînea copilul dacă se electrocuta maică-sa. Era mai bine să străbată cît mai repede „vestibulul“ fără lumină, avînd grijă să nu-și scrîntească o gleznă În crăpăturile dintre dale, cîteva chiar lipseau cu totul și să străbată „vestibulul“ uitîndu-se la lumina care se vedea dincolo de ferestrele murdare, sub lumina becurilor atîrnate foarte sus, toți sînt niște oameni foarte ciudați, niciodată n-am mai văzut niște oameni ca ăștia. Intră o școlăriță, fetele care merg la școală nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și se așezară amîndouă cu cărțile În mînă ca să Învețe la lumina unui bec care atîrna sus de tot, aproape că Învățau pe Întuneric. Una dintre școlărițe ridică privirile și Julius Își urmă atunci drumul; mergea Încet, Înainta prin mijlocul vestibulului și trecea pe lîngă o mulțime de uși și ferestre uriașe, mai mult ca sigur că nu erau case, dar atunci văzu un pat și o femeie cu pielea foarte albă Îmbrăcată cu o rochie decoltată care trase perdeaua cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mi-a zîmbit dulce și era drăguță foc, Julius se repezi pe scara care ducea la etaj, unde era alt șir de ferestre, la fel ca la parter, cîte un șir de ferestre pe fiecare din cele patru părți ale „vestibulului“, cu becuri la fel ca la parter și În timp ce Înainta putu să vadă Încă un pat, ba nu, erau patru paturi În camera asta și-și continuă drumul, uite-l pe omulețul care-mi zîmbește, bătrînelului Îi strălucește țeasta pleșuvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trebui să-și Încetinească mersul, fiindcă nu era lumină și treptele erau știrbite. CÎnd ajunse jos se opri În mijlocul coridorului Întunecos dintre cele două patio-uri și căzu pe gînduri, de parcă ar fi urzit vreun plan machiavelic pentru a străbate „vestibulul“ fără să-i fie frică de nimic și aflînd o dată pentru totdeauna ce se petrece după fiecare dintre ferestrele cu becuri atîrnînd foarte sus Înăuntru. Probabil că a numărat unu, doi, trei!, fiindcă și-a luat prea mult avînt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de nimic și aflînd o dată pentru totdeauna ce se petrece după fiecare dintre ferestrele cu becuri atîrnînd foarte sus Înăuntru. Probabil că a numărat unu, doi, trei!, fiindcă și-a luat prea mult avînt și a ajuns dintr-odată În mijlocul „vestibulului“ și pe deasupra simțind că toată lumea Îl văzuse cum aleargă și că de la toate ferestrele Îl priveau pesemne cu ură. La o fereastră din dreapta lui le văzu pe cele două școlărițe Învățînd În penumbră, În curînd o să aibă nevoie de ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
maldăr de hîrtii... Care-o fi camera fetei drăguțe foc?. Acum se simțea mulțumit, desigur, el avusese dreptate Întotdeauna: fata nu locuia acolo, ci Într-o casă pe care Începuse să și-o imagineze, cînd deodată, Într-un colț al „vestibulului“, se desenă o fereastră pe care pînă atunci nu o văzuse și uite-o pe fata drăguță foc În uniformă de școlăriță, locuia acolo și se uita la el zîmbind, făcîndu-și unghiile aproape pe Întuneric. Julius Își feri privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
astea lui Carlos, o să rîdă de mine și cînd o să-i spun că mămica mi-a spus, o să rîdă și mai tare. Își luă caietele de muzică și se dădu jos repede din Mercedes. Dintr-odată se trezi În Întunericul „vestibulului“, dar Îl străbătu liniștit, fiindcă acum știa despre ce e vorba. Sigur, mămica are dreptate: au fost case mari, cu multe camere și acum le Închiriază pentru birouri, fiindcă toată lumea lucrează În centru și e bine să ai biroul aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gata să se dărîme, ca să construiești un bloc și trebuie să aduci armata ca să-i scoți pe chiriași, nu vor să se dea duși din odăițele lor pentru nimic În lume. Julius pășea liniștit pe coridorul de la etaj, privind la „vestibul“ și gîndindu-se la fetele de la școală, sînt elevele de la școlile de stat. „Ah, spuse unchiul Juan, fandositele astea sînt cele mai bune secretare. CÎt despre fata cea drăguță care-și face unghiile, ce pot să-ți spun, tinere. Asta mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În schimb, ea o luase pe un drum greșit și nu dădea semne că ar vrea să se Întoarcă. Mereu zîmbitoare, mereu făcîndu-și unghiile și fredonînd bolerouri. Își privea unghiile, sufla peste ele și se Întorcea să se uite spre „vestibul“, atunci Julius se ferea repede Într-o parte. Mai era un minut pînă Începea ora și el vru să se mai uite puțin la ea, cînd deodată fata cea drăguță se aplecă să moaie pensula În sticluța cu lac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să mă duc, lasă-mă să mă duc. Carlos acceptă, dar cu condiția să nu stea decît foarte puțin și să-l poată supraveghea din umbră. Julius traversă strada, cumpără Comerțul, ediția de seară și se Întoarse În goană spre „vestibul“. Te-nfiori privind la mine; nu fi rău, iubite, vino... dar el nu vru să asculte cuvintele acelea atît de deșuchiate și-și urmă drumul spre etajul Întîi. Carlos Însă se opri să privească acest boboc de fată, calcula În gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de toată lumea, ba nu, Carlos nu e rău, se Înșeală numai, unde-o fi ca să vadă și el că nu-i face ochi dulci, e un Înțelept. — Trebuie să plec. Mă așteaptă Carlos. — Cine-i Carlos? Julius se Întoarse spre „vestibul“, unde Carlos Îl aștepta supraveghindu-l cu privirea. „Mă așteaptă Carlos“, repetă și dădu să plece, dar o ultimă Întrebare Îl opri pe loc: cine e fata? Nu Îndrăznea, bătrînul o să Înceapă iarăși să rîdă. — Cine-i fata care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la faimosul recital. Îl rugă să-l aștepte și Julius Îl văzu că-și pune fularul și dispare pe ușa camerei. Crezu că o să aibă timp să se apropie din nou de balustradă și să mai arunce o privire spre „vestibul“, dar glasul subțirel al Înțeleptului Îl chemă, spre surprinderea lui, din capătul coridorului. — Vino, Îi spuse. Julius reuși să vadă că fata care cînta bolerouri nu era la fereastră, desigur că se gătea ca să vină la recital. Se grăbi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trezesc "răscoliri" și nu mai fac decât "să întărâte dureri amorțite" care pornesc "măcinarea sufleteasă" a lui Ștefan care se simte singur și prins în capcana propriilor neliniști. Discuția dintre camarazi pe tema dragostei și răspunderilor reciproce, îl introduce în vestibulul povestirii. Se reconstituie povestea sa de iubire dintr-un șir de clipe de entuziasm, dar și dezamăgiri ale trecutului. Discuția "simplistă" a camarazilor trezește ochiul interior al eroului care, lucid, până "în pragul unei nenorociri" concluzionează: "iubirea e altceva", o
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
unele tipologii cunoscute ale templelor siro-feniciene din epoca Bronzului Târziu și din prima jumătate a epocii Fierului. După acești cercetători, putem presupune că templul din Ierusalim era un edificiu longitudinal, cu intrarea în partea îngustă și având trei părți: un vestibul (’ûlăm sau ’êlăm), o cameră principală (hêkăl) și o încăpere mică interioară (debîr), numită și „sfânta sfintelor” (1Reg 6,16), în interiorul căreia trebuie să se fi aflat Arca alianței sau, după unele ipoteze, imaginea lui Dumnezeu, pusă pe un tron
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
importanță. Se opri din nou și adăugă: ― Îmi pare rău. Apoi se îndepărtă fără să mai întoarcă capul. Se îndreptă spre o ușă care se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]