528 matches
-
s-a ivit și Egor, ultima odaie a devenit literalmente neîncăpătoare. Pentru că mama sa tocmai călca, folosind un fier cu cărbuni, deși începuseră să apară și cele electrice, și pentru că, oricum, eram invitații lui Egor, care purta acum un halat vișiniu, prin deschizătura căruia i se vedea pieptul osos fără pic de păr, am urcat cu toții în turnuleț, pe scara de lemn care se răsucea o singură dată în jurul unui stâlp rece ca gheața. Acolo sus era minunat. Și astăzi mi-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adusesem de acasă o singură bluziță roșie (mai bine zis cărămizie) și niște ciorapi trei sferturi cu dunguliță roșie. Dar mi-am pus fusta albă, în lipsă de altceva, iar pe cap o eșarfă lungă de mătase, imprimată cu flori vișinii. M-am fâțâit nițel în fața oglinzii, care stătea cam înclinată, și-apoi am ieșit să culeg un trandafir. Am tăiat cu cuțitul codița unuia, plină de ghimpi. Trandafirul era mic, abia îmbobocit, dar câteva petale purpurii se și desfăcuseră și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deși, măcar cu coada ochiului, nu se putea să nu mă fi observat intrând. Din când în când se oprea din scris, recitea, pe tambur, o frază sau două, se uita pe fereastră... Era concret, era acolo, în pulovărul lui vișiniu, în pantalonii de velur verde închis, cu șosete crem în picioare. Mi-l amintesc în cele mai neînsemnate detalii. De pildă era puțin neras și nu purta verighetă. Unghiile îi erau tăiate scurt. Mi-am adunat tot curajul de care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
minunată ca și ziua căsătoriei lor. Ca și atunci, s-au sărutat îndelung și-au închinat cu socrii și alte rubedenii un pahar de vin. Mașina, de culoare crem, era parcată oblic, între Lada lui Gheorghian de la șase și Wartburgul vișiniu al fotografului de pe scara cealaltă, proprietarul buldogului Dolly. Dacia avea o linie fermecătoare și cei doi arhitecți o puteau privi de dimineață până seara din balcon. Strălucea cel mai tare în soarele aspru al primăverii, chiar mai tare decât Citroenul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să pretextez ceva și să mă mut în altă parte. Experiența începe să dureze prea mult." "De două zile e întunecat și plouă. Azi, adevărate torente. Am ieșit pe verandă să văd străzile inundate. Am întîlnit pe Maitreyi, splendid îmbrăcată (vișiniu de catifea cu mătase neagră), privind și ea. (Știam că a scris poeme asupra ploaiei, poate chiar astăzi, sus, în camera ei.) Am vorbit puțin și rece. Mă privea indiferentă, distrată. Aș fi ghicit eu vreodată că se află în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
importanța culorilor în sistemul sportiv există de la începuturile omenirii și se observă referitor la emblemele din vestimentație și din numele și culoarea echipelor, ce trimit spre culoare, o parte a limbii țării din care face parte sportivul/echipa: pembé; stacojiu; vișiniu, o alta directă: sângeriu - acesta apare reluat, fără tabuuri în vorbirea sportivă unde, culoarea devine mereu un fluviu prezent, chiar dacă uneori e vorba de pânză freatică, tăinuită), -mască A SUSPENSULUI REFERITOR LA SPORTIVUL SAU ECHIPA CÂȘTIGĂTOARE (oricând exercițiile pot fi
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
făcuseră cuib deasupra pătucului. Mama lăsa pentru ele ferestrele deschise. Copilul creștea cu ochișorii la cuib. Când unul din părinți țâșnea săgeată pe fereastră, celălalt ateriza vertical, atârnat de marginea găoacei. Garda se schimba în ciripituri graseiate. Căptușite cu atlas vișiniu, patru pliscuri tivite cu caș, dintr-o dată se căscau în cuib. Unul înghițea în plin, celelalte în sec. Ca să supravegheze de sus mișcările pruncului, pasărea întorcea un cap rotund, cu bobii strălucitori. Pentru toate aceste amintiri, noapte de noapte, doctorul
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
uitam la el, eram convins că tatăl meu a fost un războinic viteaz, de temut. Calul său negru, ca pana corbului, zburând prin aer, într-un elan irezistibil, cum va fi făcut-o faimosul Ducipal al lui Alexandru Macedon, tunica vișinie a călărețului, fluturând în vânt, cascheta argintie și, mai ales, sabia ridicată, care-mi sugera că inamicul tremura ca varga, îmi umpleau sufletul de mândrie. Nimeni nu m-a lămurit că tabloul reprezenta un desen standard în care era lăsat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mă grăbesc. Îmi permit chiar să mă conving pe îndelete că las totul în ordine. Văzând tabloul tatei din armată, mă încearcă un regret; că nu m-am dus, într-o zi, la Lisa. Între vârstă tânărului artilerist cu tunică vișinie și a mea e, acum, o diferență de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp incert
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acceptare a insomniei și Încearcă să adoarmă ținînd contabilitatea strictă a picăturilor de la un robinet prost Închis, „noaptea asta n-o să pot dormi, sînt nenorocit“, spune și numără picăturile. Nici n-au știut cînd au fost duse valizele În Mercedesul vișiniu, afară, În noapte, Susan oftă din greu, din adîncul sufletului. Trista veste o surprinsese Într-o perioadă cînd era grozav de frumoasă și de o eleganță desăvîrșită și acum părea o lebădă rănită plutind pe apă, lăsîndu-se dusă de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
își găsise românca asta sibiancă algerianul cu care locuia, habar n-am. Legătura mea fusese, firește, ea, prin inter mediul unei prietene comune, tot muziciană. El era un berber mândru de originea lui, marcată prin tichia de catifea cu ape vișinii și cu fund de atlaz albastru de care cred că nu se des părțea niciodată. Altfel, era, ca și ea, haios, nepă sător, cam leneș... Imposibil de spus din ce trăia. Căci mă-ndoiesc că din actorie, cum (nici măcar nu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Cafe, pentru masa de prânz. Patru ani n-aveau cum să schimbe lucrurile. Robert Karsh era întruchiparea rutinei. O minte de primă mână știe ce vrea. Restul era haos. Ieși din birou împreună cu doi colegi. Haină perfectă gri și cravată vișinie, pantaloni negri Brooks - un om de afaceri care supralicita, ca și cum Kearney urma să fie noul Denver. Ea se întoarse să cerceteze vitrina unei lăcătușerii, un carusel de chei brute. El o văzu de la o distanță de două cvartale. Ea-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Liturghia cuprinde tustreele liturghiile cu slujba tuturor hirotoniilor. Carte veche uzată, format gros, coala în patru, hârtia groasă ca pergamentul, scrisoarea de mână, tiparnică, în limba slavonă, scrisoare frumoasă, cu literele inițiale și cu florile aurite. Carte legată cu catifea vișinie, pe colțuri are plăci de argint aurite. La mijloc icoana Sfinților Trei Ierarchi, de argint aurit. De desupt are cinci bolduri de argint aurit. În carte sunt câteva inscripții, care puse în șir dau inscripția copiată mai sus. Mitropolitul Varlaam
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
bătut de soartă, cum bine se gândise ea, și bine făcuse să nu l judece. Să vă trimit la părintele diacon al nostru? Are o locuință la două case de aici, uite colea, după trăsura aia cafenie sau mai curând vișinie, o vedeți, nu? Dar are mulți copii, e nevoiaș și el. Dacă nu-l găsiți, veniți înapoi la mine - mie îmi zice Epiharia - și ne-om mai gândi. Străinul plecă. Nu trecură cinci minute și se întoarse cu un gest
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
surpriza să dau peste acest om străin, cu care am înțeles că trebuie să împart camera. M-am culcat în patul de fier care mi s-a părut limanul spaimelor mele. Așternutul era curat, alb, și plapuma groasă, din mătase vișinie. Mirosea neplăcut, a praf contra insectelor, cred. Apoi am adormit adânc. Atâta liniște, atâta singurătate - de ce-am visat cuvintele astea? Începe să se lumineze de ziuă. S-a sculat și vecinul meu și-a scos tot felul de sunete
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
20Iar drumul văii pline de miroase Afar-de el nu-l știe-n lume nime - Acolo ș-a închis frumoasa fată Ca nici-o rază-a lumei să n-o bată. 25Sale - mbrăcate în atlas, ca neaua, Cusut în foi și roze vișinii - 47 {EminescuOpVI 48} În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înnalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, 30De-aceea-n sale ard lumini, făclii Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte - eternă prefăcută
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în urmă o dâră de parfum ― țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că nu mă descurcasem, când un infirmier lung și uscățiv
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întîlnește". Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise) Fotoliul de răchită s-a transformat într-un fotoliu vișiniu. Stau la soare și mă oglindesc în apa unei piscine. Dacă vreau, fac și baie. Dar nu, asta mai târziu. Deocamdată mi-e lene. Sânt ușor obosit. N-am dormit bine azi noapte. Nenumărați admiratori au năvălit aici (nici nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe fotoliul acesta vișiniu, să mă prefac că dorm sau că mă uit în apa piscinei. Și, probabil, își închipuie că mă preocupă idei ieșite din comun din moment ce stau atât de concentrat. Adevărul e că nu mă gândesc la nimic. Îmi e capul gol
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sugerez eu autorităților soluția. Să-și spargă singure capul. Eu mi-am făcut datoria acceptând laurii. Să-și facă și ele datoria asigurând să nu fiu călcat în picioare cu acest prilej triumfal. Așa că rămân mai departe în acest fotoliu vișiniu, mă uit la apa din piscină și caut mai departe o idee. Ce-ar fi să-mi imaginez că m-am sinucis? Ce emoție ar zgudui orașul și nu numai orașul: "Celebrul sculptor Daniel Petric s-a sinucis. Poliția investighează
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și-a făcut brusc apariția În cafenea și a fost condus la masa de vizavi de Asya și Armanoush. De Îndată ce s-au așezat au Început să-și bată joc de toți și de toate. Au râs de scaunele de plastic vișinii, de vitrinele de sticlă ce afișau o selecție modestă de răcoritoare, de greșelile de traducere În engleză a felurilor din meniu și de tricourile cu ÎMI PLACE ISTANBULUL pe care le purtau chelnerii. Asya și Armanoush și-au Împins scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
faci pregătirea asta până-n patruzeci și unu de ani. Păi atunci Înseamnă că trebuie s-o faci anul ăsta, a spus bunica Gülsüm. Ai deja patruzeci de ani... Stând la celălalt capăt al mesei și vopsindu-și unghiile Într-un vișiniu strălucitor, mătușa Zeliha a ridicat capul și i-a aruncat o privire lui Mustafa. — Ce vârstă fatidică, a șuierat dintr-odată printre dinți. Vârsta la care a murit tatăl tău, la fel ca și tatăl lui și bunicul lui... Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]