478 matches
-
să iasă dintr-un ins agitat și smucit, care alerga de dimineața până seara prin fabrici și bălăcărea oamenii. Dădea telefon, spunea răstit sunt tovarășul Arapu, în două ore sunt acolo să văd cum merge treaba, apoi, cum ajungea, trecea vijelios pe lângă o sumă de oameni care tremurau aplecați în fața lui, intra în hale, privea crunt într-o parte și în alta, iar apoi intra în sala de conferințe, împreună cu toată conducerea fabricii, și le spunea, fără întrerupere, nu vă faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și cuvinte care continuă să-și tragă viața din timpul tinereții părinților ei și, privind spre obiectele înghesuite în sufragerie, Giulia își imagina de multe ori un film scurt despre așteptare și călătorie: În fața celor doi eroi este un fluviu vijelios. Ei vor să treacă, dar nu au nici un mijloc. În jurul lor e pustiu, nu se vede nici o casă, nici un copac și nici măcar iarbă. Este doar pământ arid, bătut și neted ca o gresie. Unul dintre cei doi se aruncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Părul castaniu îi curgea în bucle. În fața lui, într-un portic împodobit cu trandafiri, stătea o femeie cu părul negru despletit, îmbrăcată cu o rochie diafană. Pe când Zogru plutea fără grijă pe deasupra patului pictat, ușa de la intrare s-a deschis vijelios și Achile a intrat fără veste. Era asudat, după ce umblase toată dimineața cu sacoul pe umeri, deși toată lumea îi spunea lasă, măi, Achile, haina pe capul scaunului că nu ți-o ia nimeni, și nu voia decât să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu foarte grav. Acum era curios dacă medicina a avansat și de aceea a rămas mai departe în Bobo. La laborator, profesoara mai aștepta încă, pe coridor, chircită pe o banchetă acoperită cu mușama lipicioasă. Bobo a trecut pe lângă ea vijelios și-a intrat în laborator, începând să vorbească din ușă, uite, Iuli, ce mi-a ieșit pe gât, uite-aici, punctele astea roșii din care se prelinge lichid, pare să fie infectat, îmi bag picioarele în mizeria asta de spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Bobo, iar dimineața a plecat glonț spre Andrei Ionescu, optimist și încrezător în șansa lui. Cum a dat cu ochii de el, s-a și avântat spre bubița roșie care aproape că se vindecase. Intrarea a fost, ca de obicei, vijelioasă și amețitoare. S-a relaxat și se pregătea să-i inspecteze gândurile, când a simțit sângele ridicându-se ca o cascadă. În câteva secunde, zăcea pe podeaua ceruită din biroul lui Andrei. Nu înțelegea această izgonire și se simțea umilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
metri, brunet, cu ochii căprui, cu fața plină de acnee și părul nespălat. Scuze, am icnit și mi-am continuat drumul spre copacul din curtea școlii. Era în zona îngrijitorilor, dar acolo florile vorbărețe tac, păsărelele jucăușe dorm, iar vântul vijelios stă calm. Era locul meu, locul în care mă simțeam eu. Bună, Angela. Cum a fost la școală? Se auzea glasul răgușit al domnului Mirescu, omul de serviciu. Era un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu o chelie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
te-ai strecurat În... Dar asta nu Înseamnă că... Ridică privirea. Mă gîndesc aproape În permanență la tine. Ăsta-i adevărul, mă gîndesc mereu la tine. Lumina de la semafor se aprinde, spunîndu-ne că putem traversa. Acum e momentul să pornesc vijelioasă pe zebră, și el să fugă În urma mea, dar nici unul dintre noi nu face nici o mișcare. Vreau să pornesc vijelioasă, dar cumva corpul nu vrea deloc să mă asculte. Cumva, corpul meu vrea să audă mai mult. — Emma, știi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
adevărul, mă gîndesc mereu la tine. Lumina de la semafor se aprinde, spunîndu-ne că putem traversa. Acum e momentul să pornesc vijelioasă pe zebră, și el să fugă În urma mea, dar nici unul dintre noi nu face nici o mișcare. Vreau să pornesc vijelioasă, dar cumva corpul nu vrea deloc să mă asculte. Cumva, corpul meu vrea să audă mai mult. — Emma, știi cum lucram, eu și Pete, la Începuturile lui Panther Corporation ? Ochii lui Întunecați mă privesc arzînd. Știi cum luam hotărîrile ? Ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Dacă Îi lași aici, nu e bine. Dacă nu-i lași aici, iar nu e bine. Hai să-ți arăt ceva, Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o viroagă Îngustă pe care abia dacă ai fi văzut-o și ziua. Coborârăm unul câte unul, În liniște și, după o bucată de vreme, viroaga prinse a se lărgi. Aduna În ea din ce În ce mai multe fire de apă care huruiau vijelios, după care se deschise Într-o vale pe care o simțirăm uriașă după felul molcom și necontenit În care bătea vântul. Călăuzele noastre se opriră și ne priviră lung. - Uite, ăsta e un loc bun ca să Începi o hărțuială. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
către Apus, după cum lăsase Moru. - Tată din cer, am zis. Ăștia sunt munții oamenilor-lupi! Ăștia sunt munții mei! Nu-mi venea să cred și m-am uitat În jur cu luare aminte, dar nu Încăpea nici o Îndoială: am recunoscut râul vijelios care curgea pe sub stânci, am văzut locul În care mă duceam la scaldă În copilărie, am zărit stânca ce se asemăna cu Tatăl, am recunoscut locul de unde pândeam urșii, și am recunoscut și valea adâncă unde hăituiam mamuții Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca atunci când te pocnește calul. Aproape că leșină. Se prăbuși pe vine, chiar în ușă, cu ochii holbați la insul care se și cocoțase pe tejgheaua unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
neluminată decât de tăișul unei necurmate interogări lăuntrice, simti cum alunecă într-un somn lung... lung, cu vise... Se făcea, că era într-un loc necunoscut, cu un peisaj abrupt cu multă verdeață... o apă mare, învolburată, cobora din munți vijelioasă printre stânci. Iorgu trebuia să treacă de partea cealaltă a apei, ca să ajungă sus pe munte la Schit, pentru rugăciune. Printr-un vad, mai puțin adânc, păsind cu băgare de seamă pe pietre, a trecut de partea cealaltă a apei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu temerea totodată de a nu-l pierde. Simțea o ciudată nevoie a prezenței fetei, și adesea nu putea dormi. Din grădina de jos, când se adunau seara obișnuiții partidei de tabinet, auzea aproape numai glasul Otiliei. Când fata urca vijelios scările sau când îi vorbea, avea tresărituri. Avu impulsiunea de multe ori să-i sărute mâna. De câte ori Otilia ieșea în grădină, Felix, nerăbdător, căuta un pretext de-a ieși și el, și îl găsea în dorința de a citi jos
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ridică. După plecarea lui, Otilia rămase cu privirile în gol, își șterse cu o batistă niște lacrimi ce nu voiau să curgă, apoi se repezi ca o nebună pe scări și intră în odaia cu pianoforte, unde începu să cânte vijelios tot ce-i venea în minte. - Lipsă de griji, mormăi Marina în bucătărie. Doar ce grijiare? Stănică trecu în curtea Aglaei și intră în sufragerie, unde toți se aflau la masă, chiar și Simion. La o parte, pe un scaun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
conversație Vorodin. - Din câte mă pricep eu, energia electrică se oprește, rând pe rând, de la un centru național. Să nu ne grăbim. Să nu sărim deci să-i luăm în crampoanele reproșurilor noastre pe electricienii de rând. - Tincuța Argelescu, interveni vijelios o gospodină, punctată pe gât și pe bărbie cu negi uriași. Curva a blondă, de locuiește, cu poama de mă-sa, pe Alunișului 204. Când a auzit că sora lui domnul Bleju e plecată la un parastas în provincie... Ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alte griji. Pe la ora 16 aude glasul soră-si, Ilona comentând singură, cu voce tare să îl anunțe că a sosit acasă: - El cum mă scula când eram mai mici, cu toate că eu vroiam să dorm! Pătrunde în cameră vijelios și îl îmbrățișează. Este încă buimăcit de somn însă își revine repede: - Hai că pun să spăl! ai niște haine împuțite, nu știu ce fată ar merge cu tine! Cei doi frați nu s-au văzut de mult și se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
constituia țelul multor oameni< așa sunt tinerii și mai ales restul omenirii, însă Laur se depărta de aceste idealuri. Vroia să trăiască într-o veșnică fericire și căuta continuu în toate colțurile cerului avena potrivită ce îi va colecta apele vijelioase, prăduind și schimbând speranțele, ruinând în anii ce urmează coordonatele unui trai normal. Nu-l interesa câștigul, vroia numai să se simtă bine, însă să nu supere pe cei din jur, așa că va continua viața duplicitară și ascunsă. Nu a
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nu există decât în acel dor..., în acea graniță de fioruri ce alcătuiește echivocul dulce și amar al muririi. De câte ori ridic ochii spre cer, nu pot înăbuși sentimentul unei infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aș îngropa în culoarea marelui regret! Au luat foc toamnele în mine și inima mi s-a întors pe dos. Cântecul prelung și vaporos al morții mă învăluie ca o spumă a veșniciei. Și-n lâncezeala ademenitoare a sfârșitului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nu trebuie să fim atât de lași încît să ne inventăm un trecut. Iubesc istoria României cu o ură grea. Niciodată nu vom putea încorona România cu un nimb istoric dacă fiecare din noi nu va trări cu o pasiune vijelioasă și dureroasă toate umilințele care au umplut tristul nostru trecut. De nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul și tragedia lui, pierduți sîntem pentur transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuși. Nu înțeleg cum există oameni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neștiind să se accepte sau să se refuze. Rușii s-au simțit ca o mare fatalitate, nu însă ca o evidență. De aceea s-au călcat ei în picioare la toate răspântiile și nu s-au cruțat niciodată în căutarea vijelioasă a nefericirii. Acest popor suplinește râsul prin rânjet, delicatețea prin avalanșe lăuntrice, nuanțele prin cascade. Rușii n-au înțeles niciodată cultura în sine, ca un sistem de valori autonome, ci căutând ontologicul, temeiurile originare ale firii, au ajuns să asimileze
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împotriva mulțimii și o distruge orbește pe aceasta. Putem vedea acest lucru în fragmentele de colectivități, în fîșiile de grupuri umane rupte din țesătura din care făceau parte. Imaginîndu-se în pericol, ele par a fugi. În realitate, ele se reîntorc vijelios, într-un amestec de frică și furie. În cazul terorii, teama mulțimii este întoarsă împotriva individului. Ea îl pîndește pe cel mai mărunt deviant, se răfuiește cu cei și cele care îi rezistă. De asemenea, în exaltarea ei, mulțimea îi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
vede. Este momentul unei revelații: semnele „altei lumi” ies la suprafață, un proces obscur („o muncă”) Înviază În fiecare sunet, granițele dintre planurile existenței dispar, natura Își recapătă, sub protecția misterului nocturn, plenitudinea, unitatea ei. Este momentul În care pătrunde vijelios istoria În spațiul reveriei. Trecutul pune stăpînire pe scena lirică. Prezentul este ocrotit de lumina zilei, noaptea este acaparată de imaginile trecutului. În Adio la TÎrgoviște, acul ceasornicului arată Începutul zilei, cînd stejarii se Înalță cu fală, „se Îndreptează”, ridiclnd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la India Brahmină. RÎurile Asiei, valea Cașmirului, mîndra insulă a Ceylonului, lacul Ciad și munții Lunii cu Îngrozitorul Pustiu, Nilul Alb la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]