331 matches
-
Vârsta și experiența acumulată cu trecerea anilor fac din femeie un depozitar al înțelepciunii. Remarcăm că o donna angelicata poate fi mereu spirituală și manierată (Oretta apreciază, în mod deosebit, iscusința și talentul vorbirii - VI. 1), dar nu fără spirit vindicativ, atunci când este ofensată sau jignită de insistențele masculine (Piccarda din VIII. 4). Un singur personaj feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
simțuri ale bărbatului, care au fost rănite, deoarece el s a îndepărtat de creștinism, preferând o cinstire a zeilor războinici. Încercarea Prudenției, prin măiestria discursului, nu este doar aceea de a readuce pacea în comunitatea vizibil tulburată de un spirit vindicativ, ci, mai ales, de a restaura liniștea în sufletul soțului prea dispus a se conforma, mimetic, normelor unei societăți desuete. Povestirea se dovedește astfel mult mai complexă, pentru că nu dezbate doar răul exterior, ci mai ales pornirile malefice intrinseci, care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ar cădea/ Piei, duh diavolesc! să-ți spun, căci, zău,/ Femeie ești, da-n iad e duhul tău!” 1017 Răul va fi în cele din urmă pedepsit, ambele femei cunoscând un deznodământ binemeritat: sultana, împreună cu supușii, va cădea victimă spiritului vindicativ al creștinilor, iar Donegilda va fi ucisă de propriul fiu, pe care îl 1012 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, ed. cit., p. 149. 1013 Ibidem, p. 150. 1014 Ibidem, p. 152. 1015 Ibidem, pp. 152 153. 1016 Ibidem, p. 151
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, p. 166. 1019 Ibidem, p. 405. 1020 Giovanni Boccaccio, Decameronul, vol. II, p. 138. 273 admirată, îl păcălește pe un student, lăsându-l să o aștepte o noapte într-un frig cumplit, dar acesta îi va da o lecție vindicativă usturătoare, numind-o totodată „șarpe otrăvit”1021, „ființă mârșavă și rea”1022). Prefăcătoria poate fi dublată și de delapidare (Biancofiore - VIII. 10 - are o viclenie remarcabilă, amestecându-se în treburile destinate bărbaților, cum ar fi negoțul și cămătăria, sustrăgând de la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a suicidului), conduite de refugiu (alcoolism, toxicomanii etc.) etc. Psihozele colective recunosc drept cauză frustrări colective, presiuni sociale asupra maselor, influența unor modele sociale negative etc. Din acest motiv ele sunt de regulă manifestări exterioare, de factură comportamentală revendicativă sau vindicative, legate din punct de vedere formal de frustrarea unor drepturi sociale, politice, economice, moral-religioase, etnice etc. Un rol esențial în geneza psihozelor colective, revin tehnicilor de manipulare prin discursul public și prin mijloacele mass-media (presă, radio, TV etc.). Rolul acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mult în dramă decât în comedie. O amintim pe Vidra lui Hașdeu sau pe Clara lui Davila. Zoe știe că are un rol determinant în politica județului, că îl poate influența pe soțul ei, dar și pe Tipătescu; nu e vindicativă, iar Cetățeanul turmentat are dreptate atunci când o numește damă bună. 4.4. „Pristandanismul“ În cartea sa, Jurnal de atelier (Editura Eminescu, 1978), Aurel Baranga introduce termenul pristandanism pentru a defini oportunismul acelora care trec de partea cealaltă a baricadei, abandonându
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
asigurând supraviețuirea multor intelectuali români. De o calitate literară superioară sunt portretele și amintirile cuprinse în jurnalul intitulat Secvențe din purgatoriu (1999), unde stilul alert și verva portretistică se îmbină cu luciditatea și înțelepciunea retrospectivei, evocările fiind lipsite de spirit vindicativ sau de patimă. Peste decenii întâmplările consemnate în secțiunea Oameni și destine se colorează altfel, iar chipurile unor oameni de litere intrați de acum în istorie, ca Șerban Cioculescu, Mihai Beniuc sau George Ivașcu, par a fi ale unor personaje
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
să se afirme, mincinos și demagogic, că cei patru milioane de foști membri P.C.R. (care cu familiile lor reprezintă aproape jumătate din populația țării) vor fi trași la răspundere, ca să se înregistreze, între altele, și rezultatul alegerilor din 1992. Psihoză vindicativă e o parte, hiper-psihoză defensivă, de alta. Acest cerc vicios este pe punctul să se rupă. Dar în primii doi ani după 1989, el a făcut adevărate ravagii. Cunoaștem foarte bine și toate dificultățile produse de foarte mulți intelectuali ajunși
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în legătură cu stalinismul lui N. Ceaușescu, precum și despre necesitatea suprimării radicale a comunismului (capitalism malignizat) printr-o terapie de șoc. Tonul calm, analitic proiectează aceste idei și constatări în spațiul tot mai abstract al ideilor generale. La Nicolae Manolescu, tonul pamfletar, vindicativ, recriminator a dispărut. Unele idei sunt controversabile, mai bine spus susceptibile de câteva completări și nuanțe. Despre oportunism ar fi un exemplu. Dar problema trebuie pusă și tratată cu toată răceala. în caz contrar, s-ar respinge, de fapt, în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
este permanenta umilință resimțită de acest nefericit și etern erou alternativ. De unde o stare de spirit complexată și resentimentară, care definește, în bună parte, resorturile interioare ale culturii alternative opusă, într-o formă oarecare, ordinii totalitare. Revolta refulată, deviată, spiritul vindicativ ulcerat și sublimat, preocuparea permanentă de a propune o contra-imagine suprarealității artificiale, false, dominante, constituie încă una din trăsăturile specifice ale culturii alternative. Mecanismele sale funcționează, prin deprindere și inerție, chiar și după ce sistemul represiv a fost, cel puțin formal
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
culegerea Pilde, povățuiri i cuvinte adăvărate și povești (terminată prin 1845), apreciată și de M. Eminescu. Moralistul, cu gustul observației tipologice, și amatorul de subtilități ale limbajului, savurând înțelepciunea și umorul dintr-o vorbă de duh, se regăsesc aici. Temperament vindicativ, încercat poate și de un sentiment de vinovăție de clasă pentru starea de lucruri din țară, G. abordează pamfletul politic, în veșmântul străveziu al satirei. Marele vornic era un pătimaș, cu un surplus de umoare neagră. Titlul general al scrierilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
limbii și culturii franceze. Este, fără îndoială, adevărat pentru literaturile africane francofone, dar nu este cazul scriitorilor români francofoni, care nu poartă pe umeri povara unei istorii traumatizante cu limba franceză și nu resimt, prin urmare, nicio nevoie de alterare vindicativă a vocabularului, ci doar plăcerea variațiilor, a reformulărilor și a jocurilor 1, iar în practica textuală, au o facilitate în a multiplica și întrepătrunde mai multe genuri de discurs și mai multe instanțe enunțiative. Marius Daniel Popescu mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
povestim ceva?”), Scara tematizează delirul fugii dintr-o scenă în alta, Dispariția lui Flory este o rescriere punctuală (și punctual-distorsionată) a lui E.A. Poe din Balerca de Amontillado. Finalizarea corupe sursa prin șarja pastișei: infamul ins pe care se răzbună vindicativul narator nu mai este zidit, ci închis (pentru totdeauna) în closet. Tot așa, în Augusta se prelucrează H.P. Lovecraft ș.a. Poetul continuă să fie prezent în text nu doar prin stil sau inaplicare la „barbaria” prozei, ci și prin mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
ostenește Și după-o cină scurtă și somnul a sosit. Tăcere pretutindeni acuma stăpânește Și lătrătorii numai s-aud necontenit. Eliade e un pamfletar excepțional, ignorat sub această latură, nutrit în spiritul lui Voltaire și în manopera libelelor. El e vindicativ ca Dante, vulgar, animalic, salvat de trivialitate prin aripa lirică și literară. Prefața Gramaticei convertește o simplă discuție într-o mică comedie și într-un poem grațios al slovelor vechi. Problema diminutivelor ("să intru într-o slujbuliță, sau pînișoară, să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
realismului clasic de care a fost precedat. Aici apar în prim-plan nume ca Hans Morgenthau, Edward Carr sau Reinhold Niebuhr. Prima imagine a lui Waltz este cea mai importantă în cazul relismului clasic. Natura umană, coruptă, amorală, lașă sau vindicativă se află la baza tuturor evenimentelor reprobabile are au loc în lume. Se poate observa aportul teologiei catolice la acest tip de realism: "păcatul originar" cu care fiecare persoană se naște, trăiește și moare oferă măsura relațiilor interumane și implicit
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
c? l?torie pe c? ile ferate, care i se cuvenea ca senator ? i toate celelalte avantaje de care beneficiase p�n? atunci. Noul rector legionar al Universit?? îi Bucure? ți era P.�P.�Panaitescu, reprezentant al ? colii Noi. �ntr? o manier? vindicativ? , Panaitescu a f? cut tot posibilul ca s? agraveze �n fel ? i chip situa? ia financiar? a lui Iorga. �n zilele acelea, mul? i �demnitari� ai vechiului regim erau cerceta? i pentru delapidarea banilor publici. Dat fiind c? Iorga era incoruptibil ? i
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
Antonescu a instituit o dictatur? militar? , iar Statul Na? ional Legionar a fost desfiin? at oficial. Familia Iorga se sim? ea mai bine, dar continuă totu? i s? sufere. Legiunea disp? ruse, dar sentimentele germane fă?? de numele �Iorga� erau vindicative. Nazi? ții erau foarte sensibili la orice �ncercare de reabilitare a lui Iorga. Ca atare, familia Iorga tr? ia mai departe practic �n izolare, la periferia �naltei societ?? i� bucure? tene. Doamna Catinca (a? a cum �? i aminte? te doamna Liliana) �? i suporta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
lăsat loc unor marșuri impostor-hidoase compuse, parcă, de înșiși prezidenții care se perindă de aproape cincizeci de ani încoace. Pentru că aici nu e Anglia, nu e Germania, nu e Spania, Suedia, Olanda, nu e nici degenerata Franță, cu Marseilleza ei vindicativă (dar, oricum, iată, dăinuitoare), aici e țara în care fiecare prezident vine cu... imnul lui. Da, Carol I e mereu acolo unde trebuie să fie. Chiar și cînd prezidenții îl surghiunesc, temporar, în beciurile depozitului de la Posada. Ba, cu atît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
piețelor, s-au perindat indivizi de nimic, perorînd convulsiv și neconcludent, interesați mai degrabă de ivirea nesperată a prilejului de a scoate capul din anonimat, decît de a clarifica lucrurile. Ce s-a ales, iată, după trecerea săptămînilor, din isteria vindicativă a momentului? Cam ce se alege în general din mai toate tulburările acestei "specii mici". Liniștea care s-a lăsat, ca un lințoliu indiferent, peste actul funebru, amneziată imediat de alte și alte urgențe, are, în ea, ceva trist și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
zac ei aici, departe de pămîntul lor! Am reacționat pe loc, necontrolat: Da? dar cei doi frați ai mei, morți în același război, în stepa rusă, și ale căror morminte au fost arate...? Atît. Dacă, incitat de moment, pornirea mea vindicativă își avusese oarecum justificarea, una emoțională, evident, din unghiul logicii istoriei (dacă o fi existînd așa ceva), fusese oricum irelevantă: și nefericiții flăcăi ruși și la fel de nefericiții mei frați rămîneau victimele unei abominabile sorți, iar idiosincraziile mele nediferențiat-antirusești (unele de-a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
este ea arătată, seară de seară, pe sticlă. E de-ajuns ca un (pînă la urmă bizar) japonez să fie mușcat de-un pîrlit de maidanez și trimis, cum dracu', pe lumea cealaltă, pentru ca întreaga nație să-nceapă a mîrîi vindicativ, ancestrale furii anticanine să se orchestreze brusc într-o dodecafonie soră cu rabia, ce mai... Pînă cînd vigilentele, dar visătoarele instituții ecarisabile să scoată în stradă comandourile de hingheri nu cu toții de înaltă calificare fierberea de stabiliment s-a și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie ne zbatem în mocirla rememorărilor vindicative, fie mărșăluim intransigenți și surzi pe ritmurile acuzelor solitare. Fiind liberi, nu mai suntem solidari. Nici măcar față de necesitatea organică de a extirpa răul comun. O amnezie malignă ne moleșește luciditatea. Nu mai punem întrebări, nu mai căutăm răspunsuri. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ale Mare-lui Război, revine în actualitate. În Italia fascistă aceasta se traduce mai întîi prin măsuri de unificare lingvistică prea ace-lerată pentru o țară care s-a caracterizat mai mult decît oricare alta prin fragmentare dialectală. În maniera cea mai vindicativă, acest resentiment va alimenta frazeologia mussoliniană care exalta drepturile "națiunii proletare" a italienilor față de egoismul vechilor națiuni burgheze și suficiente. Astfel regimul fascist a impregnat spațiul vital al Italiei, sporind în intensitate pînă la invadarea Abisiniei, în 1935, luîndu-și apoi
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
să contemple cu satisfacție micimea fenomenalității supuse programului său critic, prin prisma amorului său propriu revanșat. Din această perspectivă, Adrian Marino făcea următoarea observație pertinentă: "Copiii, modeștii, timorații, conformiștii de orice speță n-au sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii, spiritele inteligente, tăioase, lucide, își fac din cultivarea comicului un adevărat regim de viață. Tehnica folosită este afirmarea inferiorității obiectului ridicol, diminuarea sub condiția medie a situației date, cultivarea abia camuflată a disprețului"61. Consecința firească a oricărei ridiculizări
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu comicul. Deși nu râsul, ci surâsul este efectul scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului care se bizuie pe procedeele comicului nu pentru a amuza, ci pentru a exprima o saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o realitate față de care spiritul satiric se concretizează atât prin implicare, cât și prin distanțarea evidențiată în claritatea idealului pe care i-o opune. Ca trăsături minimale distinctive față de ironia pe care se poate baza și față de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]