619 matches
-
astfel de gerul pe care acum îl lăsau afară. Doamna și domnul Pavel își făceau, veseli, îndatorirea de gazde, iar becul de sub bolta de afară semnifica, iluzoriu, intrarea într-o lume a abundenței și a bucuriei. Ai fi spus, datorită vioiciunii și îmbrăcăminții, văzute toate la o imaginară distanță, că oamenii acelei nopți erau din vârful piramidei sociale. Era însă o greșeală să judeci lucrurile astfel, decât dacă omiteai că acum, imediat după război, se ștersese ceva din încrederea, strălucirea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
imaginație mai mare decât cea din Commedia dell’Arte îl făcuse să dea examene pentru amândouă clasele într-un an, o voință ce depășea, pentru mine, orice posibilitate de gândire, - dar prezența lui, de adolescent, lumina casa cu flacăra și vioiciunea cu care se confirmă continuitatea generațiilor, alungarea mucegaiului de pe pereții din casele stătute, locuite, îndeobște și pe nedrept, de bătrâni. Cât despre această continuitate, voioasă și zgomotoasă era, fără nici o fisură, asigurată de fratele cel mai mic, avea opt ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și refuzase locul pe fotoliul pe care-l ocupam. Începură pentru noi (pentru mine și Marga Popescu) știutele conversații, la care domnul Pavel se asocia, aglomerându-și vorbirea cu însușirile lui premonitorii cu care se lăuda. Se născu o oarecare vioiciune. Ce fel de stat se năștea? mă întrebasem cu câteva luni în urmă, adică în vara anului anterior. Mă întrebam și acum. Unii numeau asta revoluție, alții, observând că nimeni nu ceruse așa ceva, nu ieșise în stradă, cum citiseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce o cuprind asemenea memoriale ale femeilor, știută fiind abilitatea inventivă a acestora și multele învelișuri - nu se știe câte - ce le acoperă ființa. Când, printr-un salt de ani, trecu să-mi povestească despre elevele ei, glasul căpătă o vioiciune neobișnuită; dovedind o adeziune - aproape o mutație biologică, ai fi zis, - la stările de pubertate și mai cu seamă de adolescență ale acestora; era sigur că-și iubea profesiunea; uneori vorbirea împrumuta melancolii venite din viitor, purtând regretul trecerii anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să i-l confirme, ea însăși cunoscându-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui să vă citesc testamentul, iar dumneavoastră să spuneți dacă ce e scris aici e voința dumneavoastră sau nu. Ea îmi răspunse cu o vioiciune pe sfârșite, o politețe ieșită cu greu din adâncuri: - Da, domnule judecător. Pe mine să mă iertați că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o întrerupsei. Era perfect lucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
iar celelalte nu mai erau în puterea sănătății de atunci și veneau mai rar, un fel de părăsire, se bucurau că trăiesc, dovadă că viața își are felul ei de nemurire, gândeau peste înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii în urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. Vârstele devastaseră veselia, spontaneitățile și râsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai încălzea încă la soarele uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, își rostogolea impresiile “încântătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decât reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căreia istoricii i-au zis Roxelana, și-a propus, ca un drept al ei de mamă, să schimbe succesiunea la tron. Fiul georgiencei trebuia înlăturat; în locul lui trebuia așezat Mehmet. Atacul s-a produs întăi cu blândeță, apoi cu oarecare vioiciune, între plăcerile așternutului. Dar Soliman obișnuia să lase lângă papucii de după perdeaua ușii preocupările lui politice. Oricât l-a împuns cu cornițele ei sultana-doamnă Roxelana, măria sa stăpânul a păstrat ca pe o lege hotărârea sa cea dintăi. Atuncea doamna Roxelana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
soț. Am tresărit. Ochii mei holbați s-au încrucișat cu încruntătura lui Nur, în vreme ce dădaca se ruga Cerului: — Văduvă la optsprezece ani! Nădăjduiesc că prințesa mea o să aibă mai mult noroc de data asta. — Nădăjduiesc și eu! am strigat cu vioiciune. Nur a zâmbit, iar Khadra a îngăimat o invocare, înainte de a ne conduce spre o clădire din lut, aproape de a ei, încă și mai strâmtă. — Nu e palat, dar aici o să fiți la adăpost și n-o să vă trezească nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
l-a aclamat cu curaj. Toate privirile, chiar și a lui, s-au întors atunci spre celebra poartă pe deasupra căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sili să-i promită că o să meargă să doarmă. Danny se duse acasă, amețit o vreme, apoi iarăși agitat. În cele din urmă oboseala îl copleși și, ca să rămână treaz, se gândi la dialogul dintre Ted și Claire. Conversând cu vioiciune, ajunse direct în pat, renunțând la sticla de la Mal Considine. Folosind haina de piele a lui Krugman pe post de pătură, adormi imediat. I se alăturară niște femei ciudate și EL. 1939. Banchetul de absolvire de la liceul din San Berdoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
aștepta. Cred că își închipuia că vine o curcă bă trână, plictisitoare, când colo a dat de această... minune! — Cum ți s-a părut Felix Klee? — Era un munte de om, avea 84 de ani, vesel, amu zant, de o vioiciune deosebită. M-a poftit la masă cu prie tenii care mă aduseseră la el. — Ți-a plăcut colecția? — Erau 300 de tablouri ale lui Paul Klee pe care nu le văzusem nicăieri în altă parte. Colecția cuprindea și o serie
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ai imitat pe "balauri" în propriul lor bîrlog! Ușa clasei a VII-a reală de la liceul Sf. Sava se deschise scârțâind și intră profesorul Pompiliu Constantinescu. Un tânăr frumos, prezentabil, bine zidit și cu multa prestanță. Ochii, de o rară vioiciune! ― Bună seara, băieți! Răpăitul uniform de picioare fu răspunsul la salutul profesorului. O liniște în clasă, cum la noi, la Lazăr, numai la orele Barosanului și-ale lui Attila, profesori vechi, se pomenea! ― Băă!... m-am mirat eu admirativ, Pompiliu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Ăăăă... Hai, mă, intrați mai repede, că de când v-așteptăm! Doamne, cum s-au schimbat băieții!... Unde sânt siluetele atât de frumos îmbrăcate pe vremuri de tunicile bleumarin?... Unde este părul lor bogat de odinioară? Unde, strălucirea ochilor, plini de vioiciune, de altădată?! ― Ce naiba ați chelit așa? Parcă v-ați vorbit să veniți fără păr! ― Dar tu ce cusur ai? ― Pe mine m-a ros pălăria, dar voi?! ― Las' că e mai bine așa, să nu mai primim observații de la profesori
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
aștepta. Cred că își închipuia că vine o curcă bă trână, plictisitoare, când colo a dat de această... minune! — Cum ți s-a părut Felix Klee? — Era un munte de om, avea 84 de ani, vesel, amu zant, de o vioiciune deosebită. M-a poftit la masă cu prie tenii care mă aduseseră la el. — Ți-a plăcut colecția? — Erau 300 de tablouri ale lui Paul Klee pe care nu le văzusem nicăieri în altă parte. Colecția cuprindea și o serie
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
numai un om plin de candoare își poate permite să ceară, pe atîta cîtime de foi, mîna unei femei. Grave, scrisorile de acest gen nu impresionează pe cele cărora li se adresează. Nu Cicero, ci Hannibal a cucerit Italia. Cu vioiciunea care le stă în caracter, femeile ghicesc fără de greș stupiditatea și, din această pricină, pe autorii de scrisori, ele îi respectă cu dispreț. În vreme ce bărbatul rămîne convins că fiecare cuvînt al său a fost incandescent, doamna se amuză. Ar trebui
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
un om liber - poezii”, Editura Cartea Românească, 1989. 271 Viorel V. Păun (n. 25 martie 1917 - d. 15 februarie 2009) „E un ins modest, dotat cu câtva talent poetic. E zâm bitor și înțelegător, ceea ce îi permite să activeze cu vioiciune în minunatul tărâm al Poeziei, prin lucrări pe care, amatori i de haz și de frumos le citesc cu multă plăcere.” Nicolae Viploreanu Din „Cuvânt înainte” la volumul „Rime”, 27 IV.2007 UNEI MĂICUȚE Măicuță, măicuță, ascultă‐nchinarea, Pe care
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
că era un exemplu interesant de steatopigie latentă, Cristopher încercase să o sărute pe sâni, iar bărbatul cu prosopul în jurul șoldurilor îi făcuse cea mai surprinzătoare sugestie. Și, trecând prin toate, Eva își păstrase virtutea neprihănită. Masivitatea ei plină de vioiciune, insistența ei de a dansa și - tehnica cea mai eficientă dintre toate - obiceiul ei de a spune cu voce tare și pe un ton nu întru totul cultivat „Of, ești o pacoste!“ în momentele de maximă ardoare ale perechii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două ore, închipuie-ți, și încă n-au curaj să admită public că s-a întâmplat ceva care n-a fost în puterea lor. Ceva inevitabil, imprevizibil, care contestă Autoritatea atotstiutoare si atotputernica. Surprizele mamei noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
unchiului meu, una cu alcoolul, însă nu și-ar fi pierdut mințile. Altfel stăteau lucrurile cu Verdi și cu Puccini. Ei își compuneau muzica după ce se întorceau de la bar. Muzica lor era și ea delicată, dar ușoară și plină de vioiciune. Am devenit melancolic. Asta are legătură cu dorul și e o stare pe care nu prea poți s-o alungi. Imaginile din cap pun stăpânire pe tine și sunt colorate mai ales în albastru. Așa se întâmpla când mă aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Alexandrescu, cuprinsă de înduioșare. Tânărul se zăpăci de tot ascultând destăinuirile atât de intime, mai ales când luară o întorsătură tristă. Se sculă încet, gîndindu-se ce-ar putea să-i spuie ca să-i șteargă amărăciunea. Doamna Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata, frumusețea ei, inteligența ei, drăgălășia ei și făgăduind lui Titu că-l va prezenta negreșit, ca să o cunoască și să-și dea seama ce înseamnă o ființă într-adevăr adorabilă... Neavând nici o treabă, doamna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
albă, cam înnegrită de murdărie. Se ținea verde, deși trecut de șaptezeci și văduv de douăzeci de ani. Doar că nu mai vedea bine. Astfel și acuma, nu recunoscu îndată pe Dragoș și numai când îi auzi glasul, izbucni cu vioiciune: ― Bată-te să te bată, Ionică, nici nu te mai cunoșteam!... Ochii, ochii m-au lăsat de tot. Și la biserică, nu mai văd deloc buchiile. Toată slujba o fac numai din suflet. Ei, degeaba, bătrînețile! Vorbind, se uită nedumerit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și urmând să plece pe urmă de aici fiecare la moșia lui, unul la Rociu, celălalt la Humele, unde aveau să petreacă sărbătorile. Prefectul era un bătrânel mărunțel și rotofei cam de vârsta lui Miron, plin de viață și de vioiciune. Studiase odinioară medicina și chiar avea tăblița cu titlul pe zidul casei la Pitești, dar n-a practicat niciodată, simțind o repulsie fizică față de boli și suferințe. Nevastă-sa îi semăna, parcă i-ar fi fost soră, și la înfățișare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe înserat, sosi Grigore. Se scuză că a lipsit atâta vreme și era vesel, parcă toate i-ar fi mers în plin. Înainte de cină spuse Nadinei că ar dori să-i vorbească. Simțind în glasul și în ochii lui o vioiciune melancolică, Nadina întrebă cu un zâmbet de ispitire: ― Vrei să mergem sus la mine? ― Nu, nu! protestă bărbatul, închizîndu-se brusc ca în fața unei primejdii. Se retraseră într-un salonaș unde Grigore zise liniștit și simplu: ― Iată ce-am hotărât definitiv
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încît uneori ți-e rușine să privești pe dansatori, adăugă Victor cu un ton mai serios. ― De ce nu spui mai bine, moralistule, că ție în general nu-ți place dansul și de aceea îi găsești toate defectele! replică Olga cu vioiciune, apărîndu-și pasiunea. Grigore nu se amestecă în controversă de teamă să nu ajungă la Nadina. Discuția alunecă asupra marii serbări ce o pregătea societatea filantropică "Obolul", pentru 19 februarie, la Teatrul Național. Era evenimentul monden cel mai important. Întreaga familie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]