KorAP: Find »[drukola/base=viscol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...116 >

2,884 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

fascinat de vîrtejurile albe, chibzuind cum să aducă vorba, să ajungă la ceea ce-l obsedează de aproape douăzeci de ani: copilul său. Femeia privește și ea fereastra, fără să audă nimic, decît ce-și cheamă în amintire, din vremea altui viscol... Se pregătea să meargă la Operă; tocmai îi telefonase fata că vine s-o ia, însoțită de prieten. Ați și sosit? a întrebat, auzind zgomot de pași în salon. Dumneavoastră?! s-a mirat, văzîndu-l pe bărbatul străin care îi intrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să răspundă, încolăcindu-și brațele pe după gîtul tînărului cînd îi simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă roșind toată, apoi se ridică imediat de pe scaun și se întoarce la locul ei, fără să ia în seamă gestul prin care profesorul ar fi vrut s-o mai rețină. "Mă urăști clatină încet din cap profesorul privind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gestul prin care profesorul ar fi vrut s-o mai rețină. "Mă urăști clatină încet din cap profesorul privind în urma ei. Știi deci de copil, ți-a spus, deși s-a jurat că n-o să afle nimeni al cui este..." Viscolul, înnebunit de-a binelea, scutură cu putere una din ferestre, făcînd să-i sară toate bucățile de hîrtie îndesate de Lazăr cu cuțitul. Mulți dintre cei aflați pe scaune în apropiere fug de teamă să nu li se spargă sticla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spune el după ce închide. Important e că freza vine spre noi. Cînd? întreabă profesorul că freza trimisă dimineață s-a întors la autogară. Vorbe! se înfurie șoferul. Freza e pe drum, cum să se întoarcă? Ba s-a întors, din cauza viscolului ; am aflat de la soție sare în sus Lazăr. Nu se poate! îl înfruntă șoferul. Cel cu care am vorbit e un om serios, de încredere. De încredere, iar noi așteptăm aici! Lazăre, te rog !... încearcă să-l tempereze studenta. Lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cum vîntul învăluie zăpada, izbind-o în ferestre și sub streașină. Cred... îngînă șoferul cred că se face undeva un contact, sau s-a rupt firul... Vine un sunet foarte slab. Toți au încremenit. Chiar și focul din vatră. Doar viscolul, afară, urlă ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în lături de vînt. Aproape degerat, cu o lumină diabolică în ochi, Dorin face un pas în interior, strigînd: Vin! Vin!! Vin!!! Ușa e trîntită de vînt în urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-l depășească. "Foame, frig... gîndește Mihai, răsunîndu-i în permanență vorbele lui Negrea despre situația în care se află Lazăr. Și nu-i numai el... Aura, abia ieșită din spital; prietena lui Vlad, o adolescentă... Vreo cincizeci de oameni, acolo, în viscol... Aici actorii care se simt frustrați de o mare creație, dar fac mișcare în piesa mea... Săteanu, cu vila lui, căreia vrea să-i facă recepția mîine... Madam Săteanu, cu sictirul; Doina, veritabil pui de cuc ce idee! -, cu nedumerirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
viteză, a luat-o printre brazi și s-a rătăcit. În căutarea lui s-au format mai multe echipe; nici una însă echipe de oameni cu chef, ca de revelion nu mai spera să-l recupereze. Singură ea, Aura, afară, în viscol, plîngea și, din cînd în cînd, slobozea cîte un "Raduleeee" prelung, deznădăjduit. *** Cînd și cînd, viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai multe echipe; nici una însă echipe de oameni cu chef, ca de revelion nu mai spera să-l recupereze. Singură ea, Aura, afară, în viscol, plîngea și, din cînd în cînd, slobozea cîte un "Raduleeee" prelung, deznădăjduit. *** Cînd și cînd, viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prelung, deznădăjduit. *** Cînd și cînd, viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să taie valurile de zăpadă, prin șuierul ascuțit al viscolului se aud înjurăturile lui la adresa Paulei, căreia îi descoperă, acum, toate defectele, chiar și pe acelea care, în intimitate, făceau sublimul întîlnirii. "Acolo, în pustietate..." gîndește Radu, și imaginea Aurei, asemeni unei fata morgana, îl chinuie de cum a lăsat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
declicul telefonului, semn că femeia a închis. Cine era? o întreabă pe tehniciană. O femeie; v-a solicitat pe dumneavoastră. Ce a vrut? M-a trimis la Dracu', înaintea Sorinei, la Sălcii spune Vlad, ieșind înfuriat. Pînă la serviciul Dezvoltare, viscolul îi răvășește hîrtiile de sub braț, zburîndu-i de cîteva ori casca de pe cap, biciuindu-l din toate părțile. Gîndul că, din cauza lui, Sorina stă la Sălcii și rabdă de frig și de foame începe să-l obsedeze, făcîndu-l să se întrebe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Dă-l încoacel! i-l smulge bărbatul, îndoindu-l, să facă din el o glugă. Mă duc să aduc de mîncare. Ești nebun! Unde?! Cunosc locurile, nu-ți fă griji. Iese afară, băgat cu totul sub sac, lăsîndu-se înghițit de viscol. Ăsta nu-i sănătos arată în urma lui țăranul, care se întoarce cu un alt braț cu lemne, dar nimeni nu-i răspunde. Studenta leagănă în brațe de zor unul din copii, care se uită la ea cu ochi obosiți, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ar fi fost, de fapt, o cruntă dictatură a lui Platon, pentru că ar fi fost produsul unei singure conștiințe impus mulțimii, sau, mă rog!, așa ceva face Lazăr un gest de lehamite, retrăgîndu-se. Treziți iarăși de o lovitură mai puternică a viscolului în fereastră, cei doi copii încep să plîngă zgomotos. Haideți cu ei pe saltea spune Lazăr tatălui, arătînd salteaua adusă de el și de studentă. Părinții acceptă, așezîndu-se rezemați de perete, cu copiii în brațe. Cam frig jos, la sol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fascinantă pentru ea, îngrijorătoare pentru proaspătul ei soț, ai cărui ochi, obosiți de studiu mai tot timpul, se pierdeau în zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun că a făcut un gest necugetat, apoi obsesia că trebuie să-l revadă, să se convingă că nu a visat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că trebuie să-l revadă, să se convingă că nu a visat, culminînd cu vestea incredibilă: "profesorul Bujoreanu nu se mai întoarce de la București; a fost arestat", apoi... ...apoi ancheta, apoi copilul, greutățile... murmură ea, total absentă, fascinată de jocul viscolului în fereastră. "...copilul, greutățile..." reverberează în profesor vorbele femeii, făcîndu-l să se simtă tăiat în două de valul unei răceli cumplite. Și-n aceeași clipă, ca un blestem, în amintire, îi apare holul Universității: de după unul din multele panouri cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
simpla rememorare a lor, de un bărbat ca el. Nu-i adevărat, bîiguie, scuturat de friguri interioare nu-i nevoie de gunoi ca să înflorim asemeni trandafirului... Ochii bătrînei, vii și frumoși, întineriți cu douăzeci de ani, se scaldă încă în viscolul de afară și doar buzele, în colțul cărora timpul a înflorit cîteva cute, se deformează lent, ca un chin prelungit, fluturînd surîsul trist: Adevărat, dar ce te faci cînd ți se toarnă gunoi în cap, ești trîntit în noroi?... Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-o fac... Ce mănăstire m-ar fi primit? Pe dumneata?! Dumneata n-aveai de ce, chiar singur ai spus mai înainte că erai prea mic pentru... surîde femeia, apoi se întoarce la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la "numele tatălui", a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
umerii. Așezați-vă, dom' profesor, altfel, riscați să vă prăbușiți... Se lasă încet pe saltea, întinzîndu-se cu fața în jos, cu fruntea îndesată în palmele puse una peste alta, ca atunci cînd dormi cu fața în iarbă, vara. De afară, viscolul se aude urlînd tot mai tare, izbindu-se în fereastra din mijloc, în timp ce înăuntru, în sala restaurantului, s-a stins orice șoaptă, rămînînd vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un ce aparte, ce-l ghicești cînd... O fi avînd și ea vreun prieten, poate urîțel, dar care s-o vrea de soție, să-i ofere siguranța unui cămin... La ce bun să-i încurc planurile?" Iese afară, în plin viscol dezlănțuit, fără să fi băgat de seamă că, de cum a apărut printre rafturi cu cutia sub braț, ochii severi ai Mariei Săteanu, aflată în magazin, l-au urmărit tot timpul. *** Imediat ce intră în garsonieră, Mihai lasă cutia cu vodcă jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe față și, cu prosopul în mîini, să se șteargă, merge la fereastră să o deschidă, după ce trage într-o parte draperia de pluș verde. Rămîne cu privirea în afară, spre colțul de munte, care abia se mai zărește cînd viscolul încetează vreo clipă, două. Pot să intru? aude venind din spate întrebarea unei femei, urmată de zgomotul surd al ferestrei închisă din cauza curentului. Se întoarce: în fața sa, în pragul ușii deschise larg, stă Maria Săteanu. Am bătut în ușă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cuprins, coapsele femeii, deformate pe cuvertura bej de pe pat, asemănîndu-le cu hălcile de carne, diforme, de pe tejgheaua măcelarului un amestec dezgustător de carne, ciorapi și poale mototolite, ceva diform, de la care ochii lui se întorc spre fereastra clătinată mereu de viscol. "Doamne, ce coșmar!" gîndește, grăbindu-se să închidă fereastra, fericit că a găsit o salvare. Dar cînd se întoarce dinspre fereastră, vede cum mîna femeii iese de sub cap un prim semn de viață -, apoi, bătăile inimii rărindu-se, sînul devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în el, apoi în al său și le așază alături, pe masă. Cum femeia nu dă nici un semn că ar vrea să bea, se retrage, așezîndu-se pe marginea patului, lîngă pernă. Un timp, ochii lui caută spre fereastra lovită de viscol, apoi, involuntar, se mișcă încet într-o parte și-n alta, reținînd imaginea genunchiului rotund, frumos dezgolit, care întregește aerul de naturalețe și sporește feminitatea Mariei, situînd-o, pentru Mihai, în categoria acelor doamne care au știința frumosului pur, venit parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rece, teama de-a nu i se rupe ciorapii; ar fi posedat-o. Dar asta am urmărit eu?! Sînt un psihopat, care se inhibă la cel mai mic protest, ori, ca bărbat, ca om, mai degrabă caut ceva, dincolo de trup?..." Viscolul izbit furios în fereastră face ca genunchiul femeii, înfipt în centrul camerei, să pară și mai fierbinte o mare ispită, spre care lunecă privirea lui Mihai. Dacă nu obțin o reacție de dorință din partea ei, înseamnă că nea Toader e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întunericul așternut... Trupul Mariei vrea să răspundă atingerii, brațele stau gata să cuprindă umerii tînărului, ochii mai păstrează explozia de stele, iar buzele, frumos deformate, înfloresc pe ele surîsul. Numai mintea ei, lovită dureros de vorbe, de vorbe și de viscolul din fereastră, reîmprospătează amintirea altei dăți, în altă cameră, cu alte brațe de bărbat întinse către ea, însoțite de aceleași vorbe, aceeași metaforă a luminii și cu aceeași zbatere nebună a viscolului de afară. Apoi, brațul atins de degetele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]