808 matches
-
cele mai usturătoare vorbe de bieții spectatori creduli. ― Sfinte Dumnezeule, șopti iar clucereasa Elenca, nu mă arunca în același coșmar! Nu lăsa demonul să-mi răpească băiatul! N-aș mai putea să în... Văzu deodată sania oprită în fața porții. Recunoscu vizitiul. Dar sania era goală. Nici urmă de Iancu. Simți cuțitul rece al unei spaime cumplite și zvârcolirea dureroasă a inimii. La fel ca pe vremea când îl aștepta pe Alecu, când îi vedea trăsura sau sania goală, sau când el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
inimii. La fel ca pe vremea când îl aștepta pe Alecu, când îi vedea trăsura sau sania goală, sau când el cobora bălăngănindu-se pe picioare, căzând și vomitând pe alee sub ochii slugilor, terfelit și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu obrazul înseninat. Îi simți transfigurarea ca pe o mângâiere. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deja o cameră pentru primadonă. Ordonanța lui o împodobise cu o grămadă de sfeșnice, flori și vase pentru mirodenii, rafinament oriental pe care începuse să-l aprecieze tot mai mult; slugile primiseră ordin să întrețină focul din odaie. Până și vizitiul lui ursuz improvizase un fel de troică, știind că asta fusese una din marile lui plăceri în iernile din Sankt Petersburg, pe vremea când încă nu primise numirea de comandant suprem al armatei ruse de la Dunăre... Și?... Și?... Se alesese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de când lumea. Să fi fost înțeleși dinainte? Erau într-adevăr agenți? Kutuzov își înfundă și mai tare bărbia. Fierbea. Turba. El, ditamai generalul, rătăcise singur ore în șir prin orașul adormit. Nu-și mai găsea locul. Nu mai avea stare. Vizitiul mâna caii de la acea troică improvizată, cu pocnete de bici și cu cele mai spurcate înjurături rusești și românești. Chiar el îl încuraja. Îi făcea bine să le audă. La un moment dat îi strigase să oprească. Coborâse și luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oprească. Coborâse și luase un pumn de castane coapte. Le luase cu mâna direct din tăvița sub care ardeau cărbunii. Nu-i mai păsa de arsuri. Mestecase vreo două așa, fierbinți, chiar dacă îl ustura limba. Cu gura plină, îi poruncise vizitiului să-i aducă muieri. După vreun sfert de oră se întorsese cu două dintre acele femei care slujeau de „sfânta găurică” pentru soldații ruși. Dar la capătul străzii scăpase de ele. Miroseau îngrozitor. Fum, urină, ceapă prăjită, rachiu ieftin... Mizerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de pietre prețioase se revărsă dintr-odată peste firul drumului în torente mocirloase. Chervanul tresărea, tremura, scârțâia, se smucea din toate încheieturile. Iancu se și vedea luat de puhoi, cu totul naufragiat. Doar pocnetele biciului pe spinările cailor și înjurăturile vizitiului îi mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri scrise cu câteva zile înainte de plecare. Le regăsi, dar le părăsi imediat. Acum i se păreau artificiale, lipsite de emoția aceea adevărată pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zori. Poți să-ți imaginezi așa ceva? Am dansat ca o bacantă peste zăpada aceea neatinsă, pentru că se pornise o ninsoare ca în poveștile nordice. Am zburat cu o sanie în sunetul clopoțeilor (el le spunea zurgalai) și în pocnetele bicelor. Vizitiul parcă înghițise foc. Iar el mă ținea în brațe, sub blănuri, și ne sărutam. Ce frenezie! M-a dus într-un local numit La barza chioara, un fel de One-eyed stork’s. Foarte comic! Și se potrivea de minune, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Însoțit de câțiva soldați, Malet dispăru pe ușa unui imobil. În piață presiunea devenea tot mai mare. Trăsura prințului se clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din jur. Din fericire interveni zgomotul puternic al copitelor de cai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cabanei, rămasă deschisă. Poate că Napoleon abia urma să iasă sau era în cabană și, după plecarea celor doi, îl va lăsa pe Dante Negro să-și termine liniștit treaba, privind de la una din ferestre. Din cabană apărură însă doar vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dante Negro să-și termine liniștit treaba, privind de la una din ferestre. Din cabană apărură însă doar vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mere, clopoțeii cailor sunt tot una cu clopoțeliștea stelelor noastre de colindători-cu-glasuri-tremurate și zurgălăii de sus, de la gâtul cailor zburători sunt una cu cei ai cailor-mergători. Și-ntâia oară... Întâia oară, când vin cu noi, colindătorii-elevi, mulți oameni mari, În afară de vizitii; și le colindăm noi pe maicile de la Hirova - și ele ne binecuvântează și ne mângâie pe creștete; și le mai colindăm noi pe maicile de la Tabora și ne mângâie și ele; și prima oară când, la Întoarcere, Îi colindăm bine-bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pună neîncetat Întrebări despre Maestru, despre sănătatea, starea acestuia și, Îndeosebi, despre ce spunea Djamaledin În legătură cu situația din Persia. Când veni momentul să plec, Îmi Închirie o cabină pe un pachebot rusesc aparținând liniilor Caucaz-și-Mercur. Apoi mi-l dădu pe vizitiul său, căruia Îi Încredință misiunea să mă Însoțească până la Kazvin și să-mi rămână În preajmă atâta vreme cât voi fi avut nevoie de serviciile sale. Vizitiul se dovedi de Îndată foarte descurcăreț, adesea chiar de neînlocuit. Nu aș fi știut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Închirie o cabină pe un pachebot rusesc aparținând liniilor Caucaz-și-Mercur. Apoi mi-l dădu pe vizitiul său, căruia Îi Încredință misiunea să mă Însoțească până la Kazvin și să-mi rămână În preajmă atâta vreme cât voi fi avut nevoie de serviciile sale. Vizitiul se dovedi de Îndată foarte descurcăreț, adesea chiar de neînlocuit. Nu aș fi știut să strecor câteva monede În palma acelui vameș cu mustață mândră, ca să catadicsească să lase, pentru o clipă, narghileaua său și să vină să-mi vizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
avea datoria de a o Întârzia cât se putea de mult, căci, de Îndată ce sosește felul principal de mâncare, În acea seară un djavaher polow, „orez cu giuvaericale”, fiecare invitat Îl Înghite În zece minute, se spală pe mâini și pleacă. Vizitiii și purtătorii de felinare se Înghesuiau la poartă atunci când am ieșit, ca să-și culeagă fiecare stăpânul. A doua zi În zori, Fazel mă Însoți Într-o trăsură până la poarta sanctuarului de la Șah-Abdul-Azim. Intră acolo singur, ca să se Întoarcă Împreună cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fost greu să facă hârtia să treacă dintr-o mână În alta; prințesa o citi, Îl căută din priviri, cu teamă, pe bărbatul care-i scrisese; mesagera Îi șopti: „E la mine acasă!” Pe loc, Șirin părăsi ceremonia, Își chemă vizitiul și o așeză pe „mama” alături de ea. Ca să nu atragă bănuieli, cupeul cu Însemnele regale se opri În fața Hotelului Prévost, de unde cele două femei, acoperite cu văluri grele, Își continuară drumul pe jos. Revederea noastră se dovedi doar cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
femei, acoperite cu văluri grele, Își continuară drumul pe jos. Revederea noastră se dovedi doar cu puțin mai Însuflețită decât prima Întâlnire. Prințesa mă măsură din priviri, cu un zâmbet În colțul buzelor. Dintr-odată, Îmi spuse: — Mâine, În zori, vizitiul meu va veni să vă caute, fiți gata, acoperiți-vă cu un văl și mergeți cu capul plecat! Eram convins că avea să mă conducă la legația mea. În momentul În care caleașca ei trecea de poarta orașului, am constatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de atâta purtat, țigani și lume distinsă. Ieșind din gară, m-am așezat mai întâi jos, pe o treaptă, și am privit. Tramvaiele se opreau și porneau în toate direcțiile, automobilele claxonau, frânau ori accelerau, caii de la trăsuri se speriau, vizitiii se certau cu șoferii, iar șoferii cu pietonii. Deasupra capului meu atârnau tot felul de cabluri și erau o mulțime de lămpi pentru iluminatul străzii, câte una la câțiva metri. M-am urcat într-un tramvai și am cumpărat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Așa am reușit să păcălim un țăran tras de o gloabă pistruiată. Ne-am aruncat gențile peste pieile de oaie pe care nu reușise să le vândă și ne-am aburcat: eu în spate, ea în față, pe capră, lângă „vizitiu”: veniți lângă mine, cuconiță, iar neica să se întindă în spate, pe pielicele, că pare cam risipit. M-am întins pe pieile de oaie neargăsite și am privit cerul. Ciudat, aici soarele nu mai purta masca tip capac-de-canal. Pe deasupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul. ― Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât de brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
satul până unde se întinde moșia lui Gogu. Noi însă acuma cotim la dreapta, spre Lespezi și Amara. Proprietatea Nadinei ține până în șoseaua pe care am apucat, iar la stânga continuă pământurile lui Gogu... Cam pe la mijlocul drumului, între Gliganu și Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci câmpia cobora lin până la împreunarea celor două văi. Vederea era mai largă, parcă s-ar mai fi curățat aerul. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fâșie de cer albastru. ― Ei, acuma să-ți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
continua a-și păstra locuința în care s-a născut și, cum el ședea aproape permanent la țară, casa veche părea mai vie decât cea nouă. ― Asta e împărăția noastră! zise Grigore când ajunseră iarăși în fața castelului, unde aștepta ajutorul vizitiului în semn că a descărcat tot ce fusese în brișcă. Pe Titu Herdelea îl rodea de mult o întrebare, pe care totuși parcă nu îndrăznea s-o rostească. Acum, ca și când ar fi fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Costești, îi așteptau sănii. Nadina tresăltă de bucurie. Cum ajunseră acasă, porunci pentru a doua zi o plimbare cu sania prin împrejurimi. Grigore se sculă mai devreme, să îngrijească de plimbarea proiectată. Avu însă o surpriză neplăcută. Aseară, Ichim, bătrânul vizitiu de nădejde, după ce a deshămat iepele de la sania cea bună și le-a adăpat, când le-a băgat în grajd să le lege la ieslea lor, nu se știe cum și ce, dar s-a pomenit cu iapa roaibă, sperioasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că începe să sară în două picioare, ș-apoi să zvârle din copite până tot l-a zdrobit pe bietul om de I-au scos pe cergă afară. Așa că nu-i chip să mai iasă dânsul cu sania, iar ceilalți vizitii nici unul nu s-ar încumeta să mâie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit și pentru Ichim, dar mai cu seamă din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuțeală, nu ar fi mulțumită să o plimbe cu caii de purtare. Atunci logofătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înalt și mai voinic de cum era. Nadina nu mai tăcea din gură, atâta era de entuziasmată. Aci spunea ceva lui Titu, aci scotea un strigăt nearticulat, aci lălăia un început de galop cantabil și din când în când striga către vizitiu cu o încurajare ațîțătoare: ― Hai, băiete, hai, nu șovăi! ― Nu șovăiesc, coniță, n-aveți grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puțin bațjocoritor. Goana vijelioasă ținea de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]