KorAP: Find »[drukola/base=vlah & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...43 >

1,060 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

un partener politic pentru lumea apuseană și papalitate. După constituirea Imperiului latin, în 1204, cumanii au fost prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă nebotezați, cf. lui Geoffroi de Villehardouin. După această victorie, Ioniță pune stăpânire pe Tracia, în timp ce cumanii ajung până sub zidurile Constantinopolului; prezența lor pe câmpul de luptă era decisivă, iar fără ei țarul nu întreprindea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
această situație, hanul Toqtai nu s-a încumetat să continue imediat ostilitățile împotriva fiilor lui Nogai. Dar în perioada următoare, neînțelegerile între fiii săi și susținătorii lor au luat o mare amploare. Luptele angajate între ei în "țările rușilor și vlahilor" și în "țara asilor", în apropierea Moldovei, le-au măcinat forțele încât la apariția armatei mongole conduse de fratele hanului, Burluk, fiul mai mare a lui Nogai, Joga, nu a îndrăznit să-l înfrunte și a trecut cu trupele sale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
militare și acțiunilor lor desfășurate autonom sau prin raporturi cu alte puteri, ca manifestări ale organismelor politice românești. Concret, prima înregistrare în izvoarele scrise a românilor nord-dunăreni este legată de participarea unei formații militare românești, alături de cumani, la luptele dintre vlahi (Asănești) și bizantini (după Nicetas Choniates, FHDR, III). Nu mult după aceasta, românii din sudul Transilvaniei, alături de sași, secui și pecenegi, participau la expediția comitelui Ioachim de Sibiu în regiunea Vidinului din 1215. Formațiunile politice românești din Cumania și din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, unde pătrunderea cavalerilor apuseni "stârnise" (Iorga) o nouă viață în jurul fortificației (cloașterului) de la Câmpulung, rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de acești "pseudoepiscopi" care îi convertiseră pe unguri și germani la confesiunea lor (cf. Scrisoarea papei din 1234). Or, tocmai "pseudoepiscopii" aceștia sunt de cea mai mare importanță (Iorga), ei nu sunt alții decât acei "chorepiscopi" de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192) au luptat și români (vlahi) din sudul Dunării. Românii din Transilvania au luptat în oastea regelui cruciat Andrei II al Ungariei, în secolul XIII: în 1211, la Vidin, în 1260, în Boemia. În 1217, la cruciada V, la care a luat parte în persoană și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dușan, cu țarul bulgar Mihail, ajutat de tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
printre dealuri împădurite. Argeșul în care ajunge armata regelui, zice Iorga, nu este Curtea de Argeș, ci cetatea din munte -castrum Argyas (Poienari). Un document ulterior, diploma din 30 iunie 1347, menționează că Ștefan Lackfi, comandantul armatei regești, "a capturat șase oameni (vlahi), iar pe cei mai mulți i-a ucis" (DRH D, I, p. 65-66). Finalul campaniei este controversat, ca și traseul și detaliile ei. Situația oastei ungare în fața Argeșului era grea, lipsită de provizii, n-avea nici o ieșire. În aceste condiții dificile, fără

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nume mai greu de identificat. Olaha poate să reprezinte forma ungurească a unui Vlaha avem în față, conform informațiilor, două figuri istorice de voievozi, din secolul al XIII-lea, este mărturia neîndoielnică a unui contemporan, document vrednic de încredere. Ducele vlah, întâlnit de misionarul franciscan pe drumul hanului tătăresc, venise pentru a lua (primi) iarlâcul de confirmare și a plăti tributul stabilit de stăpânitorii turanici. Prin urmare, cine era acest voievod din marginea stepei, care s-a închinat împreună cu voievozii ruteni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
noul stat românesc de la est de Carpați și-a extins teritoriul prin includerea altor formațiuni politice dintre Carpați și Nistru. De la valea Moldovei, cu capitala la Baia, statul s-a extins treptat spre sud și est, înglobând alte formațiuni, "țări", "Vlahii", cum a fost inițial cea din nordul țării, cu târgurile Suceava, Rădăuți, Sireturmătoarea capitală a țării. Bogdan voievod, cel care a întemeiat Moldova, ca țară liberă, i-a definit identitatea politică și i-a extins teritoriulla moartea sa, a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istorici, București, 1940. Idem, O nouă mărturie despre un voievod moldovean în secolul XIII (1277), în AARMSI, tom 27, 1944-1945, p. 231-244. Idem, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, București, 1945 (ed. II, 1980). Brezeanu S., De la populația romanizată la "vlahii balcanici", în RdI 29, 1976, p. 211-222. Centenarul autocefaliei B. O. R., București, 1987, p. 327-353. Cantacuzino G., Cetățile medievale din Țara Românească (sec. XIII-XVI), București, 1979, p. 114-120. Cantemir D., Descrierea Moldovei, București, 1973. Ceacalopol G., Crucea relicvar de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la vechimea creștinismului în Dacia: din istoria religioasă a gepizilor, în AIINC, III, 1924-1925, p. 357-376. Donat I., Despre toponimia slavă din Oltenia, Craiova, 1947. Idem, Păstoritul românesc și problemele sale, în Studii, 1966, nr. 2, p. 281-305. Dragomir S., Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959. Drăganu N., Românii în secolele IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, București, 1933. Idem, Toponimie și istorie, Cluj, 1928. Drăghiceanu V., Despre mănăstirea Câmpulung. Un document inedit, în BOR, 1964, nr.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
les Sicules, Cluj, 1998. Rusu M., Transilvania și Banatul în secolele VI-IX, în Banatica, 4, 1977, p. 169-213. Sabău I., Circulația monetară în Transilvania în secolele XI-XIII în lumina izvoarelor numismatice, în SCN 2, 1958, p. 269-301. Sacerdoțeanu A., Vlahii din Chalcidica, în vol. În memoria lui V. Pârvan, București, 1924, p. 303-311. Idem, Guillaume de Rubruck și românii la mijlocul secolului al XIII-lea (l. fr.), Paris, 1930. Idem, Marea invazie tătară și sud-estul european, București, 1933. Idem, Au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luptă pentru independență și afirmare politică, în RdI 29, 1976, 8, p. 1135-1151. Sânpetru M., Înmormântări pecenege din Câmpia Dunării (sec. IX-XI), în SCIV 24, 1973, 3, p. 443-464. Spinei V., Moldova în secolele XI-XIV, București, 1982. Idem, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV 24, 1973, 1, p. 57-81 și 2, p. 259-282. Idem, Informații istorice despre populația românească de la est de Carpați în secolele XI-XIV, în AIIA 14, 1977, p. 1-21. Idem, Monede bizantine în spațiul est-carpatic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

știură să aducă oastea-mpărătească într-o poziție critică și să-i rărească șirurile văzând cu ochii. Romeii începură să se clatine când iată că le veni împăratul în ajutor, c-un corp de rezervă intact încă, și-i goni pe vlahi, cari, auzind zgomotul cu intenție mărit de cornuri, trâmbițe, surle și alte instrumente, crezură că trupa romeică de ajutor ce venea asupră-le e cu mult mai mare decum era aceasta în realitate. Astfel numai izbuti Isaac Angelos să scape

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pe altă parte, ieșea la iveală cine știe unde, pândea pas cu pas oastea romeică, îi întindea curse și nu lipsea niciodată să se folosească de orice loc gol al inamicului. Daca-mpăratul mergea de pildă la Agathopolis, care fusese atacat de vlahi, îndată ei se-ntoarceau spre Filipopole și pustiau locurile de primprejur. Daca-mpăratul alerga în ajutorul unui ținut amenințat sau atacat, vlahii alergau tocmai în ținutul pe care-l părăsise el. Din Filipopole împăratul înaintă la orașul Triadița, unde părea a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se folosească de orice loc gol al inamicului. Daca-mpăratul mergea de pildă la Agathopolis, care fusese atacat de vlahi, îndată ei se-ntoarceau spre Filipopole și pustiau locurile de primprejur. Daca-mpăratul alerga în ajutorul unui ținut amenințat sau atacat, vlahii alergau tocmai în ținutul pe care-l părăsise el. Din Filipopole împăratul înaintă la orașul Triadița, unde părea a i se deschide și oferi o intrare ușoară în munții Emului, această tărie de căpetenie a vlahilor; dar veni o iarnă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
din poala esterioară a munților Emului, care pe atunci purta numele Romania, jăfui în dragă voie întregul ținut Reachubi sau (în diminutiv popular) {EminescuOpXIV 149} Reachubița până la Stilbnon și de acolo până la Kopsis, adecă făcu prăzi ca și moesienii (adecă vlahii; [... ]) după cum zicea vorba grecească de pe atunci, devenită proverb, și-i tăie lui Eltimeres drumul de-a mai înainta. Prin mișcarea aceasta bulgarii încăpură întrucîtva la strâmtoare, pentru că nici puteau înainta cu succes, nici se puteau retrage fără primejdie și făr-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ale teritoriului pe care descălecaseră ei. Sălbatecii cumani arseră, părăduiră și pustiiră de atunci încoace în escursiunile lor prădalnice atât provinciile bizantine din vecinătatea lor cât și Rusia și Ungaria. Autohtonii sugjugați din Cumania de pe atuncea, numiți în de comun vlahi "[... ]", "vlahi", "valahi", dar numindu-se ei în de ei români, se considerau de când se pomeniseră ca cetățeni ai împărăției bizantine, se țineau cu tărie de biserica greco-orientală, sufereau însă cumplit sub apăsarea invaziei barbare {EminescuOpXIV 155} și începură a răsufla

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
teritoriului pe care descălecaseră ei. Sălbatecii cumani arseră, părăduiră și pustiiră de atunci încoace în escursiunile lor prădalnice atât provinciile bizantine din vecinătatea lor cât și Rusia și Ungaria. Autohtonii sugjugați din Cumania de pe atuncea, numiți în de comun vlahi "[... ]", "vlahi", "valahi", dar numindu-se ei în de ei români, se considerau de când se pomeniseră ca cetățeni ai împărăției bizantine, se țineau cu tărie de biserica greco-orientală, sufereau însă cumplit sub apăsarea invaziei barbare {EminescuOpXIV 155} și începură a răsufla mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
EminescuOpXIV 932} {EminescuOpXIV 933} {EminescuOpXIV 934} ["NICETAS CHONIATES... "} 2270 Nicetas Choniates despre fuga lui Manoil: Cînd ajunse însă la marginile Galiției și se credea scăpat de mâna urmăritorilor, căzu în cursa celor ce alergau după el. El fu prins de vlahi, cărora știrea despre fuga lui le sosise înaintea lui și fu dus îndărăt la împărăție. ["SĂ ȘTIȚI DE LA MINE.. "] 2257 Să știți de la mine, voi și nepoții voștri, că al vlahilor neam e necredincios la culme și stricat, nici lui

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920

sârbească, pentru care s-a întemeiat arhiepiscopia din Antivari, care deveni chiar Scaunul primatului sârbesc. Episcopii latine, cari dispărură mai în urmă, corespundeau cu populațiunea latină (romană) a țărmului. Înlăuntrul țării însă urmașii provincialilor romani se prezintă sub formă de vlahi, așezați în mijlocul bulgarilor, încît orașele Ochrida, Prespal, Perlepe, Belgrad în Macedonia superioară, se prezintă ca orașe vlaho-bulgare. Încă în suta a paisprezecea locuiau în Cataro, Antivari, Dulcigno, Svac, Scutari, Drivasto latini, în suta a douăsprezecea locuitorii dinlăuntrul Dalmației vorbeau în

Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
orașe vlaho-bulgare. Încă în suta a paisprezecea locuiau în Cataro, Antivari, Dulcigno, Svac, Scutari, Drivasto latini, în suta a douăsprezecea locuitorii dinlăuntrul Dalmației vorbeau în adevăr slavonește după Guilelm de Tyrus (1188), însă nu locuitorii din orașele de pe țărmuri. Existau vlahi înainte de toate în Thessalia, care se numea Marea Vlahie, µe???? ß? a?? a o Mică Vlahie era de cealaltă lature a Pindului, o Vlahie Neagră în Moldova; apoi erau vlahi în Rodope, în Dobrogea, lângă Anchialis și Bizye. Ansbert, autorul

Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
Tyrus (1188), însă nu locuitorii din orașele de pe țărmuri. Existau vlahi înainte de toate în Thessalia, care se numea Marea Vlahie, µe???? ß? a?? a o Mică Vlahie era de cealaltă lature a Pindului, o Vlahie Neagră în Moldova; apoi erau vlahi în Rodope, în Dobrogea, lângă Anchialis și Bizye. Ansbert, autorul plin [de] cunoștințe a istoriei cruciatei împăratului Frederic I, cunoaște în apropiere de Thessalonika o țară roditoare pe care-o numește Flachiam. Mai mult. El, care numește pe marele Nemanja

Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
cruciatei împăratului Frederic I, cunoaște în apropiere de Thessalonika o țară roditoare pe care-o numește Flachiam. Mai mult. El, care numește pe marele Nemanja Mare Duce al Serbiei și Rasiciei (Crassiae ), el, care destinge foarte bine bulgari, serbi și vlahi, numește de-a dreptul Blachi pe întemeietorii Imperiului al doilea bulgar, care apare sub numele domniei Asanizilor; Petru, care se cheamă și Kalopetru, e domn al vlahilor (dominus Blachorum ). Puterea lor, care se 'ntemeia pe unirea vlahilor cu cumanii, era

Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]