523 matches
-
sărute pe Annabelle. Adesea, serile, văzându-l cum coboară din tren, cu ghiozdanul În mână, ea se simțea atât de fericită că pur și simplu se arunca În brațele lui. Rămâneau atunci Înlănțuiți câteva clipe, Într-o stare de paralizie voluptuoasă; abia după aceea Își vorbeau. Bruno urma și el liceul din Meaux, Într-o clasă mai mare; știa că maică-sa avusese un al doilea fiu, cu alt tată; și asta era tot. De altfel, o vedea foarte rar. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să fiu puțin mai prețios. Haideți, nu vă codiți. (Cei doi se așază pe marginea gropii alături de BRUNO și GRUBI; MAJORDOMUL e în plin extaz; VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă inițiat și începe să respire puternic, voluptuos.) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Hai, băieți, fruntea sus! BRUNO (Nemulțumit.): Tțțț! MAJORDOMUL (Împăciuitor.): Ha-ha! Hai, că doar e loc destul. (MAJORDOMUL își scoate pantofii și își suflecă pantalonii rămânând cu picioarele goale în groapă.) MAJORDOMUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mâna pe pâine; au ridicat-o în aer; pâinea aproape să se frângă; tensiune în gesturile celor care au câte o mână pe pâine.) INAMICUL (Dintr-o dată, revelat.): Ia stați! (Cei doi îl privesc tulburați, nemulțumiți de întreruperea din ritualul voluptuos al ruperii pâinii.) PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ce mai vrei? INAMICUL: Ia stați! Ia stați puțin... De ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Ce? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: De ce să n-o mâncăm? PARASCHIV: Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-l să-i cadă pe umeri; asta n-o avantaja cu adevărat decât în anumite poziții, când lumina îi venea din dreapta sus. Pentru a zăpăci băieții, purta mereu pantaloni sau fuste foarte strâmte peste fesele mari, aflate la granița dintre voluptuos și excesiv. Se legăna pe tocuri și întorcea capul cu o mișcare studiată, punându-și în evidență buzele și sânii mici (avea o teorie complexă referitoare la buze și sâni). Din cauza acestor însușiri, dar mai cu seamă fiindcă era interesant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
erau prea aproape unii de alții ca să rateze ocazia unei confruntări finale, mult mai sângeroasă decât toate luptele de până atunci. Măcelul din curtea fabricii putea fi considerat mai degrabă un aperitiv la ceea ce va urma, un stimulent sinistru și voluptuos. Se pare că, în acest punct, toate judecățile raționale își pierdură orice însemnătate. Războiul din Whipie ajunsese în sfârșit, după atâția ani de zile, la un paroxism binemeritat. Doar netrebnicii și cei care nu-și respectau părinții morți pe front
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
univers. să nu vă mire, deci, că uneori ajungeți epuizat la birou sau că seara, întors acasă, sunteți deja mort. orice ieșire din sinea dumneavoastră, din cocoloșul protector al patului sau al livingului, îi permite lumii exterioare să vă ciugulească voluptuos, să vă devore cu ferocitate, să vă macereze și să vă expedieze sub formă de așchii și stropi, de fărîme și imagini, de sunete și mirosuri, în mii și sute de mii de direcții. Iată de ce vă spun : fiți prudenți
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu un entuziasm extraordinar și gesticula, oprindu-se din când în când și rezemîndu-se de balustrada cheiului, spre a demonstra mai bine și a-i declama unele versuri, persuasiv, în șoaptă, trăgîndu-le cu mâna din gură și sugând din buze voluptuos, ca după mușcarea unei piersici. Îi puse lui Felix repetate întrebări, dacă nu cunoaște cutare sau cutare poet român sau străin, și Felix trebui să recunoască rușinat că nu era atât de informat. - Ascultă o poemă delicioasă: Il est d
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în care să nu fi suferit, ce alt motiv poți invoca în sprijinul rătăcirii? Și ce o să te lege de spațiu, când albastrul întunecat al nostalgiei te dezleagă de tine însuți? Dacă omul n-ar fi știut introduce un delir voluptuos în singurătate - de mult s-ar fi aprins întunericul. Descompunerea cea mai oribilă, într-un cimitir necunoscut, este o icoană palidă pentru părăsirea în care te afli când, din aer sau de sub pământ, o voce neașteptată îți dezvăluie cât ești
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să te gândești la noapte, să-ți fugă cugetul spre ea în mijlocul amiezei... Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar mărește până la suferință aspirația nocturnă a sufletului. De ne-ar servi azurul de pat și soarele de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți ne duce spre o nesfârșire negativă. Singurătatea este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și că doar prin umbre ni-l apropiem. Dumnezeu - o toamnă absolută, un sfârșit inițial. Primăvara - ca orice început - este o deficiență de veșnicie. Și oamenii care mor în ea sânt singurele punți spre absolut. Când totul înflorește, muritorii devin voluptuoși ai stingerii, ca să salveze periferia metafizică a primăverii. La-nceput a fost Amurgul. Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe și crinii ar deschide un bordel. Atât bucuria, cât și veselia înviorează, dar una spiritul și alta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o moarte fără stingere. La marginea extremă a subțierii ființei, acum, aici, acolo, niciodată și totdeauna își pierd înțelesul, căci unde să mai găsești un loc sau o clipă, când nu mai păstrezi din lume nici amintirea ei? Acest nicăieri voluptuos, dar de o voluptate fără conținut, e un extaz formal al irealității. O stare de transparență devine ființa noastră și un trandafir gândit de un înger nu e mai ușor și mai vaporos ca înariparea spre desăvârșirea planantă a neființei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
modul de a fi activ fără să faci ceva. În mod corect, nu te poți întreba ce este viața, ci ce nu este. Dorul de moarte începe ca secreție obscură a organismului și sfârșește într-un leșin de poezie. Stingerea voluptuoasă de fiecare zi e o adormire a sângelui. Și această adormire e tristețea însăși. Numai după ce ai suferit pentru toate lucrurile ai dreptul să-ți bați joc de ele. Cum o să calci în picioare ce n-a fost chin? (Sensul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îngustă dimensiunilor ei. Erotica emană de dincolo de om; îl copleșește și-l năruie. Și de aceea, năpădit de valurile ei, zilele trec fără să mai observi că obiectele sânt vietățile se agită și viața se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viață și de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și nemângâiată. Sensul mai adânc al iubirii nu este inteligibil nici prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dispariție! Marea - comentariu fără sfârșit la Ecleziast... Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceștia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inimă bolnavă de nuanțe și nici o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
apropiere și de ce se-nsuflețește respirația pentru tot ce-i depărtat? Unde-s brațe crude de muiere să-ți strângă oasele, tremurând de gând, și tu să-ți pleci urechea pe bătăile inimii ei îmbătate, nutrindu-ți groaza scumpă și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O cascadă în surdină alcătuiește imaginea a ceea ce numim de obicei suflet... Fi-va Dumnezeu altceva decât o încercare de a-mi îndestula nevoia infinită de Muzică? Cel ce iubește mistica, muzica și poezia este neapărat o natură erotică, un voluptuos rafinat și care, negăsind satisfacție deplină în iubire, recurge la delicii ce depășesc viața. Dacă ai atinge absolutul în dragoste, la ce ai umbla în goană după voluptăți prelungi și delicate? Nu le-ai putea simți nevoia și, dacă te-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a muri, căci ne murim moartea trăind. Când aceasta își răsfață în tine lipsa ei de margini, clipa finală nu-i mai mult de un accent melodios. Este o lipsă de mândrie creaturală în a nu-ți oferi inima istovirii voluptuoase a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nebunie sau învinețiți de povara măreției - atunci încarci viața de tot ce-n tine n-a fost ea. Din chin se naște tot ce nu-i evidență. N-ai soartă decât în furia irezistibilă de-a-ți măcina rezervele ființei, atras voluptuos de chemarea propriei ruini. Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viață, a-i face concurență în pasiune, răzvrătire și suferință. De nu simți că-n tine și-a rătăcit drama un Dumnezeu necunoscut, că forțe oarbe, crescute-n vraja
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am pierdut urma printre îngeri? Fă să nu mă mai întîlnesc nicicând cu mine. Ajută-mă să-mi înec duhul în raiul simțurilor, smintite de cer! Omul n-are drept să se creadă pierdut, atâta vreme cât deznădejdea îi oferă încă distrugerea voluptuoasă în Dumnezeu. O dată ce dorințele devin spumoase, ajungi să trăiești prin consimțirea dată fiecărei clipe. Silit să-ți acorzi ție existența, mărești spațiul dintre tine și lume în repetarea neîncetată a străduinței. Timpului apucat de streche, veghea spiritului îi pune surdina
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dureroasă, iar nu de una vagă și nedeterminată. Simți că din tine n-a mai rămas decât capul; un cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este un indiciu de descompunere și prăbușire. Moartea este ceva scârbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorința ta. Vreau să mor, dar îmi pare rău că vreau să mor. Acesta este sentimentul tuturor acelora care se abandonează neantului. Cel mai pervers sentiment este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sânt capabili de conținuturi autentice și de o infinită seriozitate. Ceilalți sânt născuți pentru grație, armonie, iubire și dans. - În fondul lor, câți nu ar renunța la revelațiile metafizice din disperare, agonie și moarte, pentru o iubire naivă sau pentru voluptuoasa inconștiență din dans? Și câți nu ar renunța la o glorie crescută din suferință, pentru o existență anonimă și fericită? Orice boală este un eroism; dar un eroism de rezistență, iar nu de cucerire. Eroismul în boală se exprimă prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cât conștiința infinității lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă și chinuitoare, în melancolie ea este mai puțin dureroasă, din cauza unei sublimări care face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre infinitatea lumii și finitatea omului este un motiv serios de disperare; atunci însă când o privești într-o perspectivă de vis, așa cum e în stările melancolice, aceasta încetează de a mai fi torturantă, lumea apărând într-o frumusețe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viziune apocaliptică de sfârșit și prăbușire, iar nu o aureolă de sclipiri și triumfuri? Singurătatea melancolicilor are o semnificație mult mai puțin adâncă; ea are uneori chiar un caracter estetic. Nu se vorbește de o melancolie dulce, de o melancolie voluptuoasă? Dar însăși atitudinea melancolică, prin pasivitatea și considerarea în perspectivă, nu este ea colorată estetic? Atitudinea estetică în fața vieții se caracterizează printr-o pasivitate contemplativă care savurează din real tot ceea ce îi convine subiectivității, fără nici o normă și fără nici un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]