365 matches
-
o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, cînd din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori Îți apar doi tîlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlîntă țevile puștii În piept, luînd el cîrma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr-o pușcă de vînătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâini negre, cu degete fuiorate, avea inele cu pietre cât un nasture de tunică. După ce o privi bine în față, Lică lăsă mâna să lunece pe pulpa murgului. Calul, care tremura în zăbală, se domoli subt dezmierdare. Sărind ușor în lături, Lică fluieră subt bărbița domnului cel galben, puse un deget la pălărie ca la chipiu și, zvelt, trecu strada. Dog-cart-ul, slobozit, porni dezordonat. Lică se gândi la mâinile slăbănoage ale domnului ce
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
o cegă mai mare sau la un șalău, sau când strângi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, când din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori Îți apar doi tâlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlântă țevile puștii În piept, luând el cârma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr‑o pușcă de vânătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tăiat via din ținutul Efraim, de ce?”. S-a luat de femeia de serviciu, i-a răsturnat găleata, „dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, ești frumoasă ca iapa înhămată la carul lui Faraon, am să-ți fac lănțișoare de aur, zăbale de-argint”. A venit aia să-mi spună: „Nebunu’, zice la mine... verdeața este patul nostru... și-a vrut să mă... să mă ierți, domn’ doctor...”. Urla așa și cânta toată noaptea și ceilalți nebuni repetau, târându-se pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Matei, individul acesta experimentează obsesii. Petre, tu ai mintea limpede, eu sunt bun de legat. Mă tem pentru mine, mă tem pentru ei. Dincolo, zeamă de ștreang mi se cuvine pe nemâncate, aici sunt înhămat la trăsura boierului: oiște, bici, zăbală, hățuri, țesală, paie pe săturate, uneori sunt lăsat slobod printre iepe. Ce-i drept, mă doare groaznic spatele, zilnic primesc câte o vână de bou pe spinare, m-am obișnuit așa îmi plătesc biletul la spectacol. Copiii mei frumoși, dragii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mal și fluxul oamenilor încetinea și se bloca, obligându-ne să ne dăm înapoi ca să nu cădem în spatele celor ce coborau mai încet - mutilați, fără picioare, care se sprijineau mai întâi pe o cârjă, apoi pe cealaltă, caii ținuți de zăbală și duși în diagonală, pentru ca fierul potcoavelor să nu alunece pe marginea treptelor de fier, motociclete cu ataș care trebuiau ridicate de oameni (ar fi făcut mai bine s-o ia pe Podul Căruțelor, cum le strigau pietonii, dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
te-o cuprins, omule, de oftezi atât de tare? ― Ei! Simt și eu că am scăpat de ordine, de alergătură și de corvoadă - a răspuns Todiriță neconvingător. „Asta s-o creadă mutu’! Tu îți rumegi necazul precum își mușcă calul zăbala. Da’ poate ți-a veni și ție mintea țăranului cea de pe urmă...” Când au ajuns la Fântâna cu răchiți, mersul lui Todiriță a devenit greoi și împiedicat. Aproape fiecare pas era însoțit de un oftat. Parcă nu mai voia să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cînd stai jos, cînd ieși și cînd intri și cînd ești furios împotriva Mea. 28. Pentru că ești furios împotriva Mea și pentru că trufia ta a ajuns pînă la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale și zăbala Mea între buzele tale, și te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit." 29. Acesta să-ți fie semnul: Anul acesta veți mînca ce crește de la sine și al doilea an ce va răsări din rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără să știe, aștepta moartea împăratului, din cameră se auzi un amestec de plânsete și strigăte; se întoarse. Deodată explodă glasul grosolan, violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
beznă. Observă o umbră enormă, În stânga, care se năpustea asupra lui. Pentru o clipă, crezu că un centaur uriaș dădea năvală peste dânsul. Corso Donati ajunsese În momentul acela la colțul rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală. Garda lui personală dădea fuga. Pericolul cel mai imediat Îl reprezentau trei bărbați Înarmați cu platoșe greoaie, care alergau cu brațele Întinse ca să pună mâna pe el. Recunoscu plin de mânie tunicile gărzii mercenare a lui Acquasparta. Era și omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu era necesară atât timp cât copilul nu-și mai lua ochii de la cei doi cai, urmărindu-i cum apucau cu buzele lor cărnoase smocuri din brațul de iarbă proaspătă pe care gospodarul o așezase dinaintea lor, după ce mai Întâi a scos zăbalele de la hamurile vechi și murdare. După ce s-au cinstit, de mai multe ori, urându-și Între ei „Noroc” și „Mulți ani!”, s-au Întors la căruță și nu au mai oprit până la „Șușmeaua Pușcașului”, ciușmea cu teuci din lemn, Îmbătrânite
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Pușcașului”, ciușmea cu teuci din lemn, Îmbătrânite de timp, În care apa curată tremura sub boturile sforăitoare ale cailor Însetați, ferindu-se de contactul cu mătasea-broaștei, fixată din belșug pe pereții secularelot teuci. După ce caii s-au adăpat -așa cu zăbala nescoasă, Înhămați și cu ... călătorii fixați pe locurile lor - căruța a plecat mai departe printre dealurile mai verzi sau mai galbene, mărginite pe stânga de către impunătoarea pădure domnească, stăpânită altădată de către familia Mavrocordat, și devenită „bun al Întregului popor”. Va
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
ho! opri primul. - Aici e, bă? - Aici. - Na, boală, stai, Lolica! 56 Glasurile se amestecară. Cel care cunoștea strigă spre bordeie: - Mă, moșule, măăă! Mai ieși, măăă, afară, că ți-au venit pețitorii... Ceilalți râseră în întuneric. Desfăceau chingile și zăbalele. Acestea luceau scurt în lumina roșie a lunii. O iapă puțină se baliga cu nepăsare. Gheorghe șușoti: - Când le-or aduce înapoi, te strecori pe colea șiie dezlegi ușurel! Ți-e frică de cai? -Nu. - Să iei câte o mână
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Biciuștile sunau prin aerul rece: - Haide, Lola, intră dracii-n tine, m-auzi? Hi! - Hop, boala dracului, că te-ai pricopsit. -Na. Gheorghe îi mai dădu un cot ucenicului. Bozoncea le făcuse semn. - Acum să te vedem, pulică! Se auzeau zăbalele izbind în măselele iepelor. Cârlanii care nu coborâseră mâncau liniștiți fânul de la picioare. Întorceau numai capul cu lene și iar se aplecau. Paraschiv numără căruțele. Erau șase, una lângă alta. Oamenii căutară sub paiele de pe fund și scoaseră câteva sticle
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
simțea nimic. De patru ori tîrî codoșul perechile, legîndu-le căpăstru ungă căpăstru. A cincea oară, Paraschiv dădu peste un cârlan sătul, care se lăsa greu. Simțind mână străină pe el, încercă să muște și lovi cu copitele. Caramangiul îi apucă zăbala rece și-o răsuci. Fierul intră în gingiile calului și acesta bătu aerul cu picioarele dinainte. Degeaba încercă să-l potolească. - Lasă-l! strigă bătrânul neliniștit. Ia altul... Pungașul se încăpățînă. Îl lovi cu cotul sub greabăn și-l dezlegă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încălțăminte, de la care târguiau țăranii din Ilfov, veniți la București după treburi, negustorii și toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și Ilie Arghir, de vindea harnașamente de cai, pinteni pentru ofițeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petlite și alte nimicuri. Deasupra ușii largi și înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă de patru metri lățime. Un zugrav îndemînatic scrisese pe ea: "La șaua lui Traian", magazin de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plugarului, când fracul celui care ține pasul cu moda; artistul nu se supune legilor: el le impune. Și atunci când nu se ocupă cu nimic, și atunci când reflectează la o capodoperă fără să pară ocupat; și atunci când strunește un cal cu zăbală de lemn, și atunci când ține hățurile celor patru cai Înhămați la o brișcă; și atunci când nu are nici douăzeci și cinci de centime, și atunci când aruncă cu bani de aur În dreapta și-n stânga, el este Întotdeauna expresia unei Înalte gândiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
frumos dacă ai încredere în el. Încorporează în viață îndemnul “carpe diem”! Nu-l lăsa doar ca testament. Studiază oamenii, nu-i frunzări! Schimbul ideal de generații se face numai alergând un segment umăr la umăr. Libertatea trebuie să accepte zăbala corectitudinii. Artistul nu poate fi un apologet al năruirii. Orice comunitate ar putea deveni un conclav de prieteni. Din puzderia de prieteni de altădată nu mi-au rămas decât cărțile. Și nici ele toate. Dacă tot trebuie să te înghită
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
imperii este cenușa. Revoluțiile sunt băi de sânge și de alcool. Pentru noi, românii, viforul tranziției a început acum 2500 de ani. Istoria - această bibliotecă a eșecurilor umane. Epoca strâmbă pune eroarea în ramă. Unele popoare se adaptează la orice zăbală a istoriei. Istoriei i-a fost întotdeauna frică de judecata culturii. Nu tot ce ne pune istoria în linguriță este dulceață. La volanul istoriei ajung prea des oameni fără permis de conducere. Istoria - acest imens cazier al omenirii. Cu ce
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
deșteptul, riști să te aplaude numai snobii. Nu e greu să învingi, ci să - ți cenzurezi după aceea ostentația. Avem în noi nebănuite resurse de barbarie. Diavolul are grijă să arunce în orice biografie câte o furcă de păcate. Fără zăbală, plăcerile devin călăi. Tentația facilității roade în noi ca o surpare. Seriozitatea românească își rupe grumajii când dă de bere și de mititei. Bărbații sunt foarte chibzuiți. Nu - și mănâncă banii de băutură. La moartea sa, Stalin avea doar trei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
altă voce, era la cârma bărcii sau aceasta plutea după pofta valurilor? Dacă nu era la cârmă, atunci înseamnă că avem o problemă: nu este stăpână pe viața ei, nu a preluat frâiele destinului nărăvaș, pentru că, dacă-l lași fără zăbală, destinul își poate face rău de cap. Vorbește cu fata și zi-i să pună șaua pe destin, să nu lase hățurile în mâna altora... Acum, zicea Nineta, să dăm cuvântul științei... Nu era nevoie să-i văd chipul Ninetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul. ― Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de spumă cenușie. Mai înapoi, în șosea, prefectul Baloleanu cu picioarele înțepenite, cu ochii rătăcitori, spunea întruna procurorului, care parcă asculta și nu auzea: ― Ne trebuie sânge rece, ca să nu se verse sânge nevinovat... Își dădea seama că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de lemn ghintuit, ca de cetate. Mai era vreme
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]