593 matches
-
face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Vor veni bătrânețele să-l Întrebe unde sunt tinerețile”.) „Când Îți propui un scop, timpul, În loc să crească, scade.” (Rivarol) „Cu momentul În care ne naștem timpul Începe să ne ia viața Înapoi.” (Seneca) „Degeaba ne-am tângui, degeaba ne-am zbuciuma, degeaba am Întreba; răspuns nimeni n-o da. De ce se veștejește floarea, de ce tace privighetoarea, de ce sacă izvorul...” (M. Sadoveanu) Timpul face și desface. (Timpul este făurar, putând, de exemplu, consolida sau amplifica sentimentul de prietenie dintre doi oameni, dar
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai popular poet român de la începutul secolului al XX-lea, individualizându-se printr-un mesianism de poeta vates. Poemul Rugăciune, „unic în literatura noastră prin caracterul lui religios-profetic, prin fermitatea-i învăluitoare” (Ion Negoițescu), îi rezumă crezul estetic: „În pieptul zbuciumat de doruri / Eu simt ispitele cum sapă, / Cum vor să-mi tulbure izvorul / Din care sufletul s-adapă. // Din valul lumii lor mă smulge / Și cu povața ta-nțeleaptă, / În veci spre cei rămași în urmă, / Tu, Doamne, văzul meu
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
Încrederea fără margini în capacitatea Moldovei de a se elibera de servitute explică și bărbăția cu care Ion-Vodă, simbol al voinței de neatârnare, primește moartea, mărturisindu-și mișcător dorul de odihna eternă: „Eu simt nevoia tihnei, căci mult m-am zbuciumat/ Și-aș vrea să dorm întruna, să dorm netulburat; / Nici visul să nu vie să-mi tulbure-adormirea,/ Să nu mai știu de mine, să mă-mpreun cu firea...”. În afară de protagonist, în Letopiseți prind contur, chiar dacă numai în schiță, și numeroase alte
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
mai exact a tatălui, pe care îl detestă aproape freudian, în vreme ce mama, ființă privilegiată, este glorificată. Are vise cu Eminescu și cu Nichita Stănescu și dese coșmaruri, evocă lecturi și scriitori, se dezlănțuie împotriva artei decadente, dar mai ales se zbuciumă întru credință, o credință dobândită, certă și totuși deloc lină, dimpotrivă, furtunoasă, dramatică, înregistrând momente de oboseală, de dezolare, dar și de speranță, de cădere și înălțare, de răzvrătire și supunere. K. e un fericit chinuit sau un chinuit fericit
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
de Branko Ćopić), din literatura cehă (Vladislav Vancura) ș.a. Doar reprezentate sau rămase în bibliotecile teatrelor sunt piesele tălmăcite de S. - Gelozia de M.P. Arțâbașev (Craiova, 1927), Profesorul Storițân de Leonid Andreev (jucată la Iași și București, în 1939-1940), Bătrânețe zbuciumată de L. Rahmanov, Ilia Golovin de S. Mihalkov, Cartoforii de N. V. Gogol, înscrise în repertoriul Teatrului Național din București după 1950. SCRIERI: Rime sprintene, Iași, 1920; Aventurile din Str. Grădinilor, București, 1933; Camioneta verde, București, 1935; Monografia orașului Ploiești, București
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
chiar la Ștefan Agopian). În spațiul romanelor lui S. - o lume de pescari, negustori, circari, toți cu experiență ambulatorie - personajele sunt cuprinse de o adevărată frenezie de a vedea, a asculta și, mai ales, de a spune: „Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât omul poate să spună: ochiul nu se satură de câte vede și urechea nu se umple de câte aude”, avertizează prozatorul într-un motto. În Treizecișitrei sau în De-a lungul fluviului, realul palpabil este alcătuit după
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
muzicale: „Pe-aici mi-am pârguit, în febră, visul / Sub freamătul și fructele de soi, / De mă tot trage dorul înapoi / Precum o apă-și trage-n fund ucisul. Mă tot visez în car cu moldoveni / Și codrii mi se zbuciumă în piept; / Din sanctuar toți anii mi-i deștept, / Frumoșii, anii mei basarabeni...”. S. a făcut publică existența în manuscris a altor scrieri (între ele, ciclurile de poeme Singurătate lirică și Ancorare depărtată, precum și o antologie, Lirica tânără basarabeană, mai
SARGEŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289499_a_290828]
-
nu cunoaște melancolia astrală a lui Eminescu, nici jalea înstrăinării unui neam ca Goga, nici durerea „trecerii” ca Blaga. Mai terestru și mai individualist, Vinea plânge o durere omenească, o înfrângere, o boală sau moartea unei ființe dragi. Poezia se zbuciumă în spațiul unei personalități închise, care se devoră mereu pe ea însăși. Răspunzând parcă peste secol lui Eminescu, Vinea arată că nici în „cercul strâmt” al existenței omenești „norocul” nu-l „petrece” pe om. ELENA ZAHARIA-FILIPAȘ SCRIERI: Descântecul și Flori
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
De fapt, ele corespund tensiunii speciale a emoției și creează tocmai impresia exprimării spontane, a relatării trepidante, pe nerăsuflate. Aducerile-aminte năvălesc în conștiință impetuos, clipele trecute sunt retrăite cu o nouă febrilitate, o vibrație intensă, un zguduitor plâns lăuntric se zbuciumă în vorbe, încercând să le stranguleze, vânzolindu-se, cedând până la urmă sforțării de a păstra calmul, sobrietatea tonului, ceea ce duce la asociații aparent incoerente, la învălmășiri de idei, la necesitatea întreruperilor, revenirilor, precizărilor repetate. Procedeul e dictat de temperatura specială
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
și teatru: Trilogia transilvana (1985), Vinovat e Nobel (1996). Dintre piese, Cetatea Unirii, jucată în stagiunea 1978-1979 la Teatrul de Nord din Satu Mare, aduce în scenă, în maniera romantică, epoca de la 1918, făcând să trăiască aici o lume „care se zbuciuma între victorie și eșecuri” (Mircea Ghițulescu). SCRIERI: Un om în halat vișiniu, București, 1968; Cui îi bate inima, București, 1970; Virtus Română Rediviva, I-VII, Bistrița, Cluj-Napoca, 1973-1993; Soldați fără arme, Cluj-Napoca, 1973; Fana, Cluj-Napoca, 1982; Trilogie transilvana, București, 1985
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
poate fi raportată la Hedda Gabler. De asemenea, unele analogii se pot face între Pământ (1910) și Strigoii; conflictul, pe plan moral, angajează boierimea, care ar da semne de degenerescență, și țărănimea. Împovărat de o „ereditate păcătoasă”, tânărul Ștefan se zbuciumă, cu mințile tulburate. Intriga se complică prin introducerea unor revendicări ale țăranilor care, sătui de „strâmbătate”, vor pământ. În perorații moralizatoare, care îi sunt proprii, autorul stigmatizează și păgubitoarele, vinovatele convenții. Teatrul lui, vădind și oarecare preocupări de psihologie, este
POLIZU-MICSUNESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288876_a_290205]
-
însemne pentru greu încercatul domn puterea în împrejurări mereu neprielnice, dacă nu renunțare, jertfă (laitmotiv la O.): „Domnia nu e privilegiu. E jertfă de sine. Datorie.” Legenda Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se împlinește sub o zare poetică. În Vlad Anonimul
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
indecent să construiești o teorie de tipul analogia entis într-un decor ruinat, plin de orori și sânge, am putea lăsa loc atunci cuvintelor Ecleziastului (3, 10-11): „Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor. El a pus în inima lor veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârșit”. O privire sumară în dezordinea istoriei poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ciugulesc garizii, răcușorii și alte asemenea zaharicale și delicatese, pe care balena normală le poartă uneori pe spinarea-i pestilențială. între timp, buzatul leviatan brăzdează marea, lăsînd în urmă tone de caimac alb și făcînd ca firava ambarcațiune să se zbuciume pe valuri ca o luntre ușoară în preajma roților cu zbături ale unui vapor oceanic. Astfel, în prim plan totul e plin de mișcare năvalnică; dar în fund, printr-un contrast de un admirabil efect artistic, poți vedea pardoseala de cleștar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ei, răsucindu-se aidoma unui ghem de șerpi anaconda, ca și cum ar fi vrut să înhațe orbește orice ar fi întîlnit în cale. Nu avea nici un fel de față sau frunte, nu vădea nici o urmă de simțire sau de instinct; se zbuciuma acolo, pe valuri, ca o informă întruchipare a vieții, a unei vieți nepămîntești, apărute la întîmplare. în timp ce dispărea din nou, cu un fel de plescăit surd, Starbuck exclamă, cu ochii încă ațintiți asupra apelor agitate în care se mistuise: Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
treabă de făcut. Căci zona din Oceanul Indian prin care navigam acum, nu este ceea ce vînătorii de balene numesc o „zonă vie“, ea oferind vederii lor mai puțini marsuini, delfini, pești zburători și alți asemenea locuitori sprinteni decît oferă apele mai zbuciumate din largul lui Rio de la Plata sau din largul coastelor peruviene. îmi venise rîndul să stau de veghe în vîrful arborelui-trinchet; cu umerii rezemați de sarturile rîndunicii, mă legănam leneș în văzduhul parcă vrăjit. Nici un efort de voință nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
felul cum vibra, mai încordată ca strunele unei harfe, ai fi putut crede că ambarcațiunea are două chile - una care despica apa, iar alta care despica aerul - și că-și croiește astfel drum prin amîndouă aceste stihii. La prova se zbuciuma necontenit o cascadă, iar în urma ei fierbea un vîrtej fără sfîrșit; ajungea să-ți miști un deget sau să faci o cît de mică mișcare, ca ambarcațiunea să se aplece spasmodic spre mare, troznind din încheieturi, pînă la nivelul copastiei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca harponistul să rămînă cocoțat pe balenă pînă la terminarea întregului proces de tranșare și jupuire. Notați că balena e aproape în întregime scufundată, cu excepția părților supuse operației, astfel încît bietul hasponist, așezat la vreo zece picioare sub punte, se zbuciumă pe jumătate în apă, pe jumătate călare pe balenă, a cărei uriașă masă se învîrtește ca o piuă sub el. în acele clipe, așadar, Queequeg era îmbrăcat ea un scoțian din „țara de sus“ - adică în cămașă și ciorapi - îmbrăcăminte
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lin, iar oamenii priveau în adîncul amiezii ei veșnic albastre, din care nu răzbătea nici un geamăt, nici un strigăt și nici măcar vreo bășică de aer. Care om al uscatului și-ar fi închipuit că, sub întinderea asta placidă și tăcută, se zbuciuma și se zvîrcolea în agonie cel mai grozav monstru al mărilor? La prova atîrnau doar vreo opt degete de saulă. Cum să crezi că marele leviatan ar putea fi prins în trei fire atît de subțiri, așa cum greutatea unui orologiu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
central e ascuns de pîcla zăpezie și scînteietoare, care-l învăluie; cum ai putea oare spune cu precizie dacă din el cad stropi de apă, cînd, apropiindu-te îndeajuns de mult de o balenă ca să-i privești jetul, aceasta se zbuciumă, în mijlocul unei cascade tumultuoase? Iar dacă, în astfel de momente, ai avea impresia că ai zărit realmente stropi de apă în jet, de unde ai putea ști că stropii aceștia nu sînt, de fapt, niște vapori condensați sau chiar picăturile de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tineri. Deși împresurate de spaime și perplexități fără număr, aceste făpturi misterioase din centrul apei își vedeau în voie, fără nici o teamă, de ocupațiile lor pașnice, ba chiar petreceau și se giugiuleau în neștire Tot astfel, în toiul furtunilor ce zbuciumă propriul ocean interior, jubilez și eu în tăcere, în adîncul de-a pururi calm al ființei mele, în vreme ce planetele nefaste se rotesc necontenit în juru-mi, fără a-mi atinge tărîmul secret, unde mă scald într-o bucurie veșnică. în timp ce stăteam
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de evitat - în clipa aceea, Ahab, scos din minți de apropierea dușmanului său de moarte, între fălcile căruia nimerise, viu și neputincios, apucă falca cu mîinile goale, încercînd nebunește să o descleșteze. Dar falca îi alunecă din mîinile ce se zbuciumau zadarnic; cele două copastii firave se îndoiră și se rupseră, în vreme ce balena își abătea ca pe o foarfecă enormă ambele fălci peste ambarcațiune, tăind-o în două, pentru a se închide la loc repede, în mare, undeva, între jumătățile plutitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
deosebire de sex cu condițiunile prevăzute în art. 1 pentru femei. București, 16 martie 1932 Arhivele Naționale ale României, Fond Familial Cantacuzino, dosar 138, fila 45. 18TC "18" Jos războiul! Trăiască pacea!tc "Jos războiul ! Trăiască pacea !" Întreaga omenire se zbuciumă azi de teama noului război care se arată la orizont. Cerul se înnourează ca și în vara acelui an de tristă memorie, 1914, când popoarele pământului s-au încăierat într-o pornire josnică de ură și sânge. Așa precum atunci
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
a simbolizat însuși într-un Sânt-Ilie vijelios: Așa trec peste voi ca Sânt-Ilie Pe boltă cu rădvanul lui de foc După 23 August 1944, poetul «prevestitor» s-a aflat într-o situație nouă. Încetând «suferințele gloatei» poetul, obișnuit să se zbuciume și să scuture secera în numele ei, a găsit în fața lui sarcina de a cânta construcția socialistă. El face la începutul acestui nou drum o mărturisire a cărei ingeniozitate trebuie prețuită: Noi cei deprinși cu chiu-n căciulă Azi, liberi, ne
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]