604 matches
-
a dracului, fac, după ce că suntem vai de capu’ nostru, ăștia ne mai lipseau. - Ne-atacă și rușii și sârbii, băieți. Ne-atacă toți din toate părțile, și-ncep să se-nchidă granițele. - Țiganii și hoții și barbarii și vandalii, se zbuciumă părințelul. Strânge din pumni cu ochii ieșiți din orbite, gata să lovească până la ultima suflare În spectrul lui moș Victor Încolțindu-l cu rânjetul de curvă nătângă a lui văru’ Laur. - Și dacă se-nchid granițele, băieți, nu mai scapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
limba de asistenta aia roșcovană. Totuși n-o prea vedeam coborându-se până Într-atât Încât să strângă Între picioare bâzdâgania aia de om, și-n pofida atâtor revărsări teatrale, cică nici Restoiu n-a insistat cine știe ce, tot oful lui zbuciumându-se Într-o singură direcție. Aia e, că ținea cu tot dinadinsul ca Ortansa să divorțeze. Pentru el, da, să rămână doar ei singuri-singurei, să se zbenguie ca doi iezi de-a lungul și de-a latul acestui loc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
iar nu vroia să audă de neamu’ lor de țigani. O avea pe Steluța și-i era prea de-ajuns. Nu s-a mai Întors muta la fii-su, ca să vezi la ce o duce mintea, cât s-o fi zbuciumat până să găsească unde-i de ea, din Timișoara tocmai În București la mătușă-mea, care o peștește de zece ori mai Înțelept și mai cu folos decât sărmanul Pepino. Motănica se ocupă să-i aducă clienții la nas și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
scormonind prin containere cu câinii și pisicile. Șaizeci de pahare Îmi erau de ajuns. Treizeci de mii de unul singur, era o sumă nu chiar de colea. Încă puteam să mi-o scot, deși de la o zi la alta mă zbuciumam și mă amăram tot mai tare de-a lungul și de-a latul a zece kilometri de plajă. Sud-nord-sud, iar după prânz tot așa. Mă prindea și ora șase după-masa cu câte opt-zece pahare nevândute, dar În ruptul capului nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
viața mea și viețile altora, continuând o istorie atotcuprinzătoare. Multă vreme m-am crezut singur, scormonind Întărâtat la culme prin jerbele de gunoaie ale acelei istorii interminabile. Când am ieșit În curte să-mi mai trag sufletul, am văzut ninsoarea zbuciumându-se În aerul rece al Înserării. La dracu’! Asta-mi mai lipsea! Am intrat repede În casă. E la fel de frig și-n țarcul ăsta cu două paturi și o noptieră Între ele, iar fiertura de cartofi din castronul de pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
autorul (...). Oricum, autorul își menține tiranic prezența ca personaj povestitor care regizează totul" (p. 222); "Dintre ascultători, pe rând, în chip regizat, se ridică un actor-retor, consumând de fapt patosul oratoric, refulat, al autorului. Regizor și actor totodată, el se zbuciumă necontenit sub toate măștile, creează și distruge, apără și acuză, plânge și râde pentru a-și regăsi liniștea" (p. 300). Singurătatea... "Râsul lui molipsește auditoriul și cititorii, protagonistul adevărat al operei fiind marele povestitor, cu mimica și cu gesturile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tâlc; un fel de travesti cvasi literar" (p. 92). După cum se poate observa, perspectiva asupra autorului ca personaj al operei generează, în discurs, o izotopie a unicității și ubicuității, susținută sintagmatic prin termeni și structuri precum pretutindeni, omniprezent, unic, se zbuciumă sub toate măștile s. a., apropiindu-ne de perspectiva lui Flaubert pentru care "autorul, în operă, trebuie să fie precum Dumnezeu, prezent peste tot și vizibil nicăieri". Pe de altă parte, trebuie să subliniem că fragmentele în care se vorbește, de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
chiar partidul. Suficient ca ziarul Deșteptarea (an VIII, nr.11 din 13 mai 1900) să consemneze: „Liniște adâncă domnește din nou peste plaiurile Bucovinei. E ca o liniște de cimitir această liniște grozavă. Trupul nației române îl văd dușmanii noștri zbuciumându-se pe patul morții. Și tac toți privitorii, tac ca la un priveghiu, să nu tulbure liniștea românului, ca nu cumva să-i mai lungească zilele vieții. Ei ne văd secați de toate puterile noastre naționale. Văd deputați plecați, gazete
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
gândit: Stăpân p-o țară bogată Pentru jăfuit!] Unire numai să fie Români între voi Și veți scăpa de hoție Și chiar de Nemțoi!“ Cucuvaia cobitoare S-a pus pe Palat Și cântarea-i bocitoare Strigă ne-ncetat: Oh!... țara e zbuciumată De un hoț străin De o liftă leșinată Slugă la Berlin! Săriți, dar, români cu toții De el s-o scăpați Căci, într-altfel, pradă morții Singuri voi o dați!14 Pentru publicarea acestor versuri girantul ziarului a stat în prevenție
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
inclusiv în l959 când rușii și-au stabilit aici o tabără militară înainte de retragerea ocupației lor, iar la Căbești (atestat în l505) exista de la război un observator militar cu faruri cu fascicul pe 16 km. care îngrozea pe toată lumea. Istorie zbuciumată pentru acest sat de răzeși (incluzând și Răcușana cu care au făcut corp comun în toată istoria lor) care s-au ocupat cu creșterea vitelor, a viermilor de mătase, producție de țesături și covoare, confecționarea obiectelor de mică folosință, pădurile
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
poate fi raportată la Hedda Gabler. De asemenea, unele analogii se pot face între Pământ (1910) și Strigoii; conflictul, pe plan moral, angajează boierimea, care ar da semne de degenerescență, și țărănimea. Împovărat de o „ereditate păcătoasă”, tânărul Ștefan se zbuciumă, cu mințile tulburate. Intriga se complică prin introducerea unor revendicări ale țăranilor care, sătui de „strâmbătate”, vor pământ. În perorații moralizatoare, care îi sunt proprii, autorul stigmatizează și păgubitoarele, vinovatele convenții. Teatrul lui, vădind și oarecare preocupări de psihologie, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288876_a_290205]
-
de La Bouquetière des Champs Elysées de Paul de Kock și Valory, Buchetiera de la Florența, prima lui scriere în proză, publicată în 1840 în „Dacia literară”, e un „prinos Italiei și romantismului”. Personaje exaltate, prinse în vârtejul unor patimi devoratoare, se zbuciumă amarnic într-un cadru somptuos, dar și lugubru. O atmosferă tenebroasă, cu fulgerări terifiante, împânzește Muntele de foc (din Călătorie în Africa). Încercarea de roman Dridri, a cărei primă parte e întocmită în felul romanului lui Paul de Kock și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
ea”, Alek se înstrăinează, se închide în ea, suferind cumplit. Deși marele absent, Pierre - marea iubire, este cel mult Dșteptat, acolo, într-o frumoasă casă de vacanță, într-o vară „ciudată”. însă nu vara e ciudată, ci ... valsul norilor care zbuciumă existențialul unor ființe sensibile, „dualitatea” caracterelor acestora. Vocea lui Pierre se aude cu intermitență, sentențios, în ființa lui Alek: „o fulgera imaginea lui Pierre care îi spusese odată...” sau „vși aduse aminte de ce i spusese Pierre..” Apariția unui văr din
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
indecent să construiești o teorie de tipul analogia entis într-un decor ruinat, plin de orori și sânge, am putea lăsa loc atunci cuvintelor Ecleziastului (3, 10-11): „Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor. El a pus în inima lor veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârșit”. O privire sumară în dezordinea istoriei poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
general, a preluat această variantă. Iată ce scrie Horațiu Comaniciu în cartea sa intitulată „în lupta Neamului” (pag. 299): „Unii vorbesc de o înțelegere între Petrașcu și comuniști, dar orientarea lui sinceră era spre rezistența națională. De aici viața-i zbuciumată. A trăit ani grei prin temnițele țării și sunt documente multe în exil despre chinurile acestui om. A fost eliberat când resorturile lui fizice erau distruse. În noaptea ce se lăsase peste traiul său, el s-a spânzurat.” Ce ușor
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu precădere din cadrul corpurilor de siguranță publică (chesturi, gardieni, carabinieri), și al magistraturilor, au devenit complicii lor morali și materiali"29. Concluzii Geneză gândirii gramsciene se regăsește pe de o parte în momentele dificile din perioada Primului Război Mondial și din anii zbuciumați de după încheierea acestuia, pe de altă parte, Gramsci, ca produs al societății meridionale, a adus în discuție problemele cu care Sudul profund s-a confruntat pe întreaga perioadă risorgimentală. Referindu-ne la situația tulbure din perioada postbelică, putem considera că
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
se dă în retragere, atunci când se ia din vedere: "Goliciunea transparentă,/ interioară, de culoarea/ albului sepulcral/ al zăpezii siberiene/ e proprie doar/ sufletelor pierdute,/ odinioară atât de sensibile/ la zgomotul valurilor/ ireal de albastre/ - ecou al unei chemări/ ce se zbuciumă-n ceruri". Golul nu are aici doar natura unei ființări care umple vederea în chiar lipsa de ființă. Pe de o parte, într-o fenomenologie a inversiunii apariției, el pune forma în eclipsa vizibilului, arătându-se pe sine în lumina
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cunoștință, un dor nestins și o chemare neîncetată a ei, până când răbdarea și căința o cheamă din nou înapoi: plecarea sau îndepărtarea luminii produc o durere și o tristețe insuportabile, ce îl doboară pe om la pământ, unde el se zbuciumă Trebuie să lupți cu ardoare pentru a redobândi lumina<footnote Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 257. footnote>. Retragerea luminii și revenirea în sine a sufletului se face treptat, pentru ca acesta să nu sufere. Atunci când este părăsit și trăiește chinul despărțirii
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
cu destinul scriitorului însuși: Am dormit prost în noaptea aceea. Afară se dezlănțuise un vânt de uragan. Oare încotro putea să-mi rostogolească ghemotocul Zidarului meu? [...]. Și astfel, truda mea de mai mulți ani, săvârșită, dar mai mult concepută, se zbuciuma prin stepă un cocoloș de hârtie neajutorat. Și am început să mă rog. [...]. Dimineața, după deșteptare, la ora cinci, biciuit de rafalele de vânt, m-am dus în locul acela. Vântul mătura până și pietricele mărunte și ți le arunca în
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
mîrîie a nemulțumire și unul chiar se răstește aproape furios. Adică nu umblă cu țîțele goale?! Ne crezi prea proști... Mai știm și noi cîte ceva. Sînt în încurcătură și nu vreau să-i supăr pe sătenii care încă se zbuciumă pe acest pămînt minunat. Hai, băi, că am venit degeaba, îndeamnă oamenii unul mai nervos. Stați, nu plecați, mai încercăm o dată, spune moș Tudor. Deci nu umblă cu țîțele goale? Ba da, moș Tudor. Umblă pușcă, da pușcă, pușcă. Ahh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a lungul timpurilor și vânător și vânat, atins de suferințe și de vremuri, trăind și victorii și înfrângeri, generând și respect și teamă. În cartea de față am scris și despre el, despre "grădina lui", frumoasa Cubă, des-pre istoria ei zbuciumată de secole, despre locuitorii săi, albi, negri și mulatri, despre bucuriile, suferințele și năzuințele lor. Am încercat să o fac sine ira et studio, fără mânie și părtinire, cum ne-o cerea acum 2000 de ani Tacit, cu obiectivitate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
cel mai mult? Ai nevoie de un celular? Sau poate de un laptop? Ori calculator? Poate ai nevoie de medicamente? Pe acolo, pe unde ești, se onorează rețetele compensate? Nu??! Mare ticăloșie peste tot! Mă tot frământ și mă tot zbucium să găsesc obiectul sau lucrul care mi-ar permite să mă prezint onorabil în fața Ta fără "a da cinstea pe rușine", după cum ar spune Nică al lui Ștefan al Petrei Ciubotarul nemuritorul creator al povestirii " Capra cu trei iezi". Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nou. La vederea mamei au început să plângă de frig și de foame. Dragii mei copii, dragii mei copii, imediat vă voi pregăti ceva la toți. A aprins focul și a încropit o gustare. Săraca mamă! Se zbătea și se zbuciuma, suferind alături de noi toate privațiunile prin care treceam. Ne-am culcat. ...Vântul icnește. Geme și se zvârcolește asemenea unei ființe omenești, dirijând cu forță năprasnică vârtejurile de zăpadă spre acoperișurile de paie, smulgându-le într-un iureș smocuri compacte și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
toamnei mele frig Nu voi mai fi tânăr niciodată." (Serghei Esenin) Să revenim. Vaporul nostru era fixat solid în portul vieții de două ancore puternice: mama și tata. Părinții noștri nu trăiau decât pentru noi. Pentru noi trăiau, munceau, se zbuciumau, iar în sat erau deja cunoscuți pentru dăruirea lor totală față de familie, precum și pentru comportamentul civilizat, exemplar în societate. Dar n-am văzut atârnând deasupra capetelor noastre fatidica "sabie a lui Damocles" și nici nu ne-a fost dat: "... s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fost bună așa cum a fost. Bine e însă că s-a dus. N-aș vrea s-o mai iau de la capăt... Apare necesitatea unui sistem etic personal... Fac impresia unei corăbii lipsite de cârmaci și lăsate pradă valurilor. Aici mă zbucium sub năvala pasiunilor și a simțirilor dezordonate, aici încremenesc într-o totală indiferență și oboseală. Îmi trebuie o cârmă, și această cârmă să fie etica mea personală! Am avut puțini dascăli deosebiți care să fi avut o influență pregnantă asupra
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]