442 matches
-
de trei ori mai greu decît pietroiul și asta doar așa, În joacă, fiindcă grasul era tare de treabă, era cel mai bun prieten al lui Julius pe vremea aceea. CÎnd le-au dat recreație, Într-o dimineață, Silva a zbughit-o furios din clasă urmat de mica lui bandă, o bandă nu foarte sigură, fiindcă s-ar fi putut ca Arzubiaga să-l bată. Grasul de Martinto se duse să-l caute pe Arzubiaga și-i spuse că Silva voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plece ca din pușcă la școală, În timp ce lacrima se prelingea pe obrazul lui Susan, croindu-și drum prin brusca și neașteptata ei tristețe. N-o observă decît În clipa cînd se apropie ca să-i dea o sărutare Înainte de a o zbughi spre școală. Deodată se trezi cu un gust sărat și inexplicabil pe buze, mămica plînge? Nici nu-și dădea seama de curbele nebunești pe care le lua Bobby, punîndu-le În primejdie viața, atît lui, cît și lui Carlos și Imeldei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
foarte ciudat, elevul cel punctual nu sosea, trebuia să treacă prin acest coridor și uite că nu apărea... Ceva Îl făcu să se Întoarcă a doua oară pînă la ușa Academiei de muzică, stătu cîtva timp la pîndă și o zbughi apoi Îndată, cînd văzu că nepoata lui Beethoven stinsese din nou lumina, desigur că Începuse iar să croșeteze șaluri, ar fi vrut să mai stea, dar Îl Îngrozea gîndul că ar putea să scîrțîie din nou o scîndură din podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fiindcă niciodată nu veneau să-i tulbure somnul de după-masă, Arminda vru să-i spună că era sîmbătă, că n-avea rost să Învețe prea mult și că mai bine ieșea să se joace În grădină, dar un Julius o zbughi spre camerele de la etaj și altul o luă spre grădină, ca să facă o baie În bazin. Arminda clătină ușor din cap și uită ce voise să-i spună. Julius uită și el să-și scoată cămașa sau, mai bine zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Își consultă sufletul. Pedeapsa Încă-l durea. Nu i-a fost prea greu să tușească subțire, puțintel răgușit, destul de tare Însă pentru ca nepoatei lui Beethoven să-i cadă șalurile de pe umeri cînd se repezi să aprindă lumina. Dar el o zbughise de mult. Se ciocni de rîsul ascuțit al Înțeleptului. „Imposibil, se gîndi văzînd că bătrînelul se prăpădea și acum de rîs. S-o fi sufocat.“ N-avea de unde ști că Îl auzise apropiindu-se În goană de fereastra lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gîndi și o luă la goană pe scări În sus, dar nu ajunse decît la jumătate, fiindcă Bobby cobora clătinîndu-se mînios și aținîndu-i calea. „Șterge-o de-aici, pui de lele! Luate-ar dracu! Vrei să te omor?!“ Julius o zbughi glonț strigînd Țanți! Țanți!, doar-doar i-o apărea cineva În drum, ca să-i spună că Bobby Înnebunise. În curînd au aflat cu toții. Mai Întîi Susan și Juan Lucas, care contemplau În liniște triumful nopții asupra terenului de polo pe iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se Întoarse la loc Îndată ce se simți dincolo de bătaia pumnului amenințător al fratelui său. — E un pian obișnuit, nu-i cine știe ce minune, spuse. Ce știi tu, mucosule! — Pianele bune nu miros a pipi de pisică, ha, ha, ha... Și o zbughi ca din pușcă, Bobby era gata să se ia după el, dar Îi stătea În drum fiul electricianului mestecînd chewing-gum, plescăind din buze și legănîndu-și un picior În ritmul muzicuței lui rablagite. Bobby hotărî Încă o dată să cheltuiască cu Sonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
capul oaselor și se frecă la ochi. — Plecați de-aici! Ce știți voi despre mare? le zise el. Săriră pe podea, de unde băiatul strigă: — Știm totul despre mare! Ai buzunarele pline cu scoici, hahaha! Ți-am umblat prin buzunare! O zbughiră chicotind și trîntiră ușa. Lanark se ridică simțindu-se neobișnuit de odihnit și de relaxat. Pielea tare de pe cot nu se mai întinsese. Se îmbrăcă, făcu sul manuscrisul și ieși. Vremea se schimbase în mod surprinzător. Ploaia mohorîtă și vîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
luînd capul cîinelui în poală. Ce mai faci, Gibbie? Ei, Gibbie? Gibbie e un cîine cuminte, șopti ea frecîndu-i fălcile cu mîinile. Cîinele gîfîi și-și scoase limba, rînjindu-i cu ochii închiși și extatici. Ea se ridică, iar el o zbughi de unde venise. Merseră apoi pînă ajunseră la poarta unei case cu gard viu, unde era o femeie înaltă, un pic stîngace în mișcări. Femeia zîmbi prietenos și dădu mîna cu cei doi studenți. — O, pe tine te-am cunoscut, Aitken
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ne atacă intenționat sau întâmplător. Oricare i-ar fi intențiile, rezultatul este că ne pune pe jăratic. Încă n-am izbutit nici măcar să ne limpezim gândurile. Grosvenor intrase într-un lift care cobora. Când ajunse jos, deschise ușa și o zbughi pe coridor, unde auzi din nou vocea lui Korita: - Sunt convins că, datorită uriașelor resurse de care dispunem la bordul acestei nave, putem veni de hac oricărei creaturi - bineînțeles, numai uneia... Grosvenor nu mai auzi restul vorbelor lui Korita, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îngăduise să constate că stomacul și intestinele sunt potrivite scopului său. De aceea, era hotărât să-i vâneze îndeosebi pe bipezii cu stomacul mare. Până să aibă oamenii răgazul de a-l prinde în raza unui proiector, Ixtl o și zbughi împreună cu unul dintre ei. Ajustându-și structura atomică, trecu rapid prin tavan spre etajul inferior, apoi traversă și planșeul acestuia și ajunse, cu prada lui, în enorma cală a navei. Cala devenise pentru el un teritoriu familiar: îl explorase încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de-o istorie asemănătoare prin '35 sau '36... Alexandru lăsă receptorul. Avea o mină înspăimîntată. ― Nu răspund. ― Hm, făcu maiorul, nu mă miră... ― M-aș duce până acolo. Mă știu după fluierat. ― Da, da... Duceți-vă, mormăi Cristescu. Pilotul o zbughi pe ușă. Ascultară pașii care alergau în curte împrăștiind apa din băltoace. Apoi zvonul streșinilor acoperi totul într-un susur neîntrerupt. Azimioară se uită la maior și se înfioră. Un cap de ceară cu ochi goi fără expresie. * Se strecuraseră
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
două’j’patru de dolari. Plătește chiar acu’! Ignatius mai răsturnă o masă, dând buzna spre ușă împreună cu papagalul. Simți cum cercelul i se deschide și atunci pasărea, ținându-l strâns în cioc, sări de pe umărul său. Terorizat, Ignatius o zbughi pe ușă afară, chiar pe sub nasul femeii care, foarte hotărâtă, flutura spre el nota de plată. — Ăău! Hei! Trecu împleticindu-se pe lângă Jones, care nu se așteptase ca sabotajul său să ia proporții atât de dramatice. Gâfâind, ținându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
arătat cu degetul un grup de copii care se duelau cu niște bețe. — Copii-san! — Poftim? a întrebat Tomoe. — Copii-san. — Da Taxiul a dat colțul și a speriat un câine vagabond care făcea pipi lângă un stâlp de telegraf. Câinele a zbughit-o. Ce putea ea să facă decât să dea din cap și să spună „da“? — Câine-san... periculos. — Da, e periculos pentru câine-san. Era oricum mai simplu să-i cânți în strună decât să încerci să-l corectezi. Japoneza lui i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înțelegea nici el de ce, dar omul acela din fața lui i se părea cumplit de straniu. Sub impactul loviturilor repetate, Gaston a căzut grămadă în mlaștină, ca un bolovan care se duce la fund. Endō s-a dezmeticit între timp. A zbughit-o lângă mal ca un iepure și a pus repede mâna pe pistol. Îl ținea bine în mână în momentul în care Kobayashi cobora cazmaua pentru o ultimă lovitură. — Kobayashi! Endō a îndreptat țeava neagră a armei spre dușmanul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Monstrul ciudat și-a întins mâinile-i uriașe peste trupul căzut al prietenului său, ca gest de apărare. Cu cazmaua în aer, Kobayashi l-a privit uimit pe Gaston. L-au trecut fiori de groază. A scăpat cazmaua și a zbughit-o spre drum cu viteza șobolanului. Se așternu liniștea. Mlaștina era învăluită în tăcere ca și cum uitase deja de încleștarea disperată la care fusese martoră. La o adiere a vântului, ceața cea deasă se împrăștia, la o alta, se aduna iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încrezător, Toți s-au pus pe învățat, Nică era nepăsător, Până când, într-o zi, Fu rândul lui Nică, Pe Bălan a se sui, Dar el murea de frică. Ușa încetișor scârțâi, Sosi un elev de-afară; Nică spre ușă o zbughi Și spre casă parcă zboară. În spatele lui deodat’, Doi flăcăi urma-i luară, Nică tare s-a speriat, De frică era să moară. Nică fugea, fugea, fugea, Fugea mâncând pământul, Băieți și ei alergau, Alergau ca vântul. Lângă un păpușoi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cum să plec să nu mă vadă omul acela? Prietenii mei erau încă acolo. Puțin timp mai târziu au plecat și ei. Unul dintre prieteni a rămas însă, ascuns. Ce gândii să fac? Merg încet vreo cinci pași, și-o zbughesc de aici, cât văd cu ochii. Ajunsesem departe de om, dar de oprit, nici să mă împuști, nu m-aș fi oprit. Alergam la prietenii mei. Omul acela venii spre noi și o luarăm la fugă cu toții. Fratele meu și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu-i las a cădea în ochiul muntelui ce-i privea direct, fără ocolișuri. Atunci am vrut să mă mișc, să fug, să-i prind în brațe și să-i trag după mine. Îmi doream din tot sufletul s-o zbughesc spre ei, dar parcă mă ținea o mână strâns lipită de pământ. Muntele mă prinsese în pânza lui de păianjen precum o muscă. Eram înțepenită, trupul nu mai voia să răspundă la comenzile ce i le dădea mintea. Cu o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
c-am să arunc o privire la... Mă uit În toate direcțiile. Unde e ? În ce direcție se duce ? — ... de fapt, cred că... Shit. Coboară pe scări. N-am unde să mă ascund ! Fără să mai stau pe gînduri, o zbughesc spre ușile de sticlă, le deschid și ies În fugă din clădire. Cobor În viteză scările, fug cam o sută de metri pe stradă și mă opresc, gîfÎind. Lucrurile nu merg bine deloc. Rămîn cîteva clipe pe trotuar, În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ne facem că nu sîntem acasă. Prea tîrziu, spune Lissy și se strîmbă. M-a văzut. Interfonul sună din nou și ne privim una pe alta neajutorate. — OK, zic În cele din urmă. Mă duc jos. Shit shit shit... O zbughesc jos și deschid ușa, gîfÎind. Iar În prag, În fața mea, se află Connor, care are pe chip aceeași expresie de martir pe care a avut-o și la birou. — Bună, zice. Uite lucrurile de care-ți spuneam. M-am gîndit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
jazzul, spune altcineva În clipa În care iese din lift. Vreau să spun, de ce naiba ar face cineva așa ceva ? OK. Deci... n-au uitat de mine. Tot optimismul Îmi moare brusc și, o fracțiune de secundă, mă gîndesc să o zbughesc la fugă și să-mi petrec tot restul vieții sub cuvertură. Dar nu pot face asta. În primul rînd, pentru că, după maximum o săptămînă, m-aș urca pe pereți de plictiseală. În al doilea rînd... pentru că trebuie să-i Înfrunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prietenul lui Krog? - Așa e trocul ăsta al tău, măi Krog, Îmi strigă. Fugi! Pruncii de acasă și din Runa o să vorbească cu vorbe de-ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
e frică de cu totul altceva. (Meditativ, pentru sine.) De ce oare mi-o fi frică? Pleacă.) De ce? Hm! GRUBI: S-a dus. BRUNO: Acum putem respira ușurați. (Personajele respiră ușurate.) (În acest moment din groapă iese o pisică și o zbughește în sală.) PRIMUL BĂRBAT: S-a făcut târziu, nu cred să mai înceapă. BRUNO: Nu mai știu nici eu. Uneori începe, alteori nu. AL DOILEA BĂRBAT (Către primul.): S-a făcut târziu? PRIMUL BĂRBAT: S-a lăsat întunericul. AL DOILEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se face dintr-o dată o lumină rozulie. Ca și cum răsărea soarele și o rază ajunsese pe farfuria fetei. Din rază, apoi, se iți o pasăre albă, mai mică decât o vrabie. Bătu de câteva ori din aripi pasărea aceea și o zbughi drept spre icoana Sfintei Parascheva, de deasupra televizorului. „Pardalian! Pardalian! Pardalian!“, ciripi de trei ori pasărea aceea albă, dădu iar de câteva ori din aripi și dispăru, trăgând parcă minunăția de rază rozulie după ea. Fărmăcata rămăsese împietrită. Așa ceva i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]