453 matches
-
prima parte a acestui subcapitol și să punctăm câteva dintre reperele importante ale paradigmei corespunzatoare ironiei caragialiene, pentru a le putea recunoaște în eventualele reconfigurări din literatura postcaragialiană. Trebuie mai intâi să localizăm domeniul temporal și implicațiile ironiei caragialiene. Dacă zeflemeaua este procedeul predilect din scrierile jurnalistice ale primei perioade de creație 147, în schimb "coordonata esențială a comicului caragialian"148 în paginile maturității artistice devine ironia, înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare a existenței
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umorului negru caragialian, menținută, așa cum vom vedea, și la umoriștii care i-au urmat. Ca un pattern general, putem observa că lăcomia, incultura, egoismul și alte asemenea "slăbiciuni" umane conduc, în scrierile lui Caragiale, la involuntara desconsiderare sau luare în zeflemea a morții, a sacrului și a gravității pe care o presupune. Aceasta ar fi atitudinea personajelor direct implicate. În privința intenției autorului, însă, nu s-ar putea susține că ar viza zguduirea violentă a conștiințelor amorțite de literatura de amuzament facil
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintâi îi aprecia talentul de cronicar umoristic pe linia "moftologilor cu o mare bună dispoziție"210 Caragiale, Teleor și Bacalbașa, cu care a colaborat și pe care îi continuă în "jurnalul țivil și cazon" Moș Teacă, reeditat în 1899, în Zeflemeaua (1901-1904) și în Furnica (din 1904). Actorul P. Liciu este menționat ca autor de vesele "monoloage foarte de spirit"211. Atributul "umoristic" revine apoi în analiza prozelor unor scriitori ca D. D. Pătrășcanu, Damian Stănoiu, Gh. Brăescu, Felix Aderca, Sergiu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
XVIII-lea și al XIX-lea. Interesant în acest sens este un incident care demonstrează că stilul lui G. Ranetti se confunda cu cel al contemporanului și colaboratorului său de la "Moftul român", Caragiale: întrucât cel dintâi își semnase cu inițiale zeflemelele la adresa inculturii lui Caion, acesta a crezut că aparțin "penei măiastre a lui Caragiale"130. De altfel, autorii Bibliografiei I.L. Caragiale 131, demonstrează popularitatea imensă a operei caragialiene în epocă și pătrunderea definitivă în conștiința publică, probată la nivelul publicisticii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a lua în zeflemea tot ce există, sentimentul comicului, când un sentiment sfâșietor, al extremei efemerități, precarități a lumii, ca și cum toate acestea ar fi și n-ar fi în același timp, între ființă și neființă[...]"60, și căruia pare că i se lasă abandonat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intrăm în amănuntele vechii dispute legate de așa-numita "atitudine Caragiale"3, reținem că la începutul perioadei interbelice intelectualitatea se polarizase deja în două "spirite" antagonice, dintre care cel marcat de semnul caragialismului era clar conotat negativ, ca promotor al zeflemelei dizolvante, al jemanfișismului, al spiritului critic, al scepticismului etc. în timp ce orientării eminesciane i se rezervau atributele creației, al accesului la metafizică și transcendență, al mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității românești a fost adesea dus la extrem, perechile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Enciclopedic, București, 2000, p. 825 129 Vezi G. Ranetti, Romeo și Julieta la Mizil în Antologia piesei românești într-un act, vol. II, coord. de Valentin Silvestru, Editura Dacia, 1979, p. 155. 130 V. articolul semnat "Tarascon" [G. Ranetti] în "Zeflemeaua" I, nr. 12, decembrie 1903, p. 3, comentat în Bibliografia I. L. Caragiale, vol. II, Vol. I, II, coord. Marin Bucur, cuvânt înainte de Eugen Simion, autori: Mioara Apolzan, Marin Bucur, Georgeta Ene, Rodica Florea, Dorina Grăsoiu, Stancu Ilin, Dan C. Mihăilescu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Impresionat de vigoarea autentică a versurilor sale, Ivașcu Îi propune să-l publice În Contemporanul. (duminică) De la revista Tomis mi se cere prin telefon să-i iau un interviu lui Marin Preda. Cronicarul revistei, Al. Protopopescu, a scris cam În zeflemea despre Moromeții II și vor să-l Împace pe maestru. Recitesc toată opera. Îmi fac note, Îmi revăd Însemnările de la Întâlnirile lui anterioare cu studenții. Îmi cumpăr un carnet de reporter format mic, cu acel tip de foi ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și închise încet ușa în urma ei. Fiindcă nu credea că va mai fi în stare să dea telefonul acela dacă n-o făcea acum, Leigh ridică receptorul și formă numărul. — Ce repede te miști, răspunse Jesse. Părea că vorbește în zeflemea. Cu ce vă pot ajuta, domnișoară Eisner? — Mi-am verificat agenda și ne putem întâlni în Hamptons. El se arătă destul de reținut să nu jubileze, dar Leigh simți că zâmbește satisfăcut. — Îți mulțumesc, Leigh. Voi fi plecat din oraș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mâinile de umeri, o aduse față-n față cu el și rămase privind-o în ochi. Și nu ea, ci Augusto se schimbă la față. — Adevărul, fetițo, e că nu te-nțeleg. — Vă cred. — Nici nu știu ce-i asta, inocență, răutate, zeflemea, perversitate precoce... — Nu e decât afecțiune. — Afecțiune? De ce? — Vreți să știți de ce? Nu vă supărați dacă vă spun? Îmi promiteți că n-o să vă supărați? — Hai, spune-mi. — Bine-atunci: pentru... pentru... pentru că sunteți un nefericit, un biet om... — Și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ezitant al celui de al doilea, batjocura crudă la adresa costumului dnei Saker, pornită de la galerie și din fundul sălii, pierderea totală a Încrederii În sine ca rezultat și efectul său dezastruos asupra celorlalți actori; gălăgia tot mai mare provocată de zeflemele și măscări pe măsură ce actul al treilea se apropia de sfârșit. Informații despre misterioasa telegramă primită de Alexander ieșiseră la iveală și presa făcea speculații cu privire la posibilitatea ca spectacolul să fi fost intenționat perturbat de o grupare plătită. Cineva care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
final. Unele lucruri, fiind prea îngrozitoare, au ajuns să fie spuse abia mai târziu sau deloc. Violența îndurată în mod repetat o făcuse pe mama să amuțească. Îmbătrânise, dădea deja semne de boală. Mai nimic nu rămăsese din veselia și zeflemeaua ei. Iar omulețul ăsta hodorogit să fi fost tatăl meu? El, care se străduise întotdeauna să pară sigur de sine și să dea dovadă de ținută? Doar sora mea părea să fi rezistat fără daune la tot ceea ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea timidă mă va fi împiedicat să le livrez la rândul meu surorilor medicale puse pe ironii, în portul lor alb ca florile pomilor și care le stătea atât de bine, replici obraznice și să le tai astfel cheful de zeflemea. Mi-era rușine și, de aceea, abia ce limbile ascuțite ieșeau din raza mea vizuală, începeam să-i car șuturi caprei Genoveva. Cine crede că se află la stâlpul infamiei, acela se gândește la răzbunare, care de regulă țintește totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
faptele eroice, ratînd astfel parțial Împărăția cerurilor. Simțim că este suspect curajul atît de apreciat de Steinhardt. Te gîndești automat la Miorița, unde se eternizează-n rimă lipsa curajului, corect, dar și, În chip nefiresc, a rîsului. CÎnd tocmai tradiționala zeflemea ne mai colorează puțin În oameni. Miștoul, ce ne apără de fantome. De fanatisme. Din nefericire, a degenerat și ăsta. A rămas doar bleaga resemnare, Miorița Forever. După ce primește informația - cel mai important lucru În era lui și-a noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
acesta și-ar pierde orice speranță sau credință, și se năștea un zbucium în el. Lumea din afară acționând asupra lăuntrului individului, făcându-l să se închidă, să se înrăiască, să nu mai spere, să ia totul în derâdere și zeflemea. Iar el cu nimic altfel, întocmai celor din jur. Toată trepidația și întreg trenul vieții împiedicându-l să fie sincer. De parcă acum ar fi înțeles - sau ar fi înțeles mai demult, dar abia acum ar fi reușit să așeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de vie, ha, ha, ha! Dar Înainte să găsesc un răspuns, un bărbat solid, purtând aceeași uniformă, s-a apropiat de mine și m-a măsurat fără nici o jenă din cap până-n picioare. Mă pregătisem să aud alte batjocuri și zeflemele, dar nici vorbă de așa ceva. În loc de asta, el și-a Întors spre mine o față binevoitoare și m-a privit drept În ochi. — Io-s Eduardo, iar cretinu’ ăsta e Mickey, a zis el, indicându-l printr-un gest pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vîrstă Își ridică vizorul În dreptul ochiului, blestemîndu-se că tot zgîria neîndemînatic cu unghiile ei lungi minusculele butoane pe care trebuia să apese. Exersă o vreme panoramarea și transfocarea, În timp ce Crawford stătea pe canapea lîngă tînăra englezoaică. Nici urmă de rîs, zeflemea sau tachinări, ca și cum Crawford ar fi fost un vînzător ambulant care prezenta un nou produs electrocasnic. Pe cînd se Întorcea la mașină, femeile Îl filmau din prag, rîzÎnd una peste umărul celeilalte. — Școală de film? l-am Întrebat. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Trebuie să fii tare mândru de el! E plin de calități! Și ce mișto desenează! Da, Georgiana îi zâmbea de-a dreptul ironic de pe perete, cu chipul ei pistruiat. De fapt, toate portretele atârnate pe pereți îl priveau parcă în zeflemea. Bobo simți cum îl cuprinde exasperarea. Se năpusti asupra pereților, dând jos toate portretele care îi împânzeau. Le smulse cu furie și totuși cu o oarecare grijă, chiar cu un soi de sfială în furia dezlipirii - ca și cum sfiala era un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
despre morala cercetătorului și publicistului român. Sper ca, în septembrie 2008, volumul al VII-lea (ultimul) să plece la tipar. O să dorm, atunci, mai liniștit. Sunt bucuros că în această țară în care orice faci e luat, fie în râs (zeflemeaua noastră celebră!), fie este acoperit de înjurături grosolane, sunt și oameni care gândesc bine și au curajul să spună adevărul. De pildă, Ion Simuț, Constantin Coroiu, G. Dimisianu, Alex. Ștefănescu. Cât privește seria de "Opere fundamentale" pot să vă spun
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
conducere a polemicii, într-un registru mai academic. Atenție solicită și "cronica" Unde dai și unde crapă sau Carnetul meu, iscălită Scapin 21, în care se reproduce din alt periodic (și se comentează ironic) scrisoarea unor liceeni, vexați de blînda zeflemea a lui Verax, care vizase disprețul pentru ortografie manifestat de tinerii aspiranți la gloria Parnasului. În sine, "cronica" nu are mare importanță, numai că, în paginile "Noutății", sînt și altele iscălite cu același pseudonim 22, mai toate în marginea faptelor
Pseudonimele lui G. Ibrăileanu Colaborator la "Noutatea" (Iași, 1897) by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8660_a_9985]
-
putem sustrage contagiunii comice care a cuprins o adunare." (Estetica, 1968, p. 369). Noțiunile care se grupează în jurul conceptului prin care identificăm categoria estetică a comicului sunt cele pe care le-am văzut deja: umorul, satira, ironia, ridicolul, sarcasmul, gluma, zeflemeaua etc. Dar între ele nu există o relație de echivalență, așa cum fiecare dintre ele nu este echivalentă cu ceea ce numim îndeobște comic. O primă disociere au făcut-o esteticienii între comic și umor. "Comicul ține de obiect - precizează Nicolai Hartman
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
Se impune, așadar, să disociem între umor și satiră pe criteriul atitudinii binevoitoare, recuperatoare a obiectului comic, sau, dimpotrivă, necruțătoare. Consecința firească a disocierii de mai sus este gruparea celorlalte forme ale comicului în jurul celor două atitudini, astfel că gluma, zeflemeaua, amuzamentul, persiflarea, buful - formele, așa-zicând, blânde ale comicului - pot fi socotite auxilii ale umorului, iar ironia, sarcasmul, grotescul, sardonicul, ale satirei. în deplină corespondență simetrică se află, cu aceste variante, forme, procedee ale comicului, reacția la ele: râsul și
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
că acest domn n-a sfeterisit exact numele boierului moldovenesc care se iscălea Ureki, ci a adăogat la trupina cuvântului sufixul -i-a (Urechia), foarte semnificativ pentru strigătele metamorfozatului rege Midas. L-am luat de atâtea ori pe domnul acesta în zeflemea în cât ne pare rău că i-am creat chiar acest soi de popularitate, căci dumnealui e din oamenii aceia cărora, asemenea vestitulni Barnum, confratelui său american, nu le prea pasă dacă reputația e bună sau rea, numai să se
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
vezi! Dacă vrei să știi m-am supărat foarte tare." "Ci nu s-a văzut!" "Da?! Ia vino tu încoace, vino-vino..." Nu prea veni, se uita la mine cu un mic surâs viclean și în privire cu un fel de zeflemea, vrând parcă să-mi sugereze că știe că n-o să-i fac nimic, deși... Cine, îi spusei lăsînd-o să se aplece peste planșetă și să se zgâiască în hârtii, uitând sau prefăcîndu-se că nu ia în seamă de ce o chemasem
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai zici că ești bătrân, ai părul alb, te crezi cap de familie! Bine-ți mai șade! — Taci, Ganka! strigă Kolea. Taci, prostule! Dar eu, eu cu ce l-am jignit? insista Ippolit, parcă având în continuare același ton de zeflemea. De ce zice că-s o elice? Doar ați auzit, nu? Singur s-a legat de mine; a venit și a adus vorba despre nu știu care căpitan Eropegov. Generale, nu țin câtuși de puțin la compania dumneavoastră; v-am evitat și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]