483 matches
-
amator de personificări”. Și criticul își particulariza observația adăugând că: „Printre grindina de imagini a acestui volum străbate și o nedezmițită aspirație poetică, un fel de apel cosmic, de confundare în ritmul interior al elementelor naturii”. Iar Perpessicius vedea în Zodiac un „al doilea moment al suitei panteiste”, urmând celui ilustrat, după părerea sa, de Brățara nopților, și evidenția, la rândul său, un „elan cosmic, arborescență imagistă și până și briza, când expansivă și când potolită, a imnurilor de expresie umanitară
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nouă, deschizând, de fapt, o altă etapă a scrisului lui Voronca, din ce în ce mai angajat în afirmarea idealului umanitar, cum urmează s-o dovedească ultimele sale culegeri de poeme publicate în limba română, Petre Schlemihl și Patmos. Funciara sa neliniște primește, o dată cu Zodiac, note acut personale, poetul asumându-și mai mult decât oricând până acum condiția dramatică, echilibrată însă de un autentic sentiment al solidarității umane. Dar autorul Zodiac-ului rămâne, în fond, același poet fantezist, descoperind cu o febrilă emoție spectacolul sărbătoresc
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poeme publicate în limba română, Petre Schlemihl și Patmos. Funciara sa neliniște primește, o dată cu Zodiac, note acut personale, poetul asumându-și mai mult decât oricând până acum condiția dramatică, echilibrată însă de un autentic sentiment al solidarității umane. Dar autorul Zodiac-ului rămâne, în fond, același poet fantezist, descoperind cu o febrilă emoție spectacolul sărbătoresc al lumii, tulburat temporar de amenințări secrete, într-o atmosferă poate mai puțin agitată totuși, de reverie într-un univers de feerie onirică, scenă pentru delicate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămân destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei, cu discursul poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pentru că poetul ar aborda cu totul imagismul somptuos (performanțe de tipul celor trecute în revistă până aici continuă să se producă în fiecare pagină) și nici pentru că „discursivitatea”, a cărei pondere în organizarea textului era în creștere mai ales de la Zodiac încoace, ar fi dispărut pe de-a-ntregul. Dar în noua carte registrul imaginar altădată atât de entropic, atinge, în sfârșit, un grad de coeziune rareori realizat până acum, prin exploatarea și intensificarea unei viziuni de factură onirică. Ceea ce un Pompiliu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de a se combina”, - implicând opoziția față de formele închiderii și stagnării, exprimată uneori (și mai ales în ultimele poeme) chiar la modul retoric mai tradițional, într-o discursivitate care a atras atenția criticii încă în momentul publicării unor cărți ca Zodiac sau Petre Schlemihl. Scrieri ce recurg în mai mare măsură la forma „clasică” - cel puțin la nivelul versificației -, precum Incantații, nu renunță totuși la tehnica asociaționistă exploatată până la exces, cu o virtuozitate de excepție, - iar aceasta rămâne fără îndoială semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului într-însul”, „somnul” oamenilor “îngrășați de tenebre” sau „lanțul șcareț înnoadă glezna”, „apăsarea perpetuă” din gând (în Zodiac), după ce, în Brățara nopților, glosase pe aceleași teme ale închiderii: „Și trupul se întoarce într-însul fără zare ca o barcă părăsită în nisip / Trupul se închide în cristalul gestului mereu același / Fără mâna care să se frângă în curelele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
tavan ne-apasă, prieteni, viața scundă” - putem citi, bunăoară, în Incantații, de unde e de reținut, între altele, și acest vers rezumativ pentru o întreagă dramă a noncomunicării: “în geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni”, - vers amintind de un altul, din Zodiac, care nota o similară absență: „când nici o unghie nu zgârie peretele exaltării”; sau, prelungindu-se, în Petre Schlemihl, în întrebări ca acestea: „Nici o cometă cântec incendiind o voce? /.../ Nici un pământ în hohot să nu-ți deschidă trepte, / În peșteri să
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
zgomotele universului sună mă încing ca un chimir”... Spațiul privirii devine astfel un loc de trecere, întotdeauna deschis, receptiv, gata să primească în fiecare clipă noi încărcături de imagini: „Și-n ochi revin corăbii cu-o-ncărcătură nouă” - citim în Zodiac, V, după ce încă din primele versuri ale ciclului ne întâmpinase o suită de „deschideri” dintre cele mai caracteristice pentru modul în care Voronca își concepe „obiectul”, văzut mereu în perspectiva unei mișcări transformatoare, a unei metamorfoze imaginare, ca nucleu de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
tiparelor stagnante, să-i insufle forța transfiguratoare. Așa încât programul poetului poate viza în egală măsură cuprinderea a cât mai mult din profunziunea elementelor și evenimentelor exterioare, acea “încărcătură nouă” revenind în ochiul pururi curios sau - ca în alt vers, din Zodiac, care cere „Să-ți umpli ca o tolbă ochiul de sicomori și gazéle” - implicarea în procesul transformator: „Șoim, ochiul răscolește somnul lânced al plantelor” (Brățara nopților, V). Oriunde am deschide cărțile lui Voronca, eul poetic se definește ca fiind prin
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pune pe dinăuntru o fundă de culoarea nufărului / Și toamna aduce brocartele și panopliile ei în rugină / pentru gloria plantelor” etc. Iar când își propune să „scuture din somnul” inerției „oamenii îngrășați de tenebre”, - cum se întâmplă, de exemplu, în Zodiac - poetul o face sub același impuls către universala deschidere a ființei, solicitată de toate orizonturile: Iată: avântați-vă acum ochiul asemeni uliului peste șesurile Europei Rătăciți pe drumurile somptuoase ale Babilonului Scăldați-vă în fluviile galbene ale cerescului imperiu Stați
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și a substitutelor ei în planul energiei afective a eului este dintre cele mai frecvente. De foarte multe ori, miraculoase mutații se petrec „precum la atingerea baghetei” (Brățara nopților), a „nuielei fermecate” („Ca o nuia fermecată privirea peste pianul colinei” - Zodiac, XI) sau a „toiagului” magic („Cu un toiag învie în literă un șipot” - Zodiac, III). Tot ce se poate deștepta, prin atingere, izbire, deschidere, răscolire etc. viața secretă, amorțită, a lucrurilor se bucură de atenția poetului, pentru care acestea devin
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
frecvente. De foarte multe ori, miraculoase mutații se petrec „precum la atingerea baghetei” (Brățara nopților), a „nuielei fermecate” („Ca o nuia fermecată privirea peste pianul colinei” - Zodiac, XI) sau a „toiagului” magic („Cu un toiag învie în literă un șipot” - Zodiac, III). Tot ce se poate deștepta, prin atingere, izbire, deschidere, răscolire etc. viața secretă, amorțită, a lucrurilor se bucură de atenția poetului, pentru care acestea devin, în consecință, surse de energie sonoră, muzicală (clape, strune, arcușuri), de ecouri așteptate ca
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o pasăre sub frunte”, „Sângele tău e-n trâmbițele vinelor chiotul / Care va deștepta cocoșul sălbatec și pantera”, „tictacul deșteptător al ierbii”, „Piciorul trezește vioara potecii, o încoardă” - sunt exemple culese doar din Brățara nopților. Foarte întinsa „ars poetica” din Zodiac este construită, practic, în întregime tocmai pe ideea puterii transfiguratoare a cuvântului ca bun conducător al tensiunilor interioare și agent, ca atare, al metamorfozelor celor mai neașteptate. Bucuria poetului e, înainte de orice altceva, aceea de a surprinde momentul „când elanul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se adună /.../ Cărțile sunt încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: câte lacăte la poarta de stejar a solitudinii / Cărțile: câte trepte spre ferestruica deschisă nevăzutului”... Urmând imediat Brățării nopților, Zodiac indică deja - deși menținând încă multe „barochisme” de până acum, începutul unei anumite degajări de supraâncărcarea imagistică, odată cu accentuarea notei de discursivitate ce va domina în Petre Schlemihl și Patmos, restrângând dispersia asociativă. Trebuie să căutăm mult până să descoperim
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua în Zodiac și mai ales în Petre Schlemihl, certificând înrudiri whitmaniene (detectabile încă în Ulise) și anunțând accentele de retorică umanitaristă din lirica de expresie franceză a poetului. Pentru a nu mai vorbi de Incantații, carte care ar putea fi revendicată aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pînă în prezent, București, E.F.R., 1941, p. 782. . T.S. Eliot, Eseuri, București, Ed. Univers, 1974, p. 175. . M. Raymond, De Baudelaire au surréalisme, Paris, Ed. J. Corti, 1963, p. 234. . Ov. S. Crohmălniceanu, Op. cit., p. 408. . P. Constantinescu, Ilarie Voronca, „Zodiac”, în Vremea, nr. 162, 25 ian., 1931. . Perpessicius, Ilarie Voronca, „Zodiac”, în Cuvîntul, 1930. . v. unu, nr. 31, decembrie 1931. . v. Vremea, 1931, nr. 215. . În Adevărul literar și artistic, XI, nr. 624, p. 7. . P. Constantinescu, Ilarie Voronca, „Patmos
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
București, Ed. Univers, 1974, p. 175. . M. Raymond, De Baudelaire au surréalisme, Paris, Ed. J. Corti, 1963, p. 234. . Ov. S. Crohmălniceanu, Op. cit., p. 408. . P. Constantinescu, Ilarie Voronca, „Zodiac”, în Vremea, nr. 162, 25 ian., 1931. . Perpessicius, Ilarie Voronca, „Zodiac”, în Cuvîntul, 1930. . v. unu, nr. 31, decembrie 1931. . v. Vremea, 1931, nr. 215. . În Adevărul literar și artistic, XI, nr. 624, p. 7. . P. Constantinescu, Ilarie Voronca, „Patmos și alte șase poeme”, în Vremea, VI, nr. 313, 12 nov.
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Minerva, București, 1983, p. 38. . Ș. Cioculescu, Ilarie Voronca, „Plante și animale” și „Brățara nopților”, în Adevărul, 1929, nr. 14.096, pp. 1-2. . Idem, Ilarie Voronca, „Petre Schlemihl”, în Adevărul, 1932, nr. 14.997, pp. 1-2. . Al. Philippide, Ilarie Voronca, „Zodiac”, în Adevărul literar și artistic, seria II, 1931, nr. 540, p. 1. . G. Călinescu, Ilarie Voronca, „Brățara nopților” în Viața literară, IV, 1929, nr. 114. . L. Aragon, Op. cit., p. 83. . A. Breton, Les vases communicants, Paris, Gallimard, 1970, p. 129
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ale omului reflectă, în dispunerea lor, sistemul solar. Iar omul respiră de 25.920 de ori pe zi, adică numărul de ani care formează celebrul an platonic sau pitagoreic, în care soarele încheie un tur complet, cu 12 etape, al zodiacului. Durata medie a vieții omu-lui pe pămînt are același număr de zile. Este bine să cunoaștem și astfel de lucruri atunci cînd ne ocupăm de economie, de fapt de teoeconomie. Un prim aspect care tre-buie stabilit este legat de proprietate
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
deseori, aceeași abilitate, vervă și inventivitate prozodică și lexicală, procedarea a fost reluată și în volumele pentru copii (ciclul Bondocel ș.a.). De fapt, poetul a dus, de-a lungul celor două decenii postbelice, o „viață dublă”. Masivul volum antologic postum Zodiac, apărut în 1973, însoțit de o pertinentă prefață a lui Mihai Gafița și reunind cicluri inedite, scrise de-a lungul anilor (unele poeme fuseseră totuși publicate răzleț, în periodice), a revelat un B. foarte diferit de cel cunoscut majorității publicului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
Alte „niște fabule” mici și mari pentru mari și mici, București, 1962; Dialectica poeziei și niște fabule, pref. Radu Popescu, București, 1962; Partidul, București, 1962; O nouă poveste a vorbei, București, 1963; Versuri, îngr. și pref. Al. Chiriacescu, București, 1973; Zodiac, pref. Mihai Gafița, București, 1973. Traduceri: Kornei Ciukovski, Spăl-de-rup, București, 1948; Poezia germană modernă de la Stefan George la Enzensberger, I-II, îngr. și pref. Petre Stoica, București, 1967 (în colaborare); Bertolt Brecht, Viața lui Galilei, București, 1972 (în colaborare cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
1933, prefațat și recomandat de E. Lovinescu. A înființat și a condus (cu Felix Voican) revista „Rapsodul” (Ploiești, 1927), e redactor la „Câmpina” (1927-1929). Mai colaborează la „Universul literar” (în 1938-1940, cu numeroase eseuri), „Bilete de papagal”, „Kalende”, „Strada”, „Vremea”, „Zodiac”, „Ulise”, „Discobolul”, „Abecedar”, „Azi”, „Litere”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Meșterul Manole”, iar mai târziu la „Familia”, „Steaua”, „Tribuna”, „Orizont”, „Cronica”, „Gazeta literară”, „Astra”, „Iașul literar”, „Ateneu”. A lăsat în manuscris romanul autobiografic Madona Angelicata, volumul de versuri franceze La Chanson contre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
său la realitate, la o lume a oamenilor și a obiectelor se petrece sub semnul aparenței sau, mai curând , al transparenței. Recuzita unei realități domestice (scaune, personaje, păsări, pești) se împletește cu elemente de factură simbolică (piramida, urma piciorului Mântuitorului, Zodiacul etc.) conturând o axă pe care se regăsesc deopotrivă spiritualul și teluricul, într-un dialog calm și profund în care factorul de coeziune este însăși valoarea expresivă a materialului folosit. Banalitatea aparentă a obiectelor împrumutate din concretul cotidian al existenței
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
Vag Văzând stelele, cum trag, să-i deșire nervul vag, cercul și-a ieșit din fire, supărat pe omenire și pe tot ce are drag, evitând, cu osebire, pe femei să le inspire să descoase, cu vreun ac, stele de pe zodiac... Cuante Cercul, vizitat de cuante, suflete mirobolante, ca și stelele de toante, departe de adevăr, și-a strâns razele-n răspăr, și le-a-ncins cu flori de nufăr, pentru toți cei care sufăr, să-nceteze să-și descoasă steaua
Versuri de Sabina Spineni by Sabina Spineni () [Corola-journal/Journalistic/4170_a_5495]