3,948 matches
-
Și uitându-mă către livada tânără neintrată pe rod, văd departe, așa ca o bănuială, ceva roșu. O lacrimă de rubin. Am trimis un elev să vadă de aproape ce-i. Un măr, doamnă. Primul și singurul măr din livadă. Înveliți-l în ceară să rămână ca amintire. În ceară zici? Bine. Și l-am tăiat bucățele mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de lumină, de aer și am ieșit puțin afară. Ai făcut foarte bine, dar nu sta pe trepte. Îți aduc imediat un scăunel. Cecilia a venit în grabă cu un scăunel pe care a așezat-o pe Silvia și a învelit-o într-un pled. —Nu îmi este frig; este atât de cald și de plăcut, de aceea am voit să ies că mă simt în cameră ca într-o închisoare. — Te cred, dar nu poți dintr-o dată să ieși îmbrăcată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ultimele sarmale. Le pun la fiert șiapoi putem sta de vorbă. Nu! Stau lângă tine. Îmi place să fiu cu tine. Hai, că te ajut și eu. —Du-te mă, istețule, vrei să te murdărești pe mâini? Nu le poți înveli cum trebuie. Vrei să-ți demonstrez?se îndeaptă Matei spre castronul cu umplutura. — Stai tu, îl oprește râzând Cecilia. dacă ții neapărat, uite îți dau un alt șorț și te las să le împachetezi tu până ce pregătesc cratița în care
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Începutul lumii. Ca să-și apere conceptele, Spinoza Își arăta din balcon colții. Cu coatele sprijinite pe fereastră, făcând o grimasă Îngrozitoare, Oliver mârâia și el. Lui Bikinski adevărul ultim sau absolut Îi apăruse În față În chip de adidas Nike, Învelit Într-un ziar vechi, cu șireturi desfăcute și limba ruptă, care rânjea aruncat Într-un coș de gunoi la cerșetori, iar calea mântuirii se confunda cu centura de asfalt ce curgea dinspre Iași spre București, ieșind prin Păcurari și trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui după o logică bine-cunoscută. Totul devenise previzibil pentru el și totuși, În ciuda acestui fapt, sentimentul de teamă de care era stăpânit creștea pe măsură ce pașii săi Înaintau pe coridor. Masa, scaunele, șifonierul, frigiderul, aragazul, mașina de spălat și patul fuseseră Învelite cu grijă În fâșii de pânză străvezie, Îndărătul căreia se aflau coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare În spațiu. Noimann deșurubă sticluța pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de luni de zile pe sub pat, și terminând cu sticlele de bere și scrumierele pline cu mucuri mucegăite de țigară și resturile de mîncare rămase de la cina pe care Noimann o luase Înainte de intra În marș. Toate aceste resturi erau Învelite cu grijă În mii de fire strălucitoare și atârnate În diferite locuri de tavan. Trăgând Încă o dușcă de coniac din sticlă, medicul devenea tot mai lucid. Porii pielii sale, pe care-i vedea dilatându-se și Îmbrăcând pereții, Începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
privea Înspăimântat, dar totodată și detașat, această scenă desprinsă parcă dintr-un film horror. La a doua invocare, gemetele Încetară. Iar la a treia rostire, dinlăuntrul cămășii se auzi un mieunat ca de pisică, după care un boț de carne Învelit În ziare se rostogoli pe masă și de aici, dărâmând o sticlă goală, căzu cu zgomot pe podea... „Ehe”, spuse ginecologul, „iată că am reușit, În cele din urmă, să punem mâna și pe acest din urmă avorton. V-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu zgomot pe podea... „Ehe”, spuse ginecologul, „iată că am reușit, În cele din urmă, să punem mâna și pe acest din urmă avorton. V-am spus doar”, se apropie el de Noimann, ținând agățat de brațul său metalic coletul Învelit În ziare Îngălbenite, pătate de sânge și grăsime, „că răul cel mare nu se află În dumneavoastră, ci În altă parte sau n-am spus? Ce credeți că e-aici?” mai adăugă el. „Un bolovan”, răspunse Noimann. „Nu sunteți departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lotus, mâinile ei pictate cu vinișoare întunecate de henna i se odihnesc pe fiecare genunchi. La gât, un colier cu clopoței de templu scoate clinchete ușoare. Mama Natură aduce la bord o cutie de carton cu haine, în care sunt învelite sticluțe de uleiuri cleioase. Lumânări. Cutia miroase a ace de pin. Mirosul rășinii de pin din focul de tabără. Mirosul de busuioc și coriandru din sosul de salată. Mirosul de santal din piața de articole exotice. Părul lung, tăiat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
până în clipa aia lungă în care Lenny s-a ridicat pe saltea, ducându-și mâinile la piept și uitându-se cu gura căscată cum ea încă îi sugea călcâiul. După ce inima a încetat să-i mai bată, Angelique l-a învelit cu cearșaful până la bărbie. I-a șters piciorul de ruj și și-a rujat buzele din nou. A scos telefoanele din priză și le-a spus paznicilor că Lenny trage un pui de somn. Coborând cu liftul, Angelique îți spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
agendă, și pune capacul stiloului. Înălțându-și privirea, spune: — Își mai amintește cineva serialul ăla vechi, Danny din vecini? Cu o voce lentă și cavernoasă, spune: Într-o bună zi... Spune: Într-o bună zi câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
străin? Dindărătul colii, vocea Contelui spune: — Un ziarist are dreptul... ... și datoria de-a distruge vițeii de aur la a căror apariție a contribuit. Cântec de lebădă O poveste de Contele Calomniei Într-o zi, câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu, și trebuie să i se facă radiografii de vreo mie de parali. Curtea din spatele blocului meu e plină de gunoaie și sticle sparte. Unde-și parchează oamenii mașinile, băltoace de antigel abia așteaptă să otrăvească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Toți avem mâinile înfășurate în zdrențe însângerate. Mănușile se bălăngănesc libere, cu degetele goale pe dinăuntru. În pantofi ne-am vârât șosete făcute ghem ca să înlocuiască degetele lipsă. Ne spunem Comitetul Popular pentru Conservarea Luminii Zilei. Pețitorul culege o „piersică”, învelită în catifea ca să-și protejeze mâna, și o coboară până la țârul de Sfânt Fără-Mațe, care o dă Bucătarului Asasin, cu burta lui mare stând în turul pantalonilor ca într-un hamac. Agentul Ciripel, cu videocamera lipită de ochi, filmează trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la Pețitorul cocoțat în copacul scânteietor de cristal, spune cu buzele ei de silicon: Povestește-mi ceva ca să uit cât îmi e de foame. Spune-mi o poveste pe care n-ai spune-o nimănui. Răsucind cu mâna o piersică învelită într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aveau... Alt Demiurg Le stăpânea, desigur, cu-o pravilă mai blândă Făptura lor ciudată și vecinicul amurg. O, simplă înfrățire, pătrunderea lor oarbă!... - Când, când, interioarele mări vor izbuti Ca ele să se-mbine, ca ele să se soarbă? Când învelită-n caldul sărut, te vei topi? O, spune-mi: deși drumul e astăzi sulf și zgură, Din depărtatul șipot îmi va fi dat să beau? - Și-om prelungi povestea, ce-n lumea lor obscură Imaginile noastre de umbră, începeau?... DRIADA
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
purtând în mine imaginea ei aproape leșinată pe care o iubesc neînchipuit de mult, am să-i vorbesc, în gând, prin păduri și prin gări, am să-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seară, s-o învelesc în cârpe, voi știți foarte bine câte cârpe poartă în sine fiecare dintre noi și câți dorm înveliți în ele, în fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în gând, prin păduri și prin gări, am să-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seară, s-o învelesc în cârpe, voi știți foarte bine câte cârpe poartă în sine fiecare dintre noi și câți dorm înveliți în ele, în fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun nani-nani, pentru că acolo, în mine, în cârpele din ea, are să-l învelească pe iubitul ei care o va
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fiecare dintre noi și câți dorm înveliți în ele, în fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun nani-nani, pentru că acolo, în mine, în cârpele din ea, are să-l învelească pe iubitul ei care o va purta învelită în cârpele din el și o va legăna și îi va spune nani-nani și așa mai departe; iar eu am să plec singur, cuminte și palid, și voi o să mă duceți în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ele, în fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun nani-nani, pentru că acolo, în mine, în cârpele din ea, are să-l învelească pe iubitul ei care o va purta învelită în cârpele din el și o va legăna și îi va spune nani-nani și așa mai departe; iar eu am să plec singur, cuminte și palid, și voi o să mă duceți în voi, nu-i nimic, așa a fost să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
palid, purtându-se pe sine însuși în brațe, ca pe un sicriu... „Aici“, ne-a strigat el, arătându-și cu degetul întins inima, „aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am să vă învelesc, în fiecare seară...“. Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor, iar Zenobia și-a lipit de umărul meu umărul ei învelit în fâșia de plastic murdară, neplăcută la atingere, cârpele se aflau înăuntru, mă simțeam bine în ele și am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
întins inima, „aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am să vă învelesc, în fiecare seară...“. Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor, iar Zenobia și-a lipit de umărul meu umărul ei învelit în fâșia de plastic murdară, neplăcută la atingere, cârpele se aflau înăuntru, mă simțeam bine în ele și am plecat amândoi, umăr la umăr, fără să-i aruncăm măcar o privire lui Iason. Bineînțeles, înainte de a pleca i-am mulțumit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dus în noaptea aceea la niște vecini de unde puteau să vadă, prin gard, răpirea. La rândul Lui, Irina și-a făcut rost de costum, și-a cumpărat pantofi de lac și a omorât un șarpe cu a cărui piele a învelit un băț, „baston de ginere“, zicea. Apoi, duminică, pe întuneric, a venit cu o căruță și cu doi veri de-ai Lui să-și fure mireasa. În drum spre casă, după ce-o furase, El și-a scos pantofii de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
probleme la serviciu sau în altă parte se confesa Ramonei, pe care o iubește și o admiră foarte mult, întotdeauna găsind o soluție problemelor ei. După ce terminară lucrul în gospodărie, cele două femei intrară în bucătărie, noaptea care se lăsă înveli în întunericul ei, ca o mantie totul, aducând cu ea un vânt rece ca gheața. Era în plin post al Crăciunului, în bucătărie își mai făcu apariția Ramona și Livia care veniră de puțină vreme. D-na Neli pregătea ceaiul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
D-na Neli pregătea ceaiul, după care le servi pe fiecare cu ceai și plăcintă cu mere. Tanti Aurica începu o colindă, după ea și celălalte au început să colinde. în bucătărie era cald, mirosul plăcut de ceai cu busuioc învelea atmosfera de pace divină creată de vocile blânde ale celor patru femei. Pe chipul Ramonei, de o blândețe serafică se așternu melancolia; la sfârșitul colindului frumoșii ei ochi jucau în lacrimi. -Sunt împrejurări când liniștea nu poate fi adusă de
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
aspră și seriozitate. în amurgul unei zile de mai, când culoarea sângerie a cerului atrage toate privirile aducând melancolie, pace sufletească sau dor, Eugen se așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o tânără zveltă cu păr șaten, ochii căprui cu privire caldă, care-i zâmbea sfios. După puțin timp, reușesc să se cunoască și chiar să-și spună pe nume, plimbându
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]