179,567 matches
-
mereu cu coada între picioare din acest duel. Cristi Puiu nu inserează nicăieri prin film vreo instanță morală. Ca în filmul noir, nimeni nu iese basma curată din această odisee spitalicească, dar nici unul nu deține vreo vină clar delimitată. Și aici e de găsit toată arta scenariului: personajele sunt palpabil-convingătoare în același timp în care se comportă determinist. Cu alte cuvinte, propagă agresiunea pentru că sunt astfel condiționate de mediu, se prăbușesc unele peste altele ca într-un joc de domino. Acesta
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
cadru nu mai e doar o regulă în vânt, ci o necesitate, pentru ca spectatorul să aibă vreme să se acomodeze și să prindă ambele acțiuni. Mai mult, Cristi Puiu introduce o altă inovație prin omisiune: filmul nu are plan/contraplan (aici regizorul român e de acord cu Godard, care urăște și el această succesiune de cadre, banalizată la extrem de interviurile și talk-show-urile televizate). Într-un mod bizar, faptul că vorbitorii de la ICR nu au observat aceste lucruri denotă că sutura lor
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
timpului), publicat în 1991 și tradus acum și la noi de Dana Crăciun. Ideea de a modifica sensul de curgere a istoriei nu e nouă, fiind utilizată frecvent în literatura SF (Brian Aldiss, J.G. Ballard, Philip K. Dick etc.), dar aici ea nu este un mijloc de ,locomoție", altfel spus, nu slujește drept pretext de intrare într-o lume aparte, ci susține și mai ales motivează o poveste care nu poate fi spusă decît așa. Cînd tema e Holocaustul, e greu
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
expediată în trei vorbe: un medic aflat la Auschwitz unde a participat la ,experimente" pe evrei, inventînd sadice metode de ucidere în masă a acestora, fuge, o dată cu terminarea războiului, întîi în Italia, apoi în Portugalia, și, în fine, în America. Aici începe povestea noastră ŕ rebours: moartea personajului (simultană cu nașterea conștiinței care spune povestea), continuată de întinerirea acestuia pînă la copilărie, naștere și stadiu de făt. Dar nu povestea e cea care contează aici, deși faptele, în realitate, au o
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
Portugalia, și, în fine, în America. Aici începe povestea noastră ŕ rebours: moartea personajului (simultană cu nașterea conștiinței care spune povestea), continuată de întinerirea acestuia pînă la copilărie, naștere și stadiu de făt. Dar nu povestea e cea care contează aici, deși faptele, în realitate, au o gravitate care ar trebui să ne pună pe gînduri. Formula e cea care captivează, nu știu însă dacă, în interiorul ei, mesajul cărții (unul umanitarist, cvasi-pacifist) nu se pierde definitiv. Holocaustul e o pată imensă
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
la maturitate, după o carieră de succes, nu bagatelizează, nu aruncă în derizoriu, ci reproduce istoria prin ochelarii inocenței prin care (se) vede ca într-o cameră obscură. Ca negativele unui film în care negrul e alb și viceversa. De aici, rezultă uneori scene de o frumusețe incredibilă, alteori de o cruzime atroce învăluită în faldurile minciunii ficționale (nu asta o fi metafora generală a cărții: ficțiunea care alină rănile sufletului etc. etc.?). Lumea pare a fi o grădină a raiului
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
bune și crime care devin isprăvi taumaturgice. Prozatorul britanic nu știe fizică și e bine că nu știe (ne ajunge Pynchon!), altfel ideea lui s-ar fi prăbușit în eșec, parazitată de complicate hățișuri scientiste, cu atingeri de SF care, aici, n-au ce să caute. Documentarea lui se reduce la lectura unor cărți de istorie (menționează acest lucru la final) și a unor manuale de medicină. Restul e imaginație, strunită cu grijă, întinsă cu bun-simț pe puține pagini (o astfel
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
important este subiectul dorinței, dorința fiind însăși esența omului. În iubirea-senzualitate de secol XVII al cărui mit este Don Juan, seducția și erotismul ,se bazează pe structuri de putere în manifestatrea dorinței, pe confruntare și recunoaștere a eșecului și dependenței." Aici apare mediatorul, iar dorința, odată spontană, se disimulează și, mai ales, capătă o structură triunghiulară. Obstacolul nu mai concurează obiectul, ca la Tristan, obiectul dorinței devine chiar mediatorul. Altfel spus, dorința de a poseda obiectul e concurată serios de temerea
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
ci ,calitatea însăși a diferenței", cum spune Lévinas. Iubirea romantică își datorează seducția alterității. Dacă ontologia modernă propunea un subiect gata constituit care tinde spre ceva care îi lipsește, omul fiind astfel o creație a nevoilor sale, subiectul se definește aici prin propria dorință pornind însă de la celălalt: , Dorința este dorința relativă la dorința altuia, pentru că omul constituit ca subiect din neant, lipsit în chip fundamental de Ființă, dorește să fie ființa care lipsește altcuiva, ființa pe care dorința celuilat îl
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
ce sare din rouă". Și, conclude Blaga, ea rămâne - ca prelungire a lumii noastre în vis și în mit - reperul memoriei noastre, veritabilă amintire a unei existențe. După aceste definiții lirice, un alt poem se cuvine amintit, ,Umbra Evei". Și aici, Eul poetic rămâne puțin în umbră (căci, în prima strofă din ,Catrenele...", interogația ,de ce-aș fi altfel decât soarele?" de vreme ce astrul își întoarce privirea spre fetele cetății, nu este cu adevărat personalizată, Eul fiind echivalent - în acest caz - franțuzescului
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
lacrimi noi, și atunci ea plânge lacrimile acumulate de-a lungul vârstelor. Să mergem și mai departe: e vorba oare de o înghețare, nu a afectivității, ci pur și simplu a puterii sufletului nostru de a trăi în întregime pasiunile? Aici, două versuri dintr-un Ťpsalm modern", scris de Alexandru Macedonski, prin anii 1893-1895: Când dureri ne dai și nouă/ Ne dai plânsul a o rouă. Mai ales la vârstele avansate, bogate în suferințe, ființa umană ar avea nevoie de roua
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
iată-l gata venit! În holda de grâu ce se coace în vară, sub basmul arborescent, e cu neputință a spune pe ce cale viitorul s-apropie. Dar vine-apăsat, ca bătăile inimii. Pân-adineaori a fost incoruptibil distant. S-apropie-acum, e aici, e prezent. Alchimie e încă totul în lume. După pravila ei, pe-o neștiută dimensiune a locului, tu te ascunzi în dosul pleoapelor mele, devenind sufletul meu. Și ceasul e-aici, înflorește și nu mai apune. Așadar, după legile alchimiei
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
inimii. Pân-adineaori a fost incoruptibil distant. S-apropie-acum, e aici, e prezent. Alchimie e încă totul în lume. După pravila ei, pe-o neștiută dimensiune a locului, tu te ascunzi în dosul pleoapelor mele, devenind sufletul meu. Și ceasul e-aici, înflorește și nu mai apune. Așadar, după legile alchimiei, cel căruia i se adresează poetul se ascunde în dosul pleoapelor mele, / devenind sufletul meu. În cele din urmă, nu văd o mai nimerită identificare a celui nenumit decât cea a
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
căruia i se adresează poetul se ascunde în dosul pleoapelor mele, / devenind sufletul meu. În cele din urmă, nu văd o mai nimerită identificare a celui nenumit decât cea a viitorului însuși, cu o promisiune de durată: Și ceasul e-aici, înflorește și nu mai apune.
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
Dacă în proza ,nouăzecistă" fundalul acesta social e important în sine și deci investigat cu ambiții neorealiste, în fragmentele de față el este spart, descompus în unități individuale declasate, dar prețioase în sistemul de valori al autorului. Se poate descoperi aici profunda religiozitate a lui Cristian Popescu (asupra căreia voi reveni), convingerea, în linia modelului cristic, că mântuirea va fi dată celor sărmani, goi, săracilor cu duhul, personajelor de periferie, celor excluși de la banchetul vieții și mulțumindu-se cu firimiturile sale
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
egocentrism fără narcisism se exprimă, și încă abundent, precum în confesiunile eroilor dostoievskieni: Atâta merit s-ajung: moartea. Baba nebună căreia toate mormintele îi sunt rude de gradul șaișpe-șăptâșpe, dar nici un mormânt nu îi e mamă, bunic, bunică sau tată. (Aici cititorii intonează, după cunoscuta melodie patriotică: Po-pes-cu, poporul, România/ Po-pes-cu, E-mi-nes-cu, Po-e-zi-a.) Atâta merit. Și când fac aceste exerciții de automutilare sunt - pentru că le fac - mândru. Trage apa, Doamne! Trage apa lacrimii Tale peste mine! Bulboana lacrimii Tale, Doamne, să
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
Bleibtreu. Tapet roșu, mese și scaune negre. Plante, multe plante, vaporoase ca niște pleureze. Un peisaj de Claude Monet, un acvariu mic cu peștișori colorați. Stăm la o măsuță retrasă. Sîntem despărțiți de restul lumii. E ca într-un separeu. Aici lumina nu vine decît de la lumînări. E o penumbră moale ca o pisică de angora. Cele două pahare de vin franțuzesc dintre noi așteaptă. Nu se grăbesc. Și vocea lui Edith Piaf: ŤJe ne regrette rienť. Sîntem la Paris? Privirile
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
ea... ...Na, că trecui la persoana întâi, nevoit să iau eu frâul domnului scriitor, care, cum îl știu ostenit, o fi ațipind... De singuri ce eram, și tot făcându-i vizite, ne uitam împreună la televizor, unde Ifighenia - ... căreia, de aici înainte, îi voi spune scurt Ifi, ca să nu pierd timp - îmi spunea mereu o întâmplare cu un șoricel și cu un motan foarte rău, în care Tom, un văr bun de-al meu plecat mai de mult în America, ieșea
Șoricelul Valerică de citit vara by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11585_a_12910]
-
rodeam orice, de frică. Mai mult, așa, câte un picior de scaun, de masă, știind că astea nu au în ele șoricioaică. Și, nu știu cum, dar m-o fi simțit, ori m-a zărit și a strigat la mine: ce cauți aici, tu, neobrăzatule, nu ți-e rușine să intri în casă nepoftit?... Auzind aceasta, fiind eu băiat cuminte, măcar că orfan de buna mea mamă, am răspuns tare că să nu crează cumva că eu sunt un musafir rău și-un obraznic
Șoricelul Valerică de citit vara by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11585_a_12910]
-
plăcut și atractiv. Uite la domnul ministru, ascultându-i vocea aproape frântă de suferința că trebuie să ne jupoaie de niște bănuți, sper că mă vei înțelege și pe mine și... Uite, în clipa asta mă simt vinovat că sunt aici și nu m-a înghițit tsunami-ul... Până una-alta, misterul stării sale de sentimentalism acut, continuă. Poșta rubricii. Doamna ministru Mona Muscă, satul Hodoșa, județul Harghita. Nu vă mai lăsați timorată de întrebările lui Robert Turcescu: numele regizorului (Dan
Frunzăverde, cu crengi cu tot... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11573_a_12898]
-
le cunoașteți. Deci, eu sunt un autor deviat, și vreau ca în ultimii ani ai vieții mele să mă restitui și să public lucrări de ideologie, cam în sensul acestor lucrări publicate după '89. Eu nu sunt un critic literar. Aici este o chestiune fundamentală. Sunt, dacă vreți, un ideolog, și planul meu de acțiune a fost cultural, ideologic. De asta eu nu m-am împăcat foarte bine cu colegii critici, nu că aș avea ceva cu ei. Oamenii sunt de
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
Ťromanticť, îndreptat contra vechiului din societate și din conștiințe, vede în el un instrument al partidului în efortul de formare a concepției oamenilor, care nu trebuie ancorată în eventualele nerealizări pasagere, cu siguranță neesențiale, ci orientată spre scopul final, comunismul. Aici este totul, inclusiv temeiul pentru cenzură. În raportul său de la Congresul Scriitorilor, Andrei Jdanov va reproduce destul de fidel teza lui Lunacearski despre realismul socialist ca utopie revoluționară și instrument în mâinile partidului."; ,La noi - continuă Nicolae Manolescu - termenul este consacrat
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11544_a_12869]
-
George Macovescu (redactor-șef adjunct), Veronica Porumbacu (redactor-șef adjunct), Cicerone Theodorescu, Ion Vitner. Articolele de critică literară publicate în paginile revistei sunt de fapt articole de îndrumare marxist-leninistă a literaturii. Totuși, în timp, din echipa de critici literari formată aici (Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Mihail Petroveanu, Gabriel Dimisianu, Lucian Raicu) se va constitui, prin completare și printr-o spectaculoasă modernizare a viziunii (ajungând până la considerarea criteriului estetic drept unic criteriu de evaluare a unui text literar), faimoasa echipă de
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11544_a_12869]
-
printre altele, adresantului său, Autolic, că Dumnezeu este invizibil pentru ochii trupești; Îl poți vedea în parte numai cu mintea, Îl cunoști din operele Sale asupra lumii. Ochii spiritului trebuie să învețe să vadă, iar urechile inimii să audă. De aici apare nevoia de a se trece printr-o purificare, pentru restabilirea unei ordini pierdute din cauza greșelilor generatoare de haos. În ceea ce privește adevărata vedere, ea este, însă, cea cu inima curată. Pentru a-L contempla pe Dumnezeu, sufletul trebuie să devină o
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
vedea pe Dumnezeu, trebuie să ai deschiși ochii sufletului. Dacă orbii nu văd soarele, nu înseamnă că el nu există 52. Pentru cunoașterea lui Dumnezeu, el aduce și argumentul cosmologic. Opera acestui univers ne duce la Dumnezeu. Cere, totuși - și aici este punctul lui forte - credință și curățenie în inimă 53. Părintele Profesor Ioan G. Coman, prezentând antropologia lui Teofil, printre altele, scrie următoarele: „(În concepția lui Teofil - n. n.) dacă omul săvârșește lucruri ale morții, va fi el însuși cauza morții
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]