3,554 matches
-
geometrie neomodernistă a formei, conține un ritual al ei : Am hotărât/ Să ies din glasul meu,/ Ca dintr-o biserică părăsită,/ De Dumnezeu mai înainte,/ O celebră biserică,/ Devenită muzeu,/ Cu altar din silabe,/ Și bolți din cuvinte,/ Sub care, amenințători/ De atâta iubire,/ Credincioșii se-nghesuie,/ În pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Clopotul a cărui bătaie/ Sparge pereții de os și inventă/ Spaime legate-ntre ele prin rime perechi;// Dacă nu mi s-ar da mereu/ Și mereu aceeași dovadă dementă/ Că stelele curg și munții se-nmoaie/ Sub marea poruncă/ Rostogolită amenințător în urechi". (Dacă) Descompunerea sacrului și a spiritualității aduce după sine lipsa încrederii în sine. Singura cale de conciliere și de readucere a speranței ar fi însăși moartea: "Poemele trăiau în vraja morții, fascinate de armoniile elementare și de ritualul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Îl fac în concediu. Mina: Numai asta n-ai făcut în concediu. Eu te rog si termini cu aiurelile astea că mi-e rușine de oameni ăștia. Dar ce Dumnezeu, altă idee mai normală ni ți-a putut veni? Ilie: (ferm, amenințător) E o idee cît se poate de normală. Și, cu timpul, o să-ți dai seama de asta. Mina: O fi normală în capul tău. În capul meu e tîmpenie. Sînt atîtea lucruri de făcut și dumnealui i s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Măștile absurdului În Regulamentul de bloc, același joc de planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este o parabolă despre degradarea, pînă la dezintegrare, a verticalității civice sub imperiul fricii. Spaimele individuale, care se înmănunchează apoi în spaime colective, sînt decodate, în premiera noastră, prin grila efectelor agresiunii și autoagresiunii. Dacă agresiunea este înțeleasă ca prezență amenințătoare, ca inserție violentă a unei sau a unor voințe exterioare, urmărind să se substituie existenței și exprimării libere a ființei umane, autoagresiunea acționează ca moment al lucidității și al recunoașterii unor zone maculate în planul conștiinței, dar și ca rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Maria: Te cred și eu că nu știi. Păi cînd să fi avut, săracu', timp și pentru patine, cînd toată viața lui a muncit, a învățat, a luptat și activat! Cînd să mai și patineze?! Alex: (către Mihai, disperat și amenințător) Mi-am închipuit că știi. Am crezut, am fost convins... Trebuia să știi! (țipat) Maria: Dar ești complet caraghios! Irina: Hai, măi Alex, dă-o-ncolo, ce naiba! Alex: Să taci! Să tăceți! Sînt caraghios! Poate că sînt! Poate că sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
duce spre bucătărie; se întoarce imediat, întrerupe toate aparatele și-i smulge ghitara) Tată! Mai mare rușinea! Mihai: (în culmea surescitării) Ce??? Mai mare rușinea? Cine spune asta? Irina: Eu. Mihai: Da?! Și mai cine spune? Ia s-auzim! (îndreptîndu-se amenințător spre Val, presîndu-l) Și mai cine? Val: Păi, dacă mă gîndesc bine, eu. Mihai: Da? Și dacă te gîndești și mai bine? Val: (îl e frică) Dacă mă gîndesc și mai bine... tac. Mihai: În regulă (lui Alex) Și tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de fapt să miște din gură numai, fără nici o sonoritate, care, oricum, ar fi fost acoperită de bătăile din pereți; Citește": mai întîi e oficios, apoi conciliant și, pe măsură ce bunica se îndreaptă spre el cu multă fermitate, mimează o vorbire amenințătoare, susținută de gesturi; odată ajunsă în fața delegatului, bunica îi ia cu calm afișul din mînă și, la fel de calmă, începe să-l rupă; în timp ce bubuitul crește, ceilalți membri ai familiei se apropie de bunica, presiunea asupra delegatului crescînd; acesta se retrage
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
eșuate, festele ce viața are grijă să le aștearnă la fiece pas. Și de fiecare dată printre cadrele realiste ale unei încăperi-cutie dintr-un bloc de uniformă se ițesc himere ba un cal verde, ba o mașină de vînt, cînd amenințătoare, cînd mîngîietoare pentru disperările celui neputincios. Și de fiecare dată Constantin Popa mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
distrăm și noi... Preotul: Nu-i frumos... nu-i creștinește... Și tu, măi Ionică, de ce?! Și mai ții și cartea...! Groparul: Părinte... m-am lăsat furat de evenimente... N-am știut că băiatul ăsta moare... pe bucăți... în rate... Preotul: (amenințător) Măi Ionică! Dascălul: (dacă tot nu mai spune nimeni nimic...) Așa e... cum spune părintele... Măi Ionică! Preotul: (stînjenit) Tu vezi de tămîia aia... că arde de pomană... (către Marieta și Costache) Și dumneavoastră...! Marieta:...Părinte..., eu să vă spun
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mi-e frică să n-o uit... și dacă o uit, eu ce fac? Ce-o să mai spun? Și cine o să fiu eu dacă uit povestea vieții mele? Sursa dublă: Măi să fie, da' tu ești filosof, plutonierule...! Plutonierul: (ușor amenințător) Cu tine o să am odată o discuție... o să-ți placă... crede-mă... * Dosar nr.: Că m-am săturat zi de zi, zi de zi, de parcă aș fi condamnat să vin aici... și să... Soția: Păi atunci de ce vii?! Dosar nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mortule...! Sursa dublă: Înțeleg, după cît ești de furios, e adevărat ce a spus plecatul... Dosar nr.: Ba nu-i deloc adevărat... Plutonierul: Dom'le, ce să mai vorbim..., dacă nici în morți nu mai avem încredere... Dosar nr.: (ducîndu-se amenințător către Obiectiv nr.) Și tu, măi pișărcosule... (ducîndu-se la Sursa dublă) și tu, măi ăsta, care faci mereu pe deșteptul..., du-te tu la masa aia dărîmată și să auzi cum se făcea că plecai în străinătate mai ușor decît
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nimic din ce se Întâmplă În jurul său. Iar În jurul său, se Întâmplă chiar ceea ce declanșează permanent discursul: bătrâna mamă Îl confundă cu unul dintre torționarii care i-au ucis fratele și i se adresează ca atare, iar vocea ei crește amenințător - este oprită și reîncepe cu și mai multă forță - fără a ține nici o clipă cont de prezentul inofensiv. Romanul se scrie, se spune mai degrabă, În ciuda oricărui obstacol și, de fapt (dar acesta nu este decât un trompe-l’oeil
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rămâne. Cultura occidentală a dezvoltat această plăcere a zăbovirii în prag, pe care supravegherea o pervertește, o anulează chiar, căci ea se exercită tocmai începând cu trecerea peste praguri. Supravegherea distruge încrederea în praguri, le face să devină suspecte, nesigure, amenințătoare, deoarece echilibrului instabil dintre privat și public îi succede astfel dezechilibrul produs de insinuarea frauduloasă a publicului în cadrul privat, un privat invadat și infiltrat brutal de puterile secrete ale supravegherii. Aura protectoare a „marginilor”, a „limitelor” dispare: supravegherea le anexează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a tot ceea ce se petrece în afara zidurilor acestuia, de unde dușmanul ar putea năvăli pe neașteptate sau s-ar putea strecura pe furiș, nevăzut de nimeni. Pe meterezele castelului-cetate, oștenii stau la pândă, „veghează” într-un spațiu delimitat net de exteriorul amenințător și, nu întâmplător, cei ce îi schimbă în post îi întreabă, mai întâi, dacă „noaptea s-a scurs în liniște”. Ei știu prea bine că se pot aștepta oricând la surprize neplăcute. Hamlet începe într-un univers închis care se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ne-ar conduce mai aproape de înțelegerea de sine. Până atunci suntem nevoiți să rămânem în stratul libertății și responsabilității hotărât de societate. * Societatea ne prescrie rețete de constituire a eului. Din păcate multe din ele sunt obligatorii. Două instituții veghează amenințătoare la respectarea medicației sociale: închisoarea și spitalul de nebuni. Poate că o societate ce permite existența homeless-ilor pune în joc un grad mai mare de libertate: îți rămâne posibilitatea de a cădea până la limita de jos a civilizației fără ca
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
luând de-a gata armonii și tipare repetitive. Liniștea (pentru acele genuri muzicale ce reușesc s-o producă) este dată de atmosfera de familiar, de cunoscut, pe care ne-o procură o ordonare sonoră într-o lume plină de zgomote amenințătoare. * Din perspectiva unei estetici fundamentată evoluționist, arta și-ar găsi domeniul propriu de existență prin exploatarea stimulilor ce coincid cu plăcerile provocate de un răspuns corespunzător la mediu, reflex favorabil supraviețuirii personale și a speciei. Astfel, toate creațiile artistice vin
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de speriat. Vă pot spune că îi plăcea să mă iubească pe muzică nigger și chiar făcuse un CD al nostru, o compilație de rap, hip hop și slow. Cînd mergeam la culcare, întâi îmi zâmbea complice și mă fixa amenințător cu arătătorul, apoi apăsa ostentativ butonul repeat, dădea play și mă fugărea prin dormitor cât să se întărâte un pic. Atunci era momentul să mă împiedic... Până să încheie, ascultam CD-ul de două-trei ori... Depășea de departe tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
mine, cetățean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator... cine? (rumoare mare. Tipătescu și Zoe ascultă palpitând) Cine? (cu energie.) Un plastograf patentat! Cațavencu: (sărind din loc) Plastograf! Toți din fund: (strigând amenințător) Afară plastograful! Toți din față: (asemenea) Afară falsificatorul! Trădătorul! (fierbere mare.) Cațavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați și zbierând febril. Un moment tăcere) Fraților! Domnilor! Un moment, onorabili concetățeni! Am voit să acoper
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
atașamentul față de grupele sociale, autonomia voinței, Singurătatea (vezi; Însingurareaă, Preferința interpersonală, Teoria scenariilor În Psihologie, Vinovăția, Voința, * Pe bărbatul drept și tenace În hotărâre Nu-l clintește din hotărârea lui trainică Nici aprinderea cetățenilor care cer lucruri josnice Nici chipul amenințătorului tiran, nici Austrul, Cârmuitor tulburat al neliniștitei Adriatice Nici mâna cea mare a fulgerătorului Jupiter; Dacă lumea s-ar nărui frământată Ruinele ei l-ar lovi neînfricat. FILENAME \p D:\Carti editura\Tratat de psihologie morala\Surse\Listat\Tratat de psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cartonul negru-mat era scris cu alb: «Vino pe podul de fier, mîine la ora 3 d.m.»”2) Ceea ce li se întîmplă ulterior naratorilor diferă. Primul adoarme cu „lampa uitată aprinsă pe masă”, somn agitat, în care visează un personaj straniu, amenințător, care așteaptă să-l vadă „încremenit de-a binelea”. După o ezitare, al doilea se decide să dea curs misterioasei invitații. Cei care îl iau de pe „podul de fier” fac figură de inițiați: împreună cu oaspetele, presimt o dramatică schimbare de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o ață/Ușurat de dragoste și viață/ Și simțindu-se neatîrnat.// Astfel făcu haz spre ziuă/ Ascultînd prin arborii vecini/ Păsările ce bat apa-n piuă,/ Și cînd soarele-i trimise spini/ Spînzuratul vînăt ca o floare,/Și cu limba amenințătoare/ își strănută sufletul, deplin”.3) Grav în toate, Bacovia s-a angajat cu maximă seriozitate în „jocurile” de acest gen, iar faptul a lăsat urme asupra sa. „Princese” între curiozități, poemul „Panoramă” o cuprinde și pe aceasta: „în racle de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
era dată de oameni, de inși gata să se repeadă cu violență la semenii lor. Bacovia știa și nu putea să uite asta. De aceea plimbările sale se desfășurau într-o încordare paroxistică, orice mișcare și orice zgomot părîndu-i-se suspecte, amenințătoare. „Crize” începe ca un pastel, cu menționarea principalelor elementelor din cadru, calm: „Tristă,după un copac, pe cîmp/Stă luna palidă, pustie-”. Dar brusc, lucrurile se schimbă: „De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie”. Ce anume i-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe bază de abonament. Librăria ei era frecventată de scriitori printre care Hemingway, Joyce, Pound, Fitzgerald, John Dos Passos, Henry Miller, e e cummings și Gertrude Stein. Ea a rămas acolo pe toată perioada anilor '30, pe când se adunau norii amenințători naziști. Clientela ei americană a fugit de război și librăria ei a fost închisă la începutul anilor '40. După ocupația germană a Parisului Beach a fost trimisă într-un lagăr de concentrare dar prin 1944 s-a întors pe strada
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de la practica ei de deghizare și din cultul tăinuirii, ca și din alte surse. Este mai logic să presupunem că ea a fost o femeie bisexuală care a scris o literatură de dimensiuni considerabile, o mare parte din ea înfruntând amenințător condiția umană și o mică parte din ea putând fi pe drept numită gay. Note 1. Barnes, Julian, Papagalul lui Flaubert, (Londra, 1984), p. 2. 2. Savigneau, Josyanne, Marguerite Yourcenar: Inventing a Life, trad. de Joan E. Howard (New York, 1991
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]