3,583 matches
-
de o splendidă banalitate, și piesa cred că aici bate foarte tare, fiindcă neagă aceste două ipostaze a banalului existenței și a banalului ficțiunii. Acești oameni nu sînt ancorați, așa cum am dori toți, în marile probleme ale omenirii. Ei sînt ancorați în lucruri mici, existența îi ucide, se retrag într-o ficțiune la fel de mică, și la sfîrșit mor. Mor, ca un "banc". Așa și trebuie. Nu mă surprinde. Mor precum au trăit. Remarcabilă este ultima replică: "cum de n-au văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rămîn În umbră. Scriitorul recurge la tactici ale autentificării (și acestea sînt atît explicit tematice, stilistice cît și, subliminal, pragmatice) din ce În ce mai brutale, care Încep să lase o anumită literatură În urmă: dacă ne gîndim la ultimul roman al lui Houellebecq ancorat pînă la saturație În istoria contemporană, urmat de altele după același calapod, sau la autobiografia lui Catherine Millet, de o fidelitate fotografică, rezultat al unei selecții programatice - pe care autoarea declară că n-o consideră literatură -, avem imaginea felului cum
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
interdite anunță “Je suis mort à sept heures du matin”; eroul interpretat de Kevin Spacey din American Beauty Își povestește ulimul an de viață de dincolo de moarte). Putem vorbi de reînnodarea unei tradiții: aceea a literaturii vii, Întrupate În personaje ancorate Într-o istorie, nu atât transcendentă, destinală - cazul existențialismului - ci personală, individualizată. Ambele istorii au Însă un element comun: sfârșitul. Numai că la Jean Rouaud, ca și la alți congeneri, sfârșitul acesta nu este privit ca un atentat absurd la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și creaturile vii sau neînsuflețite. Omul se detașează net de vecinii săi, căci el are o putere, legată fundamental de folosirea rațiunii, care este aceea de a vorbi. La fel cum procesele general problem solver ale lui H. Simon ne ancorează în schema deciziei carteziene (culegere de informație, deliberare și alegere dihotomică), la fel și acest ineism al facultății limbajului nu ne îndepărtează deloc de Descartes: teoria clasică a limbii, ale cărei contururi le trasează Descartes în Discours este direct determinantă
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Construcția iluzorie pe care o oferă media are un efect-retur asupra realității, pe care o construiește după legile sale fictive. Receptorul este, în acest caz, foarte "activ": el reconstruiește bine o realitate, dar aceasta este o a doua realitate, direct ancorată în conținuturile "sistemului de mesaje". Rămîne atunci să criticăm, să exercităm o supraveghere deosebită confruntînd în mod științific această a doua realitate cu faptele. Singura cale de a evita dezalienarea: critica. VI. Comunicarea expresivă în noua știință a organizațiilor Putem
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
câteva observații generale asupra condițiilor ponderii vizuale. Doi factori, mai ales, merită să fie discutați: A. Greutatea sporește atracția; B. Distanța (1) sporește ponderea vizuală când percepția este focalizată asupra centrului de atracție și (2) diminuează atracția când percepția este ancorată în obiectul avut în vedere. A . Greutatea sporește atracția. Atunci când alți factori sunt considerați egali, cu cât este mai mare greutatea vizuală a obiectelor, cu atât este mai puternică atracția lor reciprocă. Există aici o analogie între legea fizică care
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
pătratul distanței. Din moment ce atracția gravitațională determină greutatea fizică, rezultă că obiectele devin mai ușoare odată cu creșterea distanței de la centru la pământ. Cu siguranță, în scopuri mundane, efectul este minimal, dar subînțelege opusul a ceea ce descoperim pe cale vizuală. Când percepția este ancorată asupra centrului de atracție, greutatea vizuală crește odată cu distanța. Fenomenul corespunde mai mult comportamentului fizic al energiei potențiale. Energia potențială inerentă unui obiect crește când obiectul se îndepărtează de centrul de atracție. Tot astfel, experiența vizuală ne informează că într-
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
atracție. Tot astfel, experiența vizuală ne informează că într-un tablou, cu cât un obiect este situat mai sus în spațiul pictural, cu atât ne apare ca fiind mai greu. Acest fapt are loc numai când obiectul este perceput ca ancorat într-un centru de atracție, mai ale în baza gravitațională. În asemenea condiții, obiectul trebuie reprezentat mai mic sau cu greutatea micșorată în alt mod dacă trebuie să posede aceeași greutate ca a unui obiect similar din registrul inferior al
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
În lumea vizibilă, greutatea nu este numai un efect al atracției externe. Ponderea vizuală este sporită de mărimea, forma, structura și alte calități ale unui obiect dat. Prin urmare, chiar dacă banda elastică din exemplul anterior s-ar rupe, dinamica nemaifiind ancorată la baza de atracție, ea s-ar repercuta asupra obiectului în sine, obiectul rămânând înzestrat cu o anumită greutate. Obiectul devine centru independent, iar dinamica sa se schimbă în consecință. Cu cât crește distanța față de bază, obiectul pare mai liber
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care nu sunt neapărat bine-venite. În primul rând, orice proiecție nedistorsionată a întregii simetrii a scenei reprezentate diminuează adâncimea spațială, scurtând distanța de percepție dintre privitor și plafon prin interferare cu iluzia unei priveliști celeste. În același timp, l-ar ancora pe privitor în spațiul de dedesubt, ceea ce este preferabil numai în anumite condiții - mai precis, atunci când mișcarea trebuie să se oprească, de exemplu, într-o rotondă acoperită de o cupolă. Când totuși plafonul decorat este aplicat unui spațiu destinat ca
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prin care să se deosebească de duritatea solidă a pardoselei atriumului de dedesubt. Evident, condiții speciale suscită efecte speciale. Placa suspendată a lui Trier, cu o formă proprie, este mult mai independentă față de decorul arhitectural decât dacă ar fi bine ancorată pe plafon sau de pardoseală și adecvată formei clădirii. O pictură realizată pe plafon trebuie fie să-și împartă cu suportul soliditatea fizică, fie să îl depășească, așa cum fac imaginile celeste ale unor bolți baroce. O decorație pavimentală, la rându
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
atare să presupunem că Monet ar renunța la echilibrul compoziției sale, mutând centrul din mijloc pe locomotiva care este la urma urmei cel mai important obiect din tablou. Ce s-ar întâmpla? Compoziția ar apărea lipsită de finalitate. Locomotiva, nemaifiind ancorată în locul său de distribuția echilibrată a tuturor greutăților, ar părea că dorește să se miște către centru și astfel să stabilească echilibrul. Aceasta ar anula semnificația tabloului. Pierzându-și excentricitatea, monstrul producător de fum al tehnologiei moderne nu ar mai
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
arată ca și cum s-ar continua dincolo de ramă, același lucru fiind valabil pentru liniile negre de contur. Ne aflăm în fața unei țesături omogene și originar nelimitate de forme, o rețea de vectori excentrici mișcându-se vertical și orizontal, fără a fi ancorați. Mă grăbesc să subliniez că descrierea făcută de mine principiilor compoziționale ale lui Mondrian este unilaterală. Unele dintre picturile sale târzii pe care le-am discutat aici sunt organizate în jurul temei într-o manieră clasică. Unele dintre pânzele sale de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o acțiune viguroasă. Figura lui Hristos din tabloul lui El Greco Izgonirea din templu (figura 63) ̀ l pedepsește aspru pe neguțător cu o întoarcere decisivă a brațului, drept care forțează întregul trup să se răsucească. Totuși, figura în ansamblu este bine ancorată în centrul tabloului. Acest fapt ridică evenimentul deasupra nivelului unui episod trecător. Deși amestecat cu mulțimea din templu, Hristos este axa stabilă în jurul căreia se petrece acțiunea plină de agitație zgomotoasă. Un efect similar este obținut de Giotto în tabloul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
gamă a sensurilor sale. Studiul compoziției este dedicat acestei descoperiri. Glosar ANCORARE - Dependența unui obiect vizual de o bază ale cărei forțe influențează dinamica obiectului. De exemplu, greutatea vizuală poate fi afectată de un centru de atracție în care este ancorat obiectul. ANIZOTROPISM - Asimetria spațiului gravitațional prin care natura și comportamentul obiectelor perceptibile se schimbă odată cu localizarea lor și cu direcția forțelor pe care le emit și le primesc. ARTĂ - Capacitatea, naturală ori artificială, a obiectelor sau acțiunilor perceptive de a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în care forțele care constituie o configurație vizuală se compensează reciproc. Neutralizarea reciprocă a tensiunilor orientate produce un efect de imobilitate. EFECT DE ELASTIC - Întărirea atracției dinamice odată cu mărirea distanței unui obiect vizual față de baza de atracție de care este ancorat (q.v.). Rezistența la această atracție sporește ponderea vizuală a obiectului. EXPRESIE - Capacitatea dinamicii vizuale de a reprezenta dinamica condițiilor existente prin atributele formei, culorii și mișcării. FIGURARE - Reprezentarea efectivă a trăsăturilor structurale printr-un stimul concret, de exemplu, un
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și "dacismul epocii luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și primează voința de-a scrie cu orice preț. Poeții de azi, foarte mulți la număr, ancorează într-o evocare ce arată interes și pasiune pentru trecutul istoric, care constituie unul din elementele de bază în viziunea asupra existenței noastre aflată în perioada celor mai spectaculare transformări sociale. Mihai Beniuc, încă din "Cântecele de pierzanie", îi evocă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prezența din propria memorie și din sondarea conștiinței conaționalilor. Eugen Jebeleanu a evocat revoluția de la 1848 prin figura lui N. Bălcescu: "Bălcescu pare/ că e chiar răscoala neîndurătoare". În "Fluxul memoriei", ciclul intitulat "Ștefan și oamenii măriei sale", A. E. Baconski ancorează în istorie. Ștefan și oamenii se desprind din istorie și se contopesc cu peisajul, și el istorizant. Configurația materială e sumară și ceea ce atrage este memoria concepută prin digresiunile și raportările spirituale într-o lume de fantastic discret. Iarba este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cea interbelică, deși este semnalată și sursa blagiană a poemelor lui de început. Adrian Păunescu este și un romantic; el face parte și din familia lui Heliade, fiind un poet al gesturilor enorme, angajat într-o teribilă confruntare cu existența. Ancorează poezia în problema destinului individului și a unei colectivități în istorie, dar descoperim în cuprinsul volumelor și un lirism discret, în afara ostentației atât de caracteristică poeziei sale. Poetul debutează cu volumul "Ultrasentimente" (1964), torențial, într-un vers larg și pletos
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aprindere fumegă în "Tulburele de decembrie", "Tulburele de aprilie", în "Tulburele de mai", în "Tulburele de etern". Fără cenzuri interioare, poemul "Infernul" se desfășoară patetic, într-o aglomerare de strofe alambicate. Infernul îl descoperim la nivelul contingentului și mai ales ancorat în "nordul lucrurilor", în aventura existențială a inteligenței, pentru că: "Egal, în fiecare e-o sete de eroare la o pășune ascunsă și rumegată-n ea/ Aceste echilibre visează cald și veșnic/ dezechilibru care le-ar evidenția". În acest context apare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
postexistență sau despre o experiență de dincolo de moarte. Dar aceasta nu este decât o simplă presupunere, care nu a fost confirmată. O dublă existență În trup și În afară de trup rămâne o simplă reprezentare imaginară. Refuză oare Eul moartea, pentru că este ancorat prin trup În viață, sau o acceptă, pentru că știe că dincolo de viață, de realitatea lumii acesteia, dincolo de trup, mai există o altfel de existență? Este oare aceasta o compensare a angoasei pe care o dă perspectiva morții? Desigur. Socrate considera
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se dezlănțuise războiul și ea se gândea constant la Hadrian, l-a citit pe Mann din nou, de data aceasta mai selectiv, urmărind felul în care el trata anumite teme. Mann era genul ei de scriitor romantic: ca și ea ancorat în istorie și în destinul unor familii pe mai multe generații (ca în Casa Buddenbrook, 1901) și tot ca ea permanent atent la dimensiunile erotice și tainice ale condiției umane. Anterior, când schița inițierea lui Hadrian în ritualurile secrete din
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
chiar la determinarea comportamentelor morbide. În consecință, conduita subiectului poate constitui un indiciu al nivelului de conștiință atins de acesta o dovadă a nivelului integrării sale în viața socială, un semn al gravității tulburărilor de comportament contractate. Compartimentul uman este ancorat, se știe, într-un complex de tendințe și trebuzințe. Nu toate prezintă însă același grad de intensitate și aceeași importanță pentru individ. Forța și valoarea trebuințelor, diferite de la individ la individ, determină, într-o măsură, natura și intensitatea procesului de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
afectivă, născută în „situația de frustrare”, determină o conștientizare excesivă a „pericolului”, fapt care duce la agravarea pericolului real și la sporirea tensiunii afective. La fel se întâmplă atunci când frustrarea depășește anumite limite, devenind stresantă, sau când persoana nu este ancorată în activitateprin motive suficient de stabile și de puternice, care să vizeze valoarea intrinsecă a acțiunii. 3. La nivelul socio-cultural de integrare, adaptarea devine un fenomen și mai complex. De fapt, nu se poate vorbi, la scara umană, de adaptabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a diferitelor situații educative și a nivelului pregătirii școlare de moment a elevului. Unii profesori se dovedesc a fi „egocentrici”, incapabili de a se transpune în situația psihologică a elevilor, de a înțelege punctul de vedere al acestora, rămânând strâns ancorați în limitele înguste al propriei lor personalități. Poziția unor astfel de profesori, care ignoră personalitatea elevilor, devine sursă de încordare și de conflict. Împotriva acțiunilor inadecvate (din punct de vedere psihologic) ale unor astfel de profesori, elevii adoptă un comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]