8,708 matches
-
teoriei domeniului, trebuiesc adaptate la necesitățile actuale și de perspectivă ale societății. 1.3. Evoluția gândirii teoretice în procesul practicării exercițiilor fizice Necesitatea generalizării experienței anterioare obținute prin practicarea exercițiilor fizice, în raport cu cerințele vieții sociale, a determinat apariția, încă din antichitate, a preocupărilor pentru stabilirea de reguli, recomandări, ulterior principii și metode, astfel consemnându-se, de fapt, începuturile gândirii teoretice în domeniul activităților corporale. Demne de menționat în acest sens sunt lucrări antice ce conțin asemenea idei, reflecții (Dragnea și colab
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
să îndeplinească sarcinile cu care a fost investit de societate. Statutul social al specialistului domeniului nostru a cunoscut transformări în diferitele etape istorice parcurse de societatea umană. Prezentăm în continuare câteva repere (Kirițescu, 1964; Cercel și Popescu, 1998). Astfel, în antichitate, pe măsură ce era recunoscută importanța pregătirii indivizilor pentru luptă și diferite întreceri, au apărut instructori, magisteri sau pedotribi (în Grecia Antică, apoi în Imperiul Roman). Pregătirea efectuată de aceștia avea îndeosebi caracter militar, sau de pregătire a gladiatorilor. În evul mediu
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
a acoperi spațial întreaga planetă și pentru a facilita un studiu riguros al mediilor actuale ale Terrei, acestea au fost grupate pe zone mari climatice. Existența celor trei zone climatice (caldă, temperată și rece) a fost presupusă încă din perioada antichității grecești, când Aristotel a emis ipoteza existenței unei zone climatice toride (situată între cele două tropice și considerată prea caldă pentru a putea fi locuită), a unei zone inghețate (la nord de Cercul Polar, considerată permanent înghețată, așadar, tot nelocuită
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
era Internetului anunță începutul unui proces pentru a crea un "parlament virtual", "un parlament online", "partide virtuale"326. Capitolul ÎI COMUNICAREA POLITICĂ: MARKETINGUL POLITIC ȘI NEW MEDIA ÎI. 1. Introducere în comunicarea politică Comunicarea politică a existat dintotdeauna, încă din antichitate, de când a apărut posibilitatea de a exercita puterea sau de a accede la putere 1, acesta fiind, de altfel, scopul activității politice. A defini "comunicarea politică" este un demers extrem de dificil. Pluralitatea obiectelor de cercetare, precum și pluralitatea discursurilor publice referitoare
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
Iezechiel ) și a coordonat publicarea integralei filozofice Seneca și a enciclo pediei lui Pliniu cel Bătrîn. Monografii: Neflexibile indo-europene, 1999; Fonetică istorică latină, 2003, 2008; Textele antice și transmiterea lor, 2008, 2011. Traduceri/ediții: Plinius, Naturalis historia. Enciclopedia cunoștințelor din Antichitate (6 vol., 2001- 2004); Seneca, Integrala filozofică (6 vol., 1999- 2008); Septuaginta, ediția NEC-Polirom (8 vol., 2004-); Cato, De agri cultura. Cartea despre cultivarea pă mîntului, 2010. Termenul romănesc „filologie“ vine, În descen dență directă, din limba franceză: philologie. Dicțio
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Friedrich August Wolf se Înscrie la această disciplină, la Universitatea din Göttingen (devenind studiosus philologiae). Denumirea a cunoscut numeroase variante ( În sensuri mai largi sau mai restrînse): humaniora; studii umanistice; erudiție clasică; literatura veche sau cla sică; științe frumoase; cunoașterea Antichității. Termenul cel mai cuprinzător rămîne Însă filologia. Cum definirea lui a rămas laxă, nu s-a putut determina cercul domeniului, care este lărgit sau Îngustat. Îngustarea domeniului poate merge pînă la simpla citire a textelor literare, În speță a celor
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
lite rar, un studios, un cercetător. În perioada ele nis tică, termenul filolog capătă și Înțelesul de doct, savant (În general). Filologia, de-a lungul existenței sale, nu a fost o știință rigid delimitată. Ceea ce acum numim filo logie În Antichitate se numea grammatikhv (tevcnh), incluzînd mai multe domenii specializate. Nu toți cădeau de acord asupra conți nutului noțiu nii; Crates și elevii săi dădeau acest preponderent În domeniul literar, În sensul amplu al termenului „literatură“ (suma mărturiilor scrise). nume doar
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
acord asupra conți nutului noțiu nii; Crates și elevii săi dădeau acest preponderent În domeniul literar, În sensul amplu al termenului „literatură“ (suma mărturiilor scrise). nume doar celor care explicau glosele: se numea pe sine critic. Pentru grecul de la sfîrșitul Antichității, filolog și critic erau sinonime. Mai tîrziu, În special Începînd cu perioada alexandrină, filologul este un eru dit, un om cu preo cupări variate 1. Philologia, așa cum apare termenul la Platon, este plăcerea de a vorbi, de a argumenta, este
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
variate 1. Philologia, așa cum apare termenul la Platon, este plăcerea de a vorbi, de a argumenta, este pasiunea pentru disputele teoretice; philologia ca disciplină apare ceva mai tîrziu, Într-un context care explică Înțelesul modern al termenului: marile biblioteci ale Antichității, Alexandria și Pergam, au reprezentat pentru Învățații vremii o grea Încercare, care a devenit, tocmai prin difi cultățile sale, fertilă. Co lec țiile de manuscrise le dezvă luiau Învățaților variante ale aceluiași text, tot atîtea cîte exemplare existau. Sta rea
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
era din compararea variantelor, filologia ar fi putut rămîne o tehnică de lucru, un set de norme după care editorii să stabi lească numitorul comun al meta mor fozelor suferite de textul trecut prin mîinile copiștilor, vreme de secole, din Antichitate pînă la inventarea tiparului - și Încă destul timp după aceea. „Edițiile“ În cîte un singur exemplar ale copiștilor au fost apoi Înlocuite de tiraje editoriale, fără ca alterările pe care le suferea textul să poată fi eliminate. De altfel, filologia chiar
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
și accentuarea corectă a cuvintelor, precum și de pronunția Întregii fraze, id est punctuație); exegeza gramaticală simplă (cu pre cădere morfologică), precum și stilistică (retorica); explicarea cuvintelor (glosele, lexicografia), a elemen telor de realia (explicarea obiectivă a ceea ce se indică adesea prin „antichități“) și etimologică a cuvintelor (sensul ori ginar, evoluția); cercetarea formelor analogice (În morfo logie); exegeza estetică a operei literare (de această analiză țin și critica autenticității unei opere literare și, la poezie, metrica). Reconstituirea textului originar este posibilă numai În
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
În cele latinești. Sistemul de accentuare, care În greacă ar fi putut com pensa această dificultate, nu a fost inventat decît În perioada elenistică și chiar și atunci, vreme Îndelungată, nu a fost de uz comun. De-a lungul Întregii Antichități, alternarea interlocutorilor În textele dramatice nu era indicată cu precizia pe care acum o considerăm nece sară, ci se socotea suficient să se pună o liniuță orizon tală la Începutul unui rînd sau două puncte unul peste altul pentru schimbări
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
În cazul lor poate exista (În papirusurile non-lite rare) o supra punere Între autorul textului-conceput și autorul tex tului-scris; dimpotrivă, inscripțiile sînt uneori comandate unui meșter, iar autenticitatea lor este limitată la faptul că au fost păstrate În stadiul din Antichitate, fără a fi În mod necesar scrise de mîna celui care a conceput textul. Papirusurile au o Însemnătate filologică aparte. Cu ajutorul lor putem controla copiile medievale. Papirusurile sînt În general reduse ca Întindere și nu foarte vechi (cel mai vechi
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
scris (gr. kavlamo~; lat. calamus scriptorius, harundo) se folosea pentru papirus sau pergament (și, mai tîrziu, pentru hîrtie); dimpotrivă, pe tablele cerate se scria cu grafeìon, stùlo~ (lat. stilus). Cele mai bune tocuri se importau În Antichitate din Egipt, dar se bucurau de prețuire și cele de Cnidos. Erau ascuțite cu un cuțit (gr. gluvfanon; lat. scalprum librarium) și păstrate Într-o teacă (gr. kalamoqhvkh; lat. calamarium); cele tocite erau reascuțite cu piatră (gr. kivseri~; lat. pumex
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
la critica de text a fost remarcabilă, ca o consecință directă a recuperării unor stadii anterioare ale copiilor. În egală măsură, palimpsestele În ansamblul lor au oferit o măr turie palpabilă asupra priorităților de copiere, prin identificarea unor lucrări ale Antichității clasice scrise după răzuirea unor texte creștine, și nu doar situația inversă, normală din punct de vedere cronologic. Cunoașterea evoluției scrierii este utilă În urmărirea transmiterii textului din cel puțin trei puncte de vedere: I. permite citirea corectă a manuscriselor
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
științelor speciale, s-a aplicat o metodă suplimentară de abreviere, prin care dintr-un cuvînt se păstra doar prima literă sau prima silabă; complicarea sistemului de abrevieri a produs Însă erori, datorate simili tu di nilor grafice. Cunoștințele noastre asupra Antichității greco ro mane au două surse: textele literare și monumentele artelor plastice. Aceste surse sînt diferite ca importanță și modalitate de abordare, dar prezintă o surprin ză toare similitudine din punctul de vedere al supravie țuirii pînă În epoca modernă
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
trat numai cîte șapte piese, dintr-un total de optzeci și două (cîte indică sursele antice că ar fi scris Eschil) și o sută douăzeci și trei (Sofocle). Într-o situație și mai dramatică este lirica greacă, elogiată intens În Antichitate. Astăzi oferă imaginea unor ruine, fiind unul dintre domeniile cele mai devas tate de trecerea timpului și accidentele transmiterii textului. Din ce a supraviețuit, rareori (cu două excepții, Theognis și Pindar) se găsește cîte o poezie Întreagă; mai adesea avem
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
păstrat nicio scriere Întreagă. Explicațiile pot ține de calitatea În sine a ope rei, de aprecierea contemporanilor sau de un simplu accident de transmitere. O altă alăturare de situații se poate dovedi relevantă pentru criteriile de selecție În conservarea operelor Antichității. Tragedia lui Ovidiu, Medeea, provocase o admirație unanimă: contemporanii spuneau despre ea că era mai bună decît orice tragedie greacă sau romană de pînă atunci. Prețuirea de care s-a bucurat nu a avut Însă nicio greutate În destinul textului
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
care s-a bucurat nu a avut Însă nicio greutate În destinul textului: tragedia s-a pierdut. S-a păstrat În schimb cartea de bucate a lui Api cius, utilă În multe gospodării, nu neapărat În biblioteci. Cunoștințele noastre asupra Antichității sînt mult Îmbogățite de monumentele artelor plastice. Operele arhi tecturale și plastice s-au ruinat În cea mai mare parte. Unele piese se mai află pe locul de origine. Altele au fost Însă transportate În diverse muzee ale Europei și
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
avut mai multe șanse de conservare. Sculptura greacă a fost mereu elogiată. Pentru cel care vrea Însă să o studieze onest, demersul se dovedește a fi o grea Încercare. Muzeele din lumea Întreagă expun un număr impresionant de opere din Antichitate: numai că ele au fost făcute să stea În locuri publice, unele În temple sau În fața templelor, În lumina mediteraneeană. Din epoca greacă clasică (secolele V-IV), cu excepția statuilor fără existență independentă și a reliefu rilor de pe frontoane și frize
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
antice au fost lucrători În bronz (Miron, Policlet și Lisip, ca să-i amintim doar pe cei trei mari artiști ai Atenei); nu ni s-a păstrat nimic din operele lor. Originalele bronzurilor au dispărut (dintr-o nevoie mereu uriașă, din Antichitate pînă către epoca modernă, de monede, clopote, arme), lăsîndu-ne În urmă doar copii tîrzii, dintr-un alt material (marmură). CÎteva exemple pot sugera paralelisme cu situația textelor literare. Celebra statuie a lui Miron (secolul al V-lea), Dis cobolul, s-
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
caracteristică. Romanii nu se mulțumesc să idealizeze trăsăturile Într-o veșnică tinerețe, ei redau exact trăsăturile, expresia privirii, mișcarea părului. Pe baza sculpturilor romane (și nu a celor grecești) s a putut face, de pildă, o istorie a coafurilor În Antichitate. 2 COPISTUL În Antichitate, existau două categorii de copiști, cei oficiali și cei particulari. Copistul oficial era indicat prin numele grammateuv~, În greacă, și scriba, În latină; cel particular era „scriitorul“ prin definiție, „scriitorul de carte“, „caligraful“: gr. bibliogravfo~, kalligravfo
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
mulțumesc să idealizeze trăsăturile Într-o veșnică tinerețe, ei redau exact trăsăturile, expresia privirii, mișcarea părului. Pe baza sculpturilor romane (și nu a celor grecești) s a putut face, de pildă, o istorie a coafurilor În Antichitate. 2 COPISTUL În Antichitate, existau două categorii de copiști, cei oficiali și cei particulari. Copistul oficial era indicat prin numele grammateuv~, În greacă, și scriba, În latină; cel particular era „scriitorul“ prin definiție, „scriitorul de carte“, „caligraful“: gr. bibliogravfo~, kalligravfo~, lat. librarius, scriptor. Stenografii
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
relevat faptul că cea mai mare parte din ipo tezele lor nu a Întrunit acordul cititorilor din epocă, astfel Încît să pătrundă În textul curent, chiar dacă faptul nu reprezintă o dovadă certă a puterii de discernămînt a publicului cititor din Antichitate. Un calcul al emen dărilor făcute de alexandrini a arătat că, din 413 alterări propuse de Zenodotos, numai 6 se găsesc ca lecțiuni În toate papirusurile și manuscrisele, numai 34 În majo ritatea lor, iar 240 nu apar defel. Din
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
altor scriitori antici. Este vorba În primul rînd de gramatici, retori, scholiaști 1, autori de florilegii, de lexicoane, de 1. Dintr-un punct de vedere opus, se poate remarca faptul că pe Aristarch, cel mai de seamă critic literar al Antichității, Îl cunoaștem aproape numai din scholiile la Iliada. enciclopedii, excerpte, epitome: la toți aceștia, există diverse tipuri de conservări ale unor fragmente de text. Tradiția indirectă constituită de citate este mai bogat reprezentată În literatura greacă decît În cea latină
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]