3,722 matches
-
a fost respins, din nou cu peste 50% pierderi. În cele două nopți, regimentul Sussex a pierdut 12 ofițeri din 15 și 162 din 313 oameni care au luat parte la atac. În noaptea de 17 februarie a avut loc asaltul principal. Regimentul 4/6 pușcași Rajputana aveau să înceapă atacul asupra punctului 593 cu restul regimentului Sussex care urma să treacă printre ele și să atace punctul 444 odată ce punctul 593 ar fi fost cucerit. Între timp, regimentele 1/2
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
înaintarea spre Roma. Niciun comandant aliat nu era mulțumit de plan, dar existau speranțe că un bombardament preliminar fără precedent, realizat cu bombardiere grele, s-ar putea dovedi un atu. Era nevoie de trei zile senine cu vreme bună și asaltul a fost astfel amânat timp de 21 de zile succesive, trupele așteptând pe pozițiile lor ca vremea rece și umedă să se îmbuneze. General-maiorul Kippenberger, comandantul Diviziei 2 neozeelandeze a fost rănit de o mină antipersonal și și-a pierdut
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
de cum se va profita de efectul paralizant al bombardamentului. Forțele defensive s-au grupat mai rapid decât se așteptau aliații, și blindatele au fost întârziate de craterele bombelor. Neozeelandezii au fost aproape de reușită, dar când s-a ordonat în sfârșit asaltul pe stânga în acea seară, era deja prea târziu: apărarea germană se reorganizase și, cel mai important, a început din nou să plouă, contrar prognozelor. Ploaia torențială a inundat craterele bombelor, a transformat molozul în mocirlă și a blocat comunicația
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
zona Dealurilor Albane. Marile mișcări de trupe necesare pentru această strategie au durat două luni. Ele a trebuit să fie executate în unități mici, pentru a păstra secretul și elementul surpriză. Divizia 36 americană a fost trimisă să pregătească un asalt amfibiu, și s-au înființat posturi de control false și trafic radio fals pentru a da impresia că se pregătește o mare debarcare la nord de Roma. Acest plan trebuia să țină forțele de rezervă germane departe de linia Gustav
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
aeriene inamice de recunoaștere. Diversiunile au funcționat. Chiar și în a doua zi a ultimei bătălii de la Cassino, Kesselring estima că aliații aveau șase divizii în fața celor patru ale lui care apărau frontul de la Cassino. În realitate, erau treisprezece. Primul asalt (11-12 mai) asupra orașului Cassino a început la ora 23:00 cu un bombardament masiv de artilerie, cu 1.060 de tunuri asupra frontului Armatei a 8-a și cu 600 de tunuri asupra frontului Armatei a 5-a, ocupat
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
cucerit de polonezi doar pentru a fi recapturat de parașutiștii germani. Timp de trei zile, atacurile poloneze și contraatacurile germane au dus la pierderi grele de ambele părți. Corpul polonez a pierdut 281 de ofițeri și 3.503 soldați în asalturile împotriva Regimentului 4 parașutiști al colonelului Ludwig Heilmann, până la oprirea atacurilor. „Doar opt sute de germani au reușit să respingă atacurile a două divizii”, zona din jurul munților fiind transformată într-un „Verdun în miniatură”. La sfârșitul bătăliei, polonezii au ridicat un
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
15 mai, Divizia 78 britanică a venit în linia Corpului XIII din rezervă, trecând prin diviziile de la capetele de pod pentru a executa manevra de izolare a orașului Cassino de valea Liri. La 17 mai, divizia poloneză și-a reluat asaltul în munți. Până la orele dimineții zilei de 18 mai, Divizia 78 și corpul polonez făcuseră joncțiunea în valea Liri la 3 km vest de Cassino. În dimineața zilei de 18 mai, o misiune de recunoaștere a Regimentului 12 cavalerie Podolia
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
atac imediat a eșuat, și Armata a 8-a a decis să se regrupeze. Trecerea a 20.000 de vehicule și 2.000 de tancuri prin linia ruptă Gustav era o operațiune majoră care a durat mai multe zile. Următorul asalt asupra liniei a început la 23 mai cu corpul polonez atacând Piedimonte (apărat de redubtabila Divizie 1 parașutiști) pe dreapta și cu Divizia 1 infanterie canadiană (proaspătăm din rezerva Armatei a 8-a) în centru. La 24 mai, canadienii au
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Lucas în funcția de comandant al Corpului VI american, a lansat un atac dublu cu cinci (trei americane și două britanice) din cele șapte divizii aflate în capul de pod de la Anzio. Armata a 14-a germană aflată în fața acestui asalt nu avea divizii de blindate deoarece Kesselring trimisese blindatele spre sud să susțină Armata a 10-a germană în acțiunea de la Cassino. O singură divizie blindată, 26 Panzer, se afla în trecere de la nord de Roma unde fusese ținută în
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
de la vârsta de șapte ani". După anexarea Ardealului de Nord la Ungaria, când Egon Balas avea 18 ani, evreu fiind, i s-a interzis să-și continue studiile. Atunci s-a apropiat de marxism, în care vedea o rezistență împotriva asaltului nazist. S-a înrolat apoi în Partidul Comunist, a devenit muncitor de fabrică, turnător de fier, apoi strungar, a intrat în sindicat, a organizat rezistența sub formă de greve, distribuiri de manifeste contra războiului, muncă de lămurire printre muncitori, și
Egon Balas () [Corola-website/Science/321339_a_322668]
-
pentru planul său îndrăzneț aprobarea secretarului de stat texan Thomas J. Rusk, care s-a alăturat armatei pentru a se consulta cu Houston la insistențele președintelui Burnet. Până la 3:30 p.m., Houston își așezase oamenii în linii de bătălie pentru asalt, ascuns fiind de mexicani după copaci și după o mică creastă deluroasă din mijlocul preriei, aflată între cele două armate. La ora 4:30 p.m. în ziua de 21 aprilie, iscoada Deaf Smith a anunțat arderea podului lui Vince, care
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
în regiunile lor, numeroși arabi se alăturau Revoltei, pentru a le părăsi de îndată ce conflictul se depărta de locurile lor de baștină. În timpul raidului de la Aqaba de exemplu, forțele arabe au numărat inițial numi câteva sute de luptători, pentru ca în momentul asaltului asupra orașului să li se alăture peste o sută de membri ai triburilor locale. Estimările cu privire la efectivele forțelor lui Hussein variază, dar, cel puțin în 1918, ele se ridicau la 30.000 de oameni. Trebuie subliniat și faptul că la
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
incitări neautorizate a negustorilor arabi invidioși, Cabral a așteptat 24 de ore o explicație din partea conducătorului Calicut, dar așteptarea a fost în zadar. Portughezii au fost indignați de atacul asupra fabricii și de moartea tovarășilor lor și au luat cu asalt 10 vase comerciale arăbești ancorate în port. Aproximativ 600 de marinari de pe aceste vase au fost uciși și încărcăturile au fost confiscate înainte ca vasele să fie incendiate. Cabral a ordonat navelor sale să bombardeze Calicut o zi întreagă ca
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
din direcția Negoslavci. În jur de 2,000 de locuitori au fugit, povestind despre civili uciși și asasinate în masă. Ca răspuns la „Bătălia Cazărmilor”, Armata Populară Iugoslavă și-a activat planul ofensiv strategic. Principalul element al acestuia era un asalt asupra Slavoniei de Est. Obiectivul JNA în prima fază a ofensivei era să ocupe zonele locuite de sârbi din Slavonia de Est, apoi să avanseze spre vest, prin Vinkovci și Osijek, către Zagreb. Pe 19 septembrie, o imensă coloană blindată
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
explodat și a căzut pe piciorul unui rănit, care totuși a supraviețuit. Cu toate că atacatorii dispuneau de o superioritate numerică și o putere de foc covârșitoare, le-a fost imposibil să disloce pozițiile apărătorilor croați. Încercările JNA de a lua cu asalt orașul au fost respinse cu pierderi grele în oameni și echipament. Forțelor sârbe, alcătuite în mare parte din recruți, le lipsea instruirea pentru lupta urbană și dorința de a lua parte la astfel de operațiuni militare periculoase. Erau, de asemenea
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
acest lucru cu o dedicare pentru cauză adesea xenofobă. Spre sfârșitul lui octombrie 1991, în încercarea disperată de a pune punct rapid asediului, generalul Panić a identificat că punctul slab al JNA a fost inabilitatea acesteia de a iniția un asalt coordonat, cu trupe bine motivate și echipate. Apărătorii croați reușiseră până atunci să respingă atacuri separate ale JNA, concentrate în câte un singur sector de luptă, dar nu dispuneau de numărul necesar de oameni pentru a face față unui atac
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
concentrate în câte un singur sector de luptă, dar nu dispuneau de numărul necesar de oameni pentru a face față unui atac coordonat concomitent în mai multe sectoare. Pe 30 octombrie 1991, Armata Populară Iugoslavă a lansat un astfel de asalt de infanterie, alcătuind un plan care le-a permis trupelor acoperite, dar nu conduse de blindate, să-și forțeze sistematic avansarea printre liniile de apărare croate. Trupele paramilitare au fost utilizate ca vârfuri de lance ale atacurilor. Forțele JNA, divizate
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
două sectoare de operațiuni, unul nordic și unul sudic, au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă un astfel de atac. Pe 3 noiembrie, Armata Populară Iugoslavă a lansat un asalt amfibiu peste Dunăre pentru a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo Naselje, pe 4 noiembrie. Asaltul amfibiu a fost încununat de succes și a împărțit perimetrul Vukovarului în două, izolând un grup de apărători croați în Borovo Naselje. Chiar și în aceste condiții, apărătorii au rezistat până pe 16 noiembrie. La sud, „Grupul de Operațiuni Sud” al
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
în Vukovar după căderea orașului. Cele trei luni de asediu au blocat în zona orașului unele din cele mai bune unități ale JNA, inclusiv două brigăzi de tancuri și șase brigăzi mecanizate - care reprezentau o parte substanțială a forței de asalt mecanizate a armatei iugoslave - lucru care a redus presiunea sârbă pe celelalte fronturi din Croația. Această pauză de trei luni, în timpul căreia JNA s-a concentrat pe înfrângerea unei singure brigăzi croate de infanterie, a permis Croației să-și termine
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
putea baza pe sprijin paramilitar local. Au fost asediate în special Čepin și Jarmina pentru a rupe aceste linii de aprovizionare, dar atacurile au fost lipsite de succes. Osijek a fost supus unui intens baraj de artilerie în pregătirea unui asalt, însă acesta a fost momentul în care a intervenit președintele sârb Slobodan Miloșevici. Armata Populară Iugoslavă capturase deja majoritatea zonelor locuite de sârbi din estul Croației, iar Miloșevici nu avea niciun interes să ocupe teritorii predominant croate, și cu atât
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
un acord cu sultanul de Iconion. Drept răspuns, guvernul luiIsaac II și-a asigurat bunăvoința lui Salah al-Din, lucru ce i-a făcut pe cruciați să turbeze de furie. Înaintând spre Răsărit, Barbarossa s-a socotit îndreptățit să ia cu asalt orașele bizantine. Moartea lui Frederic I (1190) n-a ameliorat câtuși de puțin situația. În anul 1192, Richard I a cucerit insula Cipru, l-a ferecat în lanțuri de argint pe împăratul-uzurpator, Isaac Angelos de Cipru, iar insula i-a
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
corpuri a cucerit întâi Galata și a intrat cu forța în portul Constantinopolului. A urmat asediul. Trei corpuri de oaste, conduse de Bonifaciu de Montferat, Mathieu de Montmorency și Balduin de Flandra, au atacat dinspre uscat, în timp ce Enrico Dandolo conducea asaltul pe mare. Loviturile bombardelor, tirul arbaletelor, strigătul lăncierilor, ale luptătorilor, care cu sabia în mână propteau scările de zid se aruncau asupra grecilor, făceau un tumult de nedescris; pământul și marea păreau că se scufundă. Galera purtând stindardul sfântului Marco
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând. Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte
Revolta de la Brașov () [Corola-website/Science/316961_a_318290]
-
și infanterie, tranșeele avansate turcilor au fost cucerite. Rușii au cucerit în zilele care au urmat Isaccea, Măcin, Hârșova și Tulcea. Comandantul forțelor ruse de asediu de la Brăila, marele duce Mihail Pavlovici, a încercat să cucerească rapid fortificațiile otomane, dar asaltul de pe 3 iunie a fost respins. După ce Măcinul a fost cucerit de ruși și Brăila izolată complet de restul forțelor turcești, comandantul garnizoanei otomane a acceptat să capituleze pe 7 iunie. Pe mare, rușii au trimis o expediție la Anapa
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]