3,441 matches
-
să-i povestesc amănuntele plecării. În aceeași zi, spre seară, profesoara Marga Popescu, aflată În București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd trenul Își mișcă roțile nu mai avu cui să mai fluture batista ei albastră. 5. Era moină; zi posomorîtă, și În după-amiaza aceea, cînd mă Întorceam de la tribunal, În timp ce adăstam În fața vitrinei unei librării, Închise la ora aceea, un bărbat În vîrstă, cu părul alb, corect Îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spectacolul să fie solemn, le interzisese oamenilor să mănânce și să bea în amfiteatru și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu pe Valerius respingându-i pe îngrijitori. Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul cu surâsul celui aflat pe punctul de a oferi încă o victimă împăratului său. După o clipă, Vitellius lăsă să cadă batista albă, poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și a orgii hidraulice, care curând fu acoperită de strigătele entuziaste ale publicului. Valerius își luă poziția de apărare. Skorpius începu să se învârtă încet în jurul lui. Mulțimea amuți. Marcus urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
replicat Savantul, dar acum mă ocup de cazarea studenților, de cantină, de burse, de fericirea acestor vlăstare ! Și a izbucnit într-un plâns sincer, bărbătesc, academic, întrerupt din când în când de intervenția a patru asistenți care îi ofereau o batistă proaspătă din teancul special prevăzut acestui scop. Puțin nedumerit, adică neinformat, m-am îndreptat spre o altă somitate a științei, decanul Facultății de biologie, un bătrânel simpatic abia revenit, plin de lauri de la Congresul Internațional de Biostimulatori desfășurat la Tokio
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul. Sau coliva. Sau ce se ține. Literele de pe crucea mea vor deveni fluorescente, semn al unui destin ieșit din comun ce fusese frînt. Îmi doream o cruce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu Rudolf Steiner, care era Îngrozitor de răcit, Kafka i se plîngea dezgustat că el (Franz) este un artist Împotmolit În munca de asigurări. Se lamenta În timp ce observa cu silă nasul care curgea Întruna, nările Înroșite, scuamele, ochii umflați și inacceptabila batistă ezoterică a Întemeietorului antropozofiei. Misticul austriac i se părea incapabil să interpreteze În mod accesibil creștinismul artistului Înnămolit În munca de asigurări. Astfel Încît zbuciumul, Împotmolirea kafkiană, teama lui incontrolabilă de-a nu lua o viroză În restaurant mă calmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un nod În gît. Și mi s-au Împăienjenit ochii. M-am uitat pe furiș la cei din jur, oameni tăcuți, muribunzi ce se duceau undeva, ei s-au uitat la mine cu scîrbă, nu mi-a dat nimeni o batistă să-mi suflu nasul. Abia după o stație, Eroilor, unde ar fi trebuit să cobor, mi-a dispărut nodul. Probabil asta Înseamnă că vreau să fiu de folos universal, să alin, să sparg lemne. Deși nu mi-a plăcut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ar deține valută. Alți cetățeni onești, isterici, iubitori de adevăr, se Înghesuie și zbiară În jurul celor două femei care strigă și ele, disperate, după poliție. Mă Înghesui și eu. Se deschide o geantă și, deodată, ca prin farmec, dintre două batiste și-un ruj, cineva vede dolarii. Un răcnet de mulțumire. Eu nu i-am văzut, dar nu contează. Minerii pocnesc În plină figură femeile Îngrozite și le Îmbrîncesc Într-o direcție necunoscută. CÎțiva spectatori Împătimiți după dreptate vor să participe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
El cade și moare. Privește Înainte cu mînie este un simbol și totodată un film dezastruos pentru că n-are nici o legătură cu parafrazarea discutată ori cu cinematograful, ci doar imită. Imită fără reținere și fără nici o surdină, un filtru, o batistă, o realitate ea Însăși falsă, imită filmul italian al anilor cincizeci, ca și pe cel rusesc din aceeași perioadă, fără, evident, urmă de priză emoțională a se vedea secvențele cu banda de copii, furate de la partizani , și o face excepțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Titulescu, Emilia Nicolaescu a afirmat din ecranul TV că s-a intonat imnul României. În realitate, În acel moment se intona Marșul funebru. Deșteaptă-te române a venit mai tîrziu, atunci cînd domnul Iliescu Își ștergea ochii de glicerină cu batista prezidențială. Rugîndu-se să nu cumva să se deștepte acel ceva din sicriu, acolo, la aeroport. „Iliescu este un personaj tragic”, a spus Într-o miercuri domnul Andrei Pleșu. Are dreptate, dar iată c-a venit și vremea cînd omul tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de inelul acesta, nici chiar pentru un ceas. Am întrebat-o din ochi, și a trebuit să încuviințeze și ea această despărțire, căci Chabù plângea și-mi cerea necontenit inelul. Când i l-am dat, l-a înnodat de o batistă și și-a pus batista la gât. Nu știu ce o atrăgea în piatra aceea neagră; o privea mereu, o răsucea în degete, încerca să vadă prin ea. Cu toate intervențiile medicilor, nebunia lui Chabù rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pentru un ceas. Am întrebat-o din ochi, și a trebuit să încuviințeze și ea această despărțire, căci Chabù plângea și-mi cerea necontenit inelul. Când i l-am dat, l-a înnodat de o batistă și și-a pus batista la gât. Nu știu ce o atrăgea în piatra aceea neagră; o privea mereu, o răsucea în degete, încerca să vadă prin ea. Cu toate intervențiile medicilor, nebunia lui Chabù rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați din nou vracii și descântătoarele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vreun sfert de ceas până să izbutesc să-i las creștetul gol, și atunci, d-na Sen î-a lipit pasta aceea caldă. Chabù ne-a privit o dată pe toți, a încercat să-și pipăie capul, apoi și-a smuls batista cu inel de la gât și a început să plângă, lin, numai lacrimile alunecând șiroaie pe fața ei neagră, frumoasă, fără să suspine, fără să se zguduie. N-am știut dacă plânge pentru că înțelesese că e pe jumătate cheală, deoarece ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
treaba lor, de o importanță capitală pentru mine, dar care n-are nimic de-a face cu gândirea. Din fericire, adăugă zâmbind împăcat. Orlando izbucni deodată într-un râs scurt, își scoase ochelarii și începu să-i șteargă migălos cu batista. - Ești dat dracului! spuse cu o vădită satisfacție. Dar să știi că nici Orlando nu se lasă mai prejos. Hai cu mine, că m-așteaptă o surpriză... - Care e? îl întrebă. Băiatul întinse brațul și i-o arătă. Femeia înainta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
începură să șoptească. - La Vedova, auzi Adrian pe vecina lui din dreapta. Apucă paharul plin și începu să soarbă. - Accident! Și tot la douăzeci și unu!... i se păru că mai aude tocmai în clipa când Il Comandante se întoarse, ștergîndu-și fruntea cu batista și zâmbind întruna. - N-a fost nici un accident, interveni el, încruntîndu-se brusc. S-a oprit iar ascensorul între etaje, s-a oprit la douăzeci și unu. Asta a fost tot... Era gata să se așeze pe scaun, când Orlando se ridică și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
duce acest fel de înțelegere. Știam asta de mult. Ce nu înțelesesem încă era legătura... Cu toate că ploaia se întețise din nou, praful răzbătea încet, persistent, până la ei. Ieronim începu să tușească și, zâmbind, parcă tot mai bine dispus, își căută batista. - Legătura? întrebă târziu Marina. - Da, legătura între lucruri și evenimente, toate câte se întîmplă în jurul nostru... Camionul se împotmolise chiar în fața lor. Șoferul își zvârli mucul de țigară pe care îl păstrase în colțul gurii, înjură și făcu semn cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuneți nimic, domnule elev, vorbi Zamfira. Trebuie că sunteți ostenit... - Acum, că a trecut de miezul nopții, putem vorbi mai cu curaj, adăugă Iliescu. Până om da de șosea. Acolo, iar trebuie să fim cu băgare de seamă... Darie regăsise batista în buzunarul de sus al tunicii și începu să-și șteargă în neștire fruntea și obrazul. - Mă băieți, întrebă el târziu, voi știți bine că ăsta-i drumul? - Acesta-i, domnule elev, îl liniști Zamfira. Uitați-vă la stele. Am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
De mâncat, o să mâncăm ce-am mâncat în noaptea asta, reluă Iliescu. Porumb. Păcat că e cam trecut și nu putem face jăratic să-l coacem, dar e bun și așa. Ține de foame. Darie se hotărî să-și vâre batista în buzunar, tocmai când bocancul i se afundă într-o groapă. Era gata să cadă, cu ranița alunecîndu-i brusc pe ceafă, când îl prinse de braț Zamfira. - Doamne-ajută! că dacă vă scrânteați piciorul tocmai acum, nu era bine. - Când aluneci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
brusc pe ceafă, când îl prinse de braț Zamfira. - Doamne-ajută! că dacă vă scrânteați piciorul tocmai acum, nu era bine. - Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune că e semn bun, își aminti Iliescu. Darie își îndesă batista în buzunar. - Pentru că veni vorba de groapă, începu el zâmbind, voiam mai demult să vă întreb de ce v-ați căznit să-i săpați lui Ivan o goapă atât de somptuoasă, vreau să spun atât de mare. - Nu era mare, domnule
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
strigă: - Măi băieți, voi sunteți nebuni, nebuni de-a binelea! O luați de la început? Nu v-a fost de-ajuns Ivan, ați găsit acum un altul? Se apropie de ei și împietri văzîndu-se încovoiat pe cele două carabine, cu o batistă plină de sânge pe față, cu tunica descheiată, lăsând să se vadă cămașa însîngerată, sfâșiată. - Ce s-a întîmplat? șopti. Ce-i cu mine? În acea clipă se opriră și, cu mare grijă, îl așezară pe marginea drumului. Zamfira își
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
noastră, până la sfârșitul lucrurilor. Teiul nu-și va scutura niciodată florile. Nu și le mai poate scutura. E al nostru, și tot ce-i al nostru nu-i în timp, n-are durată... - Spunem, domnule elev, îl liniști Zamfira udând batista și ștergîndu-l încet, cu mare grijă, pe buze, pe față, pe frunte. Dar acum să vă odihniți, că au început să se aprindă stelele și curând după miezul nopții trebuie s-o pornim din nou... Erau, ca de obicei, ascunși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se părea mai înăbușitoare ca altădată, și oricum ar fi încercat să se așeze între porumbi, brațul rănit zvâcnea, parcă tot mai plin de sânge, și auzea sângele zvâcnind în tâmple, bătîndu-i să se spargă în urechi. Ceilalți adormiseră, cu batista pe față, cu mâna pe carabină, dar se trezeau pe rând, la răstimpuri scurte, și-l cercetau cu privirile, câteva clipe. Târziu, după apusul soarelui, Darie își dădu seama de ce nu poate dormi. Se aflau în aceeași porumbiște în care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]