4,015 matches
-
privesc cu mult drag. Și, de ce nu, parcă, și, cu, la fel de nedismulat dor. În clipa aceea, o tresărire, face, pe toată lumea, să-și miște capul, brusc, din poziția În care a fost surprinsă. Da.A venit lumina. S-au aprins becurile. Pe stradă. Prin curți. Peste tot. Cei doi se despart. El pornește, moale, către vale; ea, după ce Întârzie, petrecându-l, puțin, cu privirile, se duce, tristă, parcă, spre colțul casei dincolo de care sunt vișinul, banca, scrânciobul-leagăn, măsuța pliantă și tot
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
picioare și ne țineam de mîini: prin noi trebuia să treacă un curent electric. Ne luaserăm de mâini, conform instrucțiunilor primite de la profesor, și așteptam să se stingă lumina, ca să rămânem în întuneric complet. Dar nici nu se stinsese bine becul, că, deodată, ca prin farmec, se auzi un cor care l-ar fi pus pe gânduri până și pe bătrânul nostru profesor de muzică Moș Costescu-Coana Batista! "Hai să dăm mână cu mână. Cei cu inima romînă" Din păcate, corul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
sunt mofturos... Mașa nu spuse nimic, de rușine nici măcar nu privi În direcția Extraterestrului, ci doar stinse lumina mare, ca să mai estompeze din mizeria pe care o scotea În evidență, și aprinse o veioză intimă de sub iconostas. Lumina roșiatică a becului făcu să apară din Întuneric o cruce de alamă cu trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce fusese cândva alb, dar care acum avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lasă oaspetele În pace. Ia treci la locul tău pe canapea! Motanul Își desprinse ghearele din genunchii Extraterestrului și, mieunând mieros, se lipi de fusta Mașei. - Dacă ar fi după mine, aș spânzura toți motanii din lume de câte un bec și i-aș lăsa să atârne acolo până la Judecata de Apoi. Nu trebuie să avem milă de aceste lighioane malefice, spuse Extraterestrul. Dar uite, continuă el, din pricina motanului era cât pe ce să uit să-ți spun un lucru extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
corn de rinocer... - Oho, dar ați prins limbariță, nu glumă, exclamă Mașa, pe care comparațiile oaspetelui avură darul s-o liniștească pe moment. - Măgar, tichie de mărgăritar, gaură de șarpe, gaură de la covrig, sutană, insectar, aripă de fluture, ghioc, lampă, bec, turui musafirul și se opri. Hopa, spuse el, unde am rămas? - Nu Înțeleg ce vreți să spuneți. - Am rămas la bec, exclamă musafirul. Am să Încerc să-ți spun povestea până la capăt și apoi plec. Nu mai e mult. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe moment. - Măgar, tichie de mărgăritar, gaură de șarpe, gaură de la covrig, sutană, insectar, aripă de fluture, ghioc, lampă, bec, turui musafirul și se opri. Hopa, spuse el, unde am rămas? - Nu Înțeleg ce vreți să spuneți. - Am rămas la bec, exclamă musafirul. Am să Încerc să-ți spun povestea până la capăt și apoi plec. Nu mai e mult. Deci, bâjbâind cu mâinile prin Întuneric, Ippolit răsuci comutatorul. Luna aproape că-l orbi. Subotin Își Închise ochii și apoi Îi deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
orbi. Subotin Își Închise ochii și apoi Îi deschise, privind cu precauție În jur. Și atunci ce-i fu dat să vadă? În mijlocul Încăperii se Înălța o namilă cenușie, un șobolan imens, cât un cal, al cărui cap ajungea până la becul din tavan. Ippolit nu era un om, pardon, făcu Extraterestrul, o entitate care să se sperie cu una, cu două. Văzuse multe și trecuse prin multe-n viața lui. „Trebuie să fie o vedenie“, Își spuse el. Vedenia Însă Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada șerpuind pe podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul răhățit de muște, ci se afla ceva mai jos. Iar șobolanul scăzuse un pic din dimensiuni. Faptul acesta Îi dădu un oarecare curaj lui Ippolit: „Sunt pe drumul cel bun, Își spuse el. Dacă voi reuși să-mi anihilez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de cărbune în suspensie), care se elimină în aerul atmosferic, poluându-l. Arderea lumânărilor este o afacere foarte profitabilă pentru fabricanții și comercianții de lumânări și a fost introdusă, ca tradiție, de unele religii. Lumânările ar putea fi înlocuite cu becuri electrice nepoluante. Tradiția aprinderii lumânărilor se practică la toate evenimentele fericite și nefericite din viața oamenilor. Ideea necesității aprinderii de lumânări a fost introdusă atât de adânc în subconștientul oamenilor, încât unii au fost prezentați la T.V. plângând, că nu
Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
Cred că a sosit momentul să fie stinse, că „a ars gazul degeaba” atâția ani. Țara este în criză, dar risipa de resurse, se produce sub ochii tuturor și paguba este suportată de toți. Aceste flăcări pot fi înlocuite cu becuri electrice nepoluante. a.8. Centralele electrice și termice, care produc energie electrică și respectiv, energie termică prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, derivați de petrol, gaze naturale). b. Există surse care produc (ca deșeu) și emit în aerul atmosferic oxid și
Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
spiritul. Căci timpul întâlnirii cu taina ce palpită în carcasa industrială a venit. Cu același surâs glacial, Sponsz îl conduce pe Olrik, prin succesiunea de culoare ce pare fără de sfârșit, prin camere în care se pot vedea tablourile luminate de becuri și populate de manete cauciucate, către o încăpere în care câțiva ingineri în mantale negre și având pe braț, ca o insignă, steagul Borduriei, supraveghează un calculator plasat într-o nișă protejată atent. Din acest punct al centrului de comandă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
se întrec în a deveni consumatori, fiind mai apreciat cel care reușește să consume mai mult. A avea o mașină cât mai puternică, uneori un avion sau cel puțin o barcă, aer condiționat, încălzire centralizată, cât mai multe aparate și becuri etc., constituie obiective curente (deseori singurele) pentru contemporani. Mai mult chiar, stima față de propria persoană ajunge deseori să fie direct proporțională cu resursele procurate și consumate. Din dorința de a fi pe plac societății suntem atât de atenți la fața
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
el. Și când medicul avu impresia că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
capul de perete, dar nu simți nici un fel de durere. Și atunci gândurile negre i se așezară pe umeri și pe creștet. Masterandul Își Întinse brațele În sus, căutând să ajungă cu degetele până-n tavan, unde se afla Înșurubată, În loc de bec, o cioară. Oliver scoase mai Întâi un cârârit, Încercând să se ridice În aer. Picioarele Îi prinseseră Între timp rădăcini pe linoleum, țintuindu-l de podea... Creștetul său acoperit cu pene de un galben roșiatic tindea să se Înalțe spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de la antebraț. Și totuși, În ciuda acestui fapt, metamorfoza s-a produs, picioarele și mâinile i s-au acoperit de pene negre și argintii și trupul lui Oliver s-a putut Înălța la cer. Acolo a rămas mult timp planând În locul becului și răspândind o lumină Întunecată-n jur, plină de Înțelepciunea și de adevărul ultim ascuns În bezna cea de nepătruns din om, iar când s-a trezit din nou În pat, legăturile căzuseră, astfel că s-a putut ridica În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau un punct.... Apăreau În fața lui, ieșind din pulpanele lui Oliver, și teoremele lui Pitagora, după cum apărea și toga lui Euclid, și mărul lui Newton, și clopotul lui Gauss, ca să nu mai vorbim de câinele lui Pavlov, ce saliva sub becul inventat de Edison. Totul se termina, În general, cu bine, dacă Einstein nu se metamorfoza În Bikinski sau Papil. Atunci lucrurile luau o Întorsătură neplăcută și Noimann era nevoit să se Întoarcă din nou la Corso, altfel cifrele Îi barau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tuburi Întregi de pastile, combinându-le cu alcool. M-am Întins pe calea ferată, așteptând ca trenul să mă tăie În bucăți. De zeci de ori m-am urcat pe un scaun și mi-am lipit mâinile de firul de la bec...” „Și?” Îl Întrebă Noimann cu o voce calmă. „Și”, răspunse cu emfază celălalt, „de fiecare dată, În ultimul moment, În ultima secundă, a intervenit ceva care m-a salvat....” „Sunteți, am putea spune, un sinucigaș de profesie...” „Ca și dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi transformat În mucus... Stomatologul se clătină spre stânga. Podeaua camerei spre dreapta. În sus și-n jos. Fața „amiralului” se ondula și ea, plutind În aerul devenit din ce În ce mai tulbure. Acvariul și cei doi pești se roteau și ei În jurul becului. Dulapul se Întorsese și el cu burta În sus, lăsând să se reverse dinlăuntrul lui mulțimea de costume... Tangajul devenea din ce În ce mai greu de suportat. Noimann reușea totuși să se mențină În orișicare echilibru. Nasturii și insignele de la uniforma „amiralului armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ei de lemn, prinse În balamale. Scoțând un ultim urlet, Oliver Îi lăsă pe ceilalți trei În plata Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui ardea, ca un bec aprins, Luceafărul de dimineață. Cei trei nu aveau decât să se zbenguie, schimonosindu-și trupurile păcătoase, În bezna din cavou. Frunzele și aripile lui Oliver aveau nevoie de lumină. În față Îl aștepta o zi destul de grea. Pășind În dreptul reclamelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
foc lipicioase, scurgându-se din gurile-i larg deschise pe podea. Oliver Își făcu În gând semnul crucii. Din nou scăpase de ispită. Stând țeapăn pe taburetul său, el Își Îndreptă ochii spre pasărea ce fusese Înșurubată În dulie În loc de bec, filtrând bezna din afară În lumină, care-l avertiza de fiecare dată, printr-un croncănit specific, că Oliver se afla În preajma unui pericol iminent; mulțumindu-i În gând pentru ajutorul acordat, masterandul Își dădu seama că nu numai forțele binelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
catifea verde din salonul în stilul Renașterii italiene, doar ca să descopere ferestre zidite. Cu mânerul roții ei din plastic roz a spart sticla fumurie a unui geam din fumoarul gotic, doar ca să dea de un perete de ciment împânzit de becuri, care dădeau impresia falsă de lumină naturală. În salonul franțuzesc stil Ludovic al XV-lea, în care scaunele și canapelele sunt toate din catifea de culoarea albăstrelei, pe pereții căruia se înghesuie volute de ipsos și suluri suflate în aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de cine știe unde, picioarele lor ascuțite lăsând urme zburlite în covoarele îmbâcsite de praf. Suntem cu toții aici, în afară de Lady Zdreanță, care s-a dus la culcare mai devreme. Mai lipsește Miss America, ocupată cu descuiatul închizătorilor. Șemineul electric e doar un bec rotativ aflat sub bucăți de sticlă roșie și galbenă lipite cu clei. Lumină fără căldură. Toți copacii de cristal din încăpere sunt stinși, lumina roșu-gălbuie ne joacă pe fețe, reflexe de lumină roșu-gălbui tremură pe panourile de lemn și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
haine murdare când te așezi și iese aerul din ele. Acolo, sub cupola înaltă, răsunând de ecouri, pictată în culori de pietre prețioase care nu vor vedea niciodată lumina zilei, nu vor păli niciodată, sub candelabrele de alamă atârnând, cu becurile lor roșii, albastre ori portocalii luminând prin cuștile ornamentate din bronz, acolo stătea domnul Whittier înfulecând cu pumnul hrana dehidomnișoaratată, crocantă, dintr-o pungă de plastic Mylar. Zicea: — Să dăm în vileag marea surpriză ca să terminăm odată cu ea. Pământul, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu știm dacă am dormit o oră sau o noapte întreagă. Așezată în mijlocul scenei, lampa de stafii are un picior lung și un singur bec. Tradiția spune că ea împiedică nălucile să intre în teatru atunci când sala e goală și întunecată. În teatre, când încă nu exista curent electric, spunea domnul Whittier, lampa de stafii funcționa ca o valvă de eliberare a presiunii. Flacăra ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de oameni care se plimbă, muncesc sau mănâncă hotdogi, suntem complet izolați. Aici orice aduce a fereastră, cu domnișoaraperii de catifea sau broderie ori cu vitralii, e un fals. O oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor încuiate și țipăm după ajutor. Dar nu prea tare, nu din toți bojocii. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]