4,790 matches
-
pentru că oricine se uită bine la tine vede că, de fapt, ești un megaloman arogant. Dacă te zgârcești s‑o cumperi, am s‑o trec În contul meuă - Părinții mei, acasă, aveau canapele verzi, am spus. Cumpărate de ocazie, dar canapele de catifea verde. Am să plătesc eu pălăriaă de dragul vremurilor de altă dată. - Poate că‑i prea groasă pentru luna iunie. - Mă rog, mă aștept să mai trăiesc și În octombrie. Pe rue de Rivoli se Împăuna În sacoul Lanvin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Început să‑i curgă, și‑a Înlocuit toate piesele de mobilier „vechi”. Care nu erau deloc vechi. Fuseseră cumpărate doar ceva mai Înainte, la prețuri mai ieftine. Chiar când nu avusese alt venit decât salariul de universitar, tot Își cumpărase canapele scumpe, mobilă italienească Îmbrăcată În piele, totul cu bani Împrumutați de la prieteni. Dar când s‑a ridicat În topul listei de best‑sellers, i‑a dăruit tot mobilierul lui Ruby Tyson, negresa care venea de două ori pe săptămână să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
apartamentul lui Ravelstein, urcând cu liftul, trezindu‑se În fața ușii deschise și făcându‑și o primă impresie despre acest habitat - covoarele orientale vechi (uneori roase), ornamentele de pe pereți, figurinele clasice, oglinzile, vitrinele de cristal, scrinurile franțuzești, candelabrele și aplicele Lalique. Canapeaua din living‑room din piele neagră era adâncă, largă, joasă. Tăblia de cristal a măsuței de cafea din fața canapelei era groasă de zece centimetri. Uneori, Ravelstein Își etala pe această măsuță câteva dintre posesiunile lui: stiloul Mont Blanc din aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
habitat - covoarele orientale vechi (uneori roase), ornamentele de pe pereți, figurinele clasice, oglinzile, vitrinele de cristal, scrinurile franțuzești, candelabrele și aplicele Lalique. Canapeaua din living‑room din piele neagră era adâncă, largă, joasă. Tăblia de cristal a măsuței de cafea din fața canapelei era groasă de zece centimetri. Uneori, Ravelstein Își etala pe această măsuță câteva dintre posesiunile lui: stiloul Mont Blanc din aur masiv, ceasul de mână În valoare de 20.000 de dolari, cuțitașul de aur cu care Își reteza havanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
tuturor celor cincizeci și două de euri oficiale, acum amorțite puțin, din ce în ce mai pătrunse de tăcere și noapte, lăsându-și cu plăcere sistemele nervoase și circulatorii, organele interne, musculatura și tăcutele oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon afumat și tartine cu caviar, în cupe adânci încălzite de mireasma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur, seamănă cu acele obiecte pe care limbajul omenesc le desemnează în mod obișnuit prin scaune, lăzi, canapea, servantă, labe de leu și așa mai departe. De îndată însă ce vizitatorul se așează și începe să se uite cu ceva mai multă luare aminte în jur, observă că asemănarea e doar o impresie de suprafață. O viață ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ciroză care-i dă târcoale și care s-a întrecut cu băutura de la primele ceasuri ale dimineții începe să vocifereze pe un glas răstit și nesigur. Ce naiba face vaca dracului! Ce naiba face putoarea asta! Când se ridică în picioare de pe canapeaua de vinil cu mânere de inox, se clatină atât de violent încât se lovește de peretele vopsit galben și cade la loc, zdruncinându-i pe ceilalți doi ocupanți ai canapelei. Aceștia îi adresează priviri urâte, lipsite însă de orice efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ce naiba face putoarea asta! Când se ridică în picioare de pe canapeaua de vinil cu mânere de inox, se clatină atât de violent încât se lovește de peretele vopsit galben și cade la loc, zdruncinându-i pe ceilalți doi ocupanți ai canapelei. Aceștia îi adresează priviri urâte, lipsite însă de orice efect. ─ Vaca naibii! Cât dracu’ mai stă acolo! Și se ridică din nou, calculându-și de data asta momentul forței în așa fel încât nimerește drept în ușa cabinetului, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
păsările, zice Pascal. De fapt cred că iubesc toate animalele. Și arborii, adaugă el. Și vișinata. Gazda surâde. Iar Pascal bagă de seamă că atunci când zâmbește, nu mai pare atât de cercetătoare în domeniul muzicologiei comparate. Și când pleacă de pe canapea ca să dea drumul păsării și se ridică în vârfurile picioarelor și întinde brațele, cu toate că undeva la suprafața ființei lui bine crescute Pascal sesizează că, fiind mai înalt, ar trebui să se ofere el să-i dea jos pasărea de pe dulap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a căzut pe parchet, lângă bibliotecă, făcând un cling! de metal nobil pe lemn. Despina a ridicat din umeri și s-a uitat la Pascal ca și cum ar fi vrut să spună poftim, e a ta. Pascal s-a ridicat de pe canapea și a luat sabia în mână. Era grea, un adevărat paloș. Cel pe care îl străpung ajunge în rai, scria pe el cu litere gotice. Pascal i-a întins arma Despinei, s-o vadă mai bine. Sabia lui Mihai, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lada de gunoi unde a fost găsit în dimineața următoare de un gunoier pe nume Lazlo Szombathy. Szombathy chiar s-a spânzurat cu ștreangul acela - dar asta-i altă poveste. Cât despre povestea mea... Mi-am recăpătat cunoștința pe o canapea toată ruptă, într-o cameră umedă, supraîncălzită, cu pereții plini de drapele naziste mucegăite. Se mai afla acolo un cămin din mucava, după părerea magazinelor de duzină un mijloc de a-ți petrece un Crăciun fericit. În el erau butuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
imita blana de leopard. Am gemut și m-am ridicat în capul oaselor, simțind rachete explodându-mi în țeastă. Am coborât privirea spre blana de leopard și am bălmăjit ceva. — Ce-ai spus, iubitule? mă întrebă Resi. Stătea chiar lângă canapea, deși eu nu o văzusem până n-a vorbit. — Să nu-mi spui - am zis eu, învelindu-mi mai bine trupul în blana de leopard, că m-am înrolat la hotentoți. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE GĂSITORI PĂSTRĂTORI... Asistenții mei de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Băncilă își porni obișnuita rugăciune a începutului de drum. Se ridicase de la locul lui și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un dubiu: era unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
românilor în cele cinci decenii de dictatură bolșevică, o reprezintă hoția națională. S-a furat în acei odioși ani pentru a slăbi sistemul. În mod deliberat se distrugeau, de exemplu, vagoanele de cale ferată, cu instalațiile sanitare demontate, cu mușamaua canapelelor sfâșiată, cu perdelele de la geamuri zdrențuite, cu spartul neoanelor din compartimente și multe alte de-astea, doar pentru a lovi în regimul dictatorial. „Ca să nu mai vorbim de sustrasul materialelor din construcții - continuă doctorul -, conform principiului juma’ la bloc, juma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
De ce nu intră?“ „’Cea că-i confidențial, să ieșiți să vă dea plicul, să citiți că e strict personal și confidențial. Nici să vi-l dau eu nu a vrut.“ A urmat-o. Iliuță, șoferul lui Iachimovici, îl aștepta pe canapeaua din dreptul ficusului. Se juca cu un lănțug auriu de care avea atârnată o bilă roșie. Se așeză lângă el. „Complicații, nea Păsculescule“, oftă Iliuță. „Dom Jorj nu mai poate să vină. Ne-am întors azi dimineață de la întâlnirea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vrei? răbufni. Ce vrei? Ce ți-am făcut? Ridică vocea și gesticulă, atingând lampa din tavan cu dosul palmei. Becul se sparse cu zgomot și împroșcă fragmente de sticlă în toate părțile. Margareta izbucni în plâns. Samuel se așeză pe canapea, departe de ea, sprijinindu-și ceafa de buretele tare. Privi toate obiectele care fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată cu nimic, fiindcă se hotărâseră s-o arunce. Era foarte veche și murdară. În schimb, televizorul funcționa bine, și totuși nu-l acoperiseră decât cu o hârtie de calc peste care așezaseră o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
casă, nu-i așa? Luase un ton destul de periculos și mă temeam să nu se sature de vorbit și să plece, cu Jerry cu tot. Nu m-ar fi deranjat câtuși de puțin ca potaia să se tolănească pe o canapea și s-o băloșească, atâta timp cât Sdgsgff era alături de mine, discutând și bând vin. Poate că idealizam frumusețea ei și mintea mi-o luase puțin razna. Văzută de la înălțimea balconului, te ducea cu gândul la o fată care face reclamă unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
oricum nu mai întâlnisem în casa bunică-mii o astfel de combinație; am înghețat. După două minute am început să văd mai bine. Pe podeaua acoperită cu gresie și mochetă era o măsuță joasă plină de reviste și hârtii, o canapea în stare bună, un televizor pe un soclu transparent, un birou cu un computer. Pe covor era o cutie goală de pizza. Am simțit o lamă rece în stomac când am remarcat măslinele, feliuțele de salam și petele de ketchup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în spate vedeam treptele cotind. - Mihai! O voce ascuțită de femeie. - Mihai! Altă voce, tot de femeie, ceva mai groasă ca prima. Pași grăbiți. - Mihai! - Mihai! Mă strigau amândouă și urcau scara. Am urlat din nou. M-au așezat pe canapea, au strâns cutia de pizza, au făcut curat pe jos, au stat în fața mea pe niște taburete și m-au privit. Mă lăsasem cărat, eram moale ca o cârpă. Mă uitam la ele și încercam să mă gândesc la ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
numai că produce nanoboți de ultimă generație, dar îi poate antrena să se autogenereze în funcție de situația celulară întâlnită în momentul inserției. Deci, am insistat, bunică-mea își poate transfera creierul într-una din voi? Z s-a așezat iar pe canapea. Y și X s-au sprijinit amândouă de peretele plin cu postere. - Insinuezi că noi suntem modele purtător? a întrebat Z. - Nu v-ați gândit niciodată că bunică-mea v-a creat pentru a-și transplanta creierul într-una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a întors pe burtă și a gemut încetișor. Halatul îi dezvelea fesele și șoldurile. Mirosea a carne arsă. Y a spus: - Totul va fi bine. După ce a trecut criza am ajutat-o să se ridice și am depus-o pe canapea. Am pornit o conversație pe care am dorit-o cât mai sinceră, cât mai caldă. Le-am spus tuturor cât de rău îmi pare de bunică-mea și de demența ei. Le-am dat asigurări că sunt binevenite în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și mi-am frecat fața cu palma. Fetele vorbeau în șoaptă. Am rămas așa o vreme. - Mihai! m-a strigat Z. Y era în picioare, rezemată de perete. Probabil asta era poziția ei favorită. X și Z stăteau întinse pe canapea, urmărind televizorul. Își puseseră sub capete o pernă mare. Z ținea telecomanda în mână. - Ce e? - Am vorbit despre incidentul de adineaori. Ne-am gândit că ar fi bine ca X să fie inițiată într-un act sexual. - Poftim? - Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
suport stimulativ complet. - Vreți să spuneți că... vreți să mă culc cu ea...? - Da. Trebuie să fie o relație reciproc consimțită. X vrea. Tu vrei? M-am ridicat din fotoliu, mi-am pus ochelarii și m-am așezat pe marginea canapelei. În ochii mari și sticloși ai lui X citeam o anticipație concentrată; parcă era un câine căruia i se prezintă o bucată de carne. Sprijinită în cot, alături, Z mă privea și ea atentă. - Nu se poate, am spus încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
existați! Sunteți mai rele ca roboții, sunteți niște scânduri însuflețite, mi-e scârbă de voi! Cum puteți să vă mișcați! Cum puteți vorbi! Sunteți hidoase! Sunteți gândaci! - Ieși afară. Ieși afară acum, a spus Z și s-a ridicat de pe canapea. Părul i se electrizase de la contactul cu perna, șuvițele îi semănau cu niște șerpi. - Voi vă acceptați situația, dar ce aveți cu ea? Ea e o handicapată, o ființă goală! De ce mă puneți să fac sex cu ea? De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]