3,341 matches
-
deveni albă ca varul. Aproape că nu reușea să spună ce gândea, din pricina furiei: - Domnule Maynard, nu cred că mai doresc să rămân sub acoperișul dumneavoastră. Maynard rămase înlemnit. - Doamnă, dumneavoastră chiar credeți povestea pe care v-o spun? Ea clipi de câteva ori și spuse "Aha!" Apoi, se lăsă pe spătarul scaunului și încercă să râdă, cu oarecare stânjeneală. Mai multe persoane se amuzară pe seama ei, dar nu erau prea convinse. Maynard își continuă povestea: - Nici nu vă puteți imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
dezvăluiri păguboase pentru presa română, la Emisiunea „Nașul” aflu despre unele afaceri frauduloase și oneroase săvârșite de P.S.D. Hoție la vedere, mai ceva ca hoții la drumul mare! Săracă țară, pe mâinile cui ai ajuns? Și ei afirmă, fără să clipească din ochi că vor binele și fericirea țării, dar e vădit că urmăresc propria fericire a lor și a urmașilor lor... ce vor huzuri în bogăție vinovată! Joi, 2 septembrie 2010. Pentru astăzi de dimineață, Mariana însoțită de Vroni Darabană
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a podului, adoptând o poziție plictisită, la doar doi metri de Scriitorul care își trăgea răsuflarea și tocmai își spunea că o tărie va fi cea mai bună dintre toate soluțiile posibile atunci când va ajunge acasă. Pe birou, laptopul Scriitorului clipi de câteva ori, ca și cum un program de mentenanță ar fi verificat, conform programării, regiștrii, apoi cursorul se îndreptă către partea din stânga-jos a ecranului, deschise meniul de start și se poziționă deasupra butonului shut-down. După câteva secunde, displayul se stinse
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bea fără a lăsa una din acele dezgustătoare urme de ruj pe marginea paharului. Genul de femeie cu buze perfect rujate și conturate la orice oră. — O, nu, bineînțeles că nu-i așa. Ador moda, am mințit eu fără să clipesc. Sunt nerăbdătoare să Învăț mai multe despre modă, pentru că ar fi nemaipomenit să pot Într-o bună zi să scriu și articole În acest domeniu. De unde naiba Îmi răsărise asemenea idee? Întreagă această scenă Începea să Îmi dea impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vreo zero grade afară și pe străzile lăturalnice se vedeau crâmpeie de pământ acoperite de gheață alunecoasă. Dar soarele era sus pe cer și Împrăștia acea intensă lumină hibernală din cauza căreia ochii Încă neobișnuiți cu strălucirea puternică Îți lăcrimează și clipesc, și simțeam cum aerul curat și rece Îmi pătrunde În plămâni. Am mers tot drumul cu geamurile deschise, ascultând muzica din filmul Almost Famous la casetofon. Am reușit să-mi prind cu o mână părul umed Într-o coadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
păr rar și blond, de culoarea șampaniei, care părea să-și fi dedicat viața imitării lui pe Elton John, și-a făcut apariția Încălțat cu pantofi din blană de iepure și machiat cu dermatograf la ochi. Nimeni nici măcar n-a clipit. Avusesem și noi grupul nostru de homosexuali În campusul facultății și chiar avusesem câțiva prieteni despre care aflasem În ultimii ani că ar fi homosexuali, dar nici unul nu arăta așa. Aveam impresia că sunt Înconjurată de toți actorii din Rent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și alte numere unde putea fi găsit, la New York și Milano. Eram niște oameni morți Încă Înainte de a Începe acțiunea. Încercasem la recepția Biaritz și tocmai formam numărul de rezervă de la Biaritz, când am observat că luminița roșie nu mai clipea. Emily m‑a anunțat că Miranda Închisese telefonul, În caz că nu observasem. Nu trecuseră decât zece sau cincisprezece secunde - se pare că era deosebit de nerăbdătoare azi. Firește, telefonul a sunat imediat și Emily a reacționat la privirile mele rugătoare de cățeluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
supraviețuiesc În următoarele douăzeci de ore. Aici parc‑ar fi un nenorocit de Ramadan, Em - nu se mănâncă pe timpul zilei. Mda, chiar că e cazul să‑ți pară rău că nu ai fost În locul meu. Cealaltă linie a Început să clipească și am pus‑o pe Emily În așteptare. De fiecare dată când suna, gândul Îmi zbura rapid, incontrolabil spre Alex și mă Întrebam dacă nu cumva o să mă sune ca să‑mi spună că totul e‑n regulă. Îl sunasem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
jumătate dimineața ora Parisului, ceea ce Înseamnă că era ora nouă și jumătate seara la New York, moment perfect ca să o prind pe Lily Înainte de a pleca pe undeva. Deși ar fi trebuit să formez numărul fără să acord importanță beculețului care clipea cu insistență ca să mă anunțe - vai, ce surpriză - că aveam mesaje, am scos totuși cu veselie un carnețel cu antet de Ritz și m‑am pregătit să le transcriu. În mod sigur erau liste lungi de cereri iritante din partea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ani; te privesc cu deșănțată dorință, te posedă prin priviri, te epuizează, te transformă Într-o materie flască, moale, derizorie... De obicei, rezistam destul, câteva minute lungi cât Întregi secole; trebuie să-ți menții ochii ficși, larg deschiși, să nu clipești o singură dată, altfel ești Învins. În acea Încleștare liminară a privirilor se petrec arderi planetare, au loc războaie cosmice, atunci simți cum particule finisime din ochi se desprind dintr-o parte sau alta, se smulg din corpul tău cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și sângele În acei pași numărați ai unui ritual subtil preparând treptat pentru arta de a fi femeie acele exemplare rare, pe care natura le iscă prin Încrucișări neprevăzute; avea fruntea Înaltă, abstractă; când se Încrunta, făcea cute urâte și clipea des din genele negre și lungi; un aer de irealitate: da, iată, am găsit, părea portretul unei ființe, pe care o văzusem Într-un tablou de nu știu care pictor al Renașterii, un tablou apocrif; poate tocmai de aceea coborâse În real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce să vă spun! adăugă cu mândrie, întorcîndu-se brusc spre căpitanul de jandarmi și Modreanu. Știți, boier sadea, nu d-ăștia de au umplut țara și tîrgurile! Ei, bată-te să te bată toate noroacele! urmă apoi iar către Iuga, clipind din ochi cu mare bucurie. Dar văd că sosim... Să trăiești, cucoane, și să-ți trăiască părintele, că-i un om și jumătate! Îi scutură mâna încă o dată și, apucând un coșuleț la care ținea mai mult, se repezi afară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să arunce în cumpănă câte o vorbă sau măcar un oftat. Miron Iuga îi privea mirat, ca și când i-ar fi văzut întîia oară sau ar fi ascultat cuvinte străine, neînțelese. Tocmai într-un târziu, după ce oamenii își epuizaseră rugămințile, întrebă clipind repede: ― Care moșie?... (își luă seama și adăugă:) Adică da... Știu. Am înțeles. Pe când spunea c-a înțeles, simțea cum i se umple sufletul de o amărăciune dureroasă. I se părea jignitor pentru mândria lui că înșiși țăranii de pe pământurile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
i-ar fi stat parcă mai bine un dans mai puțin prăpăstios și mai demn de ea. A observat de curiozitate pe Grigore în timpul cât Nadina se învîrtise pe scenă cu Raul. Grigore privea, ca orice spectator străin, fără să clipească... Lui Titu i-a plăcut mai mult o domnișoară drăgălașă într-un fel de suită de dansuri românești. Nu știa cine o fi, căci nu se îndurase să cumpere program, vânzătoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine știe ce sume în folosul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deranjez, iacă! Nu te mai uita așa urât la mine, că sunt băiat discret și vă las să continuați... Îndreptîndu-se spre ușă adăugă cu vocea galantă: ― Scuză-mă, duduie, pentru deranj! Râse și deschise. Din prag mai întrebă pe Titu clipind: ― Numai atâta spune-mi, craiule, e nostimă? Încordarea nervoasă făcea pe tânărul Herdelea să șovăiască între mânie și răbdare. În aceeași secundă își zicea că ar trebui să ia de guler pe Jean și să-l zvârle afară, și că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi fost al unui cântăreț extraordinar acompaniat de un uriaș cor barbar. În fața gloatelor gălăgioase soldații, de o parte și alta a șoselei, stăteau neclintiți, negri și reci ca niște mașini în formă de oameni. Numai ochii pe fețele negricioase clipeau cu luciri arzătoare. Pe șosea, între cele două ziduri de soldați, ca într-o poartă deschisă spre altă lume, se agitau într-o zăpăceală galbenă prefectul Baloleanu, primul-procuror și maiorul Tănăsescu, având în spate trăsura cu doi cai cu trupul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iacă!... Trageți colea, dacă îndrăzniți!... Trageți!... De ce nu trageți?... Uite colea! Uite colea! Tănăsescu, văzînd-o, agită iar cravașa: ― Uite, scârnăvia dracului cum își bate joc de trupă!... Mama ei de scîrnăvie!... Puneți mâna pe ea, băieți!... Zidul militar nici nu clipea, parcă ar fi fost de oțel, în schimb, din mulțimea răzvrătită porniră brusc alte strigăte: ― N-o lăsați, măi oameni, s-o omoare!... Săriți, băieți!... Pe ei, fraților! Ici-colo câte un pâlc de îndrăzneți se avânta spre frontul soldaților, în timp ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că ei îl văd plângând și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas înainte, gata să răspundă, cu ochii umezi, fără să înțeleagă ce anume îi usucă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pentru cei ca tine moartea nu vine niciodată când o chemi, mai auzi bătrânul, înainte ca piciorul să pășească în gol și trupul să i se prăvălească pe scări. Câteva clipe trecură fără să se simtă vreo mișcare. Lumina veiozei clipi din susul scării, întunericul se dădu deoparte, ca o mare despicată. Ochii bătrânului rămăseseră deschiși, dar nu mai primiră lumina. Telefonul mobil vibră. În cameră se făcuse întuneric. Simți cum bărbatul duce încet mâna la buzunarul de la piept, desface clapeta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintre cei doi, ce-ai vrut să zici că tu vezi lumea întreagă ? De-o pildă, când te uiți afară, pe fereastra asta, nu vezi, ca și mine, zidul prăpădit de pe partea ailaltă ? — Eu văd copaci... spuse Coltuc, fără să clipească. — De unde copaci ? Și, ca să se scuze în fața cârciumarului, care ridicase din sprânceană în timp ce-i punea berea în față : Băiatul ăsta vede copaci. — Deasupra asfaltului, continuă Coltuc. Văd copacii care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
opriră, așteptând. Magdalena, în schimb, nu putea stârni vreo îndoială. Pe chipul ei palid, semnele bolii se vedeau cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru și întins, de parcă îl netezise cu o bidinea uleioasă. Ochii îi erau uscați și scăpărători, clipea des și zadarnic, căci privirile îi rămâneau foșnitoare ca iasca. Pomeții ascuțiți erau palizi și pielea se subțiase într-atât, încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de trebuie să-l legene toată noaptea, să-i treacă de frică. În loc să fie înduioșată, femeia scoase un suspin de ușurare. — Eu n-am copii, spuse, nu sunt măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor, să nu aibă vreo obiecție. În privința concluziei însă, spuse : — Lasă că mă descurc eu... — N-aș fi așa sigur de asta. Cei care pândesc câștigurile mari sunt foarte periculoși. Iar o femeie singură e exact ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întrebă Maca, dând un brânci balansoarului. — Strașnic, nepoate. Până și moartea îmi plânge de milă. Ți-ai fi imaginat vreodată moartea plângând ? Stătea cu ochii larg deschiși, de parcă cineva îl trăgea în sus de sprâncenele groase, țuguiate pe margini. Nu clipea, așa că pomenirea morții căpăta un înțeles straniu. — E și ea femeie, cugetă Maca. Dacă-i e milă e bine. Te mai lasă în pace. Da’ frumoasă căciulă mai ai ! De când ai început să te încalți pe cap ? Trage-ți într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca pe dovleci. — N-aveam nicio îndoială, spuse Maca. Tăcură, bătrânul așteptând întrebarea, ceilalți trei gândindu-se care s-o pună. Fu ca de obicei : Ce crezi că ar trebui să facem ? întrebă Tili. Bătrânul știa restul întrebării, căci nu clipi, dar vru să vadă dacă știu și ei. De aceea așteptă câteva clipe ca fiecare, în gând, să-și dea răspunsul lui. — Șuieratul trenului de opt o să treacă mereu pe lângă noi, spuse. Orice am face, ne va fi la fel de greu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mijlociu într-un vas cu ulei și apoi înfipse în fundul meu. M-a durut, dar am încercat să nu scot nici un sunet. După ce își trase degetul afară, toate celelalte doamne săriră să-l miroasă. Ultima lună a trecut cât ai clipi. — Mâine, Majestatea Sa îmi va hotărî soarta, îi zic mamei. Fără să spună o vorbă, ea merge să aprindă tămâie și îngenunchează în fața tabloului cu Buddha de pe perete. — La ce te gândești, Orhideea? mă întreabă Rong. — Visul meu de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]