7,569 matches
-
mâna țarului. Era ca un blestem. În cele din urmă, blestemul s-a Întors Împotriva prigonitorilor. Și Patria Mumă a fost pedepsită pentru fărădelegile ei. Venirea a doua a lui Anticrist a scăldat Rusia În sânge. Icoanele au fost arse, clopotele topite, bisericile transformate În posturi de miliție, În băi publice și crescătorii de păsări sau În cocine. Locul crucii l-a luat steaua cu cinci colțuri. Atunci vechea Rusie s-a prăbușit, dar În curând noul Anticrist a prins puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a extins din nou hotarele. În urmă cu două sau trei veacuri, strămoșii Mașei și-au găsit adăpost pe dulcile meleaguri bucovinene. Împărații Austriei i-au luat sub ocrotirea lor. Întorcându-se de pe front, ostașii Patriei Mumă le-au topit clopotele și le-au dărâmat cupolele semețe ale mănăstirii. Iar atunci când, după câteva decenii, armatele eliberatoare au intrat În sat, i-au adunat pe toți credincioșii În fața bisericii Uspenia și, sub amenințarea mitralierelor, i-au pus să se lepede de Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Înroșindu-se Încetul cu Încetul și luând dimensiuni impresionante. Țevile se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă genunchi, și atingând dimensiunea unor clopote. Mașa stătea dedesubtul acestei entități Înspăimântătoare, culcată pe un trunchi de salcie, supraveghind cu un ochi atent cărarea ce ducea În sat și cu celălalt vaca ei bălțată care se apucase tocmai atunci să se balige-n iarba Înaltă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care i-o va aduce În curând pasărea-mamă. Numai că de data aceasta pasărea-mamă era pasărea-tată și Încă o pasăre-tată neobișnuită, de sub pulpanele sale trei țevi de plumb Înroșite scoteau un țiuit de locomotivă, În timp ce pungile umflate În formă de clopote sunau din ce În ce mai dogit, gata-gata să-și reverse Întregul conținut peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În formă de clopote sunau din ce În ce mai dogit, gata-gata să-și reverse Întregul conținut peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și penele din cuib se umeziseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
biserici aflate În incinta sfintei mănăstiri rămaseră aproape neatinse; Înăuntrul lor nu se amenajaseră nici cazărmi, nici hambare, nici crescătorii de porci, cum s-a Întâmplat În atâtea lăcașuri sfinte, ce căzuseră pradă urgiei Domnului, icoanele nu fuseseră arse, nici clopotele topite pentru gloanțe, nici crucile coborâte de pe cupole pentru ca În locul lor să se Înalțe stele În cinci colțuri, simbolizând forța omului, care urma să cucerească Încetul cu Încetul Universul și să devină stăpânul lui absolut. Călugării trăiau pașnic În mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și semănând printre săteni o teroare de nedescris. Imaginea unei dubițe negre ce se oprește În fața casei tale stăruia În mintea tututor. Dincolo de graniță, pământul părea pustiu. Bisericile străluciră un timp, apoi crucile aurite fuseseră date jos de pe cupole, iar clopotele, sparte În bucăți și urcate În mărfare. Tătucul Stalin avea nevoie de gloanțe și statui. Icoanele fuseseră și ele despicate cu toporul și stivuite În chilii, pentru a servi drept lemne de foc. O mănăstire, despre care babulea Îi vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și ulei, altele cu haine noi-nouțe cumpărate de la târg. Ceilalți săteni nu se lăsau nici ei mai prejos, astfel că, În scurt timp, granița se umplea de coșuri de saci și de pachete. Era de ajuns apoi să sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de la tatăl ei o imaginație bogată și, atunci când stătea În fața icoanelor și-a sfeșnicelor, Își Închipuia fel de fel de lucruri, unele de-a dreptul coșmarești, astfel că slujbele Începură să i se pară din ce În ce mai scurte. Imaginea cupolelor și a clopotelor strălucind În soare i s-au Întipărit adânc În memorie. Ele s-au sedimentat atât de profund În conștiința ei, Încât de fiecare dată când e departe de satul ei natal, le aude tânguindu-se prin ceață... Fiecare oaspete sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
singură păpușă, Marusia, un căluț de lemn și un ursuleț de pluș, pe care Îi culca sub perna ei. Ziua se juca „de-a slujba“ cu Gligori, improvizând În spatele casei un altar. Străchini vechi și oale ruginite le serveau drept clopote, iar crengile Înflorite de mălin, drept sfeșnice și candelabre. Biserica era o salcie pletoasă, icoanele - frunzele de brusture, iar lumânările - clopoțeii și narcisele culese din cimitir. Gligori era preot, iar Mașa, când dascăl, când pălimar. Înarmați cu cădelnițe confecționate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nas un „Doamne miluiește“ lung cât o zi de post, mai ciugulea uneori după terminarea liturghiei din sfântul potir ultimii stropi de undelemn sau vinul rămas de la Împărtășanie. Aceasta, desigur, ca să-și dreagă glasul... Știa să bată toaca, să tragă clopotele și să imite atât de bine vocea preotului și a dascălului și a Întregului cor, Încât de multe ori, trecând prin dreptul bisericii, bătrânele evlavioase se apucau să-și facă de zor semnul crucii, crezând că au Încurcat zilele obișnuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
său Prohor, Îmbăiați din primul tur, stăteau așezați la o măsuță joasă, cu bărbile frumos ajustate din foarfecă și cu omoplații acoperiți de ventuze: ridicau câte un păhăruț de tărie În cinstea gerului și a Bobotezei. La fiecare bătaie a clopotului ce suna de vecernie, Își aduceau aminte de vremuri de demult. ...A doua zi era ajunul de Bobotează. Seara, după ce se Întorcea de la vecernie, tatăl o punea pe Mașa să arunce banii În fântână. Banii aveau darul de a revela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atârnau ciorchini de păsări negre, le ascultau croncănitul amenințător și clătinau cu Îngrijorare din cap. Se așteptau să se Întoarcă războiul. Sau foametea. Ciuma sau holera. Sau reforma monetară. Din cauza căreia mulți Își pierduseră agoniseala de o viață. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic tămâiau copacii și se rugau fierbinte la icoane, căutând să scape satul de năpastă. Puhoiul de ciori creștea În fiecare zi. Stoluri negre soseau de dincolo de graniță. Poposeau pe stâlpii de telegraf, pe vagoanele de marfă staționate În gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
școlii, se aciuau În clopotniță, Își curățau pliscurile de crucile Înghețate. Dimineața Își luau zborul, topindu-se la orizont, și seara se Întorceau la cuiburile lor, ce semănau cu niște mușuroaie. Veneau tot mai multe și mai multe. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic bătrânii ieșiseră În ninsoare cu prapurii, cu icoanele făcătoare de minuni, ferecate În argint suflat cu aur, zadarnic coborâseră crucea de lemn, agățată deasupra iconostasului, pe care o desprindeau de la locul ei doar În noaptea de Înviere, zadarnic Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ei se revărsa o spumă albicioasă, ușoară ca un fum, ce acoperi podeaua. Imaginea entității cu trei țevi de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale cuprinse de o febrilă și În același timp placidă așteptare. Organul Extraterestrului, lung și subțire, aducând cu un tirbușon, și pâlnia spiralată căpătau forme și proporții neobișnuite În Închipuirea Mașei. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ciudate străbătând de-aci... - Și vreți să spuneți că sunetele astea se aud până acolo sus? - Se-aud, cum să nu se-audă, răspunse Extraterestrul. Toate se-aud, orice scârțâit de ușă, orice șoaptă, orice oftat... Sunetele stau sub niște clopote de sticlă. Le conservăm acolo În borcane. Le punem la păstrat. - Și ce faceți cu ele? - Din când În când, le degustăm. După ce se mai acresc, râse Extraterestrul. - Cum adică se acresc? se miră Mașa. - Așa cum se acresc la voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se În tufișurile de coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se depărtă făcându-le cu mâna În semn de rămas bun. Pe jumătate leșinat, abordă un taximetru și după câteva secunde de gândire, indică adresa prietenei sale. Capul Îi vijâia permanent, iar În partea posterioară, creerul mic suporta mii de clopote ce dăngăneau tot mai amplificat...!! În ce privește restul organismului, sistemul muscular Începuse să trepideze să se umfle - săgetat fiind, Într’o stare de amorțeală lentă, În timp ce cavitatea bucală era total congestionată!! Carla Îl Întâmpină iritată. „Bețivul dracului, se putea altfel?” - apoi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
semn de mari nenorociri ce urmează...!! Gata, În următoarele momente vom muri....!!” - strigă ea aruncându-se la pământ plângând isteric. O altă babă, mai urâtă, mai zbârcită decât diavolul Însuși, ținu neapărat să Înfricoșeze până la exasperare pe ce-i prezenți. „Clopotele unei biserici din senin au Început să zăngăne...! Au făcut așa de mare zgomot Încât a alarmat Întreg satul. Da, asculta-ți la mine. Era ora două noaptea, iar când sătenii au dat buzna să vadă, acolo nu era nimeni
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
biserici din senin au Început să zăngăne...! Au făcut așa de mare zgomot Încât a alarmat Întreg satul. Da, asculta-ți la mine. Era ora două noaptea, iar când sătenii au dat buzna să vadă, acolo nu era nimeni Însă clopotele continuau să se balanseze...!!” Unele femei Începură să bocească zgomotos iar copii țipau speriați de teama celor ce aveau să urmeze mai ales de prezicerea unor persoane isterice ce dădeau exemple de fantezie grotească, Încât sărmanii muritori așteptau momentul când
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mașinile de pompieri. Trebuie să fug. Ar putea să spargă ușa. Fac o orgie tipii ăștia cu topoarele lor. Și trebuie să am un alibi pentru asigurări. Fugi. În curte girofarele măturau copacii, roșu Închis peste gazon, ziduri și ferestre. Clopotul dăngănea, ding-dong, și mai adânc pe alee, cu urlete pasionale, lacome, se apropiau sirenele cu sunet mortal. Veneau alte camioane. De la fereastra podului Sammler se uită la Wallace cum iese În goană, cu brațele ridicate, explicând oamenilor cu căști ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Prin primăveri altoi, din ochi îi creșteau meri. Grămezi de fructe-n toamne și maldăre de frunze, M-acopereau pe inimă, pe coapse și pe buze. Din praful verii se-aduna noroi în toamne ude, Prin rostogolul iernii reci un clopot se aude... Cu un colind am geruit-o și-am pus pe ea beteală De gânduri felurite, de file ca la școală... În geam, pe vârf de munte, lumină-i o gutuie, Cu puful moale și-ochii mari se uită
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în picioare ca să fii sigură că ai rămas singură de acum încolo și încoace umblu așa (cu părul încărunțit în toate părțile) fără tragere de inimă și adus de spate fără să pricep limba despicată crescută la sân sub un clopot de sticlă (pledez nevinovat dar mă apuc de hoție onorată instanță). Netam-nesam Țopăiam (după ce te-am cunoscut cândva) pe-un picior subțire de plai fericit precum gașca de suflete trăitoare în rai (eram în cerul/spitalul al nouălea/nr.9
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
oare? De ea se tem până și strigoii, căci tot ce atinge se destramă. Cine e femeia aceasta care îmbrățișează focul fără să se ardă? Pasărea ce aduce laude lumii În timp ce ea se uita spre cer într-o transă de clopote auzeam pasărea ce aduce laude lumii cu trilurile sale Singura mea libertate Purta un vechi costum femeiesc cu inserții de dantelă pe umeri, o rochie neagră strânsă pe trup, care îi scotea puternic în evidență tocmai ce încerca să ascundă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la acest paradis unde puteam acționa și alege fără să cer voie. Iubeam cu inima neînsetată până să-i găsesc îmbrățișându-se pe culoarele liceului în timp ce eu intram în toaletă să-mi spăl rănile în izvorul ochilor batjocoriți Învățătorul Sunetul clopotului anunța sosirea călăului îmi amintesc cu fața la tablă acel glas venit parcă din alt veac; N-ai voie, trebuie să... Îi plăcea adesea să spună că imposibil nu este posibil să fi ignorat. Trebuia să tac, să învăț, și mai ales
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]