3,741 matches
-
foii, apăsa, Îi dădea drumul, o netezea cu podul palmei, după care caietul era iute răsucit și așezat În fața mea, gata de a fi folosit. Urma un nou toc; Întotdeauna Îi umezea penița lucitoare susurând din buze Înainte de a-l cufunda În cristelnița cu cerneală. Apoi, bucurându-se de fiecare trăsătură a fiecărei litere curate (mai ales pentru că terminasem caietul anterior Într-o mizerie totală), gravam cu infinită grijă cuvântul Dictée, În timp ce Mademoiselle cotrobăia prin colecția ei de teste de ortografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate, care, atunci când se contractau, Își zdrențuiau marginile rotunjite, devenind niște pete fluide și evazive și acestea se uneau din nou pentru a reface terminalele nefinisate. M-am cufundat iarăși În ceața mea personală și când am ieșit din nou din ea, suportul corpului meu culcat era acum o bancă joasă din parc și umbrele vii, În care se afundase mâna mea, se mișcau acum pe pământ, printre nuanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu susul În jos, pe marginea spațiului infinit, În timp ce gravitația terestră Încă mă ținea de călcâie, dar era gata să-mi dea drumul În orice clipă. Cu excepția a două ferestre de pe colț de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu tulbur aranjamentul de cuvinte din capul care mă durea, am urcat scara. Mama era Întinsă pe canapea cu ziarul Rech din St. Petersburg În mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce gândul meu se desprindea de ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele lor de mucigaiuri spre a se desprinde, spre a se agăța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-a prefăcut ea interesată. Și mie. Când eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar îmi plăcea. Mă cufundam în apă, era un mal lutos cu cotloane de raci și-i scoteam de acolo. Mâncam și eu, mai demult. Cu o scordolea după tot dichisul... — Așa, da, văd că știi rostul racilor, a râs ea. Cu mujdei din nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i-l, i-ar fi rămas la fel de străin, după cum străine, false mi-ar fi fost și vorbele. — Și eu mă gândesc că ne amintim din trecut doar lucruri neînsemnate. Pentru noi, amintirea poate mai înseamnă ceva, dar pentru ceilalți? Zâmbea cufundată în înțelepciunea spuselor ei. Mai pregătea cine știe ce profunzime. — Prea puțin le pasă celorlalți de amintirile noastre, i-am răspuns. Totul e să povestești cât mai frumos. Să-i captivezi. — Chiar inventând? — Ce importanță mai are? Un trecut încărcat, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-a dus la Văcărești. Ieșiserăm dimineața împreună în oraș. Erau primele ninsori. Nu aveam chef de mers la serviciu. Nici ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
citiserăm prin cărți sau unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și mă cufundam în autolectură. O satisfacție tâmpă, spun acum, dar atunci mă simțeam important, dădeam lecții contemporanilor, contribuiam chiar, cu talentul și integritatea mea („mă cunoștea dom’ Nae“), la asanarea morală a societății care pornise pe noul drum. Era prin ’91-’92
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o sacoșă se ițesc o franzelă și o umbrelă galbenă, de damă. Întins într-o rână, ca la ospețele romane, cu capul sprijinit în mâna dreaptă, moșul privește defilarea Bulevardului, a mașinilor de pe Brezoianu, a schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și în dimineți ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș pleca în câmp, să privesc ierburile, să înghit depărtările, să mușc din orizontul cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva cuiva. Eram împăcat cu mizeriile clipei și ale zilei, cu viața de nenoroc pe care o duceam alături de toți ceilalți amărâți ai unei istorii și ai unui timp care nu mai aveau nici o noimă. Nici o coerență. Preferam să mă cufund în astfel de înserări mocirloase, așteptând troleibuze de care puțin îmi păsa dacă vin sau nu la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând să-mi primească spovedania. Porneam uneori și în inima nopții spre acea biserică a izbăvirii din mine. Rătăceam întru căutarea ei pe străzile pustii ale orașului, străzi cufundate în întunericul desăvârșit pe care ni-l dăruia înțeleapta grijă a partidului și a conducătorului său și mai înțelept de a nu consuma prea multă electricitate. Străzi dintr-un oraș ca un cimitir, în care din când în când mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venită din cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe oricine s-ar fi avântat într-acolo. M-am bucurat că locuiam în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi birui primele reacții de iritare, de respingere, de dispreț și condamnare. După ce toate acestea trec, văd cum Lumea se așază în matca ei, limpede, clară, cu rosturile ei bine conturate, cu luminile ei sporite de umbrele în care se cufundă. O Lume pe care, coborând, o simt ca un glob din vălătuci de iluzii, de chemări, de așteptări și doruri de împliniri. Am tot coborât în ea fără să știu încotro merg. Acum, ajuns aproape de capăt, o văd doar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
comparație cu ceea ce fac unii dintre cei care i-au succedat. O moștenire preluată și cu ale ei bune, dar mai ales cu cele rele. Nu simt nevoia nici acum să-l evoc. Amintirea lui a rămas atât de adânc cufundată în mine, întipărită în mine, încât nu am ce să-mi amintesc. Așa cum nu poți să-ți amintești despre o mână, despre un picior, chiar dacă nu le mai ai. Te incomodează absența lor, îți îngreunează gesturile, îți modifică felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
solidari în această lume a Bibliotecii, respirăm același aer de atât amar de ani, ne atingem mâinile de aceleași prăfuite colecții de ziare sau vechi tomuri, lăsăm și eu, și ei, la intrarea în Bibliotecă, deoparte grijile zilnice și ne cufundăm în marea taină închisă între acești pereți. Nu credeam, în urmă cu peste treizeci de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochii alunecă mecanic, prefăcându-se că urmăresc șiruri-șiruri de cuvinte ordonate geometric, dar al căror înțeles nu mai ajunge până la mine. Îmi place să iau volume în limbi pe care nu le înțeleg, enciclopedii turce, de exemplu, și citesc metodic, cufundat în foi, pagini întregi, cu voci care nu-mi aduc nici o informație, cu titluri care nu mă îmbogățesc. E una dintre perversele plăceri ale scufundării în Moarte... De câtva timp mă agăț de un dicționar latin-român. Am învățat latină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se cu un geamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu orice preț să-mi recuperez servieta. Aveam acum un motiv și mai temeinic decât amărâtele acelea de chei cu care aș fi deschis ușa garsonierei, aș fi intrat în casă și m-aș fi trântit în pat, lăsându-mă cufundat în somnul deplinei uitări. Manuscrisul acela trebuia recuperat. Era o datorie morală către literatura română, în primul rând, căreia îi pierdusem o capodoperă. Nu l-am mai găsit. Așa cum nu mi-am mai găsit nici servieta. Ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Venea la cofetăria „Tineretului“ și își întindea pe măsuța de lângă sobă teancuri de caiete, agende, creioane, fel și fel de foi, un borcan cu lipici și un fel de foarfece ciunt, cu un braț rupt la jumătate. Scria cu sârg, cufundată în taina ei. O bătrânică rotundă, cu fața roșie, ochi mici, părul alb, des, tuns scurt. Am încercat să discut și cu ea. Zâmbea întruna, aprobându-mă, orice i-aș fi spus. Din frânturi de fraze, din zâmbete însoțite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]