3,549 matches
-
că n-ai să-ți amintești niciodată... Rowe Își aduse aminte de un șobolan mort și de un polițist, apoi de o sală de tribunal ticsită de oameni, pe fețele cărora se zugrăvea mila. Capul judecătorului era plecat, dar Rowe deslușea aceeași milă Îngrozitoare pe degetele bătrînești ce se jucau cu un stilou Eversharp. Simțea nevoia să le strige: „N-am nevoie de mila voastră! Mila e crudă. Ea distruge totul. Dragostea Însăși e În pericol, cînd mila dă tîrcoale În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sper să devin una dintre cele mai bune și mai cunoscute tenismene din lume. Pe mine mă cheamă Elena Roșu și am aproape 11 ani. Învăț la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, această școală ca o cetate, în care poți să deslușești tainele învățăturii. Sunt în clasa a IVa, iar sala mea de clasă este la parter și am numit-o clasa albastră. Îmi place mult această culoare care mă îmbie atât la studiu cât și la relaxare. Când am pășit pentru
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
de mic copil. Îmi amintesc când mama sau bunica îmi citeau în fiecare seară, înainte de culcare, câte o poveste. Eu adormeam cu gândul la personajele din povești: prințese, feți-frumoși, pitici și balauri. Când am învățat să citesc, am început să deslușesc singur poveștile și mi se păreau uluitoare. Parcă puteam pătrunde cu ușurință în lumea fascinantă din cărți. Așa s-a întâmplat într-o după-amiază pe când citeam povestea „Palatul de cleștar”. În câteva momente m-am trezit într-un castel cu
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
pini și mesteceni viguroși. Își purta solemn cușma de nori pufoși și fredona, parcă, o baladă din spuma undelor zdrumicate pe pietrele lucioase. Când am înaintat pe cursul apei cristaline, o uliță îngustă își deschise brațele spre mine. Atunci am deslușit într adevăr frânturi de baladă: vioara lui Ciprian Porumbescu răsuna în desișul munților, care ascultau cucernici. Ecourile muzicii s-au topit încet și tainic. Liniștea domnea peste împărația naturii. Deodată, dangătul clopotelor de la biserica mânăstirii săltă peste portativul pădurii, unduindu
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
despre vreme, care n-au reușit să dezghețe atmosfera, am făcut primul pas. Fără capacul carcasei, Cora părea extrem de vulnerabilă... ledul Îi pâlpâia rugător, hard-diskul torcea lin... La un moment dat, lucrurile păreau că vor intra pe un făgaș interesant; deslușeam chiar posibilitatea unui final fericit, Însă vârsta și-a spus cuvântul. Din cauza preludiului prelungit, curentul micului ventilator mi-a provocat o criză de lumbago, iar țepii plăcii de bază s-au arătat neiertători cu o zonă sensibilă a epidermei. Când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fundal, unii l-au recunoscut a fi Roma. „Afară“, de altfel, se vedea o Înghesuială teribilă, oamenii priveau curioși spre noi, strivindu-și nasurile de geam și așezându-și palmele ca niște cununi În jurul tâmplelor, În efortul inutil de-a desluși ce se petrecea „Înăuntru“, În timp ce, În spatele lor, lungi cohorte de mașini stăteau blocate În trafic. Din când În când, un câine trecea În pas grăbit, oprindu-se doar pentru a slobozi câțiva stropi În direcția noastră. Spre sud se afla
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
sentiment colectiv și se folosea de el din plin. Cum codul lumii acesteia nu-mi devenise încă familiar, mă îngrozea misterioasa putere a individului. Păream o turmă mînată de-un văcar. Cel dintîi consiliu s-a desfășurat în obscuritatea abia deslușită în seara timpurie a unei săli de clasă. Asfințitul intra prin ferestre, profilînd siluetele din bănci. Pe un teanc de manuale, la catedră, lampa zugrăvea pe perete, uriașe, două umbre: cea spătoasă a directoarei și cea costelivă a lui Costică
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de linguri și coveți. De la gospodarii din vale căpăta pe ele făină ori cîteva bulendre. Ținea și porcul ghebos, deși nădejdea tot la bureții uscați era. Înșirați pe sfoară, atîrnau sub streașină. În spatele casei, pe o spinare de deal, am deslușit cîțiva haragi de vie. Ajunsesem la un bordei cu acoperișul surpat. Printre scîndurile rărite de la ușă, ne privi un ochi crescut de spaimă. Era chiar una din neșcolarizate care ne deschise temătoare. - Tu ești, Floareo? - Eu, conașule. - Unde-i tac
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
care azvîrlea cu bolovani în mă-sa: «A, mamó, stai să-mi dai să beau!» La douăzeci de ani Victor se însura a șasea oară: două dintre neveste muriseră iar pe trei le alungase el.” De pe cărările pădurii care se deslușeau în luciul tocit al frunzișului ieșeau cîrduri de țigănci, cocîrjate sub panere de nuiele și coșuri din scoarță de tei, pline cu bureți. Stafidite, cele bătrîne erau urîte și schiloade. Ochioase și frumoase, țigăncile tinere priveau la noi cu plăcere
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe-o piatră. - Te înscrii? Nu te înscrii... Ba ai să te înscrii. Nu poți opri cu curul Siretul. În ce mă privește, nici pe departe nu reușeam să fiu atât de lapidar și explicit ca Nică Grigoraș. Încercam să deslușesc oamenilor evoluția micii proprietăți, de la hectarele multe ale părinților la cele puține ale fiilor. Ce va rămîne nepoților? Divizarea era o lege implacabilă și, nu încape îndoială, o sărăcie progresivă îi amenința pe toți. Oamenii mă ascultau fără să răspundă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pentru mine un moment potrivit reflecției. Și ceilalți, derutați de amploarea ultimelor noastre acțiuni, ca și de consecința lor imediată - jena financiară, păreau tentați să facă evaluări. Priveam În urmă și ne mira felul În care evoluaserăm, Încercam să ne deslușim. Oare cum de deveniserăm așa de politici, după ce porniserăm la drum doar ambetați de pura literatură? Unde se produsese derapajul, cine sau ce Îl provocase? Ne doriserăm oare cu adevărat să ajungem aici? E doar plastică socială, spunea Sorin. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mai Întâi cu Laura. Andreea s-a supus, poate ca să-i mai treacă vremea până venim noi, poate ca să-i câștige Încrederea. Fac presupunerile astea până apuc să-i văd și fața. E răvășită, buimacă, ochii ei mijiți nu mă deslușesc Încă din penumbră, părul Îi cade pe obraji. Zâmbește duios, cu buze roșii, probabil fierbinți, ar fi o icoană frumoasă a dimineții de după, cu obrazul văpaie, aproape portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe Venus goală ? De ce unii îl vor precursor al modernilor și chiar primul lor pictor mitic ? Sugera celor lipsiți de fantezie să privească îndelung norii, igrasia zidurilor, petele de cerneală sau urmele capricioase ale zațului de cafea, în care se deslușesc orașe și lumi fantastice și lupte de cavaleri în peisaje fastuoase. Apropierea portretului Simonettei Vespucci de... un Cap de femeie pictat de Georges Braque în 1942 ? Sia Strihan ceruse în repetate rânduri opinia tinerei studente asupra acestei replici, peste timp
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc să deslușesc doar o scurtă întâmplare, cu zei capricioși, ușor de dezamăgit. De părinți m-am despărțit de prea multe ori, pierderea prietenilor mă găsește tot mai resemnat. Dar Poetul ? Pierderea acestui prieten e poate o dreaptă lovitură, să mă fortifice. „Ne-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
surdina știută. Bâjbâie, reușește să găsească pastila, cafeaua ; închide ochii, soarbe repede. Cât costă o sorbitură când cafea se găsește doar la piața subterană cu preț înzecit ? Se află cu toții la ora cafelei. Ceștile peste tot, aburind. Se răsfoiesc ziarele, deslușește frânturi din evenimente familiale, mondiale, surprinde obișnuitele știri despre piață și aprovizionare, despre programul televiziunii, despre meciuri și rația lunară de benzină, divorțuri și denunțuri. Așadar : ziua îl recuperează din fundul pâclos, să-și regăsească liniștea astmatică, gâfâitoare, maniile, disperarea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe Krog, ăla care s-ar putea să și zboare, dar văd că o grămadă de lume a luat-o pe urmele lui, le-am spus tovarășilor mei. Ne pitirăm după stânci și ne uitarăm la mulțimea de pe câmpie până ce deslușirăm femei nenumărate, uriași cu capetele acoperite de coarne de cerb și o grămadă de alte neamuri. Nu ne zăriseră, așa că se duceau drept spre peștera pe care o părăsisem, fără să se grăbească. N-am mai așteptat și am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asta? Sunt eu jumătatea lui Moru, sfertul lui, optimea lui, sau cât sunt eu, Tată? - Semnele alea arată stirpea Tatălui. Da, am spus Într-un târziu. - Și Îți mai arată ceva și ție. Ceva ce tu și numai tu o să deslușești, Îmi spuse Enkim posomorât. Dădu să mai Întrebe ceva dar se uită la mine pe sub sprâncene și Își continuă povestea. După ce Îl gonisem (el spusese din nou: după ce ne hotărâsem să dăm drumul vicleșugului!) se ascunsese În munții pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sosit În triaj dintr-un alt oraș sau că au coborît dintr-un autobuz, privind cu seninătate și indiferență În jur, ducînd un geamantan de carton cu o cămașă, două gulere și o cravată. Și, totuși, În Înfățișarea lor se deslușește legenda marilor distanțe - un fel de singurătate atomică. Fiecare din ei este un grăunte de rugină umană ce se mișcă sub ochii cerului trist, plecat asupra lui, fiecare se rostogolește fără odihnă, pe Întinsul uriaș și sălbatic al pămîntului - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
apă sidefiu-cenușie. CÎnd se lumină bine, descoperi un șir lung de insule și bancuri de nisip care alcătuiau o barieră pustie Între mare și țărm și care Închideau acest golf sau canal, În care se afla. Departe, spre apus, se deslușea linia țărmului, care era tot jos, nisipos și parcă pustiu. Apa cenușie și răcoroasă a dimineții bătea ușor În flancurile vasului: din imensitatea vijelioasă a mării ajunsese În monotonia pustie a acestui țărm. Un țărm atît de arid și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
foc că n-a fost“ - zic. „Aș putea să-ți povestesc cîteva Întîmplări tare ciudate, aș putea să-ți povestesc lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei“ - i-am zis - „și nu prea văd cum ai să le deslușești decît dacă exista, vorba aia, un glas ce vine de dincolo de mormînt.“ Ei bine, a Încremenit, nu alta. În clipa aia s-a uitat drept În ochii mei și-a zis: „Cine a fost Lydia? A cunoscut vreo femeie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai sînt două săptămîni“ - am zis. „Nu contează“ - a zis. „Ești pregătită. Ți-a venit sorocul, fără Îndoială, ți-a venit sorocul.“ Și chiar așa a fost. Bineînțeles că asta era... asta-ți și spuneam, măi băiete!... așa s-au deslușit toate. „Doi... doi“ - spunea primul glas și „Douăzeci... douăzeci“ - spunea celălalt... La douăzeci de zile după ce-a trecut Ed Mears pe la noi pe-acasă, la zece fără douăzeci de minute negreșit, În a șaptesprezecea zi a lui octombrie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
L-am scos nerăbdător din rucsac și l-am desfăcut. Eram tare curios să văd cum răspunsese la povețele mele de îndreptare morală. Am ridicat scrisoarea în dreptul ochilor, să nu mă orbească soarele. Preț de câteva secunde n-am putut desluși nimic, apoi mi-am dat seama că țineam în mâini propria mea scrisoare. Am întors-o pe toate părțile, neinteresant. Metro-, homo-, transsexualul sorbonard se mulțumise să-mi corecteze greșelile de franceză, băgase misiva mea creștinească într-un plic roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
până la grilajul care împrejmuia Grădina Botanică. Acolo m-au luat în primire mamele și fiicele bucureștene. Eram un biet invalid de război. După zece minute de orbire mi-am recăpătat un sfert de vedere și, prima imagine pe care am deslușit-o, a fost cea a scutierilor și a TAB-urilor, care încolțeau manifestanții din spate, dinspre cartierul Militari. Strânși ca într-o menghină, luptătorii de gherilă răspunseră cu huiduieli, pietre și ciomege cu rază medie de acțiune. Scutierii se apropiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
remanență a retinei, dar acum toate faptele pe care și le amintea sau imagina se petreceau pe marginea acelei gropi albe săpate În pământul cenușiu. El se afla pe marginea ei, cu ochii ațintiți spre centru unde nu putea să deslușească nimic din cauza strălucirii. Rămânea tot timpul cu fața spre ea, deși se mișca adăugând pași spre stânga sau spre dreapta. Aceeași deplasare pe circumferința petei albe o aveau și alte persoane cu chipurile cenușii, pământii, cele mai multe necunoscute, dar printre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]