6,113 matches
-
-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi fost poftit. Judecătorul zâmbește cu cumsecădenie, dar Își reia fără păsuire iscodeala: — Ești tu oare necredinciosul pe care-l zugrăvesc unii? Mai mult decât o Întrebare, e un strigăt disperat de ajutor, pe care Khayyam nu-l respinge: — Pun la Îndoială zelul bigoților, dar n-am spus niciodată că Unul Înseamnă doi. Ai gândit-o vreodată? — Niciodată, Dumnezeu mi-e martor. Pentru mine, e de-ajuns. Și pentru Creator, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Apoi moștenitorul a murit. O febră subită, fulgerătoare, nemiloasă. Medicii s-au străduit În zadar să prescrie sângerări și cataplasme, după două nopți s-a stins. S-a spus că era vorba de deochi, poate chiar de cine știe ce otravă insesizabilă. Disperată, Terken și-a venit, totuși, În fire. Odată trecut doliul, a făcut să fie desemnat ca moștenitor cel de-al doilea dintre fiii ei. Malik Șah s-a lăsat repede convins, l-a copleșit cu titluri cu totul surprinzătoare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
destul de Înalt, un metru optzeci și trei, travestirea mea Într-o femeie persană n-ar fi Înșelat nici un soldat, oricât de prost observator ar fi fost. Cealaltă soluție era aceea de a-i trimite, conform sfaturilor lui Djamaledin, un mesaj disperat prințesei Șirin. I-am vorbit În acest sens „mamei” mele, care mi-a dat dreptate; auzise vorbindu-se despre nepoata șahului asasinat, se spunea că era receptivă la suferințele oamenilor sărmani, propuse să-i ducă o scrisoare. Problema era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cealaltă parte a patului, dar Șirin dormea goală, cu capul pe gâtul meu, cu sânii lipiți de coastele mele, nimic de pe lume nu m-ar fi putut face să mă mișc. Îi sorbeau răsuflarea, parfumurile, noaptea, Îi contemplam genele, Încercam disperat să ghicesc ce vis de fericire sau de spaimă le făcea să freamăte. Când se deșteptă, primele zgomote ale orașului ajungeau deja până la noi. A trebuit să dispar În grabă, făgăduindu-mi să dedic cărții lui Khayyam următoarea noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
propriilor guverne Înmărmurite. În oraș, admirabila solidaritate a străinilor Îmbărbătă spiritele. Dar situația rămânea precară. Pe 18 aprilie, Wratislaw telegrafia la Londra: „Pâinea este rară astăzi; mâine, va fi Încă și mai rară”. Pe 19, un nou mesaj: „Situația este disperată, se vorbește aici de o ultimă tentativă de a sparge Încercuirea”. Într-adevăr, În acea zi se ținea o Întrunire În fortăreață. Fazel anunță că trupele constituționaliste Înaintau dinspre Rasht spre Teheran, că puterea În funcție era pe cale să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
interzis, am simțit cum îmi scade curajul și crește în mine frica. Stăteam cu spatele spre băiat și tremuram. Îmi țâșnea transpirația prin toți porii. Un lucru știu însă, că eram mai curajos ca mulți alții. Fără îndoială, și mai disperat ca mulți alții, din cauza bolii copilului. Curajul și disperarea m-au împins în călătoria asta. Și nu vreau să aud de la tine că sunt laș și așa mai departe. Și nu vreau să aud că nu ți s-a îndeplinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a spart și necazul meu a țâșnit afară ca puroiul din rană, căci fiind așa departe de casă, te-ai mărturisi și unui măgar, dacă te-ar întreba: «Cum îți merge, măi omule?» Prin urmare, i-am povestit cât de disperat eram eu și cât de nebună femeia și cât de rău o duceam, până când colonelul mi-a tăiat vorba. M-a asigurat că acum știa destul ca să-mi poată da o mână de ajutor, iar eu trebuia să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de interne, Domnule prim-ministru, primesc telefoane de la toate ziarele, spuse el, cer să le fie furnizate copii ale scrisorii care tocmai a fost citită la televizor În numele morții și pe care eu, În mod deplorabil, nu o cunoșteam, Nu disperați, dacă am hotărât să păstrez secretul am făcut-o numai ca să nu trebuiască să suportăm douăsprezece ore de panică și Învălmășeală, Și atunci ce fac, Nu vă faceți griji În legătură cu asta, cabinetul meu va distribui scrisoarea chiar acum prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
belșug să se Îndoiască de virtuțile consolatoare a ceea ce spuneau În acel moment. Același lucru se petrecea cu terapeuții minții pe care ministerul sănătății, grăbindu-se să imite măsurile terapeutice ale bisericii, Îi trimisese să-i ajute pe cei mai disperați. Căci nu de puține ori un psiholog, exact În momentul În care Îl sfătuia pe pacient să lase lacrimile să curgă ca fiind cel mai bun mod de a alina durerea care-l chinuia, izbucnea Într-un plâns convulsiv amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
o impresiona pe moarte era faptul că i se păruse că auzise În acele cincizeci și opt de secunde de muzică o transpunere ritmică și melodică a oricărei vieți omenești, obișnuită sau extraordinară, prin tragica ei scurtime, prin intensitatea ei disperată, și de asemenea din cauza acelui acord final care era ca un punct de suspensie lăsat În aer, În gol, peste tot, ca și cum, În mod iremediabil, Încă mai rămăsese ceva de spus. Violoncelistul căzuse Într-unul dintre păcatele omenești care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
unei perfuzii care îți picură în vene, din contră, această situație ar trebui să fie una care unește oamenii, eu tac, am lăsat-o în urmă pe Gheula, nu mă uit înapoi, nu pot decât să îmi imaginez câte eforturi disperate se depun în jurul ei pentru a-i salva viața, medicul acela tânăr se apleacă deasupra trupului îmbibat de fum și durere, iar în timp ce mă gândesc la dragostea aceea sufocantă a ei, la viața aceea plină de amărăciune și otravă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
figura lui de victimă se încorda deodată, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru a o mulțumi, spunea chipul său, nu există nici un om pe lume care ar putea face mai mult. La amiază deschideam și închideam disperată frigiderul gol, mă duceam în livadă, culegeam portocale iarna, le decojeam și plângeam, iar toamna struguri roșii și albi, cu sucul gros curgându-mi printre degete, și vara prune, și când Udi se apropia de pădure, făcându-mi cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acum este cât se poate de indiferent la tot ceea ce facem, nu i-ar păsa nici dacă am înghiți otravă, doar hainele mele protestează, nimic nu mă mai încape, jeanșii nu mai pot fi încheiați, costumul cel nou îmi încinge disperat corpul, doar câteva rochii de vară largi și fără formă, pe care le cumpărasem într-o zi, îmi mai acoperă rotunjimile transpirate în timp ce intru în cămin, iar fetele mă privesc surprinse, la început crezuseră că sunt însărcinată, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de speranță, ce face tata, iar eu răspund acru, nimic nou, cum stai cu temele, după care începe ceremonialul obișnuit al căutării caietelor și orarului, întreg ghiozdanul este răsturnat pe covor, gume mestecate lipite de caiete și cărți, o privesc disperată, nu știu cu ce să încep, a uitat din nou să își noteze ce avea de făcut ca temă sau nu apucase să copieze de pe tablă, profesoara șterge tabla tot timpul înainte să apuce și ea să copieze, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
putut-o da, eu îl privesc uluită, cum îi voi putea dovedi că se înșală. Înnebunită, murmur, toată ziua am fost la serviciu, nu am nici un chef să mă culc cu cineva, el strigă, mincinoaso, am văzut cât erai de disperată azi-dimineață, nu îți pasă că asta mă îmbolnăvește, important este să îți primești tu pula, eu sunt înspăimântată, încerc să îl calmez, Udi, ce ai pățit, voiam să fac dragoste cu tine pentru că te iubesc, pentru că suntem soț și soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
soarelui, pornesc încălzirea, am impresia că ies flăcări din mașină, însă ea încă tremură, ochii ei sunt lipsiți de orice expresie, abia mai respir, broboane de transpirație fierbinte mi se rostogolesc pe frunte, alunecându-mi în gura uscată, le înghit disperată, setea preia controlul trupului meu, deschid gura și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe și întunecate, le înghit mulțumind pentru ele, ochii mi se topesc din pricina dogorii, pare că orașul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cum alunecă pe gât și cum fac poc în stomac! Sunt reeeeeci... și-ți rămâne apoi un gust în gură... Numai când îmi aduc aminte și mă trec fiorii... Era cât pe-aci să-i vomit, dar am făcut eforturi disperate să mă abțin. Dacă i-aș fi vomitat, ar fi trebuit să-i înghit iar și nu suportam ideea. Simțeam că o să mor, așa că i-am ținut bine în mine, pe toți trei. Și ce s-a întâmplat dup\ aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
apă negru, dar Cavaleristul a încercat să mă convingă de faptul că era un licurici autentic. Nu aveam nici un motiv să-l contrazic, așa că l-am lăsat în pace. Licuriciul părea cam adormit, dar cu toate acestea făcea parcă eforturi disperate să se cațere pe pereții alunecoși ai borcanului și cădea mereu înapoi. L-am găsit în curte. — În curtea căminului? am întrebat eu, mirat. — Bineînțeles. Știi hotelul de a-al-alături? Acolo se practică lansarea licuricilor pentru oaspeți. Acesta, bietul de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nit, încercând să-l ocolească, și-a prins un picioruș într-o crustă veche de vopsea. A pornit apoi spre dreapta și după ce s-a convins că drumul era blocat, a luat-o înapoi, spre stânga. Până la urmă, cu eforturi disperate, s-a cățărat până în vârful nitului și a stat chircit acolo de parcă rămăsese fără suflare. Multă vreme nu s-a mișcat deloc. Cu mâna pe balustradă, am rămas cu privirile ațintite pe licurici, studiindu-l îndeaproape. Nici licuriciul, nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de nebuni, cu ziduri înalte și porți încuiate, un loc scârbos în care nu exista nici un pian. Nu știam ce să mă fac. Tot ce știam era că vroiam să ies cât mai repede de acolo, așa că am făcut eforturi disperate să mă vindec repede. Șapte luni... șapte luni de coșmar. Atunci am început să fac riduri. Reiko zîmbi, trecându-și limba peste buze. — Imediat după ce am ieșit din spital, am cunoscut un bărbat și m-am căsătorit. Era cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am crescut printre fete la colegiul acela, doar ți-am mai spus. Vreau să știu ce gândesc bărbații, cum sunt alcătuite trupurile lor... și nu din reviste la femei, ci prin studii de caz. — Studii de caz? am mormăit eu, disperat. — Eu vreau să știu orice, să încerc orice, dar prietenul meu nu acceptă nimic. E foarte rezervat, se supără și mă face obsedată sau nebună. Nu mă lasă nici măcar să i-o sug. Sunt dornică să știu tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
într-un loc ca acesta... de fapt, singura noastră bucurie. Îmi fac mereu timp să-ți scriu, numai că o dată aflată în fața foii de hârtie, încep să mă simt deprimată, mi se face inima cât un purice. Am despus eforturi disperate să-ți scriu această scrisoare și numai pentru că m-a certat Reiko că nu ți-am scris. Te rog să nu mă înțelegi greșit. Aș vrea să-ți spun o mulțime de lucruri, dar nu sunt capabilă să le aștern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
finală, le și uitam complet, și de fiecare dată cînd le reciteam mă miram de ele și mă Întrebam cum reușisem. Deci stăteam Întins, fărĂ să mă mișc, cu pernele alea drept prieteni și eram disperat. Nu mai fusesem niciodată disperat, nu cunoscusem disperarea adevărată - și de atunci n-am mai fost niciodată. Îmi lăsasem fruntea pe carpeta persană care acoperea patul, o saltea cu arcuri pusă direct pe podea, și carpeta era plină de praf și eu stăteam Întins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nu cunoscusem disperarea adevărată - și de atunci n-am mai fost niciodată. Îmi lăsasem fruntea pe carpeta persană care acoperea patul, o saltea cu arcuri pusă direct pe podea, și carpeta era plină de praf și eu stăteam Întins și disperat și pernele alea erau singurul meu sprijin. Dar ce texte erau alea? — Unșpe povestiri, un roman și niște poeme. — Of, bietu’ de tine. — Nu. Nu eram așa de bătut de soartă, pentru că mai aveam și altele În mine. Nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lui și de aspectul spongios al pielii sale, lucruri care m-ar fi dezgustat la oricare alt bărbat. Atunci mă opream și mă sprijineam de un copac și reușeam cu greu să-mi stăpânesc lacrimile până când ajungeam acasă, simțind nevoia disperată să intru în apartament ca un animal rănit care se târâie spre vizuina sa. Știu că sună ridicol, dar așa simțeam. Când ești îndrăgostit, mintea îți e înțesată de clișee amoroase care devin și mai prezente când ești părăsit. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]