4,261 matches
-
treptată a Italiei. Desemnarea unui centru fortificat cu titlu de capitală a noului ducat este importantă și prin aceea că anterior, când trăiau în Pannonia, longobarzii evitaseră să locuiască în așezări urbane. Longobarzii și-au menținut noua orientare în toate ducatele create ulterior. De la "Forum Iulii", Alboin a ajuns în continuare la Aquileia, cel mai important nod de comunicații din nord-estul Italiei, și capitala administrativă a provinciei "Venetia". Sosirea iminentă a longobarzilor a avut un considerabil impact asupra populației orașelor; Paulin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
atragă pe franci într-o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost la rândul său ucis. El a capturat întreaga pradă de la franci, alături de cea preluată anterior de la Ragilo. În cele din urmă, a reușit să îi alunge pe franci din Ducatul de Trento. Paul Diaconul notează că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I de Neustria (584), Euin s-a căsătorit cu una dintre fiicele ducelui Garibald I de Bavaria, pe care cronicarul
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
așteptarea armatei bizantine promise de împăratul Mauriciu, care însă nu va veni niciodată. La rîndul său, ducele franc Cedinus, împreună cu alți 13 duci, a invadat nord-estul Italiei, după care a pornit în marș către vest. Pe parcurs, ajuns pe teritoriul Ducatului de Trento, el a distrus fortărețele din Tesana, Maletum, Sermiana, Appianum, Fagitana, Cimbra, Vitianum, Bremtonicum, Volaenes și Ennemase. Din cauza dizenteriei care lovea armata sa și a lipsei întăririlor promise de bizantini, Cedinus a încheiat un armistițiu pe 10 luni și
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
a rezolva problema răscumpărării cîtorva prizonieri tridentini capturați în timpul războiului, ceea ce a și făcut. De asemenea, Euin a reușit la rîndul lui să negocieze încheierea păcii cu francii. Euin a murit înainte de ianuarie 595, când este deja înlocuit la conducerea ducatului de către Gaidoald, descris de Paul Diaconul ca fiind "un om bun și catolic ca religie".
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
Aripert a refuzat să îi acorde sprijin vasalului său, dat fiind că intenționa să mențină bunele relații atât cu papalitatea cât și cu Imperiul Bizantin. În paralel, el căuta să își impună o mai mare autoritate asupra conducătorilor longobarzi din ducatele din Langobardia Minor (sudul Italiei): Spoleto și Benevento. Aripert a căutat să câștige prietenia papei Ioan al VI-lea, donând Sfântului Scaun unele pământuri montane din Alpii Cotici. Această amiciție nu i-a ajutat prea mult, domnia sa fiind marcată de
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
prin care Sutri și unele orașe de pe colinele din Latium (de exemplu, Vetralla) erau acordate Papalității, "ca un cadou către binecuvântații apostoli Petru și Pavel", conform descrierii din "Liber Pontificalis". Aceste teritorii constituiau prima extindere a teritoriului papal dincolo de limitele Ducatului de Roma, evenimentul reprezentând începuturile Statului papal. Între timp, împăratul iconoclast Leon al III-lea l-a trimis pe Eutychius, ca nou exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la Napoli, el a
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la Napoli, el a încheiat o înțelegere potrivit căreia Liutprand ar fi urmat să îl atace pe papă dacă grecii l-ar fi sprijinit să supună ducatele longobarde din sudul Italiei, Spoleto și Benevento, care dădeau tot mai vizibile semne de independență față de puterea centrală de la Pavia. Cei doi duci în cauză, Thrasimund al II-lea și Godescalc, s-au supus — deși controlul central asupra lor nu
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
au murit. La puțină vreme după moartea lui Grigore al III-lea din 741, Zaharia a fost ales în Scaunul Apostolic; Liutprand a fost bucuros să semneze un tratat de pace pentru 20 de ani și să restituie orașele din Ducatul de Roma pe care le cucerise. Petrecând mulți ani pe tron și ajungând în situația de a aduce aproape integral Peninsula Italică sub o singură stăpânire, Liutprand a murit în 744 și a fost înmormântat în biserica "San Pietro in
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
și-a început domnia în Bavaria pe când era încă un copil, fiind sub tutela majordomului franc Pepin cel Scurt, după ce tatăl lui Tassilo, ducele Odilo de Bavaria, murise în 747, iar fratele vitreg al lui Pepin, Grifo încercase să preia ducatul pentru sine. Pepin l-a înlăturat pe Grifo și l-a instalat pe tânărul Tassilo ca duce, dar sub suzeranitate francă. Mai tîrziu, în 757, potrivit "Annales regni Francorum", Tassilo a fost confirmat ca vasal al lui Pepin pentru pământurile
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
de al treilea fiu al ducelui Henric al IX-lea de Bavaria, alături de Conrad și Henric "cel Mândru". El a moștenit posesiunile familiale din Suabia, inclusiv comitatele de Altdorf și Ravensburg, atunci când fratele mai mare, Henric "cel Mândru" a obținut ducatele de Bavaria și de Saxonia, iar fratele mijlociu Conrad a urmat cariera ecleziastică. Henric a aranjat căsătoria lui Welf cu Uta, fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin de Rin. La moartea lui Godfrey din 1131, a izbucnit o dispută
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
deceniu mai vârstnic decât nepotul său de soră, în timpul domniei căruia s-a desfășurat și cea mai mare parte a activității lui Welf. Atunci când unchiul lui Frederic Barbarossa, regele Conrad al III-lea al Germaniei din dinastia Hohenstaufen, a confiscat Ducatul de Bavaria în 1142, Welf s-a alăturat răscoalei începute de fratele său, Henric. În 1152, Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la Würzburg, Frederic i-a acordat lui Welf Ducatul de Spoleto, Marca de Toscana, precum și Principatul de Sardinia, pe lângă alte proprietăți în Italia. Începând tot din anii '50, o dispută feudală a izbucnit între Welf (alături de fiul său, Welf al VII-lea) și Ugo de Tübingen, conte palatin de
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
În schimb, Welf solicita la rândul său primirea unei mari sumi de bani, sumă pe care fratele său nu a reușit să o acopere. Ca urmare, Welf a acordat domeniile sale din Italia împăratului Frederic. Welf a rămas să guverneze ducatele sale din Italia până în 1173, pe când arhiepiscopul Christian de Mainz a devenit vicar imperial. O ruptură în relațiile dintre Henric al X-lea și împăratul Frederic Barbarossa asupra unei noi campanii în Italia în 1176 a a stat la baza
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
a rezistat pentru o vreme lui Carol, până când, în 787 a fost nevoit să încheie pace cu francii; la îndemnurile Adelpergăi și ale bizantinilor, el a refuzat să ratifice tratatul de pace, care ar fi presupus cedarea unei părți din Ducatul de Benevento către Papalitate. După ce Arechis a murit, Adelperga a continuat politica de intrigi, în special prin susținerea fratelui ei, Adalgis, aflat într-un prelungit exil la Constantinopol, atunci când acesta a revenit în sudul Italiei în fruntea unei armate, pentru
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
a continuat politica de intrigi, în special prin susținerea fratelui ei, Adalgis, aflat într-un prelungit exil la Constantinopol, atunci când acesta a revenit în sudul Italiei în fruntea unei armate, pentru a-și revendica tronul. Fiul Adelpergăi, Grimoald, moștenitor al ducatului, a revenit din captivitatea de la curtea francilor și, luând partea lui Carol cel Mare, l-a înfrânt pe propriul unchi Adalgis și pe bizantini. Încercând ulterior să se desprindă de sub suzeranitatea francă, Grimoald al III-lea a fost obligat să
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
său devenise călugăr) și, dat fiind că fratele său mai mare Conrad luase calea preoției și murise înaintea părinților, Henric a devenit duce de Bavaria, sub numele de Henric al X-lea. În continuare, el a împărțit posesiunile familiei în ducatele de Saxonia, Bavaria și Suabia cu fratele său mai mic, Welf al VI-lea, duce de Spoleto. În 1127, Henric s-a căsătorit cu Gertruda, unicul copil al împăratului Lothar al III-lea, a cărei mână și moștenire îi fuseseră
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
luând comanda uneia dintre coloanele armatei imperiale, a pornit în marș în sudul Italiei, devastându-l. Remarcându-se pentru capacitățile sale militare în timpul acestei campanii, Henric a fost numit ca markgraf de Toscana și ca succesorul al lui Lothar în Ducatul de Saxonia. De asemenea, el a primit fostele proprietăți ale Matildei de Toscana. Atunci când Lothar a murit în decembrie 1137, averea și poziția lui Henric îl recomandau drept principalul candidat la coroana Germaniei, însă aceleași caități care îi atrăseseră porecla
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
în rândul principilor, care s-au coalizat pentru a împiedica alegerea sa regală. Noul rege, Conrad al III-lea de Hohenstaufen, a solicitat "insignia" imperiale care se aflau în posesia lui Henric, iar acesta a cerut în schimb învestitura pentru Ducatul de Saxonia. Însă Conrad, care se temea de puterea lui Henric, a refuzat să consimtă, pretextând că era ilegal ca două ducate să încapă într-o singură mână. Încercările de a se ajunge la o înțelegere au eșuat, iar in
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
de puterea lui Henric, a refuzat să consimtă, pretextând că era ilegal ca două ducate să încapă într-o singură mână. Încercările de a se ajunge la o înțelegere au eșuat, iar in iulie 1138 Henric a fost privat de ducatele sale. În 1139, Henric a reușit să îi alunge pe dușmanii săi Hohenstaufeni din Saxonia și se pregătea să atace Bavaria, când a murit subit în abația Quedlinburg. El a fost înmormântat în biserica de la Königslutter, alături de socrii săi. Fiul
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
alunge pe dușmanii săi Hohenstaufeni din Saxonia și se pregătea să atace Bavaria, când a murit subit în abația Quedlinburg. El a fost înmormântat în biserica de la Königslutter, alături de socrii săi. Fiul său, Henric Leul, nu atinsese încă vârsta maturității. Ducatul de Bavaria a fost acordat de către Hohenstaufeni markgrafului Leopold al IV-lea de Austria, frate vitreg cu regele Conrad al III-lea. Saxonia, pe care Henric Leul încercase să o ocupe dar fără a fi învestiti, a fost conferită lui
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
care moștenise statele bavareze și ale cărui interese se legau mai degrabă de Germania, a devenit susținător al Imperiului. Atunci când socrul său, ducele Otto de Nordheim a trecut în tabăra adversarilor lui Henric al IV-lea și și-a abandonat ducatul, Welf a rămas loial față de Henric. Pentru a îndeplini ordinele acestuia, el a repudiat-o pe ducesa Ethelinde și a divorțat de ea, imediat după care (în 1070) fidelitatea i-a fost răsplătită prin numirea sa ca duce de Bavaria
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
lui Rudolf de Rheinfelden. Papa și împăratul s-au reconciliat formal în 1076, însă în anul următor ostilitățile au fost redeschise. Ca o consecință a repetatelor acte de rebeliune ale lui Welf, Henric l-a declarat ca fiind depus din Ducatul de Bavaria. Cu toate acestea, sprijinit de către fidelii săi din Bavaria și ajutat de tatăl său din Italia, Welf a reușit să se mențină pe poziții, sfidând actul de proscriere din partea Imperiului din mai 1077. Welf s-a raliat principilor
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
principalele șanse la alegerile imperiale în care a avut ca adversar pe Conrad al III-lea de Hohenstaufen. Henric a pierdut acele alegeri, din cauză că ceilalți principi se temeau de puterea și temperamentul său, după care el a fost deposedat de ducatele sale de către Conrad. Henric Leul a recuperat cele două ducate ale tatălui său, Saxonia în 1142 și Bavaria în 1156. În 1158, el s-a căsătorit cu Matilda, fiica regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
ducate ale tatălui său, Saxonia în 1142 și Bavaria în 1156. În 1158, el s-a căsătorit cu Matilda, fiica regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania și soră cu Richard Inimă de Leu. Deposedat de ducatele sale după bătălia de la Legnano din 1176 de către împăratul Frederic I "Barbarossa", iar ceilalți principi ai Imperiului German s-au grăbit să revendice părți din vastele sale teritorii. Henric a fost exilat la curtea socrului său, Henric al II-lea
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
al IV-lea. În 1215, este excomunicat de Papa Inocențiu al III-lea și forțat de Frederic de Hohenstaufen să abdice de pe tronul imperial. Nepotul său, Otto "Copilul" a devenit duce al unei părți din Saxonia în 1235, așa-numitul ducat nou creat de Braunschweig-Lüneburg, unde a murit în 1252. În 1692, a fost ridicat la statutul de elector imperial, și a devenit cunoscut sub numele de Elector de Hanovra. Georg Ludwig, cunoscut ca George I al Marii Britanii, a moștenit tronul
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]