3,571 matches
-
23%), 741 polonezi (45,29%), 11 evrei (0,67%), 10 români (0,61%) și 3 ruteni. După religie, locuitorii satului erau grupați astfel: 1.614 romano-catolici (98,66%), 11 ortodocși (0,67%) și 11 mozaici (0,67%). Etnicii germani au emigrat în noiembrie-decembrie 1940 în zone ocupate de Germania Nazistă. România și Germania au încheiat o convenție prin care statul român se obliga să achite despăgubiri pentru fiecare clădire în parte, inclusiv pentru terenurile și pădurile germanilor care au emigrat. Odată cu
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
au emigrat în noiembrie-decembrie 1940 în zone ocupate de Germania Nazistă. România și Germania au încheiat o convenție prin care statul român se obliga să achite despăgubiri pentru fiecare clădire în parte, inclusiv pentru terenurile și pădurile germanilor care au emigrat. Odată cu etnicii germani a plecat și parohul, majoritatea caselor din sat rămânând goale. În sat au rămas doar 930 de persoane. Alți 20 de locuitori au murit pe fronturile celui de-al doilea război mondial. La 1 mai 1944, după
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
iarnă au murit mulți oameni din cauza tifosului, răcelii și altor boli. În anul 1946 a avut loc o secetă mare care a dus la o stare de foamete a locuitorilor. Din cauza acestor lipsuri, o parte dintre săteni au început să emigreze în Polonia. Aceasta a avut loc în patru etape: în noiembrie 1946 au plecat 77 persoane, la 2 martie 1947 - 155 persoane, la 26 iunie 1947 - 127 persoane, iar mai târziu în același an au plecat 63 persoane. De asemenea
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
loc în patru etape: în noiembrie 1946 au plecat 77 persoane, la 2 martie 1947 - 155 persoane, la 26 iunie 1947 - 127 persoane, iar mai târziu în același an au plecat 63 persoane. De asemenea, aproximativ 68 de familii au emigrat în aprilie 1947 în Cehoslovacia. Satul a fost aproape depopulat, schimbându-se și componența etnică a localității. După război, oamenii și-au construit case noi și o școală nouă cu etaj și s-a refăcut vechea biserică. În ciuda propagandei comuniste
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
nouă cu etaj și s-a refăcut vechea biserică. În ciuda propagandei comuniste ateiste, credincioșii polonezi au continuat să frecventeze biserica și să-și învețe copiii să vorbească limba poloneză. După căderea regimului comunist (decembrie 1989), unii locuitori ai satului au emigrat în Polonia sau în Germania, dar restul populației a rămas aici. În sat funcționează o grădiniță și o școală în limba poloneză, construite cu sprijinul autorităților din Polonia, precum și o Casă Polonă (Dom Polski), ridicată pe locul vechiului Cămin Cultural
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
La 1 mai 1944, după retragerea frontului spre apus, unitățile militare germane aflate în retragere au dat foc satului și bisericii. Biserica a ars din temelii, rămânând în picioare doar câțiva pereți. După război, câteva sute de etnici polonezi au emigrat în Polonia ca urmare a condițiilor vitrege de trai. Credincioșii romano-catolici din sat s-au rugat timp de 20 ani într-o casă situată vizavi de Magazinul comunal. În anul 1964 credincioșii romano-catolici de etnie poloneză rămași la Poiana Micului
Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului () [Corola-website/Science/323726_a_325055]
-
1950, care afirma că: „Fiecare evreu are dreptul să vină în această țară ca un aliyah”. prevederile acestei legi au fost extinse în 1970 pentru a permite și neevreilor care aveau doar un bunic evreu și soțului/soției lui să emigreze în Israel. În vreme ce în zilele noastre conceptul patriei evreiești se confundă aproapte întotdeauna cu Statul Israel (cu unele variații ale granițelor), în cursul istoriei evreilor au existat mai multe propuneri pentru reînființarea căminului național. În vreme ce unele dintre aceste propuneri au
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
a mutat în Corfu în secolul al XIII-lea, elenizându-se și trecând la ortodoxie. Mama lui Kapodistrias a fost "Adamantine Gonemis" (Αδαμαντία (Διαμαντίνα) Γονέμη), fiica nobilului "Christodoulos Gonemis" (Χριστόδουλος Γονέμης). Familia "Gonemis" era o familie grecească din Cipru, care a emigrat în Creta atunci când Ciprul a căzut în mâinile otomanilor în secolul al XVI-lea. Ei au migrat apoi în Epir când în secolul al XVII-lea a căzut și Creta, ajungând în cele din urmă pe insula ionică Corfu. Familia
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
(n. 21 mai 1816; m. 1865 la Grand Bassa County, Liberia) a fost al doilea președinte al Republicii Liberia (7 ian. 1856 - 4 ian. 1864). A fost originar din Maryland, Statele Unite ale Americii. În 1822, familia sa a emigrat în Liberia, țară înființată numai cu câțiva ani mai devreme. La puțin timp după sosirea familiei, noul așezământ a fost atacat de baștinași, Benson și familia sa fiind tratați ca prizonieri timp de câteva luni. Ca adult, a ajuns un
Stephen Allen Benson () [Corola-website/Science/323807_a_325136]
-
noră (Luca) și soacra ei în timp ce soțul tinerei, respectiv fiul soacrei, Janos, fusese arestat de poliția secretă și era încarcerat. Luca voia să o cruțe pe soacra ei de griji pentru fiul său, astfel că îi povestea acesteia că Janos emigrase în America. Totodată, tânăra compunea scrisori pe care i le prezenta soacrei cum că ar fi fost scrise de către Janos. În final, Janos este eliberat, însă puțin prea târziu pentru a-și vedea mama în viață. Filmul a obținut "Premiul
Iubire (film) () [Corola-website/Science/323817_a_325146]
-
Brandon, Manitoba, Canada; d. 20 ianuarie 1975) a fost o scriitoare de literatură științifico-fantastică care a publicat sub denumirea E. Mayne Hull. A fost prima soție a scriitorului A. E. van Vogt. s-a născut în Brandon, Manitoba, părinții ei emigrând din Marea Britanie în Canada. După ce a lucrat ca secretară pentru un texan influent care locuia în Alberta, s-a mutat în Winnipeg, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, scriitorul A. E. van Vogt. Cei doi s-au căsătorit
Edna Mayne Hull () [Corola-website/Science/323868_a_325197]
-
Cossotto, Shirley Verrett, Nicola Martinucci și mulți alții. A cântat sub baghetă marilor dirijori Georg Solti, Claudio Abbado, Nello Sânți, Horst Stein, Lorin Maazel, Riccardo Muți. Între 1968-1976 a fost membră a Operei de Stat din Hamburg. În 1971 a emigrat în Germania , iar în 1973 a primit cetățenia germană. A fost căsătorită cu baritonul grec Kostas Paskalis , cu care a interpretat spectacole de neuitat că Țoșca, Cavalleria rusticana, Simon Boccanegra, Macbeth etc. Au împreună doi copii: un fiu, Constantin n.
Marina Krilovici () [Corola-website/Science/323882_a_325211]
-
s-au mutat la Roma și mai târziu în Cehoslovacia. Cum Armata Roșie înainta pe frontul de est, temându-se să sfârșească pe teritorii ocupate de sovietici, familia s-a mutat din nou la Paris. După sfârșitul războiului, ei au emigrat în Statele Unite în 1946, stabilindu-se în Monterey, California. Prințul nu a recunoascut niciodată drepturile Marelui Duce Vladimir Kirillovici la succesiunea tronului rus și în 1959 el a respins public revendicările Marelui Duce Vladimir Kirillovici la tronul vacant rus. De-
Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/323084_a_324413]
-
bordul navei britanice "HMS Marlborough", care i-a transportat în Malta. După nouă luni s-a stabilit în Anglia. În exil, Prințul Dmitri a trăit între Anglia și Franța. El a avut o cariera variată. La sfârșitul anilor 1920 a emigrat în Statele Unite, unde a lucrat ca broker în Manhattan. S-a întors în Europa la începutul anilor 1930. Pentru o perioadă scurtă, în 1930, el a condus magazinul Coco Chanel, la Biarritz. Prin Chanel el a cunoscut o aristocrată rusă
Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/323085_a_324414]
-
referitoare la film se deduce că nu există nici o deplasare mai rapidă decât viteza luminii în acest univers. Ocazional, personajele se referă la "Pământul-care-a fost", iar din film rezultă că, cu mult înainte de evenimentele din serial, o populație numeroasă a emigrat de pe Pământ către un nou sistem stelar în nave tip generație:"Pământul-care-a fost nu a mai putut susține populația noastră, eram așa de mulți". Emigranții s-au stabilit în acest nou sistem stelar, cu& zeci de planete și sute de
Firefly (serial TV) () [Corola-website/Science/323086_a_324415]
-
de a face cu istoria României, Moldova și Basarabia. Din 1996, ea este profesor asociat, departamentul de istorie de la Universitatea din Pittsburgh. În 2010, ea a devenit președinta Societății pentru Studii Românești. Livezeanu s-a născut în București, si a emigrat în Statele United la vârsta de 17 ani. Și-a început cariera academică la Colby College, unde a fost un profesor asistent între anii 1987 și 1991. Livezeanu a fost mai tarziu profesor asistent la Ohio State University (1991-1994), si
Irina Livezeanu () [Corola-website/Science/323201_a_324530]
-
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (fostă luterană) din Ilișești este un lăcaș de cult construit în anul 1901 în satul Ilișești (județul Suceava). Ea a funcționat inițial ca biserică evanghelică (luterană) până în 1940, când germanii din localitate au emigrat în Germania. Rămasă mult imp nefolosită, biserica a fost devastată și jefuită. Ea a fost preluată în 1986 de către comunitatea ortodoxă din sat care a reparat-o, fiind sfințită ca biserică ortodoxă în anul 1990. În prezent, aici se celebrează
Biserica Adormirea Maicii Domnului (fostă luterană) din Ilișești () [Corola-website/Science/323228_a_324557]
-
înscris deasupra intrării principale în lăcașul de cult. După datele Recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, în satul Ilișești locuiau 1.868 credincioși evanghelici (luterani), reprezentând 44,18% din populația localității. În anul 1940 etnicii germani au emigrat în zone ocupate de Germania Nazistă în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul planului autorităților germane de a-i aduce în patrie ("Heim ins Reich") pe germanii din sud-estul Europei. România și Germania au încheiat o convenție prin
Biserica Adormirea Maicii Domnului (fostă luterană) din Ilișești () [Corola-website/Science/323228_a_324557]
-
aduce în patrie ("Heim ins Reich") pe germanii din sud-estul Europei. România și Germania au încheiat o convenție prin care statul român se obliga să achite despăgubiri pentru fiecare clădire în parte, inclusiv pentru terenurile și pădurile germanilor care au emigrat. O comisie mixtă româno-germană a făcut inventarierea bunurilor lăsate de germanii repatriați. Statul român a preluat aceste bunuri, achitând statului german contravaloarea lor în cereale și petrol, urmând ca statul german să-i despăgubească pe nemții repatriați. Printr-un proces-verbal
Biserica Adormirea Maicii Domnului (fostă luterană) din Ilișești () [Corola-website/Science/323228_a_324557]
-
început să se ruineze. Astfel, biserica a fost închisă din cauza pericolului de prăbușire a pereților, iar preotul ortodox din localitate a început să slujească în fosta biserică evanghelică (construită în 1901 de comunitatea germană din Ilișești, ai cărei membri au emigrat în Germania în 1940). Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (fostă luterană) din Ilișești este construită din cărămidă, în stil neogotic german. Ea are un plan suplu și rafinat, fiind înaltă și sobră. Edificiul are următoarele dimensiuni: 34,11 m - lungime, 15
Biserica Adormirea Maicii Domnului (fostă luterană) din Ilișești () [Corola-website/Science/323228_a_324557]
-
din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare . Până la începutul secolului al XIX-lea nu au existat evrei la Gura Humorului. Primii evrei s-au stabilit aici în jurul anului 1835 odată cu alte grupuri etnice (cum ar fi germanii emigrați din Boemia). Ei erau de meserie meșteșugari și negustori, lucrând și ca furnizori ai armatei austriece de ocupație. La acea dată, Gura Humorului era o mică localitate cu 200 căsuțe din lemn și cu o populație de aproximativ 700 de
Cimitirul evreiesc din Gura Humorului () [Corola-website/Science/323227_a_324556]
-
familia negustorului evreu Erler a fost ucisă de coloniștii germani din Boemia. Ocuparea orașului Gura Humorului de către trupele rusești a avut ca efect incendierea a 120 case și prăvălii. După primul război mondial și Unirea Bucovinei cu România, germanii au emigrat în Germania și Austria, același destin urmându-l și o parte dintre evrei. Între anii 1919-1923 s-a trecut la folosirea limbii române în școli și serviciile publice, în locul limbii germane. Pentru a accede la funcții în administrație era necesară
Cimitirul evreiesc din Gura Humorului () [Corola-website/Science/323227_a_324556]
-
doilea val a plecat și rabinul Mosche Babad. Numărul evreilor din Gura Humorului era în anul 1948 de 1.158, reprezentând 25,32% din cei 4.573 locuitori ai orașului. Între anii 1948-1951 aproape toți evreii din Gura Humorului au emigrat în noul stat Israel, în oraș rămânând doar puțini locuitori de etnie evreiască. Numărul evreilor a scăzut an de an, comunitatea locală fiind din ce în ce mai îmbătrânită. În prezent, mai trăiesc doar 10 evrei. Cimitirul evreiesc din orașul Gura Humorului se află
Cimitirul evreiesc din Gura Humorului () [Corola-website/Science/323227_a_324556]
-
cântând la pian și compunând melodii de la vârsta de 4 ani.Educația muzicală a primit-o de la mama sa și în privat, deoarece din motive politice nu s-a putut înscrie la o școală de muzică. În anul 1934 a emigrat în Palestina, aflată pe atunci sub regim mandatar britanic. În noua țară a început să compună muzică pentru spectacole școlare, iar împreună cu dramaturgul Ghideon Plotkin a scris spectacole muzicale pentru kibuțuri și moșavuri pentru diferite ocazii festive. În această primă
Sasha Argov () [Corola-website/Science/323299_a_324628]
-
etnicii germani au fost mutați în zone ocupate de Germania Nazistă. România și Germania au încheiat o convenție prin care statul român se obliga să achite despăgubiri pentru fiecare clădire în parte, inclusiv pentru terenurile și pădurile germanilor care au emigrat. Printr-un proces-verbal, statul român a preluat biserica evanghelică din Ilișești. Fosta biserică luterană a fost nefolosită o lungă perioadă, în acest timp ea fiind devastată și jefuită. Biserica romano-catolică din Ilișești a fost construită în anul 1895, de către comunitatea
Biserica Sfânta Elisabeta din Ilișești () [Corola-website/Science/323327_a_324656]