4,121 matches
-
finalizeze drama lirico-epică: „și s-au iubit cum nu gândești / că s-au iubit vreodat’ ”. Moartea fetei devine somn în masa vegetală, contopire cu natura-mamă: „Ea doarme, lebăGă supusă / Cu trupul părăsit de zbor...” A compara mireasa moartă cu aripile frânte-n nemurire ale unei lebede înseamnă a omagia, în fapt, fragilitatea vieții în fața atâtor vicisitudine, la care te poate supune hazardul. Acest final baladesco mitic (cu frisoane de tragism shakespearian) ar putea reprezenta, totodată, și un omaJiu de taină al
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
așadar, întocmai după chipul și asemănarea lui, trebuie să urzesc fraze destul de îndrăznețe care să fie parte din mine, dar și destul de solide ca să fac să-mi pară mersul pe ele destul de lejer; de care trupul meu, fără să le frîngă, să se poată prinde pentru a imagina altele pentru ca apoi să le întindă în alte direcții chiar diferite, în așa fel ca opera mea să pară perfect țesută și să stau cu pîntecele meu 2 în tihnă ascuns, să-mi
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Dumnezeu și numai Lui să-I fie gloria veșnică. Amin. Cornel Ștefănescu Când am răsfoit lucrarea “Un istoric al bisericii creștine baptiste Cuvin“ mi-a venit în minte un verset din cartea sfântă Biblia care spune că Domnul “nu va frânge o trestie ruptă“(Matei 12:20), vizând faptul că, deși o biserică mică, fără nume răsunător a dăinuit peste timp. Sunt amănunte din viața bisericii care pot fi trecute ușor cu vederea dar care la momentul respectiv au însemnat foarte
Înţelepciunea vremurilor străvechi : un istoric al Bisericii Creştine Baptiste din Cuvin : 1904-2004 by Emanuel Jurcoi () [Corola-publishinghouse/Science/1295_a_1938]
-
a soțului său Ionel Basoc. În Țepu, unde s-a născut Tudor Pamfile, a desfășurat o activitate culturală excepțională conducând diferite formații artistice și contribuind la reconsiderarea ofițerului folclorist. Cu toate că a fost nevoită să suporte efectele „deschiaburirii” care i-au frânt aripile, se consideră realizată și mulțumită. E foarte ectivă intelectual și fericită împreună cu copiii săi. 39. Maria (CALOIANU) POPAAstăzi în California. A fost profesoară și este apreciată de cei care au cunoscut-o. Nu avem alte informații.. 40. Liviu TĂTĂRĂSCU
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
zi. Cu forțele împrospătate, vedeam viața ceva mai în roz. Mi-am spus că mergând așa, mereu spre Nistru, trebuia să reușesc. Am mers mereu prin imensitatea troienelor. Cât n-am dat peste așezări omenești, mergeam zi și noapte, până când, frânt de oboseală, mă culcușeam în omăt. Când au început să apară izbele oamenilor, mergeam numai noaptea. Mă opream pe la marginea satelor, de frica autorităților. Mă făceam că nu sunt sănătos la cap, oamenii mă priveau cu milă și mă miluiau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câte ceva nou. Ne caracteriza entuziasmul tinereții, le vedeam toate din jurul nostru optimist și nu credeam că va veni și vremea când vom plânge unul după altul. El a lăsat aici, pe pământ, setea aprigă de viață, idealurile și bucuriile, toate frânte de o moarte nedreaptă și timpurie. Să mori la 44 de ani este o nedreptate strigătoare la cer. După data nefastă de 29 iunie 1977, de sfântul Petru și Pavel, când ne-a părăsit pentru totdeauna, am început să aștern
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
glasul aspru, tărăgănat: „Pe Argeș în jos, pe un mal frumos...” El se uita pe fereastră la frunzele care se legănau și număra pocniturile nucilor care cădeau pe acoperișul de șindrilă al casei. „Manole, Manole, zidul rău mă strânge, trupușoru-mi frânge”. Domnițele plângeau în hohote, lui Constantin îi curgeau lacrimi mari cât mărgăritarele doamnei, iar el s-a repezit la arhimandrit și l-a luat de mână trăgându-l: „Hai, sfinția ta, s-o scoatem, te ajut eu să dărâmăm zidul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
glasul înăsprit de vârstă, parcă și de o durere ascunsă, începu: — I-am iubit pe Cantacuzini, pe măria sa Șerban Vodă îndeosebi, că mi-a părut că sunt una, ca nuielele acelea din poveste, pe care în snop nu le poate frânge nimenea. Să trăiești, măria ta, că bine faci ce faci încercând să curățești ceea ce zavistia a întinat. Așa este. Nimic nu m-a tulburat mai mult ca veștile primite de la patriarhia de la Stambul ce spuneau că boierii băjeniți ai Bălenilor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
loc toți în vârful stâncii. Jos se zbăteau apele Văii lui Coman și ale Dâmboviței, mai ții minte, neică Mihai? — Cum să nu?! Vă așezați voi fetele la rând să beți mai întâi agheasmă și starețul vă miruia și vă frângea bucățele de busuioc pe care le băgați în sân ca să aveți noroc la măritiș. Apoi ne așezam să mâncăm la umbră de fagi și, dacă nu ar fi fost sfinția sa, am fi ținut-o așa până seara. Dar ne zorea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pregătitoare pentru taina spovedaniei a început să curgă lin, picurată ca un balsam în inimile celor patru bărbați îngenuncheați. După împărtășanie, tot din desagă ieromonahul scoase o pâine proaspătă, de fapt un colac, făcu asupra lui semnul crucii și îl frânse în patru părți, dându le fiecăruia câte o bucată. S-au așezat în jilțuri și, în timp ce preotul vorbea, ei mâncau mestecând îndelung miezul alb și moale cu miros de anason. Au vorbit de toate. — Grâul e bun, verde ca o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de toamna si de vânt, Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet sa nu-mi plângi; Din teiul sfânt si dulce o ramura să frângi, La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar daca împreuna va fi ca sa
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
astfel: săgeata se folosește pentru precizarea direcției de deplasare a segmentelor corpului sau a corpului (fig. 24 a, b); cifra scrisă înaintea lui “x” indică numărul de repetări al mișcării; de exemplu: 2x; 4x; 8x; cifra scrisă deasupra unei linii frânte arată numărul de arcuiri și se scrie aproape de partea respectivă (fig. 24 c); b semnul “+” ne indică faptul că mișcarea se execută și în partea opusă; în cazul exercițiilor pe perechi, ne indică schimbarea rolurilor (fig. 24 d); cifra însoțită
Gimnastică de bază by Cristina-Elena Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/1149_a_1946]
-
apă până la umeri, privește în față și vede zidurile cu milenare pulberi. Ajunge la ușa cu cap de leu, care ține în gură un inel imens. Speriat de moarte se prinde repede de inel. Pământul fuge de sub picioare, podeaua se frânge, se ridică cu zgomot infernal. Moartea și frica dispar, de bună voie abdică. Ușa se deschide, apare conducătorul escortei. Neocorii îl leagă la ochi și merg în fruntea cohortei. Condus la lumina torțelor din sfinxul misterios, la marea triumfala piramidă
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
cer strămoși, să-l apere oștile cerului, de nu totul este în van. Regii traci înfierbântați de ură și însetați de sânge, se aruncaseră asupra lui Orfeu, străpungându-l cu săbiile. Orfeu întinde mâinile spre cer și inima-i se frânge, trupul îi moare, ca sufletul să nu-i mai subjuge. Tesalina cu bucurie sălbatecă aștepta proorocirea. Când o lumină strălucitoare îi învălui corpul, Orfeu cu ochii deschiși, cu voce blândă plină de beția morții rosti, -Euridice, și o fixă cu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Dar ceilalți? Era o mișcare spirituală care vroia să modifice natura umană? Iarăși întrebarea, cum? Printr-o nouă religie? Care? Satele aveau biserici și preoți care de două mii de ani încercau același lucru. Și nu fără succes. Umilința în fața credinței frângea adesea grumazul celui care se credea nemuritor pe pământ. Cu sau fără credință într-o viață viitoare, fii mai puțin trufaș, pământul tot te așteaptă, o să ai aceeași soartă cu cel pe care îl umilești sau îl despoi. Ce era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
VOR FI OPRIȚI ÎN LOC DE MULȚIME. DACĂ RĂMÂN PREA MULT ÎN URMĂ, ÎȚI VOR PIERDE URMA. DELINDY PĂRU CONVINSĂ DE ACEST RAȚIONAMENT. CE BINE E SĂ FIU DIN NOU LÂNGĂ TINE. MI-E ATÂT DE DOR DE TINE... VOCEA I SE FRÂNSE. ÎN CLIPA URMĂTOARE MARIN ȚINEA ÎN BRAȚE O FEMEIE CARE PLÂNGEA. \ DUMNEZEULE, SUSPINĂ EA, CÂT SUNT DE NEFERICITĂ! CUM A PUTUT SĂ MI SE ÎNTÂMPLE AȘA CEVA? MARIN O STRÂNSE LA PIEPT. AVEA O SENZAȚIE CIUDATĂ DE ÎNCHIDERE ÎN SINE, CA ȘI CÂND
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
au început să iasă unul câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui înaltă se frângea de muchiile zidurilor albe, pâlpâia pe suprafețele netede, umplea încăperea de umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare, mi-au pus alături o strachină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ferestrele din față. Apoi își ridică ochii către cerul fără stele și se duse să tragă perdelele. Când se întoarse, îi surâse lui Rateau și se așeză lângă el pe pat, fără un cuvânt. Louise, care se vedea că e frântă de oboseală, le spuse că merge să facă un duș. Când cei doi prieteni rămaseră singuri, Jonas simți cum umărul lui Rateau îl atinge pe al său. Privind drept înainte, Jonas spuse: - Îmi place să pictez. Aș vrea să pictez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai ardea încă, apoi plecă fără să spună nimic. În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese pânza cu fața la perete. Frânt de oboseală, aștepta, așezat pe scaun, cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi cu palmele în sus. Își spunea că de acum înainte nu va mai picta niciodată, era fericit. Auzea strigătele copiilor, zgomotul apei și al farfuriilor. Louise vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întotdeauna pașii ascultă muzica. Forțăm pe undeva, lucrurile; ne luăm la întrecere cu timpul, lumina, pacea, și când suntem în vârf ne credem infailibili. Orgolioși, strivim sub pași, partenerul de lângă noi. Nici geniile nu rămân în vârful piramidei; li se frâng aripile de la picioare și cad pe pământ. Până își revin, trebuie să construiască pas cu pas, înainte și înapoi, ca și cum atunci ar învăța tangoul. Unii, după ce au învățat pașii, nu mai au timp să danseze... Cu prudență Uneori mi se
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
erau desenele acelea, fii sigur ! Ca ale pictorului, sunt convinsă...“ Se vedea cât reprezintă Sia un pretext pentru declanșarea propriilor interogații, studenta nu se putea reține a reveni, iar și iar, la „bravura eșecului“, la „grandoarea încercării“ pe care a frânt-o cândva iubita lui Hariga, în nimbul aceleiași vârste pe care o purta, și la partenera mea echivocă, cu atâta crispare, în noaptea aceea. „Măreață și liniștită și moartă, ar putea să învie într-o zi, doar ca să înnebunească ! Să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
căci comentariile răuvoitoare se reflectau deja și în comportarea rece a tovarășului Manole. După întoarcere, fură văzuți mereu împreună. Primăvara îi găsi solidari. Rezonanța părea încă proaspătă. Iar acum încerca să descopere zadarnic unde anume și din ce pricină se frânsese totul. Părăsi în cele din urmă strâmta cameră în care locuia, rătăci pe străzi, obosi repede, poate și din cauza căldurii. Spre prânz, când orașul zăcea zăvorât, tembelizat de arșiță, urcă într-un troilebuz gol, decis să-și reia, încă în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată, articulațiile excesiv tensionate cedează... un sunet scurt și încă unul, încă unul, sec, rapid, cum se frâng oasele sau se fisurează simultan cablurile. Ortansa și-a pocnit degetele ! O dată, de două ori, de trei ori, până a găsit puterea de a se ridica și a părăsi încăperea... Chiriașul n-a văzut decât tivul rochiei muștar, unduind o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bila bine tunsă. Privirea se înălță puțin, supraveghetoarea îl urmărise, îl urmărea. Așa că se dădu cuminte peste cap de trei ori, dublu triplu multiplu salt acrobatic pe globul gălbui lucios lunecos al privirii care îl ocrotea. Flutură diagonal brațele, se frânse. Regăsi o fracțiune de echilibru, cât să audă hohotele încurajatoare ale arenei, țop, iar în picioare, aterizare la punct fix și încă o tumbă, se rotesc toate, inginerul Nalbandu cu fasciculele proaspăt dactilografiate, coroiatul Cornea cu turnurile de răcire, Mina
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]