4,656 matches
-
acasă, 287 să se cheme respectivii asupra cărora voiește a-și cîștiga influență, să-i cinstească și să le dea de gustat pîne de aceea. E păcat să calci pe pîne. (Gh.F.C.) Lăuzele mănîncă rîcîitura de pe copaia în care se frămîntă pînea. (Gh.F.C.) Cu pîne scapi și de strigoi. (Gh.F.C.) în Vinerea Mare să nu coci pîne și să dai din casă. (Gh.F.C.) Cînd aștepți pețitori, să nu întorci pînea în cuptor, că se întorc pețitorii și nu cădeți la învoială. (Gh.F.C.
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
leagă pomii cu paie, așa ca aceștia să cadă pînă la cellalt Ajun, pentru ca pomii să lege. în noaptea Crăciunului, să mături coșul, să pui funinginea pe la rădăcinele copacilor, căci rodesc. Dacă copacul nu face roade, în sîmbăta Paștilor, cum frămînți pasca, du-te cu mînile pline de aluat și le șterge de copaci, și de bună samă au să rodească. Cînd un pom nu face roade, să-l îngăuri în ziua de Sf. Gheorghe, căci atunci va face. Ca să rodească
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
să lipsească iarăși reflectorul mîntuitor." (s. n.) Momentul culminant al înfruntării se situează așadar într-o noapte ploioasă, care ascunde personajului semnele sumbre: "Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frămîntat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul cel mai înaintat pentru a coordona doborîrea aparatului, Bologa este
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Fred păstrează, din atitudinea lui Alfredo, gelozia feroce, nesăbuința de a o umili public pe Doamna T: "-Doamnă, ești o nerușinată. (...) S-a ridicat în picioare, cu fața puțin lungită de uimire, cu ochii mari... de-abia mai respira ... își frămînta degetele lungi, parcă puțin uscate, vii. -Cine ești dumneata? Ce vrei? Parcă m-ar fi pălmuit. -Cine sunt? ce vreau?... Ai uitat cînd frămîntam cu dumneata droturile divanului meu?" Ca și în cealaltă situație, (în opera inspiratoare) scena se sfîrșește
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în picioare, cu fața puțin lungită de uimire, cu ochii mari... de-abia mai respira ... își frămînta degetele lungi, parcă puțin uscate, vii. -Cine ești dumneata? Ce vrei? Parcă m-ar fi pălmuit. -Cine sunt? ce vreau?... Ai uitat cînd frămîntam cu dumneata droturile divanului meu?" Ca și în cealaltă situație, (în opera inspiratoare) scena se sfîrșește printr-o provocare la duel." (2) Merită studiat întreg comportamentul naratorului care descrie scena de la Tekirghiol. Că o face la un moment al confesiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Acolo-i libertatea. La oraș, pîinea e rea, tare, nesărată, neagră, nedospită, acrită sau prea proaspătă, crudă, fără gust. La țară ea e din grîu bun, măcinat la moară bună, din făină trecută prin trei site, coaptă în cuptor mare, frămîntată cu apă bună, albă ca zăpada, pufoasă ca buretele. ("Lipsa de gradație e a autorului însuși, reputat ca scriitor verbios și tautologic...", avertizează pe loc Călinescu! Enumerarea merge mai departe, însă). La țară, duminica, dascălul clopotește mult, curăță candelele, popa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o lucrare de control. Era cu profa de istorie, de care toată clasa se temea. Numai să intre în sală și toată lumea încremea și nici musca nu se auzea. Cînd se supăra, îți înfigea unghiile în ureche și ți-o frămînta așa pînă ce se înroșea. Nu făcea să-ți curgă sînge sau să-ți lase urme pronunțate, că nu era voie. Dacă țipai, ți le înfigea și mai tare. Puteai doar să strîngi din dinți și să înclini capul mai
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
a ridicat de la locul lui și-a smuls scaunul din mîinile lui Radu, aproape fără împotrivire. Apoi n-a mai știut ce să facă. Nu știa ce să spună, asta dacă există anumite cuvinte, făcute special pentru astfel de împrejurări. Frămînta în mîini picioarele scaunului, pe care ezita să-l pună la loc, de unde l-ar fi putut lua înapoi Radu. Se aștepta ca Radu să-i tragă una să-l doară sau să-i arunce cîteva cuvinte dure, să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
oarecare Milco, care Îi murise de curînd un copil. Copleșit de durere, În amintirea copilului, și cu gînd de pomenire peste veacuri, pentru familia sa, dorește să ridice o sfîntă biserică. İvindu-se prilejul ca să dea viață gîndului ce-l frămînta, alinîndu-și În astfel și marea durere de care era cuprins, În auzul tuturor ce-l Înconjurau pe marele domn, Milco Îi roagă să-i Încuvințeze ridicarea unei biserici și totodată să primească a fi și ctitor al acestei biserici. Această
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
te-nchipui, te gândesc"); f. oscilația dramatică a poetului între credință și tăgadă ("Să te slujesc; dar Doamne, până când?"); g. revolta poetului împotriva Creatorului, pe care-l numește "tâlhar de ceruri"; revolta se îndreaptă împotriva imperfecțiunii creației: "Când maică-mea, frământă aluatul, mă-nțelegi?/ Ea scoate-ntotdeauna din vatră pâini întregi"); h. timpul trece și distruge condiția umană ("Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa"); i. tema morții: 1. spaima față de neant, în care până și Isus fuge de pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de dorul mamei, că mai trăiesc și alții fără popie, dar mama rămâne neînduplecată. Plecarea din sat înseamnă pentru Nică dezrădăcinarea din universul humuleștean, ieșirea din tărâmul miraculos al copilăriei, înstrăinarea eroului. Înainte de a părăsi satul, nu poate dormi, se frământă în fel și chip, iar a doua zi își ia rămas-bun cu durere în suflet și cu ochii înecați în lacrimi, de la părinții săi. Pentru el, universul în care pătrunde e unul inferior celui din Humulești, cu o viață bogată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
contradicție se manifestă în planul moral între adevăr și minciună; un adevăr poate distruge echilibrul psihic al unui om, dar o minciună poate să-i aline necazul și este uneori de preferat sincerității brutale. Contradicția dintre etică și justiție îl frământa mereu pe protagonist, în luarea unor decizii. Altă contradicție vizează posibilitatea de a găsi soluții într-un lanț de compromisuri. Se pot ivi contradicții nu numai în conștiință, ci și în unele situații din presă. În plan erotic, antinomia se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
deoarece personajele iubesc, trăiesc și mor sub semnul fatalității. Ion vrea să-și depășească propria condiție de om umil și umilit, este chipeș, isteț, știe că numai prin avuție se poate înălța. Din această pricină trăiește o dramă continuă, se frământă și mândria îl transformă într-o ființă brutală. Lupta în vederea obținerii pământului îl face brutal, dar iubirea îl umanizează. Revenind la Florica, este ucis de soțul ei cu sapa. Deși obținuse pământ de la socrul său, protagonistul continuă să fie dur
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fiind în acea vreme membru al Curții Marțiale. În timp ce soldații sufereau în jur, el murmura: "pedeapsa... crima ... legea". Stările subiective ale personajului sunt evidențiate de analiza psihologică și de introspecție: "gâtul îi era uscat și amar, iar inima i se frământa într-o emoție aproape dureroasă". În universul subiectiv al personajului se pătrunde prin tehnica retrospectivei biografice: copilăria, dragostea și religiozitatea, crize extatice, mama evlavioasă, tata ține lecții de morală: "să năzuiești mereu a dobândi stima oamenilor și mai ales pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
foarte frică: nu cumva este epilepsie?“ Într-adevăr, atunci când îi era somn, fetița se așeza pe spate, își lua ursulețul în brațe și începea să se legene. După ce se legăna, strângea puternic picioarele unul lângă celălalt și începea să le frământe puțin. Tot așa, legănându se și frământându-se, fetița ajungea până la urmă la un fel de extaz. Când am îndrăznit să le spun părinților că fetița lor a descoperit cum se obține o mică satisfacție genitală, erau cât pe ce
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
adevăr, atunci când îi era somn, fetița se așeza pe spate, își lua ursulețul în brațe și începea să se legene. După ce se legăna, strângea puternic picioarele unul lângă celălalt și începea să le frământe puțin. Tot așa, legănându se și frământându-se, fetița ajungea până la urmă la un fel de extaz. Când am îndrăznit să le spun părinților că fetița lor a descoperit cum se obține o mică satisfacție genitală, erau cât pe ce să se supere pe mine. Până la urmă
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
prin gesturi. Cel mai credibil mesaj al unui om este acela al gesturilor; urmează mimica și abia apoi cuvintele. Degeaba îi spui prietenului că-l iubești dacă mimica ta arată dezgust; degeaba zâmbești cuiva cu bunăvoință dacă mâinile tale se frământă temătoare. În mod aparent bizar, o femeie care se machiază nu vorbește cu fața, ci cu trupul. Acela care o întâlnește privește fugitiv pe fața ei, o înca drează în categoria femeilor ușoare, apoi trece la trup pentru a vedea
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
studiază, îi rotunjește în mintea lui, îi descarcă de partea banal-indiferentă și îi reduce la sufletul lor real-estetic, etern-real. Așa și-a studiat tipurile; și animat și de altă dragoste, de enorma dragoste de limba românească, s-a jertfit ei, frământând o, pentru a-i spori viața, puterea și farmecul...“ (Cioculescu Șerban, Viața lui I.L. Caragiale, Editura Institutului Cultural Român, București, 2005, p. 238) 1.4. Caragiale pedagog indirect Putem afirma, fără nici o urmă de îndoială, că scriitorul este un pedagog
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
la săraci, hrănindu-i, fără a face deosebire între oameni, fie ei creștini, păgâni sau evrei. Dacă vrem să înțelegem viața acestui episcop din secolul al IV-lea așa cum a fost ea, trăirile sale sufletești, precum și complexitatea grijilor care îl frământau, ar trebui să recitim corespondența sa. Scrisorile sale trebuie recitite mai ales pentru a cunoaște în întregime sufletul îndurerat și neliniștit al Sfântului Vasile, tristețile sale, dezamăgirile sale, dar și devotamentul său de nebiruit pe care îl consideră o datorie
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
o ființă desprinsă din povești, care face ―multe și mari minunății-. Scriitorul se întreabă cu nostalgie: ―Ce-i pasă copilului, când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să aducă ziua de mâne, sau că-i frământa alte gânduri pline de îingrijire-? De aceea, amintirile lui Nică sunt pline de haz și de farmec. Totul este joc în existența lui. El și frații lui se joacă cu tatăl lor când acesta se întorcea ostenit de la muncă, căci
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cel dinspre răsărit, cât îi pută; tot așa să faci și tu cu capul babei, de păretele despre apus, ș-apoi ce i-oiu mai face și eu, veți vedea voi. „ Nora cea mică trântește baba în mijlocul casăi ș-o frământă cu picioarele, ș-o ghigosește ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi, aducând-o în imposibilitatea de a vorbi. Când vin feciorii din cărăușie, face
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
calmuce pînă în deșertul Gobi ori frumoasa insulă tropicală a Cubei, comunismul a fost o invenție eminamente europeană. Și chiar dacă experimentul macabru a cuprins doar partea estică a Europei și o mulțime de spații geopolitice neeuropene, "pasiunea ideii comuniste" a frămîntat mai ales spațiul privilegiat istoric al Europei Occidentale. Prin urmare, dacă tot a stimulat pasiunea, era datoria lumii occidentale să provoace și disecția, autopsia, analiza. Și trebuie să recunosc că, adesea, a făcut-o strălucit. Trebuie să recunosc, de asemenea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
unul dintre cele mai sugestive texte ale lui Poe Masca morții roșii. Viziunea blecheriană este asemănătoare cu cea din descrierea celor șapte săli de bal: Și pretutindeni prin cele șapte camere, sumedenie de vise se perindau. Și visele acestea se frământau încoace și-n colo, răsfrângând în ele culoarea încăperilor... Și visele pe locul lor încremenesc înghețate. Dar ecoul repetat al orologiului amuțește nu durase decât o clipă și, iată, un hohot de râs ușor și abia stăpânit se răspândește după
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al orologiului amuțește nu durase decât o clipă și, iată, un hohot de râs ușor și abia stăpânit se răspândește după el pretutindeni. Și atunci muzica se revarsă în valuri iarăși, și iarăși visele se trezesc la viață și se frământă încoace și încolo, mai vesele ca oricând, răsfrângâdu-se în geamurile multicolore, prin care, de pe trepieduri razele pătrund șuvoi. Dar în camera mea cea mai de la apus dintre toate cele șapte, nici o mască nu mai cuteza acum să intre; întunericul nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
temporis, ne irosim aproape firesc în atitudini parțiale și disparate, față cu degradarea triumfătoare a sistemului nostru economic (în eventualitatea că am avea vreunul) și fără a furniza în timp optim remediile, terapiile de atenuare sau vindecare a "bolilor" ce frămîntă organismul nostru economic, aflat într-o atît de mare suferință încît nu-și poate permite așteptarea unui acord în rîndurile "corpului medical" dezbinat. Purtați de vîntul dominant al istoriei, am uitat responsabilitățile noastre, și nu avem nici măcar demnitatea mioritică de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]