3,339 matches
-
-i resping din principiu. Am tras adânc În piept aerul de sfârșit de noiembrie și am simțit ceva ciudat de asemănător cu fericirea. —Zi, tată, ce pot să fac? — Ia grămada aia de lângă seră și trage-o Încoace, dacă poți, gemu el În timp ce ridica un buștean deosebit de mare pe umăr. Îmi aruncă o pereche de mănuși de lucru prea mari - din alea care se făcuseră negre cu mult timp În urmă din cauza mizeriei - și făcu semn În direcția vagă a lemnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
păgâne și creștine. Valori noi sunt exprimate în termeni vechi, asistăm acum la un adevărat amalgam de concepții, toate denotă o atmosferă de sincretism al ideilor, întrepătrundere a credințelor, de comuniune a simbolurilor. În Dacia, imaginea Bunului Păstor de pe unele geme evoca creștinilor episoade din mitologia orfică sau cea a lui Hermes, era popular cultul zeiței egiptene Isis. În provincia nord-dunăreană, figurile fantastice, șerpii au contribuit la fundamentarea "iconografică" și chiar lingvistică a "dracului" românesc, pe care V. Pârvan l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ar fi putrezit și s-ar fi înăbușit”, în vreme ce T. N. Granovski se întreba „cum vom porni noi la eliberarea celor care sînt asupriți în Turcia când la noi întreaga orânduire socială se bazează pe aceleași principii, când Polonia noastră geme sub povara unui jug pe care-l urăște ?”; poporul - continua Granovski - se teme că succesele armatelor rusești vor aduce guvernului „și mai multă putere și îngâmfare”. Herzen vedea în înfrângerea Rusiei începutul unor mari transformări; în general, democrații-revoluționari ruși doreau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
toată fața și partea de sus a pieptului, amețind-o cu mângâieri". Nemișcată, neputincioasă, Jeanne, este cuprinsă de "o tulburare a gândurilor care nu-i îngăduia să mai înțeleagă nimic", când "o durere ascuțită o sfâșie fără veste". "Începu să geamă, frântă în brațele lui, în timp ce el o poseda sălbatic". Din cele petrecute după aceea, Jeanne nu-și mai amintește nimic, căci "își pierduse capul". "I se păru doar că el îi strivise buzele cu o grindină de mici sărutări recunoscătoare
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
întâlnire la adresa respectivă cu Suzanne, prietena ei cea mai bună, și mimează cu aceasta o scenă de amor. Înăbușindu-și hohotele de râs, cele două liceene sar pe pat, fac să scârțâie arcurile, scot țipete scurte și se prefac a geme de plăcere... Virtuțile inițiatice ale flirtului Dacă s-ar fi petrecut în realitate, comedia aceasta bizară și șugubeață ar fi șocat mulți adulți. Însă putem fi siguri că aceștia ar fi aprobat fără rezerve statornicia virtuoasă și castitatea tenace a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
zdrobesc și, odată jocul terminat, se reîntorc acasă lăsîndu-1 plîngînd, răsturnat cu picioarele în sus. Atunci vin la el bunele bătrîne ale diplomației pentru a-1 îngriji și a-1 acoperi de bandaje care se schimbă în adevărate lanțuri. Nefericitul geme mai tare ca oricînd, în vreme ce Europa își spune: "Ce-o mai fi vrînd țîncul ăsta gălăgios? Niciodată nu-i mulțumit. Ai face bine să taci, țestoaso!"". Punctul de vedere al lui Alecsandri este tragic. Scriitorul pleacă de la o constatare locală
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
1867 acordă cîteva pagini cantității și calității zăcămintelor, amintește că rîurile mișcă pulberi de aur pe care robii țigani le culegeau mai demult cu unelte grosolane, indică prezența fierului, cuprului și mercurului. Informațiile sînt mult mai ample în privința exploatării sării geme în județele Bacău, Prahova și Vîlcea. Tema concurenței între România și Galiția este lansată. Cît privește petrolul, există viitor, dar "pe moment, comerțul cu petrol și cu produse ce se pot fabrica din el nu e atîta de amplu pe
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
abominabile izvoarele din oraș și din centrele din jurul localității Daphne, pentru ca oricine ar fi băut acea apă să-și păteze sufletul. Apoi presăra cu apă lustrală pâinea și cărnurile, ierburile mirositoare, fructele și toate alimentele. Creștinii deși vedeau aceste fapte gemeau și se lamentau considerându-le dezgustătoare, consumau alimentele ascultând de legea apostolică: Mâncați tot ceea ce s-a vândut în măcelărie, pentru ca să puteți fi liniștiți în conștiință. Întâmplător, doi bărbați distinși cu înalte grade militare (scutieri și gărzi de corp imperiale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu somnul sau cu visul. Toutuși, eul creator devine eu absolut, în aceeași identificare a sinelui cu ceilalți: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să nu-mi semene/ Ajutați-mă să găsesc un animal/ Care să nu geamă cu glasul meu/ Pe unde calc pământul se despică/ Și morții care poartă chipul meu/ Îi văd îmbrățișați și procreând alți morți". (Legături), chiar dacă "Apocalipsa este aici individuală"82. Considerându-l "volum cu adevărat caracteristic poetei"83, Nicolae Manolescu evidențiază
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia gemând de schije și otravă, ca o iubită, de aceea blestemă în numele vieții și scrie orații de nuntă în numele dragostei: "Poate se pun la cale prin semne fără grai/ Nunți noi cu vornici aprigi și mândre druște fete." Pe Labiș îl
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cantitatea de volume publicate, culegerea "Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei dă în voi năvală". Sub semnul trecerii timpului, poetul evocă vatra părintească, ceasornicul, ritualul mesei de prânz: "Și numai târziu, altădată,/ umbrele luară aminte/ că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noastră vei apărea lucind/ O, urletul cu care te despicarăm, moarte!/ O, sângele pe buze, al primului hymen!/ Prima fecioară a omului". Obsesia morții, ipostaza sentimentală și nostalgică este într-un fel bacoviană: "Goală, soru-mea se-ntinde,/ Și o aud gemând. Îi pipăi clar obrazul și urlu" sau " Va veni un dric la voi, ca melcul,/ cu cornițe negre scoase afară./ Signor vierme, cu profilul gingaș,/ Chip de roză, ori de trestioară,/ Nu primi-n împărăția ta/ morții altora". Senzualitatea, zbuciumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frunzelor,/ umbrelor/ păsărilor." Poetul pretinde că trăiește în numele merelor, al frunzelor, al cailor, al păsărilor, al pietrei ("A șaptea elegie"). Și iată-l bolnav de realul a cărui esență n-o poate atinge: " Iată-mă, stau întins peste pietre și gem/ organele-s sfărmate, maestrul e nebun căci el suferă/ de-ntreg universul. Mă doare că mărul e măr,/ sunt bolnav de sâmburi și de pietre,/ de patru roți, de ploaia măruntă..." Un elogiu adus realului, vieții, nașterii permanente apare în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă, vino și ridică-mi mâinile de pe pământ/ Vino și binecuvântă mieii care se așază pe pământ și plâng și dorm în numele lui Dumnezeu/ Noi suntem razele și armele". Pentru Adrian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a diminutivelor "ciobănel", ''fețișoarâ". "mustăcioară", "perișor", "ochișori', "măicuță", "drăguță", a comparațiilor metaforice clin descrierea portretistică a ciobanului, prin reluarea alegoriei moarte-nuntă, în final, și prin folosirea unei seni de gerunzii în rimă: "lăcrimând", "alergând", "intrebând". "zicând' care sugerează un lung geamă! dureros. Sentimentele și /zbuciumul sufletesc ale baciului moldovean exprimate în această parte finală rămân la intensitatea de mai înainte deoarece baladei îi lipsește deznodământul, moartea fiind ipotetică ("Și de-o fi să mor"). Îmbinarea părților epice, lirice și dramatice ale
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi gemînd/ Cu plete ncîlcite.../ De spaimă mă prind/ Priviri rătăcite,/ Și mintea de zgomot,/ Nimic nu-nțelege...” Chemarea furtunii este o chemare a pămîntului, a morții, iar poezia, în ansamblul ei, lucru clar exprimat spre final, e un „Mai am un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
minte cea cu Avesalom atîrnînd de crengile copacilor. în versetele biblice care o descriu nu-i notat nici un gest, nici o vorbă de-a acestuia. Avesalom e înfățișat ca o țintă mută; nu se zbate, nu strigă. Bacovia și l imaginează „gemînd”8), nu singur, ci multiplicat, chemîndu-l să-l elibereze. Simțea, oare, vreo afinitate cu el? Cred că da, căci unde e compasiune, trebuie să fie și asemănare. Pînă la 24 de ani, cînd scrie „Furtună”, Bacovia avusese motive, nu o dată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ani, cînd scrie „Furtună”, Bacovia avusese motive, nu o dată, să se considere, moral, un Avesalom. După alți douăzeci de ani, cînd o publică, are și mai multe, căci în fața sa stă, sumbru, spectrul țintuirii definitive în provincie. Acum și el „geme” ca lovit de fatalitate. Cea de-a doua reminiscență școlară din această poezie (de asemenea foarte potrivit folosită) e referirea la Romulus: „Și-aș vrea ca să mor/ Ca Romulus Rege,/ Uitat, legendar...” în aceste trei versuri sînt rezumate cîteva pagini
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cît și în cele de grup, cum se întîmplă în aceste versuri de Grigore H. Grandea: „Dar un fior d-odată mulțimea o coprinse./ Cum valurile mărei, de vînturi iuți împinse,/ Merg de se sparg de țărmuri, ea se-ndesă gemînd/ Spre porțile grădinei [în care se ivise o femeie „frumoasă ca păcatul”- n. m], în cale tot spărgînd”4). Pentru Eminescu erotica e cea mai vie sursă de fiori: „Cu geana ta m-atinge pe pleoape,/ Să simt fiorii strîngerii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
presă, discuțiile despre igienă aveau ecou însă doar la un public restrîns, în majoritate feminin, alcătuit din persoane sensibile, precum „eroina” poemului lui Bacovia: „Ea crede c-aș fi atacat... Și cînd o sărut se teme,/Dar sclavă plăcerii, ea geme/ Și cere un lung sărutat.// Pe urmă, cînd spasmul a dispărut,/își udă-n parfum o batistă - / O pune pe gură, și tristă/ Ea șterge un ftizic sărut”.13) Bărbații - inclusiv poetul, care „relatează” clinic toate gesturile - nu prea aveau
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vorba de lebăda numită și lebăda cîntătoare (Cygnus cygnus), care în țara noastră este oaspete de toamnă și de iarnă, ci de altă specie de lebădă, care, după credința vechilor greci, este mută tot timpul vieții, iar înainte de moarte, în loc să geamă, să țipe, ea... cîntă. La Eminescu, și lebăda trăiește o dramă. În poema La o artistă îi găsim versurile: "Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adînc Sunt inimi de lebede stinse, ce-n valuri eterne se plîng
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de praguri), "Flămânzi până la moarte, vulturii cenușii/(care) în negre cămăși cad, salivând,/ la picioarele meselor goale" (La picioarele meselor goale), "O pasăre neagră, bătrână, cu oasele putrede,/ prevestitoare de moarte atroce,/(care) strigă cu țipăt de om:/ "Laudă făpturilor gemând adormite pe dunga/ prăpastiei, departe de lumina lui Aton"", în sfârșit, "turma bătrânilor șerpi din cetate/ (care)se aruncă în gol și cu fălcile strânse/ înghit în cădere ecoul pământului/ în hrubele întunecate ale morții" (Cangea ascuțită a lui Seth
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în câmpie/ copacii, răriți odată cu viața,/ nici cum printre arbori răsună dictarea/ N-auzea decât cuvintele sale/ Și totuși afară se-ascunde lumina,/ se clatină-n margini de roșu aprins/ Afară se află lumina, fără-ndoială,/ și apa din lacuri gemea, încrețită/ de pala de vânt, nicicum de verbul/ rostit din cartea cu file de aur". În ciuda aparențelor contrare, în mitologia lirică la care Ștefan Amariței trudește neostoit, începând cu Plaja sau Pe malul Aheronului, figurile asociate genezei și miracolului ocupă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
totul se duce, spiritul/ numai pulsează în limburi./ Nisipul, pulpele lungi, vișina coaptă a catifelei,/ stelele cufundate în paharele de gheață./ Luna boală feroce și grea peste chipuri)./ ne iubim cu disperare, cu teamă urlă câinii biciuiți/ în simțuri, marea geme la țărm; o placentă infinită./ Chemare a morții..." (Pastel). Alte două par a fi, în acest prim volum, obsesiile majore ale poetului, chiar și în textele cu inserții sociogonice ori cosmologice în care se invocă frecvent, cu marja inerentă de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
zidul din ierusalim plângând/ subt gratii vii un unic sunet dând/ hrănind în nevăzuta adâncime// un vultur și un leu. Din vreme-n vreme/ se prăbușesc din vrajbă sângerând/ și când revin la vechiul jurământ/ o surdă împăcare-n sânge geme.// Pe pânea ta se ceartă în morminte/ vor ura mea în ocna gurii lor/ e viața-n doi un ostenit izvor/ prin pulberea deșertului fierbinte?". Chiar și în tratatul taumaturgic care este, finalmente, Cartea de copilărire (Editura Junimea, Iași, 1974
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]