3,543 matches
-
publicat nici un articol despre vreun restaurant asiatic din Manhattan În ultima săptămână. Poate a fost săptămâna trecută? Am Înaintat acum până aproape de biroul ei, cu capul plecat suficient ca să mă pot zgâi la pantofii negri Jimmy Choo cu barete pe gleznă și toc de zece centimetri pe care Jeffy mi‑i dăduse arborând un aer de superioritate. — Manhattan? A părut nelămurită și ofuscată În același timp. A zis cineva ceva de Manhattan? Era rândul meu să fiu confuză. — Ahn‑dre‑ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ducea. Pleacă toți astăzi, așa că poate o să dormim ca lumea diseară. — Mama nu o să Înceteze cu zbieretele până nu coborâm, este? am bombănit eu și am ținut‑o de cot ca să o ajut să se ridice În picioare. Ghipsul de pe glezna ei dreaptă fusese semnat de toată familia mea, iar Kyle chiar făcuse niște desene enervante, ca din partea lui Isaac. — Nici vorbă. Soră‑mea a apărut În prag cu bebelușul În brațe, bebeluș care saliva pe toată bărbița dolofană, dar gângurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de la Paris și, după Alex, eu fusesem prima persoană pe care o văzuse la trezire. I‑au făcut un milion de teste de tot felul pe tot corpul dar, cu excepția câtorva cusături pe față, pe gât și piept și a gleznei fracturate, era perfect sănătoasă. Arăta ca dracu’, firește - cum te și puteai aștepta să arate cineva care dansase la sentiment cu un vehicul - dar reușea să umble binișor și părea chiar enervant de bine dispusă pentru cineva care trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ciorap și amândoi (piciorul plus ciorapul) În pantoful de tenis, dar albul despre care v-am vorbit se suprapune pe albul piciorului, ce se distinge foarte vag de la linia de tăietură a ciorapului (ciorapul taie albul piciorului mai sus de gleznă) până la manșeta pantalonului scurt; acum se Înțelege că personajul din fotografie e Îmbrăcat În pantaloni scurți, stând undeva lângă un zid alb ca În proza mediteraneană a lui Camus, unde se poate ucide ușor un om din cauza acelui soare torid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la picioarele lor; observ mai Întâi călcâiul, cât este de plat, de lătăreț, de tocit, dacă este șlefuit și are destulă rotunjime și suplețe. Astfel, uneori, mă opresc mai mult cu privirea asupra unui călcâi bine proporționat, apoi continui cu glezna; o admir cât e de Înaltă, cât e de fină. Se poate merge mai sus, Însă rareori ajung până la genunchi; termin repede cu clasificarea corpului feminin, Înainte de a ajunge la genunchi. Azi nu știu de ce, dar au ieșit pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
descoperă talpa, mai precis, pielița străvezie din mijlocul tălpii, acolo unde se formează o adâncitură; se vede că are puțin platfus, ceea ce o și Împiedică să meargă mai vioi. Aerul acela de Încetineală maiestuoasă este dat de mișcarea Împiedicată, are gleznele foarte subțiri, neverosimil de subțiri, lucrate de mâna cuiva ce s-a oprit Îndelung asupra acestui amănunt. Mă uit fix la piciorul ei cum se mișcă ritmic; de el depinde pentru mine deplasarea pe boltă a soarelui. Aș sta așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
depinde pentru mine deplasarea pe boltă a soarelui. Aș sta așa să-l observ fără să mai mănânc, fără să mai fac altceva; Îmi ajunge că ea merge Înaintea mea și că eu o privesc acum, mai precis, Îi privesc glezna piciorului ei puțin cam plin. Ah, dar uitasem că, iată, mă aflu În pat Împreună cu A. Ea se apropie sfioasă și tandră de șoldul meu, mă atinge cu multă precauție, foarte atentă să nu se producă cine știe ce fenomen periculos; simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia după câteva ture, Petrache își dădu seama de potriveala gleznelor și a brațelor ei. Aurica dansa în ritmul muzicii care se auzea ca o flașnetă. Mai continuă câteva clipe și după ce călușeii se opriră. Poate că aștepta ceva, pe căluțul ei, legănându-și capul și înălțând umerii, când unul, când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o împletitură de speriat corbii. Petrache se apropie și avu pornirea ciudată de a mângâia calul. Îl bătu pe burtă, admirându-i, încă o dată, zveltețea crupei. Își trecu mâna peste bronzul neted, înverzit, de sub muchia șeii. Își coborî privirile spre gleznele înfipte în pământ și încremeni. Rămase nătâng câteva clipe, apoi se trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd, și atunci n-ar fi fost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era rușine de ceea ce trăiserăm și de aceea ne rușinam de noi înșine. Am fost un popor de fantome care nu ne mai găseam chipul adevărat când ne priveam în oglindă. Un popor căruia lanțurile i se descuiaseră zadarnic la glezne, căci se mutaseră de la o ureche la alta și ne zăngăneau în creier, ca un arc de ceasornic smuls din capace. — Aveți un fel ciudat de a vorbi, spuse Filip, când bătrânul tăcu. De parcă ați fi scris lucrurile astea și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își privi pacientul, zâmbindu-i. Îi plăcuse îndărătni cia cu care, atunci când o văzuse, se străduise să se ridice, proptindu-se în mâini. Îl lăsă să-și revină, până ce respirația i se liniști. Dădu pătura la o parte, dezgolindu-i gleznele. Îi masă degetele și apăsă pe tălpi, căutându-i vreo tresărire pe chip. — Nu ești convins ? îl întrebă. El o privi cu seriozitate, de parcă ar fi înțeles. Gândind mult... răspunse, cu dificultate. — Trebuie să începi să mergi, spuse ea, acoperindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căutându-i vreo tresărire pe chip. — Nu ești convins ? îl întrebă. El o privi cu seriozitate, de parcă ar fi înțeles. Gândind mult... răspunse, cu dificultate. — Trebuie să începi să mergi, spuse ea, acoperindu-l cu pătura. Ți s-au subțiat gleznele, trebuie să dai mușchilor de lucru. Altfel n-or să te mai țină oasele. El încuviință, mai degrabă pentru a împiedica discuția să meargă într-acolo. Nici Cosmina nu insistă. — Ionuț... pot să-ți spun așa ? Foarte bine, așa o să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până când își aduce aminte că și-a agățat ciorapul în taxi și atunci pune picior peste picior, ca să acopere firul dus de la ciorapul stâng. E o poziție cochetă, spatele drept, șoldul arcuit, picior peste picior și pantoful întins în prelungirea gleznei. Uită uneori și se întoarce la poziția dinainte, cu genunchii alăturați și umerii lăsați, coborându-și privirile spre ceva ce nu se vede. Atunci putem să ne coborâm degetul imaginar pe profilul ei, de la frunte până la bărbie. Liniile sunt moi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăsta ar fi bun pe post de șomoiog... Orbul se lăsă să alunece pe lângă zid și-și strânse genunchii cu brațele. Ologu terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe ce lume trăiești tu, pulică ? Crezi că de milă îți dau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obrajii de caldarâm. — Apropiați-vă, oameni buni, striga megafonul, acoperind cu aroma boabelor coapte mirosul de tămâie, e din partea domnului primar, nu uitați... ! Iar oamenii buni veneau, răsturnând și strivind. Orbul nu mai atinse pământul cu vârful bastonului. Nimeri peste gleznele altora, apoi gleznele îl nimeriră pe el, „aveți milă“, strigă, „sunt doar un orb“, dar foamea avea milostivirile ei, care nu mai aveau vreme de pierdut cu ologii și orbii. Trupurile milogilor rămaseră pe caldarâm, frământate ca un aluat de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Apropiați-vă, oameni buni, striga megafonul, acoperind cu aroma boabelor coapte mirosul de tămâie, e din partea domnului primar, nu uitați... ! Iar oamenii buni veneau, răsturnând și strivind. Orbul nu mai atinse pământul cu vârful bastonului. Nimeri peste gleznele altora, apoi gleznele îl nimeriră pe el, „aveți milă“, strigă, „sunt doar un orb“, dar foamea avea milostivirile ei, care nu mai aveau vreme de pierdut cu ologii și orbii. Trupurile milogilor rămaseră pe caldarâm, frământate ca un aluat de încălțări de tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de alături, care o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi sugera numele, cal de-adevăratelea, ar fi fost un cal de povară, cu greabăn arcuit și puternic, cu coamă sârmoasă, cu bot lung și dinți puternici, pe care buzele ar fi reușit rareori să-i acopere. Ar fi avut glezne nervoase, fiind gata oricând să salte pe picioarele dinapoi și să bată aerul cu copitele dacă vreo fiară ar fi sărit, din ascunzișuri, să-i taie calea. Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime cu a calului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa nestingherit. Dar jumătatea cealaltă se însoțise în visul lui, căci sforăia cu un fornăit mulțumit de gustul ovăzului proaspăt, iar gleznele îi tresăreau. Când tălpile păreau că se desprind de pământ, cele două jumătăți se întâlneau, călărindu-se pe sine, visul absolut. Bunelu, ca orice om foarte bătrân, nu mai putea dormi. Își întorsese ochii pe dos, ca să-și poată privi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reînstăpâniră autoritatea, ca și cerurile de la etajul al doilea. Magul frunzelor arăta ca un soi de abur, dacă frunzele ar fi ars mocnit. Vălătuci mai groși, rotunjiți spre vârf, acolo unde erau umerii, și mai subțiri, ca niște fuioare, spre glezne. Nu aflaseră niciodată cât de calzi erau aburii aceia, dacă erau aburi sau doar o vedenie a vânturilor, acolo unde se întâlneau ele, căci Magul frunzelor, cu mersul lui de lăcustă, era întotdeauna cu câțiva pași înaintea lor. Nimeni nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te apropiai de casa scărilor ; undeva, în subsol, vremurile vechi putrezeau în stive amestecate, de cartofi și de morcovi, pe care nimeni nu le mai răscolea, să le aerisească. Simți ceva mișcându-i-se printre glezne, surceaua îmblănită mieună și țâșni spre pragul primei uși deschise de la parter, întregind tabloul. Doi țânci în haine desperecheate și lălâi, rași în cap și trecându-și, în răstimpuri, mânecile pe sub nările înfundate de o umezeală verzuie, îl priveau fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
exista. Numit astfel, i se sugera că, în lumea cea nouă, nici el nu mai exista. Îi privi pentru întâia oară în ochi. Își primi fiecare partea lui. Păreau acum mai mulți. Pașii veneau, care afundându-se în noroi până la glezne și icnind să se smulgă, care bocănind pe lespezi, cu bocanci clăpăugi, fără șireturi, și lăsând pe ziduri ecouri ascuțite, care alergând speriați, care împleticindu-se, care târându-se în pulberi, pe drumul deportărilor. Pământul celor morți se scutura ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tencuielile, gemând în locul buzelor strivite, umeri îngustați, coaste străpungând, ca niște arcuri de oțel, pielea subțiată a piepturilor costelive. Li se auzea murmurul, fără a se înțelege ce anume spuneau. O apă curgătoare, un ritm anume al lanțurilor care legau gleznele una de alta, ca să împiedice fuga, care legau mâinile, ca să împiedice dezmorțirea, care legau timpanele, ca să împiedice gândurile. Bătrânul, fără să vadă dincolo de silueta hirsută a lui Maca, auzea vuietul surd al umbrelor care se înmulțeau, ivindu-se de după granițe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cuvânt. Mă las în jos și mă ghemuiesc ca o găină. Poziția e atât de incomodă, încât picioarele mă dor aproape imediat. Îmi mișc posteriorul în cercuri. Atingerea ouălor aduce cu ea o senzație ciudată. Mă lupt cu genunchii și gleznele pentru a rămâne în poziția care trebuie. — Continuă. Patroana se întinde și echilibrează tava cu ouă de sub mine. E nevoie de timp pentru a ajunge la perfecțiune. — Eu nu am timp. Îmi legăn fundul și încep să gâfâi: Zece zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]