4,781 matches
-
Pușcariu remarcă rolul onomatopeei în funcționarea vie a limbii. „Totuși, spune el, ea este singurul izvor fertil de creație de tulpini nouă, cu mijloace proprii (și nu prin împrumuturi din alte limbi), și este un mijloc foarte des întrebuințat în graiul familiar și popular spre a da vorbirii o mai mare plasticitate, un colorit stilistic” (p. 97). În aceste limite el caută să găsească „un fir al Ariadnei” împărțind cuvintele onomatopee în 1) interjecții: a) primare (ah, of, văleu), b) chemări
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sale, rezultând în română forme precum ceafă, grumaz, buză, mugur, zară, mazăre, sâmbure, viezure, mal, baligă, abure, țarc, țeapă, a grăpțăna, jimb „știrb, cu gura strâmbă”, cursă, fărâmă, bască, strungă, brad, căciulă, mânz, baltă, țap etc. Afară de cuvintele moștenite din graiurile strămoșești (traco-geto-dacic și ilir), pe care albaneza se crede că le confirmă, Pușcariu susține că „avem un număr destul de mare de vorbe care se arată a fi împrumuturi mai nouă”, pentru separarea cărora de cele moștenite invocă motivații fonetice. Este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fost adus de meșteri unguri. Majoritatea cuvintelor însă - mai cu seamă verbele cu sens abstract - au trecut din Ardeal în Muntenia și în Moldova deodată cu răspândirea românismului în aceste părți. Părerea că ele, continuă Pușcariu, ar fi relicte din graiul ungurilor preexistenți românilor la sud și est de Carpați și romanizați mai pe urmă e cu totul neîntemeiată și izvorăște din tendința de a-i arăta pe români veniți din Peninsula Balcanică după așezarea ungurilor în țara noastră” (p. 310
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și nu mai este. În această situație rămâne loc doar pentru explicațiile privind dispariția limbii autohtonilor: „În fața valului din ce în ce mai mare al populației romane, unele triburi trace și ilire se retrăseseră în munți fără a se putea sustrage complet influenței acesteia. Graiul lor a fost invadat de elemente latine și a dat naștere unei vorbiri mixte care pare să se fi păstrat în albaneza din zilele noastre. Dar în afară de aceste regiuni, unde împrejurările nu erau favorabile dezvoltării elementului latin (este vorba în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
primul rând de Grecia), romanizarea Peninsulei Balcanice nu era împiedicată de nici un obstacol serios și se putea desfășura în liniște. În Iliria, populația latină a reușit să înlocuiască în mai multe regiuni vechiul element autohton și să răspândească aici un grai romanic. Într-o parte a Macedoniei și a Traciei, și mai ales la sudul Panoniei, în Moesia și în Dacia, civilizația romană ajunsese de asemenea să se impună celei mai mari părți a populației” (p. 18); „Printre cauzele generale care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
meliga italiană, care înseamnă porumb măcinat (și Leonardo da Vinci pomenește porumbul sub acest nume). Cuvântului mămăligă i s-au asociat origini care mai de care mai stranii, inclusiv una geto dacică... Șăineanu afirmă că este un termen format în graiul copiilor, înrudit cu cel de mamă, cea care dă hrană pruncilor. În orice caz, majoritatea lingviștilor consideră că etimonul ar fi cuvântul mămăligă, în timp ce forma măligă, întâlnită și ea foarte frecvent (Mihail Sadoveanu, în povestirea „Copilul nimănui“, folosește expresia „boțuri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mult decât de orice, scrie el în Memoriile sale, că, mai mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând în gura lor cuvinte luate din viu grai, Goldoni proslăvește firescul, atât în scriitură, cât și în joc. "Stilul, l-am dorit așa cum i se potrivește Comediei, scrie el în prima parte a Memoriilor, adică simplu și firesc, nu academic sau elevat. Marea Artă a Poetului Comic este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Liviu, Semnele timpului, Editura Junimea, Iași, 1988. Bibliografia I.L. Caragiale în periodice (1952-1912),Vol. I, II,coord. Marin Bucur, cuvânt înainte de Eugen Simion, autori: Mioara Apolzan, Marin Bucur, Georgeta Ene, Rodica Florea, Dorina Grăsoiu, Stancu Ilin, Dan C. Mihăilescu, Editura "Grai și suflet Cultura Națională", București, 1997 Călinescu, Al., Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Editura Albatros, București, 1976. Căpușan, Vodă, Maria, Despre Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999. Cazimir, Ștefan, Caragiale universul comic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nr. 12, decembrie 1903, p. 3, comentat în Bibliografia I. L. Caragiale, vol. II, Vol. I, II, coord. Marin Bucur, cuvânt înainte de Eugen Simion, autori: Mioara Apolzan, Marin Bucur, Georgeta Ene, Rodica Florea, Dorina Grăsoiu, Stancu Ilin, Dan C. Mihăilescu, Editura "Grai și suflet Cultura Națională", București, 1997. 131 Bibliografia I.L.Caragiale, ed. cit. în capitolul "Sintagme din opera caragialiană intrate in uzul public". 132 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, ediție îngrijită de Geo Șerban, Editura Lider, București, 1996, pp. 284-285, care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în lipsa lui, și care-i ticsea capul de povești și întâmplări din pădure, nemaiauzite... cum n-a mai făcut-o de la moartea Frăsânicăi. Singurătatea departe de sat, n-o înspăimânta, - chiar nu se simțea deloc singură -, bunicul Toma o învăța graiul animalelor, al păsărilor... chiar și al frunzelor... și, ce putea fi mai minunat?!... Ea înțelegea altfel, decât copiii de anii ei... chiar și decât adulții, urletul lupului flămând, pe vreme de iarnă, strigătul jderului când își ucide prada... ori, cântecul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrân... - Bunicule, bunicule... tăț‟ copiii din sat de la mătușa Domnica, au mămăica lor... eu, di ci n-am, bunicule?!... El se opri brusc din pufăit tutun, simțind că mintea i se clatină și inima îi bătu mai tare. Rămăsese fără grai, la întrebarea fetei... și, totuși trebuia să-i spuie ceva... - Ba da... ai și tu mămăică... cum să n-ai!.. fu primul gând care-i veni în minte. - Daa... și unde-i, că eu n-o vad!? Îl întrebă ea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
el în gând. Și, ca să-și ascundă tulburarea din suflet, îl îndemnă pe boier... - Hai Cucoani, hai să măi gustăm din minunea asta!... Abia atunci, la al treilea păhărel de țuică fiartă, care alunecă pe gât ca untdelemnul, se desțelenesc graiurile, și pornesc la un taifas, la care din când în când, cocoșii vestesc crucea nopții. Boierul Șipoteanu-Fălciu avea prilejul să-l descoase pe Toma, pădurar bătrân, înțeleptul pădurilor, despre viața ascunsă a codrilor copleșiți de zăpezi și taine... Toma se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se auzi din nou foarte aproape, în marginea pădurii. - I‟auză-l măi, parca ar jăli un om! murmură bătrânul uitându-se la limbile de foc, cum jucau în sobă. Ca un om jălești, măi! Numa‟ că‟i într-un grai necunoscut nouă. El așteaptă răspuns la chemările lui. Și iar bătrânul trase cu ochiul la Anuca. O clipă se opri și ascultă ăuitul atât de jalnic și tânguitor, apoi, continuă... - Graiul nu i-l înțălegi, da‟ cu inima îl sâmțăști
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un om jălești, măi! Numa‟ că‟i într-un grai necunoscut nouă. El așteaptă răspuns la chemările lui. Și iar bătrânul trase cu ochiul la Anuca. O clipă se opri și ascultă ăuitul atât de jalnic și tânguitor, apoi, continuă... - Graiul nu i-l înțălegi, da‟ cu inima îl sâmțăști, pentru că și el, ca și omul, ari inima gre‟... trebuie s-o spuie cuiva! Anuca, își făcea de treabă, dar asculta, încordată și cu o privire ciudată. Fără nicio vorbă, fata
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-l chinui un pic. — Păi, cu siguranță ai făcut În așa fel Încât să te usture la buzunar când ai menționat cât a costat halatul ăla. — Nu chiar, i-am răspuns. A costat aproape o sută. — Isuse, rămase Stahlecker fără grai. Tesmer are dreptate. Chiar câștigi prea mulți bani. Își vârî adânc mâinile În buzunare și mă privi drept În față: — Vrei să-mi spui ce s-a Întâmplat cu adevărat aici? — Altă dată, Bruno. În cea mai mare parte, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile acoperite cu brățări de aur, iar, pe cap, purta o coroană bătute cu smaralde și diamante. Cine tulbură liniștea regatului meu? Aah... îngăimă, speriat, moșneagul Nu mai ai grai, străinule? se răsti strania făptură. Îngăduie-mi să-ți cer iertare, mărită Regină! De unde mă cunoști? Spune, că de nu, îți voi lua lumina ochilor! Stăpână a Regatului Luminii, eu sunt un biet bătrân, care a avut norocul să te
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pentru că, spre sfârșitul lunii ianuarie a anului 1626, Radu Mihnea și-a dat obștescul sfârșit, după îndelungi chinuri, fiind înmormântat „în biserica Radului Vodă din București”, unde „el se odihnește supt o piatră frumoasă, pe care se povestește, în limpede grai românesc, istoria vieții lui”. Așadar, domnitorul n-a avut liniște nici după moarte, nu și-a mai văzut feciorul cel drag, pe Alexandru Coconul, care, după domnii efemere, s-a stins devreme, fiind „boliacu”, Catrina a rămas în mănăstire, suspinând
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
continuă el privindu-mă iscoditor, că în ceea ce te privește nu există o astfel de învoială sau, dacă ar fi existat, s-a pierdut, E adevărat, n-am făcut nici o învoială scrisă cu părintele Ioan, ne-am înțeles prin viu grai la același preț, Prea bine, mă aprobă el nerăbdător, asta a fost acum câțiva ani, Îi mulțumesc în gând că nu se apucă să-i numere, Ai primit ceva din banii ce ți se cuveneau, ai calculat vreodată câți metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de teamă. Fata mâncase un baton mentolat care apăruse în mod misterios în camera cu pianul. Răul acesta depășea orice limite din punctul de vedere al lui Bell: a face rău copiilor. Astfel că, deși fusese păcălit pe moment de graiul plăcut al lui Constable, incidentul îl ajutase să clarifice nivelul de depravare al celor care făceau parte din Sfatul Patrioților. Diferențe între culturi? Între rase? Nici vorbă de așa ceva. Diferența e una singură. Binele și decența stau de o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
din cap că nu. — Spune-mi, Emmy. S-a întâmplat ceva cu Duncan? Întrebarea ei stârni un hohot de plâns atât de jalnic încât Leigh simți că-i sfâșie inima. Asta era! — S-a terminat, se jelui Emmy recăpătându-și graiul. S-a terminat definitiv. Emmy mai făcuse afirmația asta nici mai mult nici mai puțin de opt ori în cinci ani de zile de când era cu Duncan, dar în seara asta părea să fie altfel. — Scumpo, sunt sigură că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
lui carieră, va edita un autor mai mare decât oricare din cei cu care lucrase el. Leigh simți aproape compasiune — aproape — când văzu că pentru prima dată, tatăl ei, meșter în vorbe, marele guru, judecătorul și juriul extraordinar, rămase fără grai. Odată ce i-ai pus, sunt naturali În timp ce restul Americii petrecea un weekend de sărbătoare privind focurile de artificii și făcând grătare lângă piscină, Emmy ateriza împreună cu prietenele ei pe aeroportul din Curaçao și încerca să înțeleagă cum de vacanța lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
făcut sex absolut întâmplător, fără obligații, cu cineva cu care n-o să mă mai văd niciodată. Mulțumită să vadă că a reușit cu asta să atragă atenția celor două prietene, continuă: — Și doi, mi-a plăcut. Celelalte două rămaseră fără grai după a doua frază și, până la urmă, Adriana rupse tăcerea: — Da? Emmy clătină din cap că da. — Și dacă vă spun și că el era mai mic decât mine, să știți că nu glumesc. Nici Emmy n-a știut prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
biserici dărăpănate, lăsând privirii mereu ascunse curțile adânci. Case rău famate sau famate, În care se Întâlneau intelectuali năpârliți și sclipitori deopotrivă, amestec ciudat de genii și ratați, În serate fără scop, fără sens, doar pentru a Înfierbânta aerul cu graiurile lor păsărești. Atunci a apărut pe cer o stea imensă, care desenă o traiectorie curbă cu Încetineala unui melc. Toate stelele căzătoare, le mai văzuse de atâtea ori, se desprindeau din Întunericul cerului, plecând parcă din nimic, și se topeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
arătător În tâmplă. Îți bați joc de noi, băi tovarășe? Pleci aproape cântând. „Zori cu noroc ne răsar; tăcere și gânduri curate Zile bune de-acum vorbe de bine grăiți Astăzi nu vrem judecăți, departe cu sfadă nebună. Gloată cu grai veninos, lucrul să ți-l zăbovești!” Ai divorțat de soacră, deci și de nevastă, nu mai ești slugă la sas. O să pleci când vrei tu, nu târâit de alții, când o să vrea „mușchii tăi”. Și nu mai peci niciodată. Pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ne chema când dădea peste un nume familiar sau peste adresa vreunuia care venise aici din B. și poate chiar îi cunoștea pe oamenii aceia, sau cel puțin putea să-și dea cu părerea cu privire la o adresă -, dar îi pierea graiul când descoperea semnătura împărătesei Austriei sau a domnului von Goethe. Se spune că Goethe ar fi privit din hotelul montan mina din apropiere, din care s-ar fi extras și ceva argint, chiar și aur, ceea ce o făcu pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]