3,902 matches
-
privește lung. Chipul îi tremură, ochii îi ard. — Becky Bloomwood, zice în cele din urmă. Ești cea mai generoasă... cea mai darnică... cea mai iubitoare... nu merit... Nu mai poate continua și se apropie de mine, cu o expresie extrem de hotărâtă. În timp ce mă sărută, picăturile de apă cad pe pe părul lui pe buzele mele și se amestecă cu gustul sărat și cu căldura lui. Închid ochii și îmi las corpul să se destindă încet, și las plăcerea să crească. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
au să înceteze. Nimeni nu va mai da doi bani pe mine. Și n-am să mai fiu persoana aia specială, strălucitoare. Of, Doamne, ce s-a întâmplat cu mine? Azi-dimineață eram atât de pusă pe tranșat situația. Închid ochii hotărâtă și mă sforțez să mă gândesc la mami și la cireșul ei înflorit. Dar fără nici un rezultat. Poate e de vină șampania - dar, în loc să fiu copleșită de emoție și să mă gândesc „Trebuie neapărat să mă mărit la mine acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
găsești ceva mai frumos. — Eu aș alege-o pe aia de la Richard Tyler, spune Tracy. — Și cum rămâne cu rochia mamei tale, totuși? zice Lisa. Nu e cel mai romantic lucru din lume? — Vera Wang e absolut dumnezeiască, sare Erin hotărâtă. — Dar cum poți să refuzi rochia propriei tale mame? mă întreabă Lisa. Nu poți să întorci spatele unei întregi tradiții de familie, nu crezi, Becky? Nu ești de aceeași părere? — Ideea e să-ți stea bine cu ea! spune Erin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta nu mă mai răzgândesc. Pe bune, Suze, gata, am hotărât. — Și cu Luke ce faci? — Lui nu-i pasă. Mi-a zis tot timpul că eu hotărăsc. Suze rămâne pe gânduri preț de o clipă. Apoi caută în geantă hotărâtă, își scoate mobilul și mi-l întinde. — OK. Dacă ai de gând s-o faci, fă-o acum. Hai, formează numărul. — Nu pot. Elinor e într-o clinică din Elveția. Mă gândisem să-i scriu o scrisoare... Nu. Suze scutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cred pe cuvânt la faza asta. Becky, cred că e timpul să te culci. — Da. Așa cred și eu. Ne vedem mai târziu. Intru clătinându-mă în apartament, arunc toată corespondența pe canapea și mă duc direct spre dormitor, la fel de hotărâtă ca un drogat care tânjește după doza lui. Somn. Am nevoie de somn... Luminița de la robotul telefonic începe să pâlpâie și, în timp ce mă lungesc în pat, mă întind și apăs pe buton. — Bună, Becky! Robyn sunt. Am sunat doar ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
constatăm că evreii au răspuns cu aceeași bunăvoință ca și cetățenii români la chemarea țării” <endnote id="(448, p. 48)"/>. Și Tudor Arghezi scria În 1913 despre „evreii Înrolați sub steagurile țării noastre și a lor”, ca fiind „oameni tot atât de hotărâți și de eroici, ca toți românii”. „Ei n-au stat la gânduri - scria Arghezi -, n-au ezitat o singură clipă să aducă jertfa lor de sânge pentru Patrie... ; acești oameni se bucură de bucuriile noastre și se Întristează de Întristările
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mai multe decît alții încă de la angajare. în consecință, am făcut - cum se numea atunci - și „muncă de concepție” și „negreală”. Firește, ca în orice redacție, totul pornea de la sumare. înjghebări colective, sumarele nu rămîneau însă aproape niciodată în forma hotărîtă. Comenzi de ultim moment ale editorului, replieri „din mers” pe anumite probleme, întîrzieri ale unor „materiale”, neînțelegeri interne în privința calității sau oportunității altora, inconveniente la punerea în pagini, mici accidente „tehnice” etc. impuneau modificări care aveau efecte în lanț: înlocuiri
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Să știi bine planul, bibliografia, problemele esențiale ale monografiei. Să nu ignori aceste sfaturi. S-ar putea să fiți mai mulți candidați decît locuri. Tov[arășul] Ciopraga te așteaptă cu interes și cu simpatie. Le meriți. De acum: la lucru hotărît și cu spor! Al D-tale, I. Lăudat P.S. Nu ți-am putut descifra adresa, de aceea îți scriu tot la Institut. </citation> (7) <citation author=”I.D. Lăudat” loc="[Iași]" data =”4 .I.1969”> Dragă Domnule Călin. Îți mulțumesc pentru
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și, mai ales, nu în timpul nopții. A doua zi către după-amiază apare Guillermo cu soția, Cora, și cu fiul lor cel mai mic, de 8 ani. Sunt amândoi mici de statură (marea majoritate a indigenilor sunt foarte scunzi), cu trăsături hotărâte, ea are părul lung, negru și lucios, prins într-o coadă la spate, dezvăluind o față atractivă. El, mic și îndesat, pare ceva mai în vârstă și are părul negru, lins, presărat cu fire albe. Ne prezentăm cu un zâmbet
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
dumnea ei fiind președinta F.N.I. Ne-am simțit bine împreună și ne-a făcut foarte multă publicitate la Centrul de Sănătate, inclusiv sponsorizări. A fost foarte impresionată de ceea ce face Biserica Adventistă și chiar înțelegea misiunea noastră și era chiar hotărâtă să o practice. Imnul grupei noastre, pe melodia ,,Românașului îi place...” compus de dânsa (pe care îl veți putea găsi la sfârșit, la ,,Anexe”) și poza grupului o veți găsi în cartea de onoare din acea vreme. O altă familie
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
afla. Afară ploua și nu știam ce să fac. Ziceam: “Poate nu trebuie să merg și de aceea nu pot afla cu ce pot ajunge, iar afară plouă tare, nu știu ce să fac!” La ora 16,00 am ieșit în stradă hotărâta sa ajung, chiar și cu o ocazie dacă nu este autobuz, cu toate că nu am mers niciodată așa. Afară ploua foarte tare. Mi-am luat umbrela și am plecat. Am stat în stație cam o jumătate de oră și nu a
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Am rugat-o să-mi scrie adresa unde-i pot trimite cartea, pe carnețelul din mâna mea. M-a întrebat cât costă ca să o plătească și i-am spus că este cadou din partea mea. Mi-a mulțumit și am plecat hotărâtă să mă țin de cuvânt. A doua zi, profesorul mi-a zis ca a răsfoit cartea și a observat că este cu tentă protestantă. Soțul meu m-a întrebat despre ce carte este vorba și i-am spus că i-
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
către gospodina Maria „ sărut mâna pentru masă, c-a fost bună și gustoasă” iar Costache adaugă, hâtru, privindu-și nevasta „și hazaica frumoasă”. Zâmbetul finuț al Mariei mulțumește pentru vorba frumoasă rostită de bărbat. Fiecare apoi se îndreaptă spre treburile hotărâte înainte. Costache și Mihăiță, după ce au înhămat caii și au pus uneltele în căruță, au ieșit pe poarta larg deschisă și se îndreptară pe uliță la vale, spre locul numit Trauș. Spre sfârșitul zilei, când razele soarelui scăldau pădurea Rotăriei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
luăm pământul ce ni se cuvine nouă. Duceți-vă acolo, amestecațil cu pământul, băgați-l în fântâna care-o sapă Ion Barzu, ca să scăpăm odată de el să nu-l mai văd! Ochii lui Marița, plini de ură și îndemnul hotărât al mamei lor îi făcură pe cei doi feciori să acționze imediat. Lăsară sapele la pământ, înșfăcară cele două vițe groase ale buturugii, ce le tăiaseră în drumul spre ogor și o luară la fugă călcând în smârcurile mlăștinoase din
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
sângele propriu, amestecat cu țărâna din fundul gropii. Un sergent sanitar vine la groapa unde mă aflam și încearcă să oprească scurgerea sângelui din cotul zdrobit. Continuu supravegherea poziției, dau unele ordine privind rezistența în teren, oamenii se susțin reciproc, hotărâți să reziste! Aproape două ore continuu să transmit ordine scurte privind consolidarea poziției pe care ne aflam. Cu tot pansamentul aplicat pe rană, sângele se scurge din cotul zdrobit! Cu timpul simt că tremur de frig și-mi dau seama
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și antrenantă sărbătoare. În noiembrie 1970 se comemorează Centenarul fostei Școli Normale de băieți din Bârlad, cu sediul în incinta Complexului Școlar. Se lucrează intens, comitetul director pregătește din vreme „monografia” școlii centenare, cu invitați din toată țara. La data hotărâtă, populația orașului sporește temporar cu sute de oameni care s-au format ca educatori în acea Școală falnică de lângă Grădina publică din nordul Bârladului! Câtă bucurie și câte emoții în rândul participanților care, după ani grei de muncă și griji
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
contribuit la desăvârșirea picturii din biserica centrului cultural spre care ne îndreptăm, (aflat) la 30 de km de Barcelona, a îndrăznit să accepte invitația făcută de director. Invitația a sosit în luna martie. Dar până în luna mai încă nu eram hotărâți dacă merită sau dacă suntem în stare să pornim înspre această Mare Aventură (cum îmi place mie să-i spun). Nu știu dacă un moment anume sau dacă ceva concret ne-a făcut să ne hotărâm. Cert este că în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
haosului național, haosul intern din acest Teatru este inacceptabil. Chiar dacă nu voi face o mare creație în aceste spectacol, chiar dacă nu voi obține acea „performanță” de care onor direcțiunea teatrului are nevoie pentru a-mi da un salariu decent, sunt hotărâtă să mă topesc în acest spectacol, să ard și să zbor, să mă bucur că exist într-un colectiv așa cum mi-am dorit ani de zile, pentru că mereu am crezut în echipă, în munca umăr la umăr, în energia
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a evoluției speciilor și transformării în unele cazuri a maimuței în om, ceea ce mi-a adus o binemeritata notă 0 (pe atunci sistemul de notare fiind de la 0 la 5). Scriind aceste rânduri, mă gândesc dacă nu cumva opțiunea mea hotărâtă și declarată de apărare a capitalistului Darwin în fata comunistului Oparin nu m-ar putea încadra în prezent în categoria "dizidenților" intelectuali, alături de binecunoscuții..., aducându-mi și ceva decorații și foloase materiale. Îmi mai amintesc și faptul ca aceeași notă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mai apropiat robinet unde-și limita abluțiunile la o minuțioasă Înmuiere cu apă a feței roz, a craniului albăstrui și a cefei grase, urmată de o viguroasă suflare a nasului În stil rusesc, după care se Întorcea cu aceiași pași hotărâți, dar de data asta miop și lăsând stropi de apă În urma lui, În dormitorul lui unde ținea Într-un loc secret trei prosoape sacrosante (printre altele, era atât de brezgliv, În sensul rusesc intraductibil, Încât se spăla pe mâini ori de câte ori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Fost! Eram aproape, lângă mitropolitul Teoctist. Și ce tinerel și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod în gât când v-am întrebat: "Cu voia voastră iastă-vă să vă fiu domn?!" Și noi am răcnit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne aparține. Desigur, n-am dreptul să ți-o cer... Te rog... Totuși... Sunt clipe de grea cumpănă... Și nu știu dacă... nu se știe... Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, abia îndrăznește, în șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu capul plecat, în șoaptă. Departe... Pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o după-amiază de toamnă, spre seară, în zona intens frecventată de lângă Biserica Bărăției, am avut neșansa să fiu martorul următoarei scene: dintr-un automobil demodat, de culoare neagră, „scos” parcă dintr-un film de război, cu gestapoviști, coboară câțiva bărbați hotărâți, care se reped - fără să se sinchisească de trecători - la un cerșetor bătrân așezat pe jos, în stradă, în colțul format de chiar turnul Bărăției și de un zid, îl înșfacă, îl iau literalmente pe sus - victima nu se împotrivește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de superioară, încât a îndrăzni mai mult ar fi fost, evident, un non-sens. Povestea aceasta a durat săptămâni întregi până ce, într-o zi, m-am pomenit drept în față cu mama fetei, o doamnă, la rândul ei, distinsă și foarte hotărâtă care mi-a zis de la obraz „să le spun șefilor mei (chiar așa: șefilor mei) să nu mă trimită degeaba să-i spionez, că oricum nu o să aflu nimic pentru că ei nu au nimic de ascuns”, că la început a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poate chiar cu simpatie, drept ceea ce și eram: un ridicol soupirant; văzând însă că nu întreprind nimic ca să mă apropii de fiica ei, a căzut la bănuială și a tras apoi ferma dar atât de eronata sa concluzie. Cucoana cea hotărâtă nu și-a putut imagina că există și timizi de asemenea calibru. Desigur, și celebra epocă a anilor ’50, - a cărei rigoare o simțisem chiar pe pielea mea - a jucat un rol deloc neglijabil în producerea acestui penibil - pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]