7,197 matches
-
direcția pe care o trasau și Mircea Eliade și Carl Gustav Jung, neacceptând teoria freudiană asupra simbolului, conceput ca un obiect despre care nu se poate vorbi datorită ,,refulării libidoului". Conceptul fundamental al teoriei lui Gilbert Durand este cel de ,,imaginar", prin care criticul vizează obiectul teoretizat ,,traseu antropologic". Astfel, Durand explică simbolul apelând la antropologie. "Traseul antropologic" este definit de Durand ca "neîncetatul schimb care există... între pulsiunile subiective și asimilatoare și somațiile obiective ce emană din mediul cosmic și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
antropologic". Astfel, Durand explică simbolul apelând la antropologie. "Traseul antropologic" este definit de Durand ca "neîncetatul schimb care există... între pulsiunile subiective și asimilatoare și somațiile obiective ce emană din mediul cosmic și social" și pe care-l numește și "imaginar" considerat drept "un segment" al "magistralei" mișcări a materiei, un "topos" al "saltului de la biologic la social"80. Conform teoriei lui Durand, imaginarul se situează între ,,pulsiunile subiective și somațiile obiective", astfel încât se poate "pleca în descrierea lui fie de la
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
asimilatoare și somațiile obiective ce emană din mediul cosmic și social" și pe care-l numește și "imaginar" considerat drept "un segment" al "magistralei" mișcări a materiei, un "topos" al "saltului de la biologic la social"80. Conform teoriei lui Durand, imaginarul se situează între ,,pulsiunile subiective și somațiile obiective", astfel încât se poate "pleca în descrierea lui fie de la natura psihologică, fie de la cultură"81. Punctul de plecare al demonstrației este ,,semantismul bio-psihic". Pentru început, Durand pornește de la disocierea pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
un perfect echilibru. Un alt concept pe care Durand îl teoretizează este acela de ,,dominantă reflexologică", insistând asupra "genezei reciproce" a subiectului și obiectului. Termenul este preluat de Durand din reflexologia lui Bekhterev, fondatorul pshihologiei obiective. De altfel, toată teoria imaginarului pe care o propune Durand este întemeiată pe ,,dominantele reflexologice" și pe ideea susținută de neuro-psihologul Vladimir Mihailovici Bekhterev conform căreia "orice act neuropsihic poate fi redus la schema unui reflex, în care excitația, atingând scoarța cerebrală suscită urmele reacțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui Mircea Eliade asupra simbolurilor se asociază teoriei lui Gilbert Durand. Eliade afirma că lumea "se revelează" prin simboluri. Simbolul nu este o copie a realității obiective. El revelează ceva profund, fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui Mircea Eliade asupra simbolurilor se asociază teoriei lui Gilbert Durand. Eliade afirma că lumea "se revelează" prin simboluri. Simbolul nu este o copie a realității obiective. El revelează ceva profund, fundamental. Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să găsesc ideea pentru care să pot trăi și să pot muri221. Plecând de la acest considerent, putem afirma că atât personajul blecherian, cât și cel kafkian se află în permanență în căutarea adevărului pe care-l proiectează la nesfârșit în imaginar, toate aceste proiecții nefiind decât rezultatul unui refuz constant de a găsi ,,adevărul" în realitatea dată. Personajul Întâmplărilor... se simte închis în real ca într-un prizonierat care nu face decât să perpetueze ,,bizara aventură de a fi om"222
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
dintr-o dată în pasta compactă și uniformă a unei unice materii, în care eu existam doar ca un simplu vid ce se deplasează de ici-colo fără rost343. Greutatea trupului se datorează bolii. Suferința este atât de apăsătoare încât evadările în imaginar sunt adevărate eliberări. Părăsind imaginarul și revenind în real, eul narator va încerca să identifice ipostaze și situații în care boala și suferința pot fi suspendate. Lumea panopticumului reprezintă o alternativă la existența dată: Personagiile de ceară erau singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și uniformă a unei unice materii, în care eu existam doar ca un simplu vid ce se deplasează de ici-colo fără rost343. Greutatea trupului se datorează bolii. Suferința este atât de apăsătoare încât evadările în imaginar sunt adevărate eliberări. Părăsind imaginarul și revenind în real, eul narator va încerca să identifice ipostaze și situații în care boala și suferința pot fi suspendate. Lumea panopticumului reprezintă o alternativă la existența dată: Personagiile de ceară erau singurul lucru autentic din lume: ele singure
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
iubește pe Solange si ajunge să o urască pe aceasta pentru că l-a făcut să uite de el. Pe bună dreptate, Mihaela Mihailov numea spectacolul realizat de Radu Afrim, bazat pe romanul lui Blecher, ,,abcces afectiv", o poartă deschisă către imaginarul tulburator al unei lumi bolnave. Al unei lumi care nu poate să se miște. Sau dacă se mișcă, o face convulsiv, trepidant, ca și cum ar fi pe arcuri. Toate gesturile sunt disperant de senzuale. Sunt gesturile unor infirmi care iubesc exploziv
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
strângeau oasele. Și rândul acela de obiecte galbene și lungi, rânjind la mine. Erau cărți sau dinți? Erau dinți, cu adevărat dinții calului și eu eram în craniu, în craniul lui378. CAPITOLUL VI DINCOLO DE GRANIȚA TEXTULUI 6.1. Incursiuni în imaginarul blecherian Primul și mai ales ultimul roman al lui Blecher conturează clar o poetică a imaginarului. Convingerea că lumea în care trăim este multidimensională, Blecher o enunțase încă din perioada publicării prozei scurte, una dintre aceste narațiuni, Incursiuni, stabilind clar
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
dinți? Erau dinți, cu adevărat dinții calului și eu eram în craniu, în craniul lui378. CAPITOLUL VI DINCOLO DE GRANIȚA TEXTULUI 6.1. Incursiuni în imaginarul blecherian Primul și mai ales ultimul roman al lui Blecher conturează clar o poetică a imaginarului. Convingerea că lumea în care trăim este multidimensională, Blecher o enunțase încă din perioada publicării prozei scurte, una dintre aceste narațiuni, Incursiuni, stabilind clar punctul de vedere al autorului. Din perspectiva abordării transdisciplinare, imaginarul narativ este ,,calea" prin care personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Blecher conturează clar o poetică a imaginarului. Convingerea că lumea în care trăim este multidimensională, Blecher o enunțase încă din perioada publicării prozei scurte, una dintre aceste narațiuni, Incursiuni, stabilind clar punctul de vedere al autorului. Din perspectiva abordării transdisciplinare, imaginarul narativ este ,,calea" prin care personajul blecherian poate merge ,,dincolo". Astfel, interesant de observat ar fi, prin suprapunerea mai multor texte, care este mecanismul de funcționare al acestuia. Proiecțiile în imaginar ale personajului blecherian sunt rezultatul provocării, aproape intenționat, a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
punctul de vedere al autorului. Din perspectiva abordării transdisciplinare, imaginarul narativ este ,,calea" prin care personajul blecherian poate merge ,,dincolo". Astfel, interesant de observat ar fi, prin suprapunerea mai multor texte, care este mecanismul de funcționare al acestuia. Proiecțiile în imaginar ale personajului blecherian sunt rezultatul provocării, aproape intenționat, a unei stări psihice interioare, a exacerbării simțurilor datorată condiției de bolnav permanent în care acesta se află. De altfel, personajul Viziunii luminate declară că viața nu i-a oferit decât două
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
atenție gesturile într-o oglindă, apoi ceva din dezechilibrul căderilor în vis cu șuierătoarea lor spaimă ce parcurge șira spinării într-o clipă de neuitat; sau ceva din ceața și transparența locuită de decoruri bizare în bule de cristal 379. Imaginarul narativ blecherian ia naștere dintr-o construcție sufletească aparte, originând în oniric și fiind întreținut în mod constant de boală. Una dintre caracteristicile fundamentale ale acestuia este obsesia exagerată pentru detalii. Din această perspectivă, proza lui Blecher se apropie de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Blecher este un cumul de impresii și senzații. De aici și trăsătura fundamentală a acestei lumi: discontinuitatea. Însă, oricât de bizare ar fi ,,lumile" celor doi autori, există întotdeauna sens în halucinațiile și viziunile pe care aceștia le descriu. Studiind imaginarul lui Poe, Petru Creția, în studiul său Despre Egdar Allan Poe. Infernul terestru 389 aprecia că: ,,La Poe infernul terestru e difuz, el se întinde cât uscatul și cât mările, el nu e ascuns în măruntaiele pământului, ci în interioritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Saussure, Ferdinand, Curs de lingvistică generală, publicat de Charles Bally și Albert Sechehaye, în colaborare cu Albert Riedlinger, ediție critică de Tullio De Mauro, traducere și cuvânt înainte de Irina Izverna Tarabac, Iași, Editura Polirom, 1988. Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, traducere de Corina Popescu și Dan Petrescu, București, Editura Univers, 1977. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, București, Editura Univers, 1978. Eliade, Mircea, Fragmentarium, Deva, Editura Destin, 1990. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Băicuș, Iulian, Max Blecher. Un arlechin pe marginea neantului, București, Editura Universității, 2000. Brăvescu, Ada, M. Blecher un caz de receptare problematic și spectaculos, București, Editura Tracus Arte, 2011. Chiorean, Anca, Patru dimensiuni reale în irealitatea imediată. Eseu despre stratigrafia imaginarului blecherian, Cluj-Napoca, Editura Avalon, 2015. Glodeanu, Gheorghe, Max Blecher și noua estetică a romanului românesc interbelic, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2005. Mironescu, Doris, Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Iași, Editura Timpul, 2011. Țeposu, Radu G., Suferințele tânărului Blecher, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Iași, Editura Timpul, 2011. Țeposu, Radu G., Suferințele tânărului Blecher, București, Editura Minerva, 1996. Critică și teorie literară Adamek, Diana, Trupul neîndoielnic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995. Ailenei, Sergiu, Conexiuni provizorii. Categorii specifice ale imaginarului în literatura română, Iași, Editura Timpul, 2001. Ailenei, Sergiu, Stiluri în proza interbelică, Iași, Editura Timpul, 2000. Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide, București, Editura Eminescu, 1974. Baltazar, Camil, Evocări și dialoguri literare, București, Editura Minerva, 1974. Băicuș, Iulian, Dublul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a deșteptării, traducere din germană, prefață și note de Mădălina Diaconu, București, Editura Humanitas, 2006, p. 3. 76 Max Blecher, op .cit., p. 1. 77 Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, ed. cit., p. 28. 78 Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, traducere de Corina Popescu și Dan Petrescu, București, Editura Univers, 1977. 79 Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală., publicat de Charles Bally și Albert Sechehaye, în colaborare cu Albert Riedlinger, ediție critică de Tullio De
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
În chip identic, insolitul operei unuia dintre cei mai importanți filosofi ai universului imaginar, G. Bachelard, rezidă, în accepția lui Georges Poulet și Jean Starobinski, în felul cum aceasta decelează un raport de determinare intre lumea conștiinței și cea a imaginarului imanent vieții psihice: "De aceea, meritul excepțional al lui Gaston Bachelard este de a fi întemeiat, în faptul de la care își întorceau fața mai mult sau mai puțin toți criticii, un nou mod de conștientizare și o nouă critică. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
experiențe adaugă altele, cele vechi nu îi mai satisfac, definițiile se îmbogățesc cu nuanțe noi. E cazul unor noțiuni precum inconștientul (din care se desprind inconștientul personal și cel colectiv), sinele și sineificarea (sinonimă cu individuația), persona, anima, imaginea și imaginarul, asupra cărora Jung a considerat că e cazul să revină până spre sfârșitul vieții sale. Prin acumulări succesive, psihanaliza se convertește, din unghiul de vedere al limbajului uzitat, într-o mitopoieză, limbaj mitic adiacent, sau măcar limbaj metaforic. Jean Starobinski
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ei discurs."7 (s. a.) Inhibantă, până intre anumite limite, ne apare o altă constatare. Lectura de factură psihanalitică implică o dublă competență: în teoria și critica literară pe de o parte, și în aprofundarea unor texte din domeniul antropologiei, filozofiei imaginarului și psihocriticii, foarte numeroase și generoase în sugestii, dar aproape imposibil de adus la un numitor comun. Chiar și eclectic fiind, criticul, în tentativa de a da o notă originală interpretărilor operei literare are sentimentul bizar al unei investiri personale
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
imaginației și afectivității unui scriitor, dacă acesta își trăiește plenar existența în interiorul cărții, atunci ce altă cale decât cea a psihanalizei este mai recomandabilă ? Psihanaliza, prin chiar năzuințele sale (consideră Doubrovsky), devine un sistem autonom dorit ideal, de decodare a imaginarului: "Baza solidă necesară studiului psihismului uman, pe care o doreau marii critici din trecut, e oferită în zilele noastre tocmai de psihanaliză. Și mai exact încă, dacă potrivit analizei noastre precedente, opera literară este operă de imaginație, psihanaliza nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
uman, pe care o doreau marii critici din trecut, e oferită în zilele noastre tocmai de psihanaliză. Și mai exact încă, dacă potrivit analizei noastre precedente, opera literară este operă de imaginație, psihanaliza nu este oare, prin definiție, descifrare a imaginarului ? Dacă opera își capătă coerența de la o anumită temă afectivă, psihanaliza nu este oare, înainte de orice, înțelegere a afectivității? Și dacă tema, așa cum am definit-o, este un mod de a trăi relația fundamentală cu lumea și cu ceilalți, relație
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]