4,930 matches
-
a unei profesii, reședințe, clase sociale, în funcție de care acela conta ca o identitate, inclusiv etnică, religioasă, sexuală, eroii postmodernității dispun de o socialitate confuză, eterogenă, dinamică, pe măsura Babelului proliferant al diversității, diversiunii și subversiunii în care conviețuiesc, tinzând spre indiferență spirituală și ideologică (eclectism) și nomadism într-un spațiu devenit o formă de cristalizare a timpului. Pierzând audiența odată cu destrămarea viselor, idealurilor și certitudinilor, profeții rațiunii (ai desvrăjirii, în termeni psihanalitici) și profeții acesteia cedează locul naratorilor postmoderni și misiunii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
elipsele, enumerările exhaustive false, repetițiile stereotipe, discreditări ale personajului cu care intră În acțiune, aici Cătălina. Această retorică subtilă se Însoțește cu tehnici profunde, corozive la nivelul comportamental, pajul atrăgînd-o pe eroină În categoriile gnostice ale ameleiei, ale delăsării și indiferenței, adiaphoria. Scopul final, reducționist al pajului este să inducă prin metode retorice subtile personajului feminin acea stare completă de nepăsare, amerimnia stare din care nici o ființă nu va mai putea fi abordabilă erotic sau social. El știa asemeni lui Origen
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ele vor fi convocate la 14/16 aprilie. România nu numai că nu mai avea nici un sprijin, Franța nu mai reprezenta autoritatea de altădată, iar orientarea ei politică fiind alta, dar avea de întâmpinat un front unic la început de indiferență, iar apoi de ostilitate și dezaprobare. Pe plan intern se hotărăște mobilizarea generală, la sugestia lui Kogălniceanu. De la începutul ostilităților situația se schimbă, pe când, domnitorul Carol și Ion C. Brătianu erau pentru o cât mai neîntârziată colaborare cu armata rusă
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
află Mihail Kogălniceanu, apărute în 1977 se numără lucrarea lui Constantin Corbu, 18771878 Războiul național și popular al românilor pentru independența deplină. Autorul arată că „Declarația de independență de la 9 mai 1877, a fost întâmpinată cu răceală sau chiar cu indiferență în Europa, iar Rusia, care semnase o convenție pentru ca trupele ei să ajungă de pe teritoriul nostru în Balcani, se ferea să accepte orice formă de cooperare. Avea să o impună , în cele din urmă, impulsul la care s-a ajuns
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
au întărit scepticismul. Locuitorii satelor în care a trăit nu puneau preț pe foloasele acelei instrucții riguroase pe care o propunea învățătorul venit de la Viena, a cărui motivație ei nu o puteau de altfel înțelege, ca să nu mai vorbim de indiferența lui față de confort, de bunuri materiale și de plăcerile obișnuite ale vieții, care îi intriga. La Trattenbach și, mai târziu, la Otterthal, un alt sat sărac de munte în care Wittgenstein a funcționat ca învățător, ei erau foarte nemulțumiți îndeosebi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
filozofiei nu s-au confirmat. O alta, cea mai plauzibilă, este că treptat el a fost tot mai înclinat să creadă că Tractatus-ul nu reprezintă ultimul său cuvânt. Se poate, în sfârșit, presupune că Wittgenstein nu a putut trece cu indiferență peste faptul că minți de cea mai bună calitate, nu numai la Cambridge, ci și la Viena, manifestau un viu interes pentru cartea lui. Tractatus-ul captase, încă de la începutul anilor ’20, atenția unui grup de discuții care s-a constituit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
aude; este surd; este conștient sau este inconștient.“ (Cercetări filozofice, § 281.) Expresiile noastre despre experiențe subiective nu le „descriu“ așadar, ci le „exprimă“, tot așa cum un gest, un țipăt, o expresie a feței sau un fel de a râde exprimă indiferența, frica, resemnarea sau amuzamentul. În contrast cu enunțurile descriptive, Wittgenstein caracterizează expresiile despre stări subiective ca Ässerungen (exprimări, manifestări) a ceea ce simțim. În calitate de „manifestări“ ale stărilor subiective, ele sunt pe același plan cu manifestările nonverbale ale acestor stări. În anumite împrejurări, expresia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
politică se dezinteresează, de fapt, de soarta semenilor săi și refuză să reacționeze la primejdii care amenință, până la urmă, propria lui viață. Chiar dacă ar avea bune motive să creadă că anumite evoluții din lumea largă nu îl vor afecta direct, indiferența sa față de suferințele semenilor va fi condamnabilă. Din această perspectivă putem înțelege mai bine de ce cu trecerea anilor Russell era tot mai convins că excelența unui om care gândește constă, în egală măsură, în capacitatea de a produce idei și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în vedere, cât de la raportul de subordonare sau de coordonare dintre ei, raport nu foarte străin de influențele și/sau interferențele presupuse de un alt raport, esențial, acela dintre centru/i și margini. Oricât de mult ar fi clamate, neutralitatea, indiferența totală, mefiența sau disprețul absolut față de módele și modelele promovate "la centru" sunt frumoase utopii. Cu sau fără voie, fiecare centru de influență poetică își exercită și încurajează această influență în varii moduri (de la cenacluri și alte manifestări culturale la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trecerii halucinate prin spații aparent ale vieții, echivalente în definitiv cu golul și moartea) și celebrare a întâlnirii cruciale cu sufletul nocturn, care capătă o corporalitate grea într-o celebră întrupare a alterității în romantism, umbra: "mă locuiesc oarecum cu indiferență/ îmi ocup trupul/ îmi ocup carnea/ trec prin spațiu/ fără adieri sau valuri de frig/.../ prin noapte vine cu pași ca de umbră sufletul/ poartă-n spinare capul palid cu păr de cenușă/ se mișcă prin camera goală/ abia răsuflând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu exterioritatea, în care predomină, fatal, tot distanțarea și apropierea continuă de celălalt, văzut fie ca o tentație, fie ca un obstacol al sinelui, în orice caz ca dublet (natural, complementar) al acestuia, deși nu de puține ori se mimează indiferența relației, ca în Androginica stare a lumii: "Sunt vesel și sunt trist/ sunteți veseli și triști/ peste multă viață vine multă moarte/ peste multă moarte vine iarba/ eu mă îndepărtez / tu te apropii:/ porți ștafeta la jocurile olimpice". Motivația acestui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sale sunt superlative 53. Investita cu toate aceste calități, Pariziana se crede un personaj unic și prețios: "elle se croyait un être presque unique, une perle rare" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Ceea ce o caracterizează este o perfectă autosuficiență și indiferență narcisista față de alții. Pariziana moștenește și din trăsăturile altui mare mit francez, cel al bonapartismului, ce întrunește trăsăturile unui monarh care trebuie să mențină echilibrul ca să nu cadă să cocheteze pentru a domina, să corupă ca să placă. Dozarea în stratagemele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu spiritul capitalei franceze. Mediile pariziene sunt mult mai primitoare și mai deschise decât cele străine și, în special, decât cele anglo-saxone. Totuși, Alphonse Dupront [p.1450] interpretează ospitalitatea franceză că un fals, în spatele căreia nu se află decât o indiferență față de străini. "Leș femmes leș plus riches du monde doivent venir à Paris, et y séjourner, pour être reconnues femmes" [Juin, p.6]. Aristocratele ruse și italiene se integrează cel mai organic în atmosferă pariziana 86. "Parmi leș Parisiennes, beaucoup
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
lipsa ei, în perioada decadenta, îi interesează în mod deosebit pe romancierii timpului 119. Morală Parizienei este una a negarii, incluzând un repertoriu de forme asemănător cu cele ale dandy-ului, care poate fi considerat omolog masculin al mondenei franceze: indiferență, nepăsarea, ignorarea convențiilor, provocarea, subversiunea, refuzul, capriciul, tupeul, insolenta, impertinenta, cinismul [v.Babeți, p.184]. Dar contestarea pe care o practică este subtilă, plină de tact. Structura morală a Parizienei se caracterizează prin maximalizarea posibilităților de afirmare. Pariziana este o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
aux volants de cette rien-du-tout. Îl faut voir comme l'argent file. Toute la journée je ne fais qu'ouvrir mon guichet devant leș demandes de M. Georges" [ibidem, p.125]. Îndestularea și bogăția se învecinează cu un soi de indiferență în fața hazardului vieții. În această lume a speculației, semnele exterioare ale reușitei pot avea mai multă valoare decât posedarea reală a banilor. Aspectul economic al averii contează mai putin, important este acel fastuos mod de viață cu care ea este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
incitând-o la lovituri de pasiuni clandestine, utilizând armele în puterea să, mai cu seamă cele ale seducției. Pariziana este femeia care nu mai resimte dragostea că o pasiune profundă și distrugătoare, ci că sentiment frivol și teatralizat. Descurajat de indiferență iubitei, Mariolle se întreabă dacă mai există femei capabile să iubească 295. Această indiferență sentimentală face parte din farmecul modern 296. Iubirea pentru Pariziana se transformă într-o luptă a ambițiilor, ca în concepția modernă. Seducătoare cu renume, Pariziana face
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
seamă cele ale seducției. Pariziana este femeia care nu mai resimte dragostea că o pasiune profundă și distrugătoare, ci că sentiment frivol și teatralizat. Descurajat de indiferență iubitei, Mariolle se întreabă dacă mai există femei capabile să iubească 295. Această indiferență sentimentală face parte din farmecul modern 296. Iubirea pentru Pariziana se transformă într-o luptă a ambițiilor, ca în concepția modernă. Seducătoare cu renume, Pariziana face ravagii în lumea bărbaților, care devin prizonierii seducției sale297. Soarta bărbatului este de a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pauvre chien, tu es malade!" [ibidem, p.411]. Ridicolul situației se accentuează prin cererea în căsătorie pe care o face lui Nana și fratele mai mic: "C'est moi que tu vas épouser..." [ibidem, p.416]. Acest paralelism și aceasta indiferență duce la catastrofă familiei, dezonorându-l pe unul dintre frați, aducându-l la sinucidere pe celalalt: "L'un déshonoré, l'autre assassiné" și distrugând-o pe mama lor. 351 Scenele unde se simte un anumit dezgust al lui Zola sunt
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
amănunțit este esențial pentru cercetarea de față și care va fi, prin urmare, reluat în capitolele următoare, trebuie reamintit studiul lui Pietro Mazzamuto, care îl plasează pe Quasimodo în contextul literaturii siciliene. Bazându-și demersul și pe componentă geografică, deloc indiferență în strofele sicilianului, exegetul menționează o seama de corespondențe cu unele creații veriste, folosindu-se pe de o parte de legătura dintre cele din urmă și poezia romantică și decadenta, iar pe de altă parte de relația dintre poezia romantică
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Arturo Graf, Massimo Bontempelli, Salvatore Di Giacomo, care a preluat atmosferă amară și melancolica a amintirii, Umberto Saba care a împrumutat filonul idilic, patriarhal și Camillo Sbarbaro care și-a bazat pe un fond leopardian concepția despre solitudine, alienare și indiferență 57. Hartă pătrunderii influentelor leopardiene în secolul trecut realizată de Lonardi ar putea fi întregita prin menționarea operelor sau curentelor literare aflate pe poziții fundamental antagonice cu poezia sau poetica recanatezului deoarece (admițând dificultatea de a aborda sau circumscrie toate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
alinarea suferințelor umane în caldă îmbrățișare a acesteia sunt, în gândirea leopardiană matură, idealuri de neatins. Gânditorul din Recanati consideră că bunăvoință cu care creatoarea părea să îi trateze pe fiii ei era complet iluzorie, aceasta manifestând, în fapt, o indiferență distrugătoare față de toate fapturile sale. Mai puțin drastică, perspectiva sicilianului include doar ideea păstrată de Leopardi temporar, de natură binevoitoare, ce îi oferă eului poetic o parte din propria armonie. Reintegrarea în aceasta devine, la Quasimodo, posibilă cu condiția că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
care sicilianul era criticat și care subliniau faptul că onoarea acordată nu fusese meritata. Deosebit de jignitoare au fost cuvintele scrise de Cecchi: A caval donato non și guarda în bocca. Montale, care făcea parte din echipa de la 'Corriere' a mimat indiferență la aflarea veștii cu privire la premiul primit de rivalul său: Non ho battuto ciglio și a dezmințit implicarea sa în publicarea ofenselor. Atmosferă glaciala s-a menținut până în ultima clipă, iar unele încercări din partea lui Quasimodo de a o elimina par
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vento (Città straniera); Un'altra oră che cade (...) e al flutto arido la pena / a cui mi fingo leggero / ogni giorno non mio (Città straniera). 352 În anul 1819 gândirea leopardiană este în plină elaborare a concepției de natură neîndurătoare indiferență. Se pot astfel identifica, atât în Zibaldone cât și în versuri, ambele chipuri ale naturii: când binevoitoare, cănd nemiloasa. 353 E fammi vento che naviga felice (Curva Minore). 354 E îl naufragar m'è dolce în questo mare (L'infinito
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rămîn, cele neviabile sunt înlăturate. Un alt concept introdus de Kornai este reactivitatea sistemelor economice, adică raportul dintre reacția reactivă a sistemului și modificarea relativă a mediului care provoacă reacția. Gradul de reactivitate al diferitelor sisteme diferă foarte mult, de la indiferență la "isterie". Tot diferit este și timpul de reacție, care împarte sistemele în "vioaie" și "leneșe". Eficiența și capacitatea de supraviețuire a sistemelor depinde mult de acești parametri. "Biologismul" lui Kornai seamănă cu cel al lui N. Georgescu-Roegen. Astfel, este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ca sociologia, antropologia, cibernetica, psihologia, dreptul, științele politice ș.a. Ni se propune astfel o abordare sistemică și interdisciplinară a economicului, care reprezintă principiul fundamental de cercetare aplicat în Anti-equilibrium. Contribuția lui Kornai nu este alterată de ideologie, dar nici de indiferența rece a abstracțiilor pure de tip ricardian. După autorul nostru, în economie nu există decît eficient și ineficient, iar diferența este determinată de o multitudine de cauze. Concepțiile enunțate sunt foarte apropiate de cele ale economiștilor instituționaliști, cu deosebirea că
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]