4,125 matches
-
a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o recunoaște și o evită. Deși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de admis, lucrul în sine este prin definiție incognoscibil.<ref id="65">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura Științifică, București, 1969, p. 25.</ref> Nu i se pot aplica în sens cognitiv categoriile intelectului, căci acestea nu au în cazul său un conținut dat. A crede că poate face obiectul unei experiențe înseamnă a l gândi contradictoriu: este și în același timp nu este lucru în sine. Dimpotrivă, „dacă se admite că reprezentarea noastră
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
atenție. Scriitorul danez, de altfel, explorează lumea paradoxului într-o altă manieră decât cea logică, intuind excelent sensul său existențial și religios. Într-un loc din Fărâme filozofice, va relua în formă abreviată o sentință mai veche atribuită lui Tertulian. „Intelectul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara para doxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil.“ Revin de aceea la câteva pagini din scrierile sale, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că adevărul îi este necunoscut. Scepticii vechi, la care trimite aici gânditorul danez, aveau o plăcere suspectă în a da la iveală asemenea paradoxuri. Însă când în atenție este tocmai faptul de existență, parado xul nu mai este unul al intelectului.<ref id="166">Søren Kierkegaard, op. cit., p. 55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a da la iveală asemenea paradoxuri. Însă când în atenție este tocmai faptul de existență, parado xul nu mai este unul al intelectului.<ref id="166">Søren Kierkegaard, op. cit., p. 55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea existenței ceea ce caută să cunoască. De fapt, uzajul unor concepte lasă paradoxul nesatisfăcut. Una e să vorbești despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
essentia involvit existentiam, esența im 166 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 165. 166. plică existența -, și cu totul altceva să te referi la existența de fapt a unui om.<ref id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele căi mai aparte, precum via negationis sau via eminentiae. Nu are cum să gândească
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
care este mai presus de sine este sublimul pe care îl gândește prin sine.“ Vede necunoscutul nu ca existență personală, viață, ci doar în felul unei granițe a cunoașterii. În consecință, „necunoscutul [Dumnezeu însuși] se află atunci în diaspora, iar intelectul are de făcut plăcuta alegere între lucrurile pe care le are la dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței ciudate, cum se întâmplă când vorbim despre monștri și fantasme. Iar paradoxul intelectului stă exact sub această limită. Altfel spus, gândirea nu mai știe de om și de existența sa, nici de faptul că omul, pentru a recunoaște diferența absolută, adică pe Dumnezeu, PARADOX ȘI NONSENS 167 167. 168. are nevoie de Dumnezeu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
conștiința păcatului, nu de la un alt om, ci de la Dumnezeu însuși, Cel care s-a făcut om. Ar trebui așadar să asume paradoxul absolut, cel care devine pentru sine fapt de viață. Întorcându-te însă la ceea ce stă în puterile intelectului, te poți întreba dacă poate fi conceput un asemenea paradox. Întrebarea însăși ascunde ceva discutabil, întrucât se pune problema dacă paradoxul absolut poate deveni concept. Cu alte cuvinte, această întrebare nu ar trebui pusă, iar dacă totuși e pusă, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
concept. Cu alte cuvinte, această întrebare nu ar trebui pusă, iar dacă totuși e pusă, nu ar trebui să i se răspundă. Dacă totuși i se răspunde, cu riscul deja semnalat mai sus, răspunsul sună abrupt și elementar. „Sigur că intelectul nu poate să-l gândească, nu șil poate închipui, iar când acesta este vestit, nul poate înțelege, ci doar presimți că acesta i-ar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși nu poate înțelege paradoxul absolut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu poate să-l gândească, nu șil poate închipui, iar când acesta este vestit, nul poate înțelege, ci doar presimți că acesta i-ar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși nu poate înțelege paradoxul absolut, intelectul presimte că tocmai acesta i-ar putea anunța sfârșitul. Presimte așa ceva în măsura în care nu-și pierde complet propria pasiune. „Multe are intelectul de obiectat împotriva acestuia [a paradoxului], pe de altă parte, în pasiunea sa paradoxală, intelec tul își dorește propria
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acesta i-ar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși nu poate înțelege paradoxul absolut, intelectul presimte că tocmai acesta i-ar putea anunța sfârșitul. Presimte așa ceva în măsura în care nu-și pierde complet propria pasiune. „Multe are intelectul de obiectat împotriva acestuia [a paradoxului], pe de altă parte, în pasiunea sa paradoxală, intelec tul își dorește propria sa pieire.“ În ce constă totuși o asemenea dorință? Așa cum spune de la bun început, gândirea știe că paradoxul o exprimă în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
limite, aici o aduce pasiunea ei pentru paradox. Este într-adevăr demn de reținut ceea ce spune Kierkegaard în acest loc. De regulă, răspunsul la întrebarea dacă poate fi conceput un asemenea paradox nu pare complicat. Socotim cel mai adesea că intelectul poate concepe paradoxul, așa cum face uneori în exercițiul său logic. Există și situații când ne îndoim de această posibilitate, socotind că intelectul nu poate concepe decât o simplă schemă a paradoxului. În ambele cazuri răspunsul e aproape inocent, de la sine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
răspunsul la întrebarea dacă poate fi conceput un asemenea paradox nu pare complicat. Socotim cel mai adesea că intelectul poate concepe paradoxul, așa cum face uneori în exercițiul său logic. Există și situații când ne îndoim de această posibilitate, socotind că intelectul nu poate concepe decât o simplă schemă a paradoxului. În ambele cazuri răspunsul e aproape inocent, de la sine înțeles. De pildă, nu ne mai întrebăm ce anume înseamnă paradox, în ce măsură constituie o tentație a gândirii, o pasiune, unde poate duce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ajungând asemeni unui ostatec. Însă, ca pasiune, iubirea „își dorește tocmai propria pieire“, se vede în fața propriei morți, ceea ce o și potențează în chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se confundă cu o situație pur logică, formală. Însă cum caută Kierkegaard să clarifice această din urmă diferență? În cazul intelectului, este vorba totuși de o pasiune și de un paradox ce privesc viața distinctă a gândirii. Poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se confundă cu o situație pur logică, formală. Însă cum caută Kierkegaard să clarifice această din urmă diferență? În cazul intelectului, este vorba totuși de o pasiune și de un paradox ce privesc viața distinctă a gândirii. Poate întâlni paradoxul în cel puțin două modalități, fie „într-o înțelegere comună a deosebirii lor“, caz în care impactul ar fi unul fericit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unul fericit, fie fără această înțelegere, când relația ar fi nefericită, putându-se numi atunci ofensă. Și, cum se precizează imediat, „în străfunduri orice ofensă este suferindă“, o rană vie.<ref id="173">Ibidem, p. 65.</ref> Ce face însă intelectul adâncit în ofensă? Uneori se vede lipsit de reacție, suferind de această lipsă. Alteori pornește atacul împo triva celor paradoxale, fără a scăpa de suferință. Termenii în care discută Kierkegaard sunt infinit sugestivi: „ofensatul, fie că șade cu inima zdrobită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Intelec tul ce suportă șocul a ceva paradoxal este de fapt scandalizat. 170 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 173. 174. În ofensa pe care o suferă el suportă un șoc teribil, scandalul ca atare. Decisiv însă este că, în ofensă, intelectul nu se înțelege pe sine. Ofensă fiind, nu poate ieși din sine („ofensa nu se înțelege pe sine, dar este înțeleasă de către paradox“). Doar paradoxul se poate vedea limpede pe sine și, în această lumină, lasă a se vedea și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sine, dar este înțeleasă de către paradox“). Doar paradoxul se poate vedea limpede pe sine și, în această lumină, lasă a se vedea și ceea ce înseamnă ofensă. Ce se poate vedea însă în lumina paradoxului? Mai întâi, înțelegi bine că ofensa intelectului nu s-ar produce dacă paradoxul nu ar fi realmente trăit. Ceea ce înseamnă că ofensa poate fi socotită o dovadă indirectă a justeței paradoxului. De fapt, în fața paradoxului, intelectul nu vede că este vorba de el însuși, de limitele sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vedea însă în lumina paradoxului? Mai întâi, înțelegi bine că ofensa intelectului nu s-ar produce dacă paradoxul nu ar fi realmente trăit. Ceea ce înseamnă că ofensa poate fi socotită o dovadă indirectă a justeței paradoxului. De fapt, în fața paradoxului, intelectul nu vede că este vorba de el însuși, de limitele sale și nicidecum de ceva străin. El ripostează, însă nu vede că în riposta sa nu face decât să caricaturizeze paradoxul, să reia pe dos conținutul acestuia. „Cu cât expresia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
decât să caricaturizeze paradoxul, să reia pe dos conținutul acestuia. „Cu cât expresia ofensei este mai profund pasională (activă sau suferindă), cu atât mai bine se vede cât de mult îi datorează ofensa paradoxului.“ În definitiv, paradoxul nu este invenția intelectului, nici simpla sa limită. Ceea ce se petrece privește însuși faptul de existență, felul în care cineva devine el însuși ceea ce este. Acest din urmă lucru aduce în față, mai mult ca oricare altul, clipa însăși. Or, filozoful danez înțelege că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în jurul clipei se duce toată discuția. Semnificația clipei este decisivă acum, ea desparte învățătura socratică de cea creștină. Devine un alt nume al paradoxului („în forma sa cea mai abreviată, putem să numim paradoxul - clipă“). Doar că, în ofensa sa, intelectul „este o înțelegere greșită a clipei“<ref id="176">Ibidem, p. 68.</ref>. PARADOX ȘI NONSENS 171 175. 176. Câtă vreme își ignoră elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o glumă, la fel cum nici coperta unei cărți nu face parte în mod esențial din carte.“ Cu alte cuvinte, intelectul nu este dispus să accepte un alt sens al adevărului. Nu se predă clipei imprevizibile și nu cunoaște cum „clipa hotărârii este o nebunie“. Firește, intelectul poate să spună despre clipă că este nebunie, însă în cu totul altă privință
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
coperta unei cărți nu face parte în mod esențial din carte.“ Cu alte cuvinte, intelectul nu este dispus să accepte un alt sens al adevărului. Nu se predă clipei imprevizibile și nu cunoaște cum „clipa hotărârii este o nebunie“. Firește, intelectul poate să spună despre clipă că este nebunie, însă în cu totul altă privință. Nebunia despre care vorbește el când se referă la clipă și nebunia clipei înseși sunt două lucruri complet diferite. „Exprimarea ofensei este: clipa e nebunie, paradoxul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]