KorAP: Find »[drukola/base=lăuntric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...129 130 131 ...157 >

3,923 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

mai slabe decât bestialitatea și iraționalitatea acestei lumi, care a vărsat în mine toate rezervele ei de negativitate și otravă. Viața nu rezistă la mare temperatură. De aceea, am ajuns la concluzia că oamenii cei mai frământați, cu un dinamism lăuntric dus la paroxism, care nu pot accepta temperatura obișnuită, sânt meniți prăbușirii. Este un aspect al demonismului vieții, în această ruină a celor care trăiesc în regiuni neobișnuite, dar și un aspect al insuficienței ei, care explică de ce viața este

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
deschide în față pentru a ne înghiți și căruia ne supunem ca fatalității? Ce bine ar fi să poți să mori aruncîndu-te într-un gol infinit! Complexitatea grotescului răsărit din disperare rezidă în capacitatea lui de a indica un infinit lăuntric și un paroxism de cea mai extremă tensiune. Cum ar mai putea acest paroxism să se obiectiveze în ondulații plăcute de linii sau în puritate de contururi? Grotescul neagă în mod esențial clasicul, precum neagă orice idee de stil, de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
sânt produse exclusiv de incertitudinile inteligenței și nu răsar din structura organică și totală a ființei noastre. Numai gânditorul organic și existențial este capabil de acest gen de seriozitate, fiindcă numai pentru el adevărurile sânt vii, produse ale unui chin lăuntric și ale unei afecțiuni organice, iar nu ivite dintr-o speculațiune inutilă și gratuită. În fața omului abstract, care gândește pentru plăcerea de a gândi, apare omul organic, care gândește sub determinantul unui dezechilibru vital și care este dincolo de știință și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
echilibrului superficial al oamenilor normali de a simți viața într-o autonomie absolută de moarte și de a o obiectiva pe aceasta într-o realitate transcendentă vieții. De aceea, ei consideră moartea ca venind din afară, nu dintr-o fatalitate lăuntrică a firii. A trăi fără sentimentul morții înseamnă a viețui dulcea inconștiență a omului comun, care se comportă ca și cum moartea n-ar constitui o prezență veșnică și tulburătoare. Este una din iluziile cele mai mari ale omului normal în a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
echilibrul superficial al omului începe să se clatine și când spontaneității naive i se substituie o dureroasă și încordată frământare a vitalului. Transcendența morții apare în viziunea acelora care din incertitudinile vieții nu desprind un substrat organic sau o agonie lăuntrică, ci o cauză exterioară, dezvoltând la paroxism acel sentiment că ești înghițit de moarte într-un mod rapid și brusc. Sentimentul morții este atât de rar la aceștia, încît putem spune că nu există. Chiar dacă uneori atinge o intensitate puternică

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mentalității curente, nu i se pot opune decât marile posibilități de înțelegere esențială închise în structura stărilor depresive. Căci în aceste stări, în care dualizarea cu lumea devine dureroasă și progresivă, omul se apropie tot mai mult de realitățile lui lăuntrice și descoperă moartea în subiectivitatea lui proprie. Un proces de interiorizare înaintează până în centrul substanțial al subiectivității, depășind toate formele sociale care o îmbracă pe aceasta. Odată depășit și acel centru, interiorizarea progresivă și paroxistică descoperă o regiune unde viața

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
a recunoaște o fecunditate spirituală maladiei. Este o prefăcută seninătate în considerațiile lor asupra morții; în realitate, ei tremură mai mult decât toți. Dar să nu se uite că filozofia este o artă de a-ți masca sentimentele și chinurile lăuntrice pentru a înșela lumea asupra rădăcinilor adevărate ale filozofării. Sentimentul ireparabilului și al iremediabilului, care însoțește totdeauna conștiința și senzația agoniei, poate explica cel mult o acceptare dureroasă amestecată cu frică, în nici un caz o iubire sau o simpatie pentru

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
interior. Cadrul este de cele mai multe ori rezultatul unei proiecții subiective fără de care stările sufletești și experiențele intense nu-și pot găsi o realizare deplină. Extazul niciodată nu reprezintă o consumare pur internă, ci transpune într-un exterior o beție luminoasă lăuntrică. Este destul a privi fața unui extatic, pentru a remarca tot ceea ce vizează tensiunea lui spirituală. Intenționalitatea stărilor interioare este un fenomen care explică armonia dintre planuri, precum și necesitatea prin care ele se cer reciproc, deoarece intenționalitatea indică o imposibilitate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
a se bucura de lume, ci pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile și forme cristalizate. Contactul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
elemente și resurse în ei pentru a-și considera destinul atât de interesant încît să-l pună în problemă. Pentru a face din destinul tău o problemă subiectivă și universală în același timp, trebuie să scobori toate treptele unui iad lăuntric. Dacă n-ai ajuns încă cenușă, atunci poți face filozofie lirică, adică o filozofie în care ideea are rădăcini organice, tot atât de organice ca și poezia. Atunci realizezi o formă superioară de existență personală, când lumea aceasta, cu toate problemele ei

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o viață personală cu puține resurse, schematică și fadă întocmai ca și contradicțiile din capriciu sau dintr-un paradox facil. Numai contradicțiile mari și periculoase, antinomiile interioare irezolvabile dovedesc o viață spirituală fecundă, deoarece numai în ele fluxul și abundența lăuntrică își pot găsi moduri de realizare. Oamenii care au numai câteva stări sufletești și care niciodată nu ajung la limită nu se pot contrazice, fiindcă puținele tendințe din ei nu se pot determina în opoziții. Acei care trăiesc însă cu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o evoluție liniară sau să se cristalizeze într-un sistem? Tot ceea ce este formă, sistem, categorie, cadru, plan sau schemă, considerate ca aspecte și tendințe de absolutizare, rezultă dintr-un minus de conținuturi și productivitate, dintr-o deficiență de energie lăuntrică, dintr-o sterilitate a vieții spirituale. Marile tensiuni ale acesteia ating haosul și nebunia exaltării absolute. Nu există viață spirituală fecundă care nu cunoaște stările haotice și efervescența din paroxismul stărilor maladive, când inspirația apare ca o condiție esențială a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din faptul că acele riduri se adâncesc atât de tare, încît creșterea lor în adâncime devine un simbol pentru tulburarea și infinita noastră dramă lăuntrică. Fața omului în tristețe dovedește atâta interioritate, încît exteriorul face direct accesibil interiorul. (Fenomene care se petrec și în marile bucurii.) Tristețea face misterul accesibil. Dar misterul tristeții este atât de inepuizabil și de bogat, încît tristețea nu încetează niciodată

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
acelei irealități de vis ajungi la sentimentul prefacerii în cenușă. Nu există baie interioară de foc al cărei rezultat final să nu fie învolburarea stranie din sentimentul acestei prefaceri în cenușă, când într-adevăr poți vorbi de imaterialitate. Atunci când flăcările lăuntrice au ars tot din tine, când nu mai rămâne nimic din existența ta individuală, când numai cenușa a mai rămas, ce senzație de viață mai poți avea? Am o voluptate nebună și de o infinită ironie când mă gândesc că

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuți, distrus de propriile tale deficiențe sau exaltări, chinuit de insuficiențele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi strălucitoare sau sumbre, tu rămânând în aceeași dramă lăuntrică, iată ce înseamnă singurătate individuală. Sentimentul singurătății cosmice, deși se petrece tot într-un individ, derivă nu atât din frământarea lui pur subiectivă cât din senzația părăsirii acestei lumi, a neantului exterior. Este ca și cum toate splendorile acestei lumi ar dispărea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior și organic. Aceleași condiții exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenți, pe alții îi afectează, pentru ca pe alții să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atâta frământare lăuntrică, atât chin și o spargere atât de puternică a barierelor interioare, încît din viață să nu mai rămână decât o amețeală catastrofală, un vârtej dramatic și o agitație stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmație a vieții? Se spune: te

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu trebuie justificată, deoarece ea este o stare atât

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Nu avem cadrul pentru renunțare. Neputând sta liberi sub soare, fără alt gând decât al eternității, cum o să devenim sfinți sub acoperișuri? Este o dramă specific modernă aceea de a nu putea renunța decât prin sinucidere. Dar dacă deșertul nostru lăuntric s-ar materializa, nu ne-ar copleși imensitatea lui? Pentru ce nu plesnesc, pentru ce nu mă risipesc în bucăți, pentru ce nu curg ca un izvor de munte? Nu este în mine atâta energie pentru a cutremura lumea asta

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ta până la a-ți da iluzia spiritualității. Numai în astfel de condiții este posibilă o senzație de topire, când carnea tremură de un fior total, când ea nu mai este un obstacol și o rezistență materială, ci arde de focuri lăuntrice și curge de fluidități insesizabile. Sărutul nu e posibil decât într-o astfel de senzație de topire, de comuniune imanentă și fecundă. Existențial și ontologic, sărutul te apropie mai mult de esența intimă a vieții decât o reflexiune îndelungată și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
aventurat pe căile spiritului. Numai întîia iubire are valoare. Cine a dus-o până la capăt, cine a trăit toate formele și farmecele ei, acela poate să afirme că nu e certat cu Eros. Dar când dintr-o șovăială și nesiguranță lăuntrică, dintr-o lipsă de curaj și avânt în prima tinerețe, nu ți-ai manifestat iubirea, ci ai omorât în tine expansiunile erotice, te-ai refuzat unei abandonări integrale, ce mai poți spera, atunci, de la iubire? Vai de acei care n-

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
proporție și de măsură. Nu simbolizează avântul impalpabil al flăcărilor grația și tragedia, naivitatea și disperarea, voluptatea și tristețea? Nu este în transparența lor consumatoare, în imaterialitatea lor arzătoare, ușurința și zborul care rezultă după marile purificări, după marile arderi lăuntrice? Aș vrea să fiu ridicat de elanul și transcendența flăcărilor, să fiu aruncat de impulsul lor insinuant și fin, să plutesc într-o mare de flăcări, să mă consum într-o moarte eterică, într-o moarte de vis. Frumusețea stranie

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
pasiuni. Sânt infinit mai fecunde acele existențe care, trăgând toate consecințele, nu încetează de a se contrazice, nu încetează de a fi devorate de contradicții organice și insurmontabile. Resemnarea înțeleptului răsare dintr-un gol interior, iar nu dintr-un foc lăuntric. Prefer să mor de un foc interior decât de vidul și resemnarea înțeleptului. Întoarcerea În haos Înapoi înspre haosul inițial, înspre haosul absolut! Să desfășurăm subiectiv un proces care să reprezinte intrarea în confuzia primordială, în vârtejul de început al

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
la un sentiment neobișnuit de neliniște amară, la o stare sufletească paradoxală și tulbure, în care omul apare în toată inconsistența și mizeria lui. Căci mizeria obiectivă din viața socială nu este decât un reflex palid al infinitei lui mizerii lăuntrice. Când mă gândesc la mizerie, îmi trece orice poftă de a mai trăi. Ar trebui să arunc tocul din mână și să mă duc într-un bordei, unde sprijinul adus sărăciei ar însemna mai multă umanitate efectivă decât o carte

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
expresivități absolute prin delicatețea și nuanțele sau poziția lor. Ne place să le admirăm în pictură, să vorbim de semnificația lor, dar sîntem incapabili să le dăm expresie în propria noastră persoană, să le facem revelatoare pentru toată agitația noastră lăuntrică. Să ai o mână fantomatică, o mână transparentă, ca un reflex imaterial, o mână nervoasă, încordată până la ultima crispație. Sau, dacă nu, o mână grea, amenințătoare, dură și înfiorătoare. Prezența mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo unde ochii văd în interior. Expresivitatea absolută, fruct al unei continue transfigurări, al unei neîncetate primeniri lăuntrice cu focuri nestinse și cu valuri agitate, cu vibrații infinite și pulsații irezistibile, va face din prezența noastră un centru de iradiere mai puternic decât soarele. Și nu numai mâinile, dar și fața, și tot ce ne individualizează să atingă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]