4,013 matches
-
mână-n mână cu personalul, iar personalul nu mai are nici un Dumnezeu. Am văzut eu bine, ai și-o sticlă de Rémy Martin? — Ai văzut bine. Liliane aduce noua sticlă. Robespierre latră de inimă albastră și se ridică în două labe, lucru pe care, până în acest moment, refuzase cu încăpățânare, întotdeauna, să-l facă. — Am făcut liceul la internat și facultatea la cămin. În facultate, ca să am bani de manuale, donam sânge lunar și-mi vindeam cartela de masă de la cantină
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
la persoana a doua plural. Faceți un efort. Altfel, vă dau afară. Dacă aveți dificultăți de exprimare în franceză, puteți vorbi în română. Dar eu o să vă răspund în franceză. Lui Anghel îi vine să-i tragă un dos de labă. Se abține în ultima clipă, realizând că, din păcate, nu se află în România. Lasă preșul în vestibul, intră în casă și se așază pe singurul scaun rămas. Lionel se întinde pe saltea. — Trăiți ca un pustnic, începe Anghel să
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
reacționezi, ți-am citit dosarul. Poți să-mi semnezi o declarație c am încercat să te salvez? Lionel îl prinde de piept și începe să-l împingă spre ușă. Anghel nu mai rabdă: încearcă să-i dea un dos de labă, să-l țină minte: — Asta ca să nu uiți de unde-ai plecat. Numai că dosarul lui Frunză Ionel nu mai fusese actualizat de mult și nu conținea informația recentă că era un karateka performant. Lionel parează lovitura cu brațele făcute X
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
oameni sunt dispuși să-mpartă bucata lor de șampanie cu un câine. De-aia joi seară, la restaurant, m-am simțit și eu om. Dacă îmi dați voie să am și eu o părere critică, de animal, pot afirma cu laba pe inimă că secvența de la Duc d’Anjou a fost cea mai bună parte a acestui roman. Îmi pare sincer rău că se termină și că trebuie să mă-ntorc la viața mea de câine. Urăsc plimbările matinale cu madame
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și pișcotu’. Niciodată, niciodată ocupat, monșer. Liber, musiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a pierdut adoratul fiu, ca să vezi, avea și un fiu, acces la tragedia populară, să vezi și să nu crezi, bravo Vasile, îți cunoști meseria, mă închin, vino să-ți strâng laba. Dar Vasile dispăruse, așa cerea meseria, discreție, discreție perfectă. Șmecherul!, nu vrea să răspundă, nu vrea să răspundă schizoidul, nu vrea, așa l-a dresat dom’ doctor, dom’ Bombonel, suflet de aur. Să vezi și să nu crezi, țara moare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
le dea pastile și certificate și pensii, știu că ai pensie de boală, coane Basil, nu nega, știu totul, știu că îți lipsește un șurubel și un releu, altfel ești perfect, altminteri ești perfect, mă închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
luat apărarea slovacilor, cică asupriți de cehi. La sfârșit: ultimatum. Asta însemna după Führer tehnica gradației.“ Degeaba încerca ascultătorul să ramina absent, să nu audă nimic, se prăbușea, ca o muscă, drept în fața transatlanticului, care nu era altceva decât impunătoarea labă 46 a pantofului Gafton. „Să repetăm, deci, profesore, încă o dată. Sir Neville Henderson, ambasadorul englez. Convocat de caporalul bufon, în seara de 29 august. Nemții cer Danzigul, dar și Coridorul, până miercuri 30 august. Telegrama ambasadorului ajunge la Londra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bătuți, scuipați, arși. Siliți să ne mâncăm excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu țâncii ăștia veseli, normali, candizi? Nu sunt serioși, sunt prea liberi, prea disponibili. Nenorocirea, mizeria, spaima sunt serioase, foarte serioase! Adică, plicticoase. Libertatea pare ușuratică, copilăroasă. Pentru proști și țânci, pentru clovni sau pierde-vară...“ Să le turuie, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese. O umilire, o neputincioasă asumare de nume care nu funcționa, iată, nu funcționa. Se trezi expulzat și Irina râdea,deșănțată. „Trei îngeri pentru Sarah, soția lui Abraham“, hohotea, sfidătoare, fiara, așezată în patru labe, ca o cățea. „Strămoșul, cu cei trei îngeri. Câte unul pentru fiecare orificiu“, și lumânarea se stinse, sub viforul blasfemiei și al furiei și al învierii sălbatice. Furia și dezgustul de sine și de semeni și de zei, plăcerea păgână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu un secol de pace și uitare, ferestrele tresăriră iarăși, Tolea se trezi, speriat, ca într-un nou cutremur. Nu fusese decât un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urmat totuși pe fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o țigară, aprinzând-o cu bricheta lungă, mov, scoasă fulgerător din buzunarul halatului. Florin nu mișcase, aplecat asupra fișei croitorului. — Avocat Olga Orleanu-Buzău! Vreau un răspuns clar. Fără goange. Nu sunt din alea de pe drumuri. N-am să vă ling labele, nici puța, asta să știți. Un răspuns clar. Ce-am de făcut. Atât! Să fiu informată corect. Unde să merg, cui mă adresez. — Dosarul dumneavoastră nu e la noi. Interesați-vă la secretariat. La secretariat, stimată doamnă, interveni, melodios, cavalerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă, strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui Pintilie), colegii mei din Iași, Smîntînică & Sfaițer, ori fostul meu student, Smîntînă. Am mai avut la BÎrlad, un actor, Brînzeiu. Am fost amic cu Adrian Rățoi (de la Brașov) și coleg, la Iași, cu profesorul GÎscă. Am avut un student...Labă (la Iași) și o studentă Suflet! Sau o actriță... Isbîndă (Bacău)! La Naționalul bucureștean joacă o fată Ciuciulică; și la Galați, familia de actori Păpușă. Și tot acolo, e o comediană, Friptu. Nici secretarii literari nu scapă de onomastici chisnovate
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
umărul lui, cu ochii închiși, lăsându-se dusă de insul acela apărut din senin. Se juca ușor cu degetele pe spatele ei și se înfiora de atingere, ca și cum o pisică ar fi pipăit-o cu ghiarele abia scoase din perinițele labelor. - Știu la ce vă gândiți, oftă insul. Nu-l mai suportați pe Emilian Țongu. Prea lungește toată povestea asta cu doamna Adina. Sunt împreună de ani buni, încă de pe vremea Pieții Universității. Era mai bine credeți dacă doamna Adina rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Îngreunat, trupul nu-l mai asculta. Cu chiu cu vai reuși să întindă o mână și să se sprijine de spătar, aplecat peste bancă. În spatele ei, unde stătuse bărbosul, două urme în iarbă, negre, arse. Parcă un urs își înfipsese labele în iarbă, o pârjolise, lăsându-și tiparul ghiarelor acolo. - Dom’ Aulius, îl auzi pe Verginel strigându-l gâtuit de emoție. Uite, bre, că ăla a scos și chestia aialaltă, de zicea bărbosul. Toma Preda, zis Biluță, trăgea de un bust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Goncea, mai lasă, bă, curvele în pace, că mă obligă superiorii să te prelucrez cu sancțiune. Și știi ce făceam? Mai de-al dracului regulam! La disperare, că așa era socialismu, de nu regulai până umblai cu limba în patru labe, nu-ți puteai face datoria la serviciul care-l aveai, cum era la noi, la datoria ce-o aveam, mai cu ascultare ca la mănăstirea aia de la Mândraia, că era pe față lucrul cu oamenii muncii. Făcea activistele și intelectualele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
au găsit că băiatul bulibașei îl gâtuise și-l spânzurase. L-au împușcat și pe băiat, chiar acolo, în inima satului. N-au mai așteptat judecată. Vorbea grăbită, tot întorcând capul spre violonist. Acela însă dispăruse. Cățelandrii, în fund, pe labele din spate, păreau că ascultă atenți nevoie mare spusele ei. - Trăia cu una, Rela Soporan. Fratele Relei era la pușcărie. Îl înjurase pe Dej când cu colectivizarea, ceva în felul ăsta. Și Rela, de frică, se zice că l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sit! - Să-l scuipe oricare motan de treabă, Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară? O motani fără de suflet! - La sgîriet el v-a dat ghiară Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba? {EminescuOpI 49} Ii! ca în clondir se stinge căpețelul de lumina! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi ca s-a-ntunecat? Sa visam favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea sa dorm încalea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de laba, Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie. Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă În mocnitul întuneric
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
flutur; Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. Și pe masa-mpărătească sare-un greer, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătând din pinten; El tușește, își încheie haina plină de șireturi: Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături". {EminescuOpI 88} STRIGOII I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mai mici, fixată pe pieptul păpușii cu o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum pe spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
doar să țopăie și Mioara o învăță toată istoria dansului, puțin din istorie, o firimitură din fiecare, un sâmbure din ceea ce citise sau văzuse la TV, privind specificul, zona, rolul, simbolistica, limbajul, explicat amănunțit cu privire la bătaie, zbor sau fâlfâire, cu laba oprită cu vârful spre cer sau cu degetele înfipte în podea, diferite pentru bolero, cadril, sârbă, de horă, de nuntă, de duet albastru, de break-dance zbârlit. Mamă, vreau să dansez, poalele să se desfacă, să se desfacă așa cum se rotește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în pielea personajului și toate simțămintele lui. Mioara însușindu-și-le, le reda așa cum erau, murdare sau gălăgioase, subtile sau nealterate. O lovitură puternică. Balaurul timpului dezechilibrat se atingea cu propria lui coadă într-o stare de prostrație. Ridicat pe labele dinapoi, Mangusta privește țintă. Nu vede nimic, dar simte ceasul Primăriei și pe cel din centrul orașului care îl măsoară mecanic, dar fals. Gablonzul Timpului mușca mecanic zilele și anii din Timpul real cu pietrele prețioase ale secundelor și orelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]