4,795 matches
-
fapt, nu vorbea deloc. Lua loc pe un scaun, departe de șevalet și, ore întregi, fără să scoată un cuvânt, se uita la pictor cum lucrează. Prezența poetului era chiar plăcută, atâta doar că, la plecare, acesta se ducea la lada veche de sub fereastra atelierului și strecura înăuntru un caiet. „Poezii, poezii?!“, întreba pictorul cu înțelegere și poetul aproba delicat cu bărbia. Fiindcă poetul îl vizita zilnic de câțiva ani, în ladă se adunaseră sute de caiete. Oricine ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atâta doar că, la plecare, acesta se ducea la lada veche de sub fereastra atelierului și strecura înăuntru un caiet. „Poezii, poezii?!“, întreba pictorul cu înțelegere și poetul aproba delicat cu bărbia. Fiindcă poetul îl vizita zilnic de câțiva ani, în ladă se adunaseră sute de caiete. Oricine ar fi fost curios să vadă ce fel de poezii scria bătrânul în caietele lui. Nu și pictorul, care termina zilnic câte un tablou. „Termin eu un tablou în fiecare zi - gândea pictorul -, termină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sau romancier, pictorul n-ar fi judecat altfel. Omul e dator să și termine ceea ce începe dimineața, fie că-i o simfonie, o catedrală sau un roman. Când poetul a murit, pictorul și-a zis c-ar trebui să scoată lada din atelier. La artiști, relațiile cauzale nu-s întotdeauna foarte clare. Așa a simțit pictorul, că trebuie să ducă lada în magazie. Poetul la groapă și lada cu poezii în magazia cu lemne. În mintea pictorului, mutatul lăzii conta ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o simfonie, o catedrală sau un roman. Când poetul a murit, pictorul și-a zis c-ar trebui să scoată lada din atelier. La artiști, relațiile cauzale nu-s întotdeauna foarte clare. Așa a simțit pictorul, că trebuie să ducă lada în magazie. Poetul la groapă și lada cu poezii în magazia cu lemne. În mintea pictorului, mutatul lăzii conta ca o formă de respect. Dar și ca o dezlegare. În magazie se cădea s-o deschidă. Poeziile din caiete erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Când poetul a murit, pictorul și-a zis c-ar trebui să scoată lada din atelier. La artiști, relațiile cauzale nu-s întotdeauna foarte clare. Așa a simțit pictorul, că trebuie să ducă lada în magazie. Poetul la groapă și lada cu poezii în magazia cu lemne. În mintea pictorului, mutatul lăzii conta ca o formă de respect. Dar și ca o dezlegare. În magazie se cădea s-o deschidă. Poeziile din caiete erau toate la fel. Aveau rimă, ritm și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să scoată lada din atelier. La artiști, relațiile cauzale nu-s întotdeauna foarte clare. Așa a simțit pictorul, că trebuie să ducă lada în magazie. Poetul la groapă și lada cu poezii în magazia cu lemne. În mintea pictorului, mutatul lăzii conta ca o formă de respect. Dar și ca o dezlegare. În magazie se cădea s-o deschidă. Poeziile din caiete erau toate la fel. Aveau rimă, ritm și armonie; din păcate, erau scrise într-o limbă necunoscută. Citeai una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Deschideai la întâmplare orice caiet și dădeai peste o poezie cu titlul „Merfanturizu“, apoi nu-l mai lăsai din mână și, după un ceas, două te trezeai zicând și tu: „Seduk merfanturizu kuba. Sedum mirfanturuba mizu...“. Cum te apropiai de ladă, parcă ar fi avut niște raze înăuntru, te pomeneai recitând chiar și fără un caiet dictando în mână: „Peram, peram, mersum coram/ Artimanduru hataram“. Cele mai multe poezii - mai ales alea cu hudurum, burburum, zurdurum - erau triste, dar existau și versuri optimiste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
versuri optimiste, vesele, precum „Hița chița sița mița/ Diri diri brumburița“. Pictorul, deși multe dintre tablourile sale asta exprimau o stare de artimanduru hataram, nu mai citise la viața lui și alte poezii. Nu-și dădea seama dacă versurile din ladă au vreo valoare. Fiind însă multe, fiindcă poetul obișnuia să compună și un caiet de 64 de pagini pe zi, notând la fiecare poezie ora și minutul când o termina, probabil că erau valoroase. Iarna, când se ducea în magazie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pentru cei băgați la cerneală și abandonați, nu mai exista decât locșorul acela unic, minuscul, în care tocmai se găseau. De pretutindeni orăcăiau broaște, lărmuiau greieri, arătându-ți calea ce duce sub pământ. și ferecând totodată satul în ecoul unei lăzi, pentru ca nimeni să nu mai poată scăpa de acolo. Ca pe toți ceilalți copii, mă duceau și pe mine la morți. Aceștia erau întinși pe năsălie acasă la ei, în odaia cea mai arătoasă. Lumea venea să-i vadă pentru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
piept. Voiam să pricep, dar nu să-mi pierd capul pe calea fără de întoarcere. Cine pricepe o dată lucrurile astea străvezii e înșfăcat de picioare, s-a zis cu el pe pământ, așa-mi spuneam. Dar senzația că, închisă în această ladă a satului, fusesem dată pradă ținutului devorator mă copleșea tot atât de tare și sub lumina prea crudă a zilelor toride din valea râului unde păzeam vacile. Ceas nu aveam, ceasul meu era bucata de cale ferată ce ducea spre oraș. Ziua
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vreun motiv inteligibil, să țină locul unui dispărut? și cum ajunge bărbatul acestei femei, care până în 1945 deținea pământ de jur-împrejurul satului și era negustor de grâne și de coloniale, însă după ce fusese desproprietărit de socialism nu mai poseda decât o ladă plină de chitanțiere pentru mărfare întregi de cereale sau de cafea boabe - așadar cum ajunge un asemenea om să-și noteze la rubricile ce indică tonajul măruntele lui cumpărături cotidiene? Prima rubrică: Marfa livrată- iar el trece acolo: „Chibrituri“. A
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu mai avea bani nici de frizer. Nu i-au lăsat decât chitanțierele pe care apucase să și le comande dinainte și care i-ar mai fi ajuns pentru încă zece ani de comerț cu cereale - iar ele umpleau o ladă mare. Astfel umilit, bunicul a început să treacă toate mărunțișurile în rubricile din chitanțiere. „Ca să nu ruginesc la minte“, spunea el. De fapt, își căuta un sprijin în această practică ce-i consemna declinul. În confruntarea interioară cu prăbușirea lui
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Milițianul mi-a confiscat biletul de tren și buletinul de identitate, dispărând cu ele și lăsându-mă cu cei doi civili. Aceștia au vrut să percheziționeze mica mea geantă de voiaj. M-am opus arătândspre maldărele de geamantane, saci și lăzi ale celorlalți călători. Urma să mă întâlnesc la București cu lectorul meu de carte din Berlinul de Vest, stabilisem telefonic această întâlnire, iar Securitatea îmi interceptase convorbirea. Acasă n-aveam telefon, trebuise să merg la Poștă și să comand o
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fel - mult prea vast pentru biata-mi piele croită zgârcit. Mi-a fost dor de acasă până ce-am început să citesc cărți despre fenomenul provincialismului și despre național-socialism. Am văzut în fața ochilor satul ca îndărătul unui perete de sticlă - o ladă fantomatic ruptă de lume cu oameni încremeniți nemilos. Îi evitam pe copiii de ștabi, dar voiam s-ajung o orășeancă așa cum erau miile de oameni obișnuiți întâlniți în magazine, parcuri, tramvaie. Recunoșteam în jur numeroasele insule rătăcitoare de pe insula imobilă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu a fost profesor de filozofie. El nu a întemeiat o Academie, ci a fondat o Biserică" un anumit Mons. Spalding, episcop american. 30 noiembrie 2002 Trei cărți am cumpărat astăzi la Marché aux Puces. Le-am găsit în niște lăzi care au aparținut unui român exilat la Geneva în anii '50. Posibil fost legionar. Dormea în lăzile acelea toată literatura exilului românesc: P. Dumitriu, Goma, C. Virgil Gheorghiu, Sanda Stolojan etc. Plus inconfundabilele albume de artă (pictori români) de la editura
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
un anumit Mons. Spalding, episcop american. 30 noiembrie 2002 Trei cărți am cumpărat astăzi la Marché aux Puces. Le-am găsit în niște lăzi care au aparținut unui român exilat la Geneva în anii '50. Posibil fost legionar. Dormea în lăzile acelea toată literatura exilului românesc: P. Dumitriu, Goma, C. Virgil Gheorghiu, Sanda Stolojan etc. Plus inconfundabilele albume de artă (pictori români) de la editura Meridiane, grele ca niște cărămizi de hârtie, și dicționare românești. Tot ceea ce a însemnat țară și limbă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Gheorghiu, Sanda Stolojan etc. Plus inconfundabilele albume de artă (pictori români) de la editura Meridiane, grele ca niște cărămizi de hârtie, și dicționare românești. Tot ceea ce a însemnat țară și limbă pentru acel necunoscut în lungii ani de exil. Cele trei lăzi semănau cu trei morminte, în care curioșii scurmau nepăsători și avizi, în același timp, fără să înțeleagă nimic din trista soartă a limbii române închise acolo. Lăzile și cărțile miroseau puternic a fum de țigară și a bătrânețe închisă în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
țară și limbă pentru acel necunoscut în lungii ani de exil. Cele trei lăzi semănau cu trei morminte, în care curioșii scurmau nepăsători și avizi, în același timp, fără să înțeleagă nimic din trista soartă a limbii române închise acolo. Lăzile și cărțile miroseau puternic a fum de țigară și a bătrânețe închisă în rafturi. Nu vreau să mor aici, iar oamenii necunoscuți să răsfoiască blazați în memoria, dorul, neputința mea... 11 decembrie 2002 Știre difuzată astăzi la Radio France Info
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
câtva timp icoane pe sticlă din România, CD-uri cu colinde de Crăciun pe care erau scrise într-o franceză plină de greșeli dedicații patetice de "înfrățire" între sate etc. Faptul că toate aceste semne ale "românității" au eșuat la lada de gunoi a Emmaus-ului spune mult despre limitele dialogului cultural, dar și ale elanului francofon de la începutul ailor '90. Ocazia ratată de atunci de a redeveni francofoni. Interesant este de observat și că românii se "legitimau" atunci prin Ortodoxie și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
acte, liste cu priorități etc. Orice călător încercat știe că trebuie să elimine surplusul, excedentul, să reducă totul la esențial. Dacă mai are și neșansa să aibă o profesiune intelectuală, călătoria se complică, deoarece simte nevoia să ia cu el lăzi întregi de cărți de care nu se poate despărți, dosare cu fișe, stilouri, cerneluri și alte asemenea accesorii, pe care, culmea, știe că nu le va utiliza niciodată, dar care fac parte din bagajul său "sentimental" cel mai prețios, de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Brănești, Cățelu, Cătrunești-Măineasca, adică Madamana, într-un singur cuvânt, pot să spun doar că mi se părea de-a dreptul o halterofilă. Deși n-avea mai mult de 60 de kilograme, am văzut-o ducând în brațe saci de mălai, lăzi cu marmeladă, bidoane cu untură, butoaie cu țuică, un porc grăsuț, ba chiar proptind cu spatele șareta rămasă fără o roată. M-am întrebat mai târziu unde erau bărbații în lumea aia de furnicuțe împovărate. Cei mai mulți lucrau undeva de dimineața
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
50 - pentru că nu prea aveai cu ce să le umpli, iar în anii ’70 - pentru că eram fudulia familiei (prima fată la facultate) și treaba mea era să învăț, nu să car. E drept că toamna mă deșălam câteva zile cu lăzile de cartofi, coșurile de porumb și lădițele de mere la muncă patriotică. În schimb, nu mă mai gheboșam cu lemnele și cărbunii din pivniță, pentru că locuiam deja la bloc, pe strada Păltiniș, unde povestea cu bărbăția mea, deja cuprinsă de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
sunt deloc pregătită. N-am nici o strategie pusă la punct, darămite o tactică. Acționez haotic, la voia întâmplării, prin incursiuni bruște, milogeli, ba chiar mici furtișaguri. Tai cu toporul și cu un ferăstrău coadă-de-vulpe mobila veche aruncată-n subsol și lăzile goale din pod; strâng de la redacție maldăre de manuscrise vechi, ziare și reviste; adun zeci de cepuri de lemn din sulurile uriașe de hârtie pe care le vânez în tipografie noaptea, o dată pe săptămână, când scoatem Orizontul. Nu pot să
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mi-a șoptit cumnata. Așa am renunțat să ne mai povestim necazurile. Le-am înghițit. Primăvara a trecut repede: formalități administrative, legalizări de acte, căutare de serviciu, seminarii informative. Începutul verii a fost rece și ploios. Ne-au sosit și lăzile de „acasă“, expediate cu mult înaintea plecării. Au fost „predate“ în absența destinatarilor, fără preaviz, lăsate fără milă în ploaie, în fața ușii locuinței noastre provizorii, cea mai tristă dintre toate. În cele două lăzi de scândură negeluită, simple ca niște
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și ploios. Ne-au sosit și lăzile de „acasă“, expediate cu mult înaintea plecării. Au fost „predate“ în absența destinatarilor, fără preaviz, lăsate fără milă în ploaie, în fața ușii locuinței noastre provizorii, cea mai tristă dintre toate. În cele două lăzi de scândură negeluită, simple ca niște sicrie de oameni sărmani, se aflau cărți, albume cu fotografii, tablouri, câteva kelimuri și broderii vechi, porțelanuri fine de familie trecute bucată cu bucată prin „comisii muzeale“ înaintea expedierii, pentru ca nu cumva, luându-le
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]