KorAP: Find »[drukola/base=latin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...129 130 131 ...629 >

15,723 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

puțin zece ori mai numeroase, dar au o frecvență mai redusă și un număr mult mai redus de derivate. D. Macrea a stabilit, în Dicționarul limbii române moderne, (București, 1958), că, din cele 49.649, ca număr, 20, 02 % sunt latine, 13, 87% slave; în poezia lui Eminescu: elementul latin reprezintă 48,68% (ca număr) și 83% (ca frecvență), în timp ce elementele slave sunt 16,8% (ca număr) și 6,8 % (ca frecvență). Cercetarea pe baza materialului lexical și a criteriilor etimologice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai redusă și un număr mult mai redus de derivate. D. Macrea a stabilit, în Dicționarul limbii române moderne, (București, 1958), că, din cele 49.649, ca număr, 20, 02 % sunt latine, 13, 87% slave; în poezia lui Eminescu: elementul latin reprezintă 48,68% (ca număr) și 83% (ca frecvență), în timp ce elementele slave sunt 16,8% (ca număr) și 6,8 % (ca frecvență). Cercetarea pe baza materialului lexical și a criteriilor etimologice ale Dicționarului Candrea (1931) a stabilit proporția numerică între

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Candrea (1931) a stabilit proporția numerică între cuvintele românești, după origine: latine (moștenite), slave vechi, slave mai noi, medio-grecești, turcești, ungurești, comune cu albaneza, franceze și neologismele. A fost subliniat faptul, observat încă de Hasdeu, apoi de Pușcariu, că elementele latine, din limba română, au frecvență superioară tuturor celorlalte cuvinte luate împreună, cel puțin 80%! Același este raportul în limba vie, vorbită de popor și, în mai mică măsură, în cea scrisătehnică, științifică, filozofică. În concluzie, preponderența elementului latin, ca valoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că elementele latine, din limba română, au frecvență superioară tuturor celorlalte cuvinte luate împreună, cel puțin 80%! Același este raportul în limba vie, vorbită de popor și, în mai mică măsură, în cea scrisătehnică, științifică, filozofică. În concluzie, preponderența elementului latin, ca valoare circulatorie și frecvență, în scris și viu grai, reprezintă nota de căpetenie a latinității limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în mai mică măsură, în cea scrisătehnică, științifică, filozofică. În concluzie, preponderența elementului latin, ca valoare circulatorie și frecvență, în scris și viu grai, reprezintă nota de căpetenie a latinității limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc cu termeni latini, dar și pentru că elementele lexicale din alcătuirea unei fraze românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca valoare circulatorie și frecvență, în scris și viu grai, reprezintă nota de căpetenie a latinității limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc cu termeni latini, dar și pentru că elementele lexicale din alcătuirea unei fraze românești sunt de origine romanică. Concret, în orice text românesc de proză sau poezie prevalează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc cu termeni latini, dar și pentru că elementele lexicale din alcătuirea unei fraze românești sunt de origine romanică. Concret, în orice text românesc de proză sau poezie prevalează elementul latin-în poezia lui Eminescu: latine-1656, străine-164, autohtone-28, iar în proza populară: latine-582, străine-47, autohtone-25. Numărătoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în limbile vecine, cuvintele autohtone românești împrumutate în limbile vecine sunt repartizate astfel: în maghiară-80, ucraineană-50, germană (sași)-40, bulgară-35, sârbo-croată -33, poloneză-20, neogreacă-20, cehă-10, albaneză-nu știm !54 Limba română prezintă un caracter unitar și omogen numai prin elementul ei latin, de temelie (moștenit), care i-a dat structura gramaticală și fondul lexical. Cercetarea critică a limbii a stabilit elementele de împrumut în lexicul și gramatica românească, care, amestecate cu cele moștenite, abundă și au dat limbii aspectul unui adevărat caleidoscop

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
germană, maghiară, italiană, franceză, în succesiunea și stratificarea lor cronologică. Cea mai veche și mai importantă este înrâurirea (influența) slavă (veche slavonă, slavă bisericească și cea mai nouă: sârbă, bulgară, poloneză, ucraineană, rusă). Elementul slav, foarte numeros, după fondul moștenit (latin), este capitolul cel mai cuprinzător al lexicului istoric românesc, parte organic contopită în limba românăacesta a intrat în componența ei în perioada simbiozei româno-slave (secolele VI-XI). După cea slavă, urmează celelalte influențe, în măsura și după durata în care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană, ca și exclusivitatea lor românească, până ce majoritatea cuvintelor s-au integrat în blocul elementelor ereditare ale limbii române. Ele se deosebesc net de elementele slave ori de împrumuturile ulterioare, în aceeași măsură ca elementele latine. Aceste elemente vechi, neromane (autohtone, trace) erau prezente în limbă anterior oricăror împrumuturi externe, fiind din punct de vedere românesc, contemporane, în sensul absolut, cu întregul fond romanic al limbii române. Ulterior, după cucerirea romană, latina înlocuiește idiomurile autohtone. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba română, gramatica ei istorică arată (indică) că elementele autohtone (preromane) au existat simultan cu cele latine, cu care alcătuiesc împreună blocul omogen al fondului lexical moștenit. Lingviștii români și străini au întrevăzut clar că limba română este o limbă latină altoită pe fondul etnic și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale dacilor, geților și moesilor. Limba latină, ca limbă a stăpânirii și culturii romane

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
clar că limba română este o limbă latină altoită pe fondul etnic și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale dacilor, geților și moesilor. Limba latină, ca limbă a stăpânirii și culturii romane, a fost adoptată de localnici (autohtoni) și învățată treptat, în curs de câteva generații (secole), sfârșind prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă. Învățând (vorbind) treptat latina, localnicii din regiunea dunăreană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și învățată treptat, în curs de câteva generații (secole), sfârșind prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă. Învățând (vorbind) treptat latina, localnicii din regiunea dunăreană n-au uitat brusc idiomul indigen, care a opus o rezistență dârză elementului latin, ceea ce amintește, cu lipsuri și reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea poporului român" nu avemla fel nu există vreo atestare despre locul și timpul când s-a închegat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sud-estul european care nu pieriseră în războaie și nu s-au desnaționalizat în rândul popoarelor tinere...Patria lor primitivă (primară) e de cătat pe ambele maluri ale Dunării și a afluenților ei, între Adriatica și Pont, unde populația de limbă latină alcătuia o rețea mai densă ori mai rară, în diferite epoci". Dar asemănările din cele patru dialecte provin și din conservatismul funciar al poporului român din toate regiunile, în toate ramurile vieții sale, în idiomul său ancestral, care a păstrat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rețea mai densă ori mai rară, în diferite epoci". Dar asemănările din cele patru dialecte provin și din conservatismul funciar al poporului român din toate regiunile, în toate ramurile vieții sale, în idiomul său ancestral, care a păstrat multe cuvinte latine timp de aproape două milenii, ca și cuvinte vechi indo-europene.56 Adepții teoriei imigraționiste, Tomaschek, Jirecek ș. a., considerau că "vatra" din care a iradiat limba română ("leagănul" poporului român) era Dacia nova (aureliană, din sudul Dunării), punctul de unire a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ovid Densușianu (în 1901) să plaseze "patria primitivă" a limbii române în sud-vestul provinciei Illyricum, în teritoriile ilirilor, în apropiere de Albania și de vechea Dalmație. Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
geți (daci), a făcut ca aceasta să sufere unele modificări, deosebindu-se de latina din alte provincii ale Imperiului. Totalitatea elementelor pătrunse în latină din limba populațiilor cucerite alcătuiesc substratul traco-dacic al limbii române. Acest substrat nu a modificat esența latină a limbii române. Ce s-a păstrat din vechea limbă a traco-dacilor? Elementele autohtone din limba română încă nu sunt elucidate (clarificate). Nume de locuri-sunt câteva nume foarte vechi de ape importante: Dunăre (lat. Danubius), rădăcina lui nu este sigură

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
căciulă, căpușă, călbează, ceafă, cioară, cioc, ciut, copac, coacăză, curpen, gard, gorun, ghionoaie, ghimpe, groapă, grumaz, gușă, gresie, leurdă, mal, mazăre, măgură, mărar, mânz, murg, măgar, mugur, năpârcă, pupăză, rânză, rață, sâmbure, strugure, strepede, șopârlă, țap, vatră, viezure.58 Baza latină a limbii române-toate limbile romanice provin din latină, iar structura lor continuă structura acesteia. Acad. Al. Rosetti, în Istoria limbii române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
strepede, șopârlă, țap, vatră, viezure.58 Baza latină a limbii române-toate limbile romanice provin din latină, iar structura lor continuă structura acesteia. Acad. Al. Rosetti, în Istoria limbii române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea cea mai stabilă și mai sistematică, iar vocabularul, partea cea mai mobilă și mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbănumărul lor este de 100, precum ajutor, cântec, creștin, împărat, a ierta, a legăna ș. a. Ca o concluzie, limba română continuă latina populară (vulgară). Româna, ca și alte limbi romanice, s-a născut în urma diversificării și evoluției neîntrerupte a limbii latine vorbite (populară). Latina vorbită era o limbă comună, mijloc de comunicare orală, limbile romanice sunt continuatoare neîntrerupte ale latinei vorbite înainte de secolul al VII-lea latina populară este una simplificată. Când a apărut limba română? De când se deosebește ea de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a format după contactul cu lumea slavă-latina populară s-a transformat în limba română, înainte de începutul secolului al VII-lea (602). Exemplu (dovada): "torna, torna fratre" cel mai vechi text (cele mai vechi cuvinte) românesc-limba populației romanizate, limba ausonică, limba latină populară! Prin urmare, limba română a apărut ca un idiom diferit de latina din care provenea, în secolele V-VIII, în momentul în care noul popor de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare (etnii) prin limbă.59

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din care provenea, în secolele V-VIII, în momentul în care noul popor de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare (etnii) prin limbă.59 Cercetarea cuvintelor care numesc principalele noțiuni, împărțite pe categorii, învederează caracterul fundamental romanic, latin, al limbii noastre (române). Cuvintele de întrebuințare permanentă, de circulație intensă sunt latine. Ceea ce au adăugat pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare (etnii) prin limbă.59 Cercetarea cuvintelor care numesc principalele noțiuni, împărțite pe categorii, învederează caracterul fundamental romanic, latin, al limbii noastre (române). Cuvintele de întrebuințare permanentă, de circulație intensă sunt latine. Ceea ce au adăugat pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-a putut modifica caracterul ei inițial (latin). Concret, pentru toate categoriile esențiale ale vieții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de întrebuințare permanentă, de circulație intensă sunt latine. Ceea ce au adăugat pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-a putut modifica caracterul ei inițial (latin). Concret, pentru toate categoriile esențiale ale vieții omenești folosim termeni latini. Astfel avem noțiuni de famile: om (homo), bărbat (barbatus), femeie-muiere (mulier), părinte (parentem), fiu (filius), fiică (filia), soră (soror), frate (frater), cumnat (cognatus), socru (socer), ginere (generem), nepot (nepos

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]