3,302 matches
-
cunoscută un timp și ca biserica Ghenghei sau a Ghianghei. Ionașcu Ghenghea a fost, între 26 septembrie 1626-30 iunie 1630, mare vornic al Țării de Jos și apoi mare logofăt (16 decembrie 1630-15 martie 1634). Biserica a fost construită în Mahalaua Măjilor din Târgul de Sus, pe Ulița Sârbească care apoi va fi numită Ulița Sfântul Ilie și, în zilelele noastre, Strada Vasile Alecsandri, uliță situată între Ulița Goliei (actuala stradă Cuza Vodă) și Ulița de Sus (bulevardul Independenței). În jurul bisericii
Mănăstirea Sfântul Ilie din Iași () [Corola-website/Science/330442_a_331771]
-
Orizonturi Lirice”, prefață de Tudor Palladi, referințe critice de Ovidiu Ghidirmic, Victor Teleucă, Serafim Belicov, Ion Borșevici, Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Arcadie Suceveanu, Grigore Grigorescu, Gheorghe Vodă, Nicolae Dabija, Dragoș Vicol, Editura “Eminescu” 17. Demisionarea din Umilință, 2003, Eseuri din Mahalaua Nebunilor, Chișinău, postfața de autor, Editura “ABC” 18. Nafura deșertăciunii, 2002, antologie de sonete, Chișinău, prefață de Tudor Palladi, Editura “ABC 19. Miracolul tristeții se amînă, cartea 1, 2002, antologie de colinde, București, prefață de Anatol Ciocanu, Grupul editorial “EMCO
Traian Vasilcău () [Corola-website/Science/329101_a_330430]
-
limbii române din Ucraina i-a fost acordată statutul de limbă regională în mai multe localități din regiunea Cernăuți: Pătrăuții de Jos și Igești (r-ul. Storojineț,), Voloca pe Derelui (r-ul Adâncata), Ostrița și Buda Mare (r-ul. Herța), Mahala, Prut și Tărăsăuți (r-ul. Noua Suliță); și din regiunea Transcarpatia: Biserica Albă (r-ul. Rahău) și Apșa de Jos, Slatina și Strâmtura (r-ul. Teceu). spre deosebire de cei din statele naționale (România și Republica Moldova) nu dispun de totalitatea drepturilor atât
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
curca beata la barieră care deși vine trenul nu stie pe unde s-o ia.”. În ciuda criticilor formulate, filmul i-a plăcut totuși datorită actorilor care au jucat („una din cele mai bune distribuții”), a prezentării romantice și boeme a mahalalei politice și a muzicii relaxante cantate de Nelu Ploieșteanu cu Orchestră de la Șarpele Roșu. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Servicii Secrete controlate de Primul Ministru (Mălăele) îi surprind în ipostaze
Ticăloșii (film din 2007) () [Corola-website/Science/328626_a_329955]
-
pentru clișeele verbale ale epocii, rezervate nu numai lui N.M.S., ci și mai tuturor personajelor, de la redactorul-șef până la magistrați, prevestește proza postdecembristă a scriitorului: „Cutia de ghete”. Balansând între aparenta intransingență și corupția cinică, evoluează un Dinică, „guru” de mahala, monument al duplicității.”"
Secretul lui Nemesis () [Corola-website/Science/328638_a_329967]
-
locuitorilor depășea 15000. În afară de cetate, noii stăpânitori ai orașului au ridicat și lăcașuri de rugăciune, în legea lor, adică meceturi și geamii. Vechile vederi ale orașului arăta mai multe minarete, deci implică existența mai multor lăcașuri, în diferite cartiere sau mahalale. Clădirea uneia singure s-a păstrat până astăzi, dar transformată în biserica ortodoxă: este biserica Sf. Arhangheli, din centrul orașului (în piața V. I. Lenin). De formă pătrată reproducând tipul mecetului mahomedan, ea a fost ridicată, probabil, în primii ani
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
culori, corespunzând „sectoarelor” ulterioare sau raioanelor de străzi din București. La 5 aprilie 1840, un Dumitru Ghiorghiu se plânge domnului că în februarie 1834 i s-a dat de către maghistrat „locu’ de casă într - acest oraș Brăila, stânjeni 72, în mahalaua văpsao roșie no. 260”, pe care a clădit prăvălie și locuință, iar acum vor să-i taie locul. Paralel cu împărțirea oficială, în culori, se păstrau însă și numirile vechilor mahalale. E amintită astfel, într-o jalbă din 29 septembrie
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
de casă într - acest oraș Brăila, stânjeni 72, în mahalaua văpsao roșie no. 260”, pe care a clădit prăvălie și locuință, iar acum vor să-i taie locul. Paralel cu împărțirea oficială, în culori, se păstrau însă și numirile vechilor mahalale. E amintită astfel, într-o jalbă din 29 septembrie 1840 a unui Chircov Mirigi, „mahalaua armenească, unde numitul avea o casă supusă dărâmării din cauza alinierii uliței ce mergea către biserica armenească”. Catagrafia din 1837 constată ca pe lângă această mahala armenească
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
care a clădit prăvălie și locuință, iar acum vor să-i taie locul. Paralel cu împărțirea oficială, în culori, se păstrau însă și numirile vechilor mahalale. E amintită astfel, într-o jalbă din 29 septembrie 1840 a unui Chircov Mirigi, „mahalaua armenească, unde numitul avea o casă supusă dărâmării din cauza alinierii uliței ce mergea către biserica armenească”. Catagrafia din 1837 constată ca pe lângă această mahala armenească, și pe cea a „Bisericii Vechi” cu cel mai mare număr de contribuabili precum și „mahalaua
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
vechilor mahalale. E amintită astfel, într-o jalbă din 29 septembrie 1840 a unui Chircov Mirigi, „mahalaua armenească, unde numitul avea o casă supusă dărâmării din cauza alinierii uliței ce mergea către biserica armenească”. Catagrafia din 1837 constată ca pe lângă această mahala armenească, și pe cea a „Bisericii Vechi” cu cel mai mare număr de contribuabili precum și „mahalaua Belvederului”, un nume nou de după 1828. Hotărârile maghistratului, potrivit articolului 38 al Regulamentului Organic, trebuiau să fie aprobate însă mai întâi de către „ocârmuitorul” județului
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
mahalaua armenească, unde numitul avea o casă supusă dărâmării din cauza alinierii uliței ce mergea către biserica armenească”. Catagrafia din 1837 constată ca pe lângă această mahala armenească, și pe cea a „Bisericii Vechi” cu cel mai mare număr de contribuabili precum și „mahalaua Belvederului”, un nume nou de după 1828. Hotărârile maghistratului, potrivit articolului 38 al Regulamentului Organic, trebuiau să fie aprobate însă mai întâi de către „ocârmuitorul” județului, ocârmuitor corespunzând pârcălabului de altă dată sau prefectului de mai tarziu. Numai după această aprobare ele
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
să traiască în Brăila sub stăpânirea turcească s-au adăugat o serie întreagă de țărani români veniți din satele raialei, continuând un proces ce a avut loc necontenit în perioada 1540-1828. Catagrafiile ilustrează, de altfel, acest proces printre locuitorii din „mahalaua ot poarta cea mare, cei veniți de prin satele raielii” este și „unchiașul” mijlocaș, deci de stare materială de mijloc. Acest aflux rural este procesul obișnuit în toate orașele noastre , și nu numai ci și în toată lumea. La românii veniți
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
a dat locuri de casă diferiți lor boieri și negustori care aduceau slujbe Domnului și Țării. Aceste locuri au fost date din locurile domnești care plecau de la poalele viei de lângă Curte și au alcătuit pe Podul Beilicului (Calea Șerban Vodă) Mahalaua Slobozia Domnească. În 1...82, Alexandru Coconul, fiul lui Radu Mihnea, înființează aici o “pepinieră de meseriași”- împământenește cioplitori în piatră din Dalmația Venețiană, pentru utilizarea lor la construcția ctitoriei familiei sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
din Dalmația Venețiană, pentru utilizarea lor la construcția ctitoriei familiei sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului, drum pe care veneau trimișii Porții spre a mazili sau înscăuna ”beii” (domnii Țării Românești), s-au mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
Dalmația Venețiană, pentru utilizarea lor la construcția ctitoriei familiei sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului, drum pe care veneau trimișii Porții spre a mazili sau înscăuna ”beii” (domnii Țării Românești), s-au mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași, fiind
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
utilizarea lor la construcția ctitoriei familiei sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului, drum pe care veneau trimișii Porții spre a mazili sau înscăuna ”beii” (domnii Țării Românești), s-au mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași, fiind a treia ca
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
construcția ctitoriei familiei sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului, drum pe care veneau trimișii Porții spre a mazili sau înscăuna ”beii” (domnii Țării Românești), s-au mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași, fiind a treia ca mărime în București
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
sale de la Radu Vodă. De-a lungul Podului Beilicului, drum pe care veneau trimișii Porții spre a mazili sau înscăuna ”beii” (domnii Țării Românești), s-au mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași, fiind a treia ca mărime în București. La 18 martie
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
mai dezvoltat și alte mahalale: Mahalaua Șerban Vodă, Mahalaua Spiridon Nou, Mahalaua Sf. Ecaterina, Mahalaua Flamandă. Pe acest drum al Beilicului veneau și negustori de toate neamurile ceea ce a favorizat apariția hanurilor: Hanul Sf. Ecaterina, Caravanseraiul, Hanul Grădișteanu. La 1810, Mahalaua Slobozia număra 406 enoriași, fiind a treia ca mărime în București. La 18 martie 1865 se dă Legea privind canalizarea și rectificarea cursului Dâmboviței, fapt ce va avea implicații majore în evoluția ulterioară a construcțiilor din zonă. În această perioadă
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
și de sistematizare a traseelor unor străzi, se modernizează pavajul de pe Calea Șerban Vodă. În 1883, Serviciul Tehnic al Primăriei Comunei București, dă câteva “Regule pentru Construcțiuni din nou în Capitală” precum și “Regule pentru Reparațiuni”. În acest context al evoluției Mahalalei Slobozia din “Podul Beilicului”, precum și în cadrul legislativ fixat prin actele normative enumerate, se încadrează și Casa de Târgoveț de la nr.33. Evoluția casei poate fi determinată prin actele existente în Arhivele Statului: - la 23 martie 1883, proprietarul casei, Grigore Stănescu
Casă de târgoveț, birouri ale Institutului Național al Patrimoniului () [Corola-website/Science/336972_a_338301]
-
, o mahala a orașului Iași care s-a dezvoltat în sus de ulița "Podul Hagioaiei" (b-dul. Independenței de astăzi), semnalată prima dată în sec. al XVII-lea, a devenit cel mai dinamic cartier al orașului, în special din punct de vedere social
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
a orașului Iași care s-a dezvoltat în sus de ulița "Podul Hagioaiei" (b-dul. Independenței de astăzi), semnalată prima dată în sec. al XVII-lea, a devenit cel mai dinamic cartier al orașului, în special din punct de vedere social. Mahalaua s-a dezvoltat în partea de N-V, pe dealul Copou, cam în același timp cu apariția noii zone comerciale a orașului Iași, cunoscută sub denumirea de Târgul de Sus. Muntenimea (actuala Sărărie) se întindea, după cum se știa pe atunci
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
trei fâșii, dispuse radial pe ulița Hagioaiei, Muntenimile ocupau zona inferioară a versantului dealului Copou. În această perioadă, majoritatea boierilor care erau apropiați de diferiții domni ai Moldovei, plus negustorii și meseriașii își ridicau casele, bisericile și prăvăliile în această mahala, pentru a evita zona orașului expusă repetatelor incendii (cel mai cumplit a fost „focul cel mare” din 19 iulie 1827, care a distrus toate casele din partea de vest a orașului Iași), Muntenimea fiind încă bine protejată de pădurea de pe Copou
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
pentru a evita zona orașului expusă repetatelor incendii (cel mai cumplit a fost „focul cel mare” din 19 iulie 1827, care a distrus toate casele din partea de vest a orașului Iași), Muntenimea fiind încă bine protejată de pădurea de pe Copou. Mahalaua "Muntenimea de Jos" era locuită de sărăcime, muncitori de pământ, slugi boierești, cârpaci ce țeseau cu tejghele pe uliți, precupeți. "Muntenimea de Mijloc" era tăiată de două axe principale: "Șleahul Botoșanilor" (actuala stradă Lascăr Catargiu) și "Ulița Podul Verde", „pavată
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
tăiată de două axe principale: "Șleahul Botoșanilor" (actuala stradă Lascăr Catargiu) și "Ulița Podul Verde", „pavată” cu bușteni de stejar (actualul Bulevard Carol I - numit de localnici Bulevardul Copou). În jurul anului 1680, în apropiere de Biserica Banu, meșteșugarii și negustorii mahalalei "Muntenimea de Sus" au construit o biserică din piatră și cărămidă, cu hramul „Sf. Parascheva”. Documentele vremii atestă că în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea evreii s-au stabilit cu precădere în Muntenimea Iașilor, contribuind semnificativ la
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]