3,504 matches
-
rahatul de Spiridon înaintea clasicului marxism-leninismului. Has-Satan ateriză, cu îndemînare de balerin, pe tălpica ferestrei, conștient că întreaga Sală de Spectacole a Universului se benoclează la el. Bătu talpa papucului de dușumeaua cămăruței sale din casa Nicoloaicei, despicând în două miresmele nocturne de cimbrișor, ciuboțica cucului și izmă creață ale cartierului. Cercetă cronometrul și, când se lămuri că să se făcuse deja 4,30 dimineața, părul de pe piept și de pe șira spinării i se zburli. Anti-botezatul din seara aceasta se dovedise
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o alimentație cu mezel de export, cu ciupercuțe cât perlele, din țările asiatice, cu minunății aproape de negăsit în România, cu cașcaval, cu unt, cu șuncă de Praga și cu "Ketchup". Sinistratul fusese încredințat că asemenea delicatese nu-și puteau amesteca miresmele spinărilor decât în bucătăria lui Ceaușescu. "Ketchup" a fost, de altfel, primul cuvânt în engleză reînvățat de Sinistrat, în apartamentele noii sale gazde. Era de ajuns ca Dorulețul ei să pronunțe "Ketchup", că-n dreptul particulei "up", madam Nicolici deja
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea unei dihănii sătule, tolănite într-o rână... Trăgîndu-și frânele taman pe maidanul de unde fuseseră bărbierite, cu lama buldozerului, acaretele și hrubițele tăinuitului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-și maseze hoitul ridat într-al lui, al lui Doru. De abia atunci Sinistratul se întinse, într-adevăr, cu mâinile pe piept, sub bolul transparent al prelatei, ca un Lenin îmbălsămat în coșciugul său de cleștar. Plimbă prin nări mireasma nisipului umed. Picăturile de ploaie nu puteau fi zărite decât foarte târziu, când se apropiau la două lățimi de palmă și aproape imediat se spărgeau cu pocnete de becuri pe caldarâm. De ambele rânduri plouă cam o oră. Când își
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oară o lovi și și-o zdrobi pe față. Apoi mătură cadavrul insectei de pe el. în ciuda urâțeniei sculpturilor, în ciuda prezenței Elfridei Gribb, în ciuda lipsei oricărui simț al direcției, aici Vultur-în-Zbor se simțea în siguranță. Aerul din bordel era încărcat cu mireasma consolării. Dar adăpostul nu i se potrivea - sau, în orice caz, nu pentru mult timp. Cum eșuase în încercarea lui de a obține stabilitate - adică nu reușișe să se integreze traiului din K -, va trebui să se pună iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
orice obiect. Locuia Într-o clădire veche, din cărămidă roșie, undeva spre Mahalaua Cărbunarilor, și, pentru rarele lui apariții printre oameni, i s-ar fi putut spune, cu ușurință, „Călugărul”. Cel mai mult iubea să se trezească dimineața Învăluit de mireasma puternică a trandafirilor nenumărați și multicolori, care erau pretutindeni În cameră. Drogul parfumului lor Îl Înnebunea. Respira intens și profund, umplându-și coșul pieptului din ce În ce mai tare, până când simțurile i se pierdeau deplin În nebuloasa ființei, În zone abisale, de o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aiurea dintre crengile copacului. După aceea, totul se sparse În el și căzu În negrul desăvârșit al propriei ființe. Fu devorat cu sălbăticie. Se spune doar că, atunci când Îi crăpă inima Între dinți, Câinele Negru se simți izbit de o mireasmă puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
crăpă inima Între dinți, Câinele Negru se simți izbit de o mireasmă puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de-aceea rămăsese ca și marmura de rece. {EminescuOpIV 228} 185Ci profetic se arată preoteasa culinară - Ia pe mort în poala-i sacră, de-a lui haină îl despoaie; Ea îl spală-n apă sfântă, și în scumpe măruntae Pun miresme felurite pentru jertfa mortuară. N-învîrtiri misterioase peste focul vetrei sfinte, 190Ea-l întoarce, curățindu-l de lumeștile-i păcate. Palamarul ce slujește pământeasca zeitate În Olymp îl ia și-l duce, jertfa zeilor fierbinte. Și în râsuri nesfârșite, artificia de glume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sunetele jalnici, Acum ascunși în umbră sau tupilați sub foaie, Pișcați picioarele-albe a fetelor bălaie, Și zimbrii zânei Dochii, pe frunți cu stemă mare, 290Și voi, cai albi ai mării, cu coame de ninsoare... Învie codru! Duhuri cu suflet de miresme Sburați prin crenge negre ca străvezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și de-acolo Într-o călătorie rapidă Înapoi spre siguranța Londrei. La ora șase, puțin după Întoarcerea Paulei, am făcut un duș ca să-mi limpezesc gîndurile. Pe cînd mă frecam cu gelul de duș al lui Frank, i-am recunoscut mireasma, un amestec ciudat de paciuli și ulei de stînjenel, același miros pe care-l emanau mîinile atacatorului meu și care acum Îmi acoperea tot corpul. Clătindu-mă de parfumul neplăcut, am presupus că individul se ascunsese În cabina de duș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
număr, dar el ce mai putea să însemne acum, când orbise? Poate că nu văzul era chiar rostul acestei lumi, nu Omar le spusese, când priveghease, lângă defunct, că sicriul cu toartele de argint, alese cu grijă de Maradona, adia miresme de scorțișoară? Că fața dentistului arăta netedă și atât de bine compusă la loc, ca a unui mire în așteptare? Că Godun părea suplu și tânăr, în doliu, iar Veterinara, încă frumoasă? Că mezelarul era un învingător, iar Artimon - cinstit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta și aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăștie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în mână. În jur se răspândi mireasma de prună veche, dulce-amăruie. Cel mai bătrân sorbi de-a-n picioarele, ștergîndu-și barba cu mâna lată și păroasă. Muierea se uita la el, așteptîndu-și rândul. Le puse dinainte blide de tablă în care aburea o fiertură. Nu mai vorbi nici unul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
închina o dată, de mulțumire, apoi deschidea ușile cele noi ale prăvăliei. Clopoțelul de deasupra se smucea timp îndelungat, sunând fără rost. Ea se apuca să măture dușumelele, murdare de noroiul adus pe tălpile clienților. De afară venea aerul plin de miresme al maidanului. Bărbatul aștepta nemișcat în prag. Se odihnea privindu-și curtea largă. Zilele treceau repede. Lina nu băga de seamă. Și n-ar fi băgat de seamă cum se duce viața ei dacă nu s-ar mai fi întîmplat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Încotro, cucoană? întrebase birjarul. - La Cuțarida! răspunsese Lina, și privise cerul de vară. La podul Basarab, semafoarele verzi și roșii clipeau deasupra liniilor ferate. În dreptul Grantului o cotiră spre mahalaua lor. Simți de departe aerul rece și tăios, plin de miresme, al gropii. - Dii! îndemna iepele vizitiul somnoros. De aici se vedea câmpul acoperit de curți până la Tarapana. Cuțarida rămăsese între aceste două șei bătute, golașă și rară, întretăiată de maidane. La Spiridon ardea încă o lumină. Își aduse aminte că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una lângă alta, privind cerul dulce de primăvară. Trăgeau în piept miresmele proaspete și strănutau. - Răcii! zicea baba Tinca. - Trage-n biserică, adăuga și baba Chirița. - Ce-ați zis? întreba Lixandra, care era cam surdă. - Ce să zicem? Trage-n biserică! - Așa e. - Da p-a lui Țuluc o văzurăți? se învenina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dragă, Didino, șopti cel tânăr, și-am să te iau, și-am să fac moarte de om pentru tine, și-am să te pedepsesc... Cerul se limpezise. Era înalt și sticlos. Din depărtare se simțeau mirosul ascuțit de gunoaie și miresmele vechi ale gropii. Țiganca rîse: - Nu te cred. Acolo ar fi răsturnat-o. I-ar fi mușcat gura și-ar fi bătut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se mișcă. Tăcură, înspăimîntați amândoi. Starostele dormi mai departe. Până în Cațavei nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oribilă. Trăiau pe vremea aceea niște bărbați la fel cruzi precum Marat, dar de-o frumusețe a tinereții și a manierelor care făcea ravagii atunci când intrau prin saloane Într-un nor de parfum. Dacă n-ar fi fost Învăluiți de miresme, cu siguranță că li s-ar fi simțit mirosul de sânge”2. Frumoșii spilcuiți erau maeștrii asasinatului politic, În războiul declarat nu mai puțin ferocilor sans-culottes. Arta stiletului mânuit cu diabolică plăcere și cu o desfătare de-a dreptul estetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
duh elitar, e Stéphane Mallarmé. În jurul său și al revistei Mercure de France se adună, precum fluturii absorbiți de lumina lămpii, o parte dintre cei mai „stricți” dandy ai Parisului. În primul rând, contele Robert Montesquiou de Fezensac, „stăpânul suavelor miresme”, pe care Mallarmé Îl primește cu Încântare, fascinat de costumele sale gri, albastre sau verzi, după cum Îi e starea de spirit. Marelui poet i se datorează, În fapt, nașterea lui des Esseintes, deoarece el mediază Întâlnirea lui Montesquiou cu Huysmans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de fapt, nu gustă decât opereta și Favorita 2, iar În materie de literatură Îl găsesc pe domnul Leconte de Lisle de neînțeles, iar pe domnul Mallarmé extravagant, mor de plăcere În fața Walkyriei și vor muri de plăcere În fața Căpeteniei miresmelor suave 3, nevrând să știe că sunt doar niște imbecili și dându-și iluzia că sunt precursori. Favoarea de care se bucură domnul Robert de Montesquiou nu ar fi deci neapărat o pricină de admirație, dar nu este nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o purta În Însăși făptura lui, În ochii și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, În cari, când la una, când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate - șapte safire de Ceylon. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios - Încolo, ca Îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel”. Toate ciudățeniile modului singular de viață al lui Aubrey de Vere reprezintă Însă doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
anume mândrie mai cu seamă, lucruri pe care nu le vor regăsi în pribegie. Singura lor rațiune de a trăi este de a se gândi că în curând, datorită marelui sultan sau Providenței, își vor regăsi casa, culoarea pietrelor ei, miresmele grădinii ei, apa fântânii ei, intacte, neschimbate, ca în visele lor. Ei trăiesc astfel, vor muri astfel, și fiii lor vor face la fel după ei. Poate că va trebui să se încumete cineva să le spună că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urmă de curaj în beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra frunții ei netede și senine, o înecam în promisiuni emoționate și tăcute. Dinspre fereastră îmi ajungeau iarăși la urechi gălăgia, târguielile negustoreselor, foșnetul paielor călcate în picioare, sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din râu, și modelul special alcătuit din florile și frunzele lor produceau un fel de efect en escalier, o ornamentație colțuroasă a unei splendide tapiserii verzi și roz intens. Era la fel de cald ca În Crimeea și În aer plutea aceeași mireasmă dulce, vaporoasă, a unei anumite tufe de flori pe care n-am putut s-o identific niciodată precis (mai târziu am simțit-o În grădinile din statele sudice ale Americii). Cele trei arcade ale unui pod În stil italian care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
erau Încă vinete de frig și diverse umbre lungi se turteau treptat În acea manieră degajată În care tânăra zi ia locul nopții Într-un oraș bine Îngrijit, bine stropit, unde mirosul tare de asfalt al caldarâmului scoate În evidență mireasma sevei copacilor ce Îl umbresc; dar pentru mine partea optică a chestiunii părea foarte nouă, ca un mod ciudat de a pune masa, pentru că nu văzusem niciodată acea stradă În zori, deși, pe de altă parte, trecusem deseori pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]