3,510 matches
-
gândirea lui. Prima modalitate de raportare este posibilă, în cazul său, grație unei extreme acuități a privirii (de altfel, motivul predilect în volumul de debut poetic al lui Popa-Homiceanu, Sintagmele ochiului, Editura Universitas XXI, Iași, 2003, este chiar ochiul), dar mizează foarte mult pe elanurile vitaliste ale ființei. Amprenta cea mai vizibilă în această poezie este de altfel cea blagiană, după cum o dovedește cumulul de motive preluate și prelucrate cu sfiiciune firească: "sămânța proscrisă", vara "pârguită de semne", trupul "vifor satanic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alonjă sentimentală, Rafila Radu a publicat două cărți tributare pasiunii orientale, reflectate în structuri poematice fixe haiku, tanka, renga: Fuga în haiku (Sedcom Libris, Iași, 2003), respectiv Nuntă pe firul ploii (Editura Sedcom Libris, Iași, 2006). Opțiunea pentru formele și miza deloc superficială a acestui tip esențializat de discurs ne este justificată de autoare într-un fel de text programatic, ce prefațează una dintre secțiunile Fugii în haiku, intitulat semnificativ chiar Amantul meu, poezia: "...să-l invităm (pe poetul din noi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
știutele cărări!" etc. Cealaltă mare tematică a poeziei lui Dumitru Spătaru, cea religioasă, se raportează și ea la retorica uzuală a acestui tip de text: iconografia este cea convențională, atmosfera cea specifică, iar ceremonialul apropierii de divinitate are treptele și miza așteptate (Cum depărtările gândurilor dor, Cântarea Cântărilor, Doamne, lumina mea, Nevrednic sunt, Doamne, de Tine). Fiorul trăirii este însă autentic, iar lirismul capătă adesea străluciri îmbietoare, ca în această Rugă unde inplozia de candoare și ludic echilibrează încărcătura de solemnitate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
versuri incluse în Meditația din Golful Francezului: "Visez la strălucita logodnă/ a Cancerului cu Nebunia/ în zilele de aur al lunii Mai". Desigur că, la o primă vedere, în astfel de versuri se poate observa o retorică neoromantică, ce ar miza pe motivele și atitudinile existențiale consacrate (visul, temporalitatea grandioasă, logodna extinsă la nivelul elementelor cosmice, devenită chiar principiu otologic). Comentând aceste versuri într-un context în care detaliază formele de "răzmeriță a eului creator împotriva disciplinei ce și-a impus
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
franceză tema, reluată mereu, a pervertirii copilăriei. În ambele tabere, instituția disputată, colegiu religios sau liceu napoleonian, este denunțată ca "sursă de infecție", ca o școală a viciului și a corupției...). În ce privește moravurile societății adulte, pentru realizarea dezmembrării ei se mizează, pare-se, pe Femeie. În rnod abil aservită Organizației, nu mai puțin abil aruncată în brațele potentaților lumii, ei îi revine misiunea de a distruge căminele, de a dezmembra familiile. Tot ea are datoria de a le ruina prin manifestările
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
care prezintă, în schimb, doar problematici grave, precum și ocurențe puțin predictibile ar depăși capacitatea de înțelegere a multor cititori. Descrierea apare, în acest punct, ca o bună ilustrare. Nu de puține ori putem vedea cum literatura, ca și limbajul comun mizează pe această tensiune, de la textul-enigmă la o simplă întîrziere a oferirii soluției. Ca de exemplu, în acest fragment de text științifico-fantastic: (1) Era o construcție înaltă, sobră. Deasupra ușii se puteau vedea semnele magice: POLICE Copilul de culoare ocoli ușa
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în procesul de învățămînt. Aceleași probleme i-au preocupat și pe MIRON IONESCU în volumul său Lecția între proiect și realizare (1982) și pe IOAN CERGHIT în Perfecționarea lecției în școala modernă (1983). Se apreciază că preocupările pentru modernizarea învățămîntului mizează situarea predării în slujba învățării, accentuarea statutului elevului de "subiect" al procesului educațional, dobîndirea cunoștințelor prin efortul propriu al elevilor, ceea ce conduce spre îmbinarea "învățării individualizate" cu "socializarea învățării" (jocul de rol, dezbaterea etc.). Prin astfel de modalități înscrise în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mai bun este întotdeauna fragil. Iată de ce ivirea conștiinței europene nu m-a determinat nicidecum să renunț la conștiința planetară. Cea dintîi se provincializează în sînul celei de-a doua. Această conștiință europeană nu este vlăstarul prosperității europene, și nu mizează cu precădere pe înflorirea economiei europene în lume. Ea s-a născut în mine din ceea ce Patocka numește "nenorocirea căderii", "din punctul de vedere ultim al acestei situații în care sîntem pîndiți de obscuritate". Ea ne îndeamnă să gîndim Europa
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
l'URSS sau Penser l'Europe, întrezărisem mereu eventualitatea, de neconceput pentru experți, pentru politologi sau pentru specialiștii în chestiunea Kremlinului, și insistasem de fiecare dată asupra posibilității improbabilității, speranței în improbabilitate și a necesității etice și politice de a miza pe improbabilitate. Improbabilul s-a produs. A dispărut așadar amenințarea obiectivă pe care uriașul Imperiu o făcea să planeze asupra statelor dezbinate ale Europei. A devenit în schimb caduc caracterul "demos-tenian" al îndemnului la unire. Însă, așa cum vom vedea în
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sub unghi cognitiv, ca și în lupta cu prejudecățile, obscurantismul, intoleranța de orice fel. Dialogul evocat mai sus e relevant pentru două tipuri de conduită: unul atribuie puterii toate atuurile și consimte aproape la orice diminuare a demnității proprii; altul mizează pe confruntarea cu instrumentele puterii numai fiindcă așa pot fi ele ținute în margini rezonabile. Rezultatele se văd de pe acum, deși suntem încă la începuturile unui proces de durată. La vecini există deja o societate civilă, capabilă a ține sub
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
între mijloc și scop. Important i se părea, acum, ca elementul bun să se unească în jurul ideii simbolizate de figura lui Ștefan cel Mare. Iar acest tip de solidaritate era susceptibil, în ideea sa, de fecunde consecințe, dat fiind că miza pe o pregătire lentă a maselor, pe mobilizarea elitelor, pe un consens cât mai larg asupra direcției și instrumentelor progresului. Independența de spirit, modestia, tenacitatea erau însușiri pe care istoricul știa să le degaje din faptele marelui voievod, a cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în fine, cei doi sunt preocupați în egală măsură de regăsirea „timpului pierdut” și de rătăcirea pe coridoarele obscure ale memoriei. Diferențele sunt însă la fel de semnificative: dacă la Mircea Ivănescu discursul poetic se răsucește într-o sintaxă labirintică, aici se mizează mai degrabă pe efectele imediate ale coordonării enunțurilor; apoi, la S. livrescul se concretizează rareori sub forma aluziilor intertextuale, rămânând, de regulă, în sfera importului de formule și maniere poetice; nu în ultimul rând, dacă la Mircea Ivănescu compasul memoriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
constă în muzicalitate, ci în neliniștile și incertitudinile ce îi cenzurează fiecare avânt. Respins de cuvânt („Cuvântul niciodată nu m-a iubit supus”), poetul are intuiția de a nu mai șlefui versul, ci de a-l lăsa bolovănos și dur, mizând pe forța, și nu pe frumusețea lui. Volumele Vârsta cunoașterii II (1974), Pământul din statui (1975), Memoria tăcerii (1978) și Arlechiniada (1997) întăresc imaginea unei voci lirice grave, care reușește să pătrundă și să releve sensul adânc al existenței, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
de grup bazat pe o filosofie participativă și destinat celor foarte săraci din mediul rural, care nu aveau acces la credite bancare. În esență, fiecare credit era acordat pe încredere (fără solicitarea de garanții - imobiliare sau de altă natură), se miza pe presiunea comunitară de returnare a creditului (în caz contrar, ceilalți membri ai grupului nu puteau solicita alt credit) și pe absența subvențiilor. Însă, în anii ’90, modelul a intrat într-o anumită criză, fiind etichetat drept o structură narativă
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
a proiectului de către comunitate, participarea redusă a stakeholder-ilor în evaluare poate fi pusă atât pe seama lipsei de exercițiu a acestora, cât și pe consecințele unei percepții „tradiționaliste” asupra a ceea ce presupune un astfel de proces. Deși, așa cum vom vedea, comunitatea mizează adesea pe sprijinul evaluatorului în îmbunătățirea proiectului în această etapă, analiza așteptărilor stakeholder-ilor arată că aceștia pun mai degrabă accent pe dimensiunea de „control” a procesului și mai puțin pe aceea de mecanism de suport (vezi caseta de mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
se vor face cât mai multe lucrări, în măsura în care se încadrează în acest plafon.” „Apoi, în caz că demarează lucrările, ne-a întrebat dacă ne pot ajuta oamenii din comunitate. Cei cu care am vorbit noi, majoritatea au spus că pot să vină. Mizam pe vreo 70 de persoane, mai ales de aici, din vecinătate. Pe membrii comunității care au fost prezenți la evaluare i-am chemat noi, să fie de față, să vadă că totul se discută și că ne dăm silința să
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
au fost introduse, pe de o parte, pentru a reduce costurile aprobării unui proiect ce ar necesita, în fapt, soluții tehnice complexe și, implicit, investiții ce ar depăși plafonul maxim al creditului nerambursabil. Pe de altă parte, nu s-a mizat pe faptul că membrii unei comunități sărace vor reuși să suporte costurile unui SF, ci, în primul rând, pe o „deschidere” a autorităților locale față de problemele comunităților pe care le administrează (dar și invers). În același timp, a fost un
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
de discurs și nu favorizează nici o formă de cultură sau de angajament politic. Concluzie Numeroși sociologi și psihologi au insistat asupra faptului că societatea în care trăim favorizează în momentul de față emoția și sentimentul. Succesul emisiunilor de „divertisment politic” mizează pe această logică pentru că , de fiecare dată, urmărește ca omul politic să fie arătat sub aspectul său personal și sensibil. Însă această practică are și un revers: ca telespectatori, ne pierdem reperele politice și, mai ales, starea de spirit necesară
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
dau creierului nostru informații sociale ad-hoc, concepute pentru a ne crește plăcerea și a stimula căutarea produselor marcate. Este evident că campaniile de publicitate costă scump și că doar firmele profitabile își vor putea asigura o vizibilitate totală și să mizeze pe efectul „marcă și plăcere”. Într-o a doua fază vor obține câștiguri substanțiale care vor permite realizarea altor campanii publicitare, ceea ce crește și mai mult plăcerea subiectivă asociată mărcii. Conjugarea mass-media cu sensibilitatea creierului nostru pentru mărcile foarte cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
avantajele financiare poate avea ulterior numeroase alte beneficii. Comportamentele altruiste publice determină o distorsionare a relațiilor între star și publicul său (Ah, are o inimă atât de mare... Nu numai că e cunoscut, dar face și atâta bine.). toate astea mizează de fapt pe cel mai elementar mecanism al psihologiei umane. Concluzie Televiziunea favorizează comportamentele altruiste pentru că le crește ratingul personalităților care apar pe sticlă. Celebritățile țin un discurs despre valorile umanitare, despre drepturile omului, despre politica corectă, pentru că gesturile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
să renunțe la fumat decât cei care au văzut versiunile mai blânde. Prin urmare, nu este suficient să înspăimânți pentru a modifica comportamentele. Teama nu este un motor suficient în sine pentru a determina acțiunea, iar mesajele de sensibilizare care mizează pe acest sentiment nu își ating obiectivul în multe cazuri. Cum poate fi explicat acest paradox? N-ar trebui să ne așteptă ca fumătorii confruntați cu pericolul extrem al tutunului să fie primii care iau taurul de coarne și renunță
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
poziția lor de autoritate. Ne este teamă de repercursiuni, în caz că am lua atitudine împotriva comportamentului lor supărător, iar frica se poate dovedi mai puternică și mai apăsătoare decît neplăcerile pe care le suferim din cauza lor. De fapt, unii șefi chiar mizează pe acest sentiment de teamă și îl folosesc pentru a-și controla angajații. Din perspectiva lor, este o tehnică foarte eficientă. La urma urmei, ei hotărăsc ce salarii avem, la ce proiecte lucrăm, cîte ore muncim, cu cine colaborăm și
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
o abordare, inițiată de DEP, bazată pe comparații referitoare la modul în care instituțiile își tratează publicul (Donnat și Octobre, 2001). O excepție: Muzeul de Artă și Istorie a Iudaismului Încă de la deschiderea sa pentru public, în 1998, MAHJ* a mizat pe cunoașterea aprofundată a vizitatorilor săi. Atitudinea este una originală printre instituțiile din categoria aceasta (100 000 de vizitatori pe an). Motivațiile echipei directoare sunt multiple: să știe cine sunt vizitatorii din punct de vedere socio-demografic (origine geografică, mediu social
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
căii cognitive. Deci, un alt fel de limită a ceva ce părea să fie nelimitat: gândirea rațională. Nu încape îndoială că și această limită, ca de altfel toate limitele, au substanțiere subiectivă, mai ales prin exprimare. Or, iluminismul baconian a mizat pe înfrângerea limitelor. Prin rațional, omul a fost învestit cu puterea nelimitei. Dar omul nu este doar rațional, ci și emoțional, nu are doar gândire rațională, ci și sentimente, emoții, idealuri, așteptări, spaime, pe scurt are și gândire emoțională. Contradicția
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sunt căi ale cunoașterii reducționiste, mânate de criteriile purității logice și ale randamentului absolut. Toate explică fie partea, luând întregul ca asumpție fondatoare infailibilă, fie dezvoltă proceduri de obținere a întregului prin însumarea mecanică a părților. Toate aceste căi au mizat pe metafore explicative apte să justifice definitiv eficiența simplificării (suprasolicitarea principiului parcimoniei, până la suficiența monadelor), Modelul (idealitatea Formei platoniene și echilibrul formelor perfecte), Mecanismul (universul ca ceasornic a cărui înțelegere oferă posibilitatea ocolirii răspunsului dramatic despre cine a creat ceasornicul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]