73,760 matches
-
cu trîndăveli oblomoviene, o umanitate teribilă, colorează palpitant montarea lui Yuri Kordonski. Ce vezi pe scenă, stă scris în piesă. Totul e să știi cum să citești, să descoperi, să te uiți în jur pentru că personajele lui Cehov n-au murit. Trebuie doar să le recunoști. Cu mici imperfecțiuni, cu mai mici sau mai mari neîmpliniri actoricești, spectacolul este superb pentru că este adevărat și pentru că nu lasă să se strecoare nici o eroare. Pentru că are nebunie. Enorm îi ridică la plasă regizorului
E la nave va! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16133_a_17458]
-
-l fi apreciat cu adevărat nici ca om, nici ca scriitor. De altminteri, există în tonul lui Kazin, foarte subtil dar extrem de distinct, sentimentul ne-recunoașterii, al ne-aprecierii. Unul dintre cei mai mari critici americani ai secolului 20 a murit în singurătate (o solitudine spirituală înainte de toate), după o viață trăită tot în singurătate. Alfred Kazin, A Lifetime Burning in Every Moment. From the Journals of Alfred Kazin, Harper Collins Publishers, 341 pag.,1998.
Jurnalul unei singurătăți by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16150_a_17475]
-
exemplar atît de... anormal, care, finalmente, va și trăda tagma dăscălească). Pictam, evident, mult mai dinainte, cam din a doua pruncie, dar cînd a fost să decid... A existat un trist accident biografic chiar la terminarea liceului, în 1952: îmi murise tatăl, care ar fi putut să-mi asigure cît de cît un început de parcurs artistic în vremea cumplit de săracă, dar bietul s-a prăpădit chiar în acel moment. Dispariția lui coincizînd, culmea!, cu cea a vechii Academii ieșene
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
sumă de tragedii individuale, spune Drakulic la un moment dat, amintind astfel de Calvarul lui Tolstoi. Iar cartea ei e o cronică a unor asemenea nenorociri individuale, cum ar fi cea a lui A., o fetiță de 13 ani care moare după ce a fost mutilată de un grup de soldați între care se afla și un bun prieten al fratelui ei. Ori cea a lui E., o femeie trecută de 40 de ani, care fură tot ce găsește de la celelalte prizoniere
Războiul din Bosnia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16165_a_17490]
-
Iași. Romanul se încheie cu scena din salonul Kremnitzilor, în care medicul îi cere Mitei să citească poetului nuvela Ein Lebensbild, cu comentarii adînci ale lui Eminescu și altele domestice ale doctorului. Poetul simțise, acum, că dragostea lui pentru Mite murise. Era într-o stare sufletească de regret final cînd, pe stradă, întîlnindu-l pe Caragiale, dramaturgul îl întreabă " De ce ești, măi, așa de sinistru?", la care poetul răspunde eliberat " Am și de ce! M-a apucat miezul nopții ascultînd literatura proastă a
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
la ziarul oficial antonescian Viața, director al Naționalului bucureștean (unde păstrează un bun repertoriu) și se deplasează, oficial, în Germania, Italia și alte țări, rostind cuvîntări. La moartea lui, petrecută la 1 septembrie 1944, scriitori și gazetari spuneau că a murit, prudent, la timp, Vl. Streinu, N. Carandino (în Dreptatea) și Ion Caraion scriind necroloage acide. Cum se vede, viața oferă nesperate surprize chiar marilor, străluciților scriitori. Liviu Rebreanu, Opere 19 și 20. Ediție critică de Niculae Gheran. Interviuri, anchete. 1921-1931
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
liră turcească și-a potolit foamea, a băut un păhărel de rachiu și a pufăit încet o narghilea bună. "Obiceiul ăsta a rămas și azi; e singura mîngîiere pe care o mai are sentimentul, deznădăjduit și sărac, cînd se vede murind de alean." S-a dus, apoi, la un teatru, atras de afișul țipător. Era o biată trupă de varieteu care nu începea programul adăstînd mult peste ora anunțată, în așteptarea generosului consul rus, desigur un prinț. În așteptare, dă peste
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
mai ales asupra textului aparținînd lui Sartre, spre a face și mai evidentă diferența dintre vederea lor literară și a prozatorului american ce avea să primească Premiul Nobel în 1949, cu mai puțin de un sfert de veac înainte de a muri, la fel de însingurat și de neînțeles: un sudist care nu s-a predat pînă în cea din urmă secundă a existenței sale. Cu Faulkner dispare și cea din urmă redută sudistă din ea rămînînd nepieritor doar forma, doar stilul pe care
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]
-
o zi un avion pe cer și de atunci nu mai trăiește decît așteptînd să-l mai vadă o dată. Aștept telefonul lui. E ultima noastră întîlnire. Ochii îmi strălucesc de bucurie și în mine e un cîine care trage să moară." Rămîne orașul de hîrtie, orașul care trăiește într-o singură carte, orașul cu un singur locuitor care vă așteaptă să-i treceți pragul! Și cred că au mai rămas multe lucruri ascunse în această carte, ca într-un sipet foarte
Doamna cu licorna by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/16206_a_17531]
-
rămîn"), reflexul de apărare (Servitutea voluntară, La Boétie), nu de acțiune lucidă și hotărîtă. Principiul trestiei care se apleacă bătută de vînt, dar se uită a se spune (Pascal) că dacă vîntul este inconștient cînd suflă, trestia știe că va muri atunci cînd va fi frîntă". Nu e de mirare că, în asemenea circumstanțe, mass media din Occident nu mai e interesată prea mult de România, pe care o trece sub tăcere, atunci cînd n-o probozește direct pentru numeroasele insuficiențe
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
lung monolog presărat cu aluzii savante, proverbe, analogii și alți nenumărați tropi. Scena geme de o grea retoricitate, sub presiunea evidentă a acțiunii. Marcus nu face nimic altceva decît să vorbească, la cîțiva pași de o femeie pe cale de a muri. Absurditatea e evidentă, ceea ce i-a determinat pe unii regizori să elimine complet scena, sau s-o modifice considerabil. Dar Kermode o menționează tocmai pentru a analiza un anumit tip de palier poetic în limbajul shakesperean: virtuozitatea, care uneori se
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
toporișca. Cu mult înainte, așadar, de pretinsul complot al "halatelor albe", de după război, antisemitismul visceral al teologului, seminaristului gruzin Djugașvili, ajuns șef de stat, avea să debuteze prin omorul bestial săvârșit de un grădinar plătit de G.P.U. Troțki a murit, prin urmare, cu un an, aproximativ, înainte de atacarea Uniunii Sovietice de Germania hitlerista... Pun o simplă ipoteză, fantezista, mai mult literară, trăznită, dacă vreți. Dacă Troțki, să zicem, colaboratorul lui Lenin (mort între timp) ar fi reușit să se debaraseze
O ipoteză trăznită by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16235_a_17560]
-
mergeau înainte, anunțînd triburile kurde că li se apropie victimele și pe țăranii turci că, în sfîrșit, se apropie banda pe care o așteptau de atîta timp". Și începea, de îndată, măcelul. Iar cei care supraviețuiau și își continuau drumul mureau cu sutele și miile de sete și de foame. Chiar și atunci cînd ajungeau la un rîu, jandarmii nu-i lăsau să bea apă. Pe soarele încins înfricoșător, armenii arestați mureau cu sutele și miile, neputincioși. Și ambasadorul menționează acuzator
Genocidul armenilor din 1915 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16211_a_17536]
-
măcelul. Iar cei care supraviețuiau și își continuau drumul mureau cu sutele și miile de sete și de foame. Chiar și atunci cînd ajungeau la un rîu, jandarmii nu-i lăsau să bea apă. Pe soarele încins înfricoșător, armenii arestați mureau cu sutele și miile, neputincioși. Și ambasadorul menționează acuzator: "Afirmația guvernului otoman că ar fi avut măcar o clipă intenția de a-i deporta pe armeni către "o nouă zonă de reședință" este o pură prostie. Tratamentul rezervat convoaielor demonstrează
Genocidul armenilor din 1915 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16211_a_17536]
-
să mă simt existînd: un înger închis,/ din greșeală, într-un pătul" (Mi-e tot mai greu). Sau: "Aici, unde numai aburii cailor și întîia ninsoare a iernii/ mai izbutesc să-l scoată din întristare/ pe bărbatul din mine" (Voi muri, știu bine). Sau: "întunericul/ prin care înaintăm cuprinși de pornirile orgiastice/ ale semințelor"( Ușile unui poem). Sau: Și tropotele învelite în pămînt ale cailor: ale frumoșilor cai/ pe care am copilărit" (Și ce să ne mai spună). Sau: "Umblu desculț
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
o vreme,/ în scoarță de arbore sau în fluturi de noapte?/ Iată-mă pornit, seară de seară, la aprinsul lămpilor,/ să sparg întunericul cu pietre. Iată-mă plîngînd/ cu obrazul lipit de bobul de grîu, în încercarea/ - zadarnică - de a muri unul în locul celuilalt./ Prezumții și viziuni în care soarele este plin/ de noroi și de sînge, în fiecare dimineață,/ de zgură și de abisuri, de parcă s-ar ivi direct/ dintre coapsele imaginației noastre. O nouă cădere/ - a cîta pînă acum
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
vrăjit al lui Thomas Mann. Gabriel Nicolau se află în recluziune la Neamț, fără știrea politicienilor și a presei, nu pentru a prinde puteri, cum cred cei câțiva oameni din suita sa sau persoanele care îl găzduiesc, ci pentru a muri. Conștient că a eșuat definitiv în tentativa de a face din România o țară europeană - ceea ce reprezenta idealul lui de-o viață -, ruinat fizic și moral, Gabriel Nicolau are revelația faptului că destinul său repetă destinul unui mitropolit, Damian, din
Un roman care modifică ierarhiile literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16224_a_17549]
-
aflat în anul redactării textului, 1526, la Sacra din San Michele, în Italia. Gabriel Nicolau are și el parte de un sfârșit enigmatic, despre care se poate crede în egală măsură că reprezintă o sinucidere prin simpla voință de a muri, o abandonare a vieții sau, dimpotrivă, un asasinat politic. De aici, tenta de roman polițist, pe care o evidențiază cu plăcută surprindere Monica Lovinescu în prefață: "Autoarea împrumută suspansul din romanul polițist și-l introduce în tipul de roman cult
Un roman care modifică ierarhiile literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16224_a_17549]
-
ca pe un pergament). Romanciera nu evită patetismul, ci și-l asumă într-un mod inteligent, îl transformă în energia eoliană care duce mereu corabia romanului înainte. Ea nu se sfiește nici să fie romantică. Gabriel Nicolau cere, înainte de a muri, ca deasupra mormântului său să fie așezată lespedea funerară care acoperise, cu patru secole în urmă, mormântul mitropolitului Damian. În felul acesta, el vrea să-și facă pierdută identitatea, dizolvând-o în identitatea unui apărător al aceleiași cauze. Ce poate
Un roman care modifică ierarhiile literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16224_a_17549]
-
inofensiv prin adulație sau derâdere?". Alteori, ca în cea de-a treia proză - Labirint - lectorului i se servesc formulări axiomatice de genul: Unde sfârșește viața începe arta sau, mai precis, unde nu e artă, câtă mai viață!" sau " Când oamenii mor și zeii nu, încă mai mult, când există zei făcuți bucăți și unii oameni întregi (...) ar fi mai drept să-i slăvim pe oameni să-i îndemnăm și pe zei să facă la fel." Planează peste întreaga structură narativă deseori
Hărți inexistente by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16226_a_17551]
-
extrem de îngust, cât deschiderea normală/ a gurii (când nu strigi, când nu caști..."). Dimensiunea existențială a scrisului este fundamentală și ține de înseși fundamentele morale și de proteismul, schimbarea perpetuă a realității :"Suntem ținuți departe de numele noastre, nimeni nu moare, nimeni nu se îndepărtează. Când ai ajuns să simți nevoia să dai/ nume - gata. A început./ Răul așteaptă întotdeauna nume noi. Este avid după noutate, după schimbare. Răului nu-i mai ajung oamenii." În același timp scrisul e însăși frivolitatea
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
binele individual, celălalt fiind în cel mai bun caz un "inamic respectat" care trebuie eliminat dacă periclitează atingerea scopurilor noastre, Europa nu poate fi un spațiu mental și intelectual ospitalier, ci un topos al conflictelor și tensiunilor. Isaiah Berlin a murit în 1997. Ce ar avea de spus despre eforturile de astăzi ale unei Europe care se vrea unită? Și mai cu seamă, ce ar avea de spus despre acea parte a lumii pe care unii o socotesc a fi provincie
Isaiah Berlin în Rusia sovietică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16263_a_17588]
-
extraordinar poem despre moarte, poem în care, de altfel, toate cuvintele devin importante, ca în Biblie: " Nu vreau să spun decât atât răul binele/ frumosul urâtul ziua noaptea și alte contrarii,/ vax, mie nu-mi mai sunt necesare căci am murit// dar mai rămâne alfabetul morse care bate bate/ în tâmpla gropii în ascunzișul acestui vierme care/ el, zău, ce vină are?// unde să mergi, în definitiv există drepturi/ care ar trebui respectate poftim nici măcar bolovanii/ colțuroși nu se rostogolesc la
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
mai afirmă ceva. Că la întâlnirea întâmplătoare dintre o ființă și duplicatul ei, acesta se aneantizează, dovedindu-și inconsistența. Autorul lucrării despre Ordinul Geminaților are o identitate în povestirea lui Ștefan Aug. Doinaș, este un italian, Enrico d'Isolmonte, care moare pe neașteptate. De ce? Pentru că ajunge față în față, printr-o coincidență, cu dublul său, și acela, nu el, este adevăratul Enrico d'Isolmonte. O teorie care părea inițial o simplă fantezie, o spumă a lecturilor se verifică suprinzător și tragic
Ștefan Aug. Doinaș, prozator by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16270_a_17595]
-
și livrescul remarcat de critici, sub diverse forme, încă de la debut. Dedublarea ar putea fi pusă în legătură cu "vârstele" pe care le parcurge eul poetic și care se privește pe sine în momente diferite: "Tu mă înveți acum/ știința de a muri/ așa cum odinioară/ m-ai învățat să umblu/ prin lumea plină de culori și parfumuri" (Lecția) sau, într-unul dintre poemele inedite: "mai ai de făcut pasul/ pe care Iubiții tăi/ l-au făcut/ în așteptare/ ești tu/ mai fericită/ sau
Punere în abis by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/16276_a_17601]