3,831 matches
-
dreptate tu, pentru că desenul ăsta chiar că te privește! S-a dus la birou și a căutat un plic într-un sertar. A pus de se nul cu grijă în plic și mi l-a dat în palma inertă. Rămăsesem nemișcată în mijlocul camerei, cu privirile în pământ, de parcă aș fi derulat timpul înapoi și de-abia aș fi intrat la el în încăpere. Am deschis repede ușa, să ies din camera cu desene și să intru înapoi în sufrageria luminoasă - o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spațiul. Abia atunci mă uit în jos și-mi dau seama că nu mai sunt în apă. Sunt în aer. înot prin aer cu mișcări ample de bras, înălțându-mă din ce în ce mai sus, spre un nor alburiu, ușor zumzăitor. Edo plutește nemișcat, pășind lin prin aer, așa cum a pășit prin mare. Se întoarce cu totul spre mine și-mi întinde mâna. îi simt iar atingerea, incredibil de palpabilă, rece și totuși indefinibil caldă. Nu mai dau din mâini. Mă las trasă de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
contra vântului, aflat parcă într-o bătălie crâncenă cu un vrăjmaș multiplicat, care îl asediază din toate părțile. — E cutremurător! mă înfior eu în șoaptă. Eduard mă aude și se apropie și el de fereastră. Privește un timp pe geam, nemișcat. Și eu și Bobo îi contemplăm tăcuți silueta subțire, în jeanși negri și pulover negru. Mereu îl văd îmbră cat în negru, îmi dau eu seama, cu mirare, în timp ce un semn de întrebare plutește în aer nedumerit și se năruie
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
atât de banal mă face dintr-o dată să tresar. Trebuie neapărat să vorbim! La ce oră termini azi? Vin să te iau și mergem undeva să stăm de vorbă. încă îi simt atingerea, tulburătoare, deși mă străduiesc să îl ascult nemișcată. îmi e din ce în ce mai greu să pendulez între realitate și ficțiune, Edo. Când sunt doar cu mine și cu tine sau doar cu gândurile mele, totul are o anumită logică și-mi indică un anumit drum. Când însă mă atinge, într-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în vârful picioarelor și îl sărut și eu. Un sărut nesfârșit. E primul meu să rut voluntar. Mă trage de mână, fără nici o vorbă. Ne suim într-un taxi care ne duce la el acasă. Nu vorbim în taxi, stăm nemișcați și ne ținem de mână. Eu nu cutez să mă uit spre el, ca să nu mă dezintegrez de emoție. Nu e nimeni la el acasă. E doar o tăcere învelită de o așteptare încordată, care atârnă în aer. Eduard mă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un zâmbet viteaz, în timp ce mintea mea sună dintr-odată a muzică de Wagner. — Bine, rostesc cu greutate, aproape temându-mă să-mi as cult vocea gâtuită și, oricum, nerecunoscându-mi-o. Să-mi aduci uniforma, te rog! Stau în continuare nemișcată în pat și-mi dau seama că m-a luat frigul. îmi trag peste corpul gol și încă zvâcnind cuvertura de sub mine. Acum de-abia îmi dau seama că e o cuvertură mițoasă, destul de înțepătoare. Aud niște glasuri înfundate în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fără cap și fără coadă. Nu știu cum de s-a nimerit să primești diploma, consider că a fost o regretabilă eroare. Ești total lipsită de talent! îți irosești inutil timpul și, mai cu seamă, îl irosești pe al altora! Am rămas nemișcată pe bancă, continuând să mă uit în fața mea mult după ce profa de română plecase, ca și cum silueta aceea bondoacă, bine înțepenită pe niște picioare mici și butucănoase, s-ar fi lățit ca un trunchi imens de copac sprijinit pe două buturugi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de ridicolul situației: e ca un explorator pitic, ca un jalnic cățărător pe orizontală. Bine că nu e nimeni să-l vadă și să râdă de el - sau, chiar mai rău, să-l compătimească! Se oprește la mijlocul plajei, încruntat. Stă nemișcat și privește marea pânditor, așteptându se parcă la un asalt din partea ei. Marea stă însă la fel de nemișcată în fața lui, pândindu l parcă, la rândul ei, și etalându-și nepăsătoare goliciunea. — Mă păcălești și tu, la fel ca stânca aia golașă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
e nimeni să-l vadă și să râdă de el - sau, chiar mai rău, să-l compătimească! Se oprește la mijlocul plajei, încruntat. Stă nemișcat și privește marea pânditor, așteptându se parcă la un asalt din partea ei. Marea stă însă la fel de nemișcată în fața lui, pândindu l parcă, la rândul ei, și etalându-și nepăsătoare goliciunea. — Mă păcălești și tu, la fel ca stânca aia golașă care mă ademenea tot mai sus. Te prefaci supusă și vrei să mă duci cu preșul, știu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
frunte. Nu, nu putea fi adevărat. Cum să auzi plutirea norilor pe cer? Să fie mai degrabă vuietul mării? Se întoarse să-l întrebe pe Bobo, dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se răzgândi. Rămase un timp nemișcat, cu urechile ciulite. Acum i se părea că vuietul se aude și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
larg se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit, însă ceva îl reținea acolo, nemișcat. Huruitul de furtună se întețea. Un val mare și fălos se înălță întunecat din mare și, pentru o clipă, Eduard crezu că are în față o stâncă. Nu orice stâncă. Chiar stânca pe care urcase el, până aproape de vârf. Stânca
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mine! Mai bine-așa! Mai bine fără prea multe amintiri! — Poate că ai dreptate, rosti Clara, cu glas răgușit, după o scurtă tăcere, privind tot înainte. în noapte aceea, Clara nu reuși să adoarmă deloc. Stătea în tinsă în pat, nemișcată. Domnul Ionescu dormea dus, cu spatele la ea, încovrigat sub plapumă. Veniseră acasă pe la mie zul nopții, pentru că a doua zi era vineri și Ion trebuia să mear gă la serviciu. De cum intrase în casă, Clara se dusese sub duș și acolo
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Ionescu dormea dus, cu spatele la ea, încovrigat sub plapumă. Veniseră acasă pe la mie zul nopții, pentru că a doua zi era vineri și Ion trebuia să mear gă la serviciu. De cum intrase în casă, Clara se dusese sub duș și acolo rămăsese nemișcată, lăsând să curgă stropi de apă fierbinți peste ea, biciuitor. Ca niște stropi de ploaie. Ca stropii de ploaie care mitraliau în geamuri în ziua când se dusese la olimpiadă. într-un târziu își spusese că, totuși, trebuie să iasă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Visă că zboară cu avionul sus, tot mai sus, și pe nesimțite visul destrămă avionul ca și cum n-ar fi fost și Clara se pomeni înotând prin aer, din ce în ce mai înalt, cu mișcări ample de bras, ca într-o mare invizibilă și nemișcată, care o primea ocrotitor într-un miez de vară senin, iar senzația era atât de copleșitoare, încât, trezindu-se și dându-și seama că visează, se forță să adoar mă din nou și se regăsi plutind prin aer, fericită. 7
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îl urmări cu atenție adormind liniștit, cu simțul datoriei îndeplinite. Alunecă și ea încet în somn și visă că înota prin aer. Se des prindea cu picioarele de pământ într-un elan ușor. înota din ce în ce mai înalt, ca într-o mare nemișcată, care o primea ocro titor într-un miez de vară senin, iar senzația era atât de copleșitoare, încât, trezindu-se și dându-și seama că visează, se forță să adoarmă din nou și se regăsi plutind, cu o bucurie fără
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se îmbiba mai mult de ce vedea și auzea, cu atât simțea conturându-se în preajma ei o silu etă înaltă și subțire, îmbrăcată în negru. Clara se așeză pe fotoliul de răchită de pe balcon, aprinzându-și o altă țigară și privind nemișcată înspre larg. — De ce te-ai oprit? îl întrebase pe Bobo, cu un glas răgușit pe care nu și-l mai recunoștea. Spune-mi, spune-mi totul, indi ferent cât de crunt: ce s-a întâmplat în noaptea când Eduard a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să tragă la aghioase! După care, cuibărindu-se, precum cloșca pe ouă, într-o minută, nu mai mult, a adormit, într-o înțepenire ca de Moarte Deci, eu, numai cât m-am uitat la el și la ceilalți, cum ședeau nemișcați, ca butucii, de parcă fuseseră amețiți cu zeamă de Zmeoaică, de Mărgica cucului sau de altfel de Somnoroasă, am simțit că am plumb în vine, iar pleoapele mi-au căzut peste ochi, grele ca obloanele de fier, cufundându-mă în neștirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe astă seară, voinicule! Mâine, om mai analiza ce avem de făcut! Stopă acțiunea de tămăduire, gâfâind, se așeză cu fundul pe zăpadă și mai luă câteva gâturi bune din carafa aproape zvântată. Îl îndemnă pe voinicul care se zgribulise nemișcat în culcușul de nea, ce scăpăra albastru: Ne îmbrăcăm, voinicule, și mergem sus, în pat, să stăm înveliți! Trase, căznindu-se destul, cămășoiul larg pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a-i reveni, aidoma, într-un alt vis. Se trezi, din somnul lui epuizant, simțind încorsetarea aceleiași platoșe de oțel scandinav, observând că în vârf de minaret, înalt și svelt, strălucește lugubru Semiluna de aur. Falduri de marmură albă șed nemișcați ca și altădată, iar leii înaripați străjuiesc depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să constate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fac ordine în conștiință!... Se stinse, instantaneu, înainte de a mai fi dus la spital, de o ambulanță a Crucii Roșii, al cărui motor huruia la intrarea înzăpezită a Cimitirului israelit. Se stinse, instantaneu, după cele trei săptămâni, în care zăcuse nemișcat, în cimitirul singuratec, de la marginea orașului, constrâns de încătușarea gerului, orbit de o impresie confuză și de căldura imensă, a unui soare virtual, clocotind în simțurile celor ce mor înghețați, care-i umplură de plăcere inima copleșită de căință, convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
contemplă, timp de o secundă, poiana animată de grupurile de turiști și, abandonându-l brusc și fără ceremonie pe discipolul ocazional, porni cu pași mari, fâlfâindu-și pletele și poalele trenciului albineț, spre zidul murmuitor al pădurii, care înveșmânta talazurile nemișcate ale Munților Violeți. Văzându-l prins în tentația de a se topi în verdele imperial al pădurii știa, ea, sărmana că, uneori, Profesorul manifesta accese de dromomanie nevastă-sa îi strigă din urmă: Albert, Albert, nu te îndepărta. Mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Începe să-mi aburească ochelarii, Îi ridic pe frunte, nu văd mai nimic, doar multă lumină. Mă gândesc că probabil am făcut o piruetă și m-am Întors cu fața la veioză. Nu Închid ochii, Îmi place lumina, Îi simt dulceața. Rămân nemișcat, Închipuindu-mă străveziu, evaporat, suspendat, ca o pană, ca un fir de praf În lumină. Creierul meu e doar un abur fierbinte, vălătuci alcătuind gesturi și ființe spectrale: mătușa Clara alături de mine, demult, acasă la ea. Apoi emoția clipelor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
glezne delicate, aceeași expresie gingașă precum a micului animal. Stinge țigara în scrumieră și se îndreptă cu pași leneși către mica încăpere a băii să facă un duș. Revine în cameră cu prosopul înfășurat în jurul taliei și câteva momente stă nemișcat lângă pat, acolo unde Smaranda, lungită pe burtă, mângâie ușor cu palma stângă perna ce păstrează încă forma umerilor lui. Se întinde peste trupul gol și depune cu voluptoasă bucurie un sărut pe umărul rotund și perfect ca un măr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sub un zâmbet tremurat. Ești cel mai frumos cadou pe care viața mi l-a făcut! Aș vrea să rămâi totdeauna aici, în brațele mele. Și tu, îngerul meu, șoptește ea în timp ce îl cuprinde cu brațele pe după gât. Amândoi rămân nemișcați, abandonați îmbrățișării trupurilor care unește dorul unor suflete istovite-n neliniști aparent fără sfârșit. Nici unul dintre ei nu vrea să rupă momentul plin de vrajă. Într-un sfârșit, Marius spune cu jumătate de gură: Hai să mergem, totuși. În timp ce coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de pantalonii lui. N-am nimic să-ți dau, pisu mic, spune Marius în timp ce scarpină ușor între urechi micul animal. Urcă cele două trepte ale prispei și intră în casă. În față se întinde un hol îngust, în semiîntuneric. Rămâne nemișcat câteva clipe, ascultând. Nimic. Liniște. Sau nu. Distinct, un scârțâit ajunge la urechile lui. Face câțiva pași, către sursa zgomotului, pipăind peretele cu degetele mâinii drepte până ce acestea se opresc în balamalele groase ale unei uși. Apasă clanța și lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]