9,222 matches
-
joi. Nu înțelegeam ce se întâmplase. Dar, într-o fracțiune de secundă, m-a umplut o imensă frică. De fapt, nu frică. Panică de animal proiectat dintr-odată în ceva cu totul necunoscut. Vertiginos se perindau în mine cele mai neobișnuite gânduri, spaime, zvârcoliri, n-aveam nimic de care să mă mai agăț, totul mi se părea halucinant. Realitatea stației devenise o fantasmă. Eram cu totul și cu totul în afara mea. Prima dată în viața mea trăiam spaima, certitudinea că nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să cunosc tot mai mult suferința Lumii în care trăiam, fără să știu că trăiesc, mi-am întărit această convingere. Unul dintre proiectele mele de cărți era chiar Foamea. Un fel de descriere a foamei în ipostazele ei cele mai neobișnuite, neașteptate. O foame primordială, din înseși temeiurile vieții. Din foame se înmulțesc celulele, din foame se dezvoltă cancerul, din foame se naște permanent noul. Dintr-o eternă foame, viața se autodevorează și se regenerează. N-am scris acea carte, neavând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plecare, ci mereu revenire. De fapt, nu am plecat niciodată. Am revenit mereu, întors ca dintr-o continuă despărțire, pribegie. Cunoașterea, întâlnirea mea cu locuri străine a fost mereu ca o revedere. Nu am trăit fascinația întâlnirilor cu locuri străine, neobișnuite - chiar atunci când am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-a atras nu necunoscutul, neștiutul, mi-i străină fascinația aceasta, ci mereu încercam, acomodându-mă cu un loc nou, să-i descopăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Scotea greu cuvintele de la mine. Îl simțeam că are chef de vorbă. Eu nu aveam deloc. — A dat la jurnalul de seară evenimentu’. Pă sărite. N-ai cum să-i prinzi pe toți, lume multă. Parcă abia atunci remarcă ceva neobișnuit. Exclamă. — Fără tovarășa? Ați mers solo? — Nu sunt însurat, am mormăit. — Și-așa, tot solo vă duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
portiera dinspre mine, ciripind ceva ca un chițăit. De pe scaunul șoferului, m-am auzit strigat, răspicat: — Profesore! Ce faci, bre, profesore! Nu mai trebuiau alte cuvinte. Îl recunoscusem: era popa Țandără. Vocea lui inconfundabilă de bas profund și felul lui neobișnuit de a rosti repezit cuvintele, aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o vozglașenie și, de-acum, hotărârea era luată. Mi se arătase calea, profesore, nu știu dacă înțelegi. Nu știam ce să înțeleg. Îl priveam cum, înflăcărat, cu privirea dusă, de parcă mai vedea și acum lumina aceea de care amintise, rememora neobișnuita întâmplare. — Chiar a doua zi m-am dus la protoierie, apoi mai sus, la părintele vicar, am luat-o ierarhic, până la Prea-sfințitul, și până la urmă m-au dezlegat de harul preoției. Nu gratis, bun înțeles. Am contribuit și io la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rafale. M-am dus pînă la stația de metrou de la Spitalul Clinic și m-am cufundat În tunelele de abur și de căldură la mîna a doua. Hoarde Întregi de barcelonezi, care obișnuiau să confunde zăpada cu miracolele, comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și cu izvorul de la Canaletas Înțesat de stalactite. „Ninsoarea secolului“, promiteau titlurile. M-am prăbușit pe o bancă de pe peron și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și părul Îi era năclăit de o sudoare rece, ce i se scurgea În șuvițe mărunte pe tâmple și pe frunte... Toată noaptea, stomatologul Paul se zvârcolise În așternut, căzut pradă unor halucinații și Închipuiri, care de care mai ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
urmărească vreo emisiune oarecare la talevizor, fapt care i se Întâmpla destul de rar, pentru ca mai devreme sau mai târziu, În timpul nopții, imaginile sau cuvintele citite În fugă să-i revină În memorie, derulându-se Înainte și Înapoi, cu o obstinație neobișnuită, aducându-l Într-o stare de exasperare, când pur și simplu Îi venea să-și ia câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ținute Într-un loc unde pătrunsese umezeala, astfel că pe Înregistrare apăreau nenumărate pete albe și negre, ce migrau de pe un scaun pe altul... Imaginile Înregistrate suferiseră, Într-adevăr, o stranie metamorfoză. Filmul arăta terasa Corso, cuprinsă de o forfotă neobișnuită. Domnea o atmosferă de veselie generală. Ici-colo se auzeau voci mai ridicate, care Însă se calmau cu de la sine putere. Brusc Începu să bată vântul și fețele clienților fură acoperite de ziare. Iar când ziarele fură măturate de o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înseși zodiile? Era oare posibil ca un simplu om, călăuzindu-se după legile hazardului, să Învârtă Între degetele sale destinul unor alți semeni? Apariția inginerului Edward la o oră atât de matinală la Corso putea fi considerată drept un eveniment neobișnuit. Îmbrăcat Într-un costum alb, larg, impecabil, ce-i masca masa musculară, purtând pe cap o pălărie de fetru moale, cu boruri largi, inginerul Edward stătea la masa lui din colț, cu privirea ațintită spre strada Lăpușneanu, meditând la discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și Întredeschiseră pleoapele, cercetându-l În treacăt, ca pe un obiect oarecare. Intenția lui Noimann era să caute o bancă sau un scaun liber pe care să așeze, pentru câteva clipe, ca să-și adune gândurile. Privind trupurile sucite În poziții neobișnuite, dormind claie grămadă pe bagaje, stomatologul simți cum i se face rău, probabil din pricina nădușelii, și se Îndreptă grabnic spre ieșire. Călcând cu grijă printre șirurile de scaune de plastic de un verde fosforescent, tresări, având impresia că-l vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
albe mișunau pe hol. Se multiplicau În fiecare clipă. Totuși Îi făceau loc lui Noimann să Înainteze. Noimann Își făcu curaj și Începu să Întrebe dacă nimeni n-a văzut o doamnă Îmbrăcată În blugi, cu poșetă neagră și picioare neobișnuit de lungi. Toți o sesizaseră: era o doamnă Într-adevăr frumoasă. Picioarele Îi erau lungi ca niște catalige. Domnișoara tocmai trecuse În celălalt vagon. Nu era vorba de nici o domnișoară, ci de-o doamnă. Fie și doamnă, acceptau călătorii, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prea mulți ani un prieten ciudat. — Înțeleg, zise Grințu descheindu-și Încă un nasture de la veston și tolănindu-se pe iarba uscată a taluzului, rămânând apoi minute În șir cu ochii Închiși și cu fața expusă spre soarele de toamnă neobișnuit de puternic. Zare Își descheie un bocanc, scoase piciorul din el și-i examină apoi cu atenție talpa. Duse de mai multe ori degetele până la vârful bocancului, pe dinăuntru, părând să caute ceva, un obstacol mic și ascuțit, care probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
apă, care nu mai servește demult la ce a fost destinat, și șoseaua). Ideea de a compara toate aceste lucruri cu o ilustrată dintr-o țară nordică i-a venit În timp ce scuipa În chiuvetă și auzea șuieratul ușor al vântului neobișnuit de rece care a suflat În fiecare zi din această primăvară. Deschizând robinetul și lăsându-și mâinile sub șuvoiul de apă Înghețată, Grințu a auzit zgomotul făcut de autobuze și s-a interogat asupra orei. Și-a spălat fața, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i demonstra că fusese totuși atent la oră. Din acea Întrebare s-a născut totul. Uite cum! La obiecte Îl interesa din ce sunt făcute și ce semnificație are fiecare parte componentă. Aici lucrurile sunt simple și nimic nu e neobișnuit; conceptul de Cultură materială e luat ad litteram și nu cred că numai pentru atât l-au trântit la examen. Oamenii, În schimb, fiecare individ În parte, nu masa, alcătuiesc Împreună cu numele lor un fel de tot-uri istorice. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
parodiată și demascată. E. Imperii de cenușă, revoluții de fum B. este un sat aproape neștiut, numele lui nu se leagă de nici un eveniment memorabil, de nici un drum Între două orașe mari și bine cunoscute, de nici o formă de relief neobișnuită sau frumoasă, de nici un nume de ilustră personalitate care să-și fi petrecut aici măcar copilăria dacă nu exilul, este așadar un sat mic, locuit de foarte mulți oameni și cei mai mulți dintre ei au Într-adevăr simțul umorului. Altfel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
faptul de a-l fi căutat. Îți privește cu oarecare surpriză rucsacul pe care-l porți În spate, Îți deschide poarta și te lasă să intri. Mai degrabă te lasă să intri decât te invită. Soarele arde Într-un fel neobișnuit, e agresivă fierbințeala lui și ceva dogoritor vine și dinspre pământul Încă reavăn al grădinii cu straturi proaspete pe care o traversați amândoi până ajungeți pe prispă. Bătrânul se oprește puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și dinspre pământul Încă reavăn al grădinii cu straturi proaspete pe care o traversați amândoi până ajungeți pe prispă. Bătrânul se oprește puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și tine, e convins că se apropie o furtună neobișnuită, o furtună ca-n timpul verii, inexplicabilă În această parte a lunii aprilie. Vă așezați pe două scaune joase de lemn, taburete lucrate la tâmplar și nu cumpărate de la magazinul de mobile. Prispa e destul de largă și pe ea Încape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Ți se pare ciudată mentalitatea lui cavalerească. În imaginația ta, probabil și În funcție de tot ce-ai apucat să citești despre război, al doilea război mondial nu ți s-a părut deloc o confruntare dominată de cavalerism. De unde atunci această revoltă neobișnuit de naivă a fostului plutonier T.R. Popescu, Învățător Într-o comună din regat, În fața unei mici nedreptăți pierdute În uriașa nedreptate a conflagrației? „Păi, În Ungaria, spre exemplu, eu mergeam Înainte și luam legătura pentru cartiruire cu oficialitățile locale. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
puțin comune pentru ei. De obicei nimeni nu se apuca să vorbească despre război la simpla cerere a unui copil. Filmele de război arătau altceva decât oameni din satul nostru povestind lucruri greu de imaginat, striviți ei Înșiși sub povara neobișnuitului a ceea ce aveau se povestit. E ușor de captat atenția cu asemenea lucruri, dar mult mai greu de păstrat. Cu invenția de fapte sau locuri trebuie să fii atent, oricând poți fi prins cu minciuna. Variantele scrise (sau oficiale) ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
după clădiri, oameni sau drumuri, ci mai ales după animalele care-l populau. Așa cum la Început povestise despre peștii pe care-i prindea cu mâna și-i ținea apoi În dinți să nu-i scape, tot așa și acum lucrul neobișnuit pe care Îl aducea el În prim-plan, În timp ce noi eram curioși să vedem În ce fel a supraviețuit o companie Întreagă rămasă fără hrană și apă, a fost viață și dimensiunile șerpilor de pe insula ce le purta numele. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
piciorul un vas de tablă cu care se scotea de obicei cenușa, crezuseră cu toții că aud tunete nu departe de ei. Ipoteza s-ar fi susținut oricum căci cu numai două zile În urmă chiar fusese o furtună grozavă și neobișnuită pentru luna aprilie. Acum, deci, erau cu toții În luna aprilie a anului 1942 și Înaintau Între Odessa și Nikolaev imediat după o furtună ca cea de alaltăieri. În camioane era foarte frig și tot pământul era acoperit cu frunze smulse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un pretext și o temă convenabile. Popescu se plictisi să mai aștepte reluarea inepuizabilului șir de inepții ale Subalternului și ieși pe culoar. Directorul Îi făcu semn să lase ușa deschisă. Căldura din tren era de-a dreptul sufocantă. Oricum, neobișnuită pentru luna aprilie. În partea opusă rampei cu mărfuri se afla câmpul. O tarla de culoare verde, un verde crud și foarte intens, bătând spre albastru (probabil o tarla cultivată de mai mulți ani cu lucernă) și o alta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]