3,633 matches
-
capului... Două ființe foarte apropiate bunica și nepotul stăteau sub imensa cupolă a cerului albastru, de unde veneau neîntrerupte pale de aer fierbinte, care-ți frigea pielea. Participasem la un ritual de o cruzime înfiorătoare. Mă simțeam atât de copleșit, de neputincios și inutil, încât lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără voia mea. Monstruos! Din poziția în care se afla acum Haiduc de pe botul făcut țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
din punct de vedere literar, infantilă și rizibilă, comparată cu versul poetului de la Mălini. Adevărul este că omenirea a fost întotdeauna la dispoziția fenomenelor naturii: vânt, ploaie, ninsoare, căldură, tornade, tsunami, inundați, cutremure, erupții ș.a.m.d. Suntem niște efemeride neputincioase: "Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvelim, uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată Că-ndărătu-i și înainte-i întuneric se arată. (M. Eminescu) Casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cât de mult o iubește, iar fața lui în semiîntunericul vagonului lăsa impresia unui mesager venit din sferele înalte să pregătească sufletul babicăi pentru cea din urmă călătorie. Privirile noastre erau îndreptate spre ei. Eram solidari cu durerea lor, dar neputincioși în fața destinului implacabil. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. (Matei 17:7) Acestea toate, Doamne, sunt doar: "Vorbe, vorbe, vorbe!" (Shakespeare) Am cerut mila Ta și nu mi-ai dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
spre peronul de care ne îndepărtam din ce în ce mai mult, în timp ce mânuța copilului, ieșită spontan printre gratiile de fier, se unduia în semn de rămas bun spre cei de pe peron, într-o zvâcnire dezordonată, inconștientă și nevinovată, cu mișcări din ce în ce mai slabe și neputincioase, asemenea aripii unui porumbel lovită brutal de alica braconierului ucigaș. După câteva clipe, mama s-a întors spre noi și ne-a zis: Stați, copii, așezați-vă la locurile voastre. Ascultați-mă cu atenție: voi știți că Iisus Hristos a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de oaie, lângă putinica din lemn de brad, scoțând la intervale rare niște gemete abia perceptibile. Moș Butu, asemenea lui Priam, îndureratul patriarh al Troiei, își vedea atacată și el mica lui cetate, dar, la fel ca cel dintâi, asista neputincios și resemnat la atacurile persistente și tot mai violente ale cuceritorilor, fără a le putea face față, așteptând, cu demnitate, cu măreție și stoicism, deznodământul întâmplărilor prin care i-a fost dat să treacă familiei sale. Moș Butu era încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bulbucați, de hipopotam. Fața i se făcuse stacojie, buzele și bărbia i se mișcau într-o vibrație crescândă, iar mâna dreaptă pipăia spasmodic tocul armei de la șold. Era apogeul crizei. În tot acest timp, militarul înlemnise, ca și noi, asistând neputincios și perplex la această izbucnire virulentă și cu nimic justificată. Însă când a văzut că încearcă insistent să scoată pistolul din toc, militarul a strigat deodată, cu toată forța de care era capabil: Tovarășe milițian, opriți-vă! Ce faceți?! Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
copii, ne jucam, ne mai certam, ba, de multe ori ne și băteam. Cine să construiască bordeiul? Cine?? La urma urmei, copilăria își cerea și își manifesta, cât de cât, niște drepturi firești, nu-i așa? Stăteam debusolați, stingheri și neputincioși, sub cupola amețitor de înaltă a bolții cerești, din zenitul căreia se repezeau, cu precizie matematică, spre creștetele noastre, valurile de săgeți pustiitoare ale astrului clocotind în erupții mânioase și înfricoșătoare. Galbenul terestru al grâului de seceriș se unifica și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ne trezeau din somn. Nu aveam ce face. Picăturile se prelingeau pe scheletul de lemn al bordeiului, lăsându-și încărcătura lichidă la intervale neregulate și în locuri diferite, în funcție de intensitatea ploii din exterior și de meandrele vântului, așa că ne simțeam neputincioși în fața unor asemenea atacuri. Bordeiul era plin de iarbă și de buruieni cu rădăcini pivotante și ramificate, foarte puternice. Asta era. Poate vă veți întreba de ce am stat atât de mult în bordei și nu ne-am mutat în casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
început, crede-mă! Am plâns și m-am zbătut și după un timp m-am obișnuit și nu am mai luat în seamă toate aceste lucruri urâte, toată mizeria asta. Știi? Mă gândeam că sunt și ei niște oameni bătrâni, neputincioși, suferinzi. Că și lor le pare rău să ne facă viața grea, dar că nu e din vina lor, sunt bolnavi. Iartă-i! Antonia, mulțumesc, Antonia. Ești atât de înțeleaptă și de bună. Hai, mi-am revenit. Și muncea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Au venit groparii, încercând să împingă atelajul peste boi. Nici vorbă. Carul s-a oprit la picioarele lor, iar proțapul, cu tot cu jug, s-a urcat până pe coarnele boilor, dar ei tot nu porneau. Preotul a venit și el și privea neputincios și umilit refuzul boilor și încercările nereușite ale căruțașului de a-i determina să pornească, în ciuda loviturilor de bici aplicate cu strășnicie pe spinarea lor. Asta era. Silvia nu voia să plece de acasă." Și acum urmează povestea mutării familiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ai o aventură pe rîu, gen river-rafting. Casa mea e afară, nu e înăuntru. Nu poți să-ți faci casă sub nimic. Iar noi, oamenii, sub nimic chiar suntem. Poți muri oricînd, chiar dacă eu vreau să te salvez. Sunt la fel de neputincios, în fața morții, ca și tine. Încerc doar să fiu onest. Să îți ofer protecție pe cît pot eu, dar, în același timp, să te devorez, bucățică cu bucățică, deposedîndu-te/descotorosindu-te de cele mai macre frumuseți pe care le ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
portofel și le-am împărțit pe toate. La fel au procedat și fetele cu ale lor. Am părăsit stabilimentul lăsând în urmă niște oameni condamnați la o bătrânețe diferită de ceea ce și-ar fi dorit și ar fi meritat, oameni neputincioși, dependenți de o societate săracă și insuficient de atentă cu înaintașii ei, o societate ce uită că, oricine și oricând, poate ajunge la o similară dependență fizică și/sau materială... Meditând ulterior la statutul nostru de pământeni, de pământeni pătimași
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
securitatea națională de la Teheran, cerând un ofițer pentru preluarea arestatului. Totul s-a întâmplat înfiorător de natural, de rece, sec: în virtutea legilor statului (vina era imensă), un infractor periculos, un trădător de țară fusese descoperit și capturat. Părinții își frângeau neputincioși mâinile în interiorul țării după care tânjea fiul, iar infractorul își aștepta speriat derularea destinului. Acesta s-a derulat: după circa trei ore, în curtea arestului a oprit un Jeep din care, fără grabă, dar cu greutate, a coborât un... dulap
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
acestea sunt aproape imposibil de expus în cuvinte. Sunt convins că aceste senzații nu-mi aparțin doar mie; eu sunt însă cel ce scrie acum. Nu mă ascund în spatele unor formulări meșteșugite pentru a evita adevăruri dar, efectiv, mă simt neputincios în fața sublimului. Cred că Puja reprezintă pentru fiecare dintre cei ce iau parte la ea, o altfel de experiență, una strict individuală, dar toate situate sub același numitor comun: cel al vibrațiilor divine. Acest lucru aș putea încerca să-l
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
în evidență frumusețea din noi, a anulat micile urâțenii și ne-a armonizat cu noi înșine, adică cu Esența noastră; am rămas ceea ce suntem în fapt: Spirite! Am dormit foarte puțin, dar eram atât de odihnit! Din nou mă simt neputincios în fața măreției! Nu găsesc cuvintele cele mai potrivite, acele cuvinte alese pentru a descrie starea de fapt. Experiența colectivă a unei puja nu am dreptul să mi-o însușesc printr-o descriere personală, pentru că nu-mi aparține doar mie; ar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
lui te întâmpină de cum intri în clădirea unde funcțio‑ nează azi Curtea de Apel București. Meritul lui ? Sub el a fost obținută clădirea unde fusese, cred, sediul Securității externe a lui Ceaușescu. A.M.P. : Îmi amintesc că era cu desăvârșire neputincios, pentru că i-am făcut o vizită ca să îi atragem atenția asupra unor dosare care erau gata și blocate de ani de zile - de exemplu, dosarul lui Vadim Tudor. El ne-a spus net că, deși la dosarele alea era totul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
documentarul Treptele căderii, apelînd la trei dintre supraviețuitorii reeducării de la Pitești: Paul Caravia, Nicolae Ioniță și Costin Merișca, documentar ce va fi vizionat la Paris, între alții, și de Monica Lovinescu. Mărturiile sînt zguduitoare, imaginea reușind acolo unde cuvintele sînt neputincioase. Cum se explică absența acestui documentar de pe ecranele de cinematograf și de televiziune din România? Cred că răspunsul îl știm cu toții, dar ne arătăm preocupați de alte probleme, mult mai importante, procedînd ca în cazul pacientului lui Freud, închidem coșul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în focurile Iadului, care te vor vrea până la os, smulgându-ți și carnea de pe tine, pentru a te lăsa apoi să fii nemuritor. Capitolul 13 Roata lumii Spre sfârșitul lui ’38, când tangoul începea să pară pentru mulți un bătrân neputincios care își făcea, cu eleganța altui veac, ultimele plimbări prin parcuri, o nouă piesă este pe cale să răsune din nou pe străzile aglomerate și tot mai întunecate ale Bucureștilor, dând iluzia că epoca dragostei și a păcii nu este pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
departe „sertarul”, un volum minat de clișee staliniste - ca și cele ale lui Labiș! -, dar care Îl pregătea pe al doilea, O viziune a sentimentelor, primul lui volum cu adevărat bun și care avea să revoluționeze Într’adevăr - sub ochii neputincioși ai cerberilor cenzurii și ai partidului - Întreaga lirică românească; spun asta pentru acei „distinși neghiobi” printre care se numără și unii „prieteni dragi” care afirmă cu o seninătate ce „mă face să urlu”, cum se spunea În tinerețea mea, că
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
din primii ani ai maturității și ai ciocnirilor sociale, se arată a fi false, un „drog existențial” vândut de pedagogii inconștienți și mediocri, de instituții ce se Înfășoară În falduri de falsă mătase, În fraze bombastice făcute pentru copii sau neputincioși. La acest „liman” sau limită ce sperie, poate, În primul rând pentru marea, „fizica”, „primejdioasa” ei apropiere de ceea ce se numește moarte. Da, mai știi, dacă bătrânețea ar fi fost „instalată” undeva pe la mijlocul existenței umane, ea s-ar bucura de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
în bucătărie astă-noapte?!? - Da. Se drogau în bucătăria noastră, Bret. A recitat replica asta cu aceeași mină războinică, cu mâinile în șold. - Iubito, ascultă, poate s-au consumat droguri, dar sunt convins că în liniște și cu discreție. Am tăcut neputincios. - Și mai știu că și tu consumi. Ceva i-a rămas în gât, sarcasmul i se evaporase și se întoarse din nou cu spatele. A lăsat capul în jos. Am observat că avea o mână încleștată strâns. Puteam auzi răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
brazdă, nedumerit. - Și miroase ciudat... - Poți să mă scapi de ea? am întrebat, întrerupându-l. - E foarte ciudat... mormăi el, ca și tine, mă înștiință expresia feței lui. Poate e câinele ăla care vă face atâtea necazuri. Dădu din umeri, neputincios. - Nu m-ar mira, am zis eu. E capabil de orice. Plus că are probleme de atitudine. Ne-am întors amândoi privirile spre Victor care, foarte inocent, zăcea într-o rână, absent. Și-a ridicat încet capul, apoi a căscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-mi piciorul zdrobit. Pe urmă am simțit arătarea sărindu-mi în spate când a realizat încotro mă îndreptam. M-am răsucit, azvârlind-o de pe mine. M-am zbătut în balta de sânge, încercând s-o țin la distanță. Am vomitat neputincios pe piept, apoi am șoptit, „Te aud te aud te aud...“ Dar promisiunea nu mai avea nici un efect. Câinele își recâștigă din forțe și se cabră ca un cal pe labele din spate, ridicându-se deasupra mea, cu aripile întinse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Știu din ultimele Dvs. rânduri că ați avut de trecut momente deosebit de grele, despre care nici nu mai Îndrăznesc să amintesc. Și În fond, ce poate ajuta gândindu-te sau vorbind de ele, când te simți ca om, atât de neputincios În fața a ceea ce viața Îți rezervă ! Totuși, fără să vrei, te Întrebi, de ce unora atât de mult, altora aproape nimic ? Orice ai avea Însă să spui, nici nu repară, nici nu rezolvă ceva și atunci nu Îți rămâne altceva de
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
a ne susține relatările ulterioare cu dovezi vizuale ale prezenței noastre acolo. În întâmpinare, la aceeași altitudine, pe un cablu paralel, ne vin alte capsule galbene cu inși la fel de extaziați. Când lunecă pe alături, îi văd ca pe niște prizonieri neputincioși ai unor bule pantagruelice, deasupra unui coctail bolborositor de imagini. Dacă te gândești bine, viața ta, preț de 20 de minute, atât cât durează „zborul” de la un capăt la celălalt al Expoziției, este ostatica abilității constructorilor, iar acolo, sus, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]